Muzeul Israel (I)

Am auzit, pâna la saturatie, ca intreaga Românie este un vast muzeu al satului. Similar, despre Grecia sau Israel s-a spus ca sunt mari muzee arheologice, iar Italia ar fi un imens muzeu de istorie a artei. Poate ca toate aceste afirmatii sunt adevarate. Sau, mai bine spus, erau adevarate acum jumatate de secol, atunci când muzeele puteau, cu usurinta, sa fie incadrate in una dintre categoriile tipologice binecunoscute (de arta, de arheologie, de istorie etc.). Tendinta de muzeificare la care sunt supuse mai toate artefactele realizate astazi, fie ca este vorba despre obiecte valoroase in sine (unicate sau raritati, opere de arta, obiecte realizate din materii pretioase etc.), fie ca acestea constituie, doar, obiect al colectionarii, face ca orice definire a unui teritoriu drept predilect pentru un anumit tip de muzeu sa devina aproape caduca.
Edilii unei comune aradene, de exemplu, au avut ideea de a pune bazele unui muzeu al martisorului. L-am intrebat, pe primar, daca obiceiul are vreun specific aparte in acea localitate, fata de restul tarii. Raspunsul a fost negativ. Totusi, am insistat, de ce este nevoie de un muzeu al martisorului exact acolo? „Pentru ca, dupa stiinta noastra, nu mai exista altul in lume; vrem sa fim originali“. Desigur, pe acest criteriu, acolo s-ar fi putut deschide si un muzeu al suruburilor sau al acelor de cusut; ar fi avut aceeasi relevanta pentru comunitatea locala si pentru vizitatorii straini.
O recenta vizita in Israel m-a facut sa ma intreb ce tip de muzeu ar fi specific unei tari unde, aproape, la fiecare pas, te intâlnesti cu un loc mentionat in scrierile sfinte ale celor trei mari religii monoteiste, unde civilizatiile se suprapun, se intrepatrund si se confrunta, mai mult sau mai putin pasnic. Evident, pelerinii ar fi inclinati sa acorde importanta mai mare propriilor lor religii. Probabil, insa, ca hipsterii japonezi ar fi mai interesati de noua aripa a Muzeului de Arta din Tel Aviv. Cert este ca autoritatile culturale ale tarii sunt, deopotriva, interesate de orice potential vizitator, fie el israelian sau strain si, mai ales, fac eforturi remarcabile sa promoveze imaginea unei tari stabile, pasnice si tolerante, deopotriva preocupate de protejarea propriului patrimoniu cultural, ca si de cultura contemporana a intregii lumi.
Trebuie inteles, dintru inceput, ca autoritatile israeliene au avut, de la fondarea statului, in 1948, pâna astazi, putine ocazii sa se ocupe de cultura. Desigur, muzee au existat si inainte de acel an, numai ca ele au aparut târziu, abia in perioada exercitarii mandatului britanic asupra Palestinei. Pe de alta parte, caracterul profund religios al statului israelian, care a marcat primele patru decenii din existenta sa, a facut ca, abia dupa sfârsitul Razboiului Rece – fapt care a dus la cresterea stabilitatii politice in regiune –, Israelul sa poata privi mai relaxat manifestari culturale mai putin conforme cu viziunea creatorilor statului asupra culturii. Este drept, un mare merit in aceasta deschidere l-au avut chiar profesionistii muzeelor. De multi ani de zile, putinii muzeografi israelieni (nu trebuie uitat ca intreaga populatie a Israelului abia depaseste 7,7 milioane locuitori, iar numarul total al muzeelor tarii este mai mic de 80) sunt extrem de activi in organizatiile mondiale de specialitate, evident, la loc de frunte situându-se Consiliul International al Muzeelor (ICOM). Acesti oameni au inteles ca legaturile lor cu intreaga lume sunt esentiale nu doar pentru scoaterea tarii dintr-o izolare politica pe care nu si-o doreste, dar si pentru dezvoltarea ei. Un rezultat imediat al acestei active implicari in viata contemporana a muzeelor este recenta deschidere a noii aripi a Muzeului de Arta din Tel Aviv. Inainte de a face un tur virtual prin salile recent inaugurate (mai exact, la 2 noiembrie 2011), cred ca o scurta istorie a institutiei ar fi de folos pentru cititorii „Culturii“, mai ales ca, asemenea multor alte cazuri, istoria acestei institutii este, prin fire putin cunoscute, legata de meleagurile românesti.
Meir Dizengoff s-a nascut, in 1861, in satul Achimovici, de lânga Orhei. Dupa o viata aventuroasa, care i-a purtat pasii prin Ucraina, Rusia, Franta, Turcia si Palestina, l-a cunoscut, la Chisinau, pe Theodor Herzl si a devenit sionist. In 1905, s-a stabilit in portul Yafo (cunoscut, in lumea intreaga, drept Jaffa), iar, ca urmare a intensei activitati in mediul de afaceri al orasului, in 1922, atunci când Tel Aviv (astazi, marele oras dezvoltat alaturi de Yafo) a fost recunoscut drept oras, a fost ales primul primar al noii localitati urbane. Ramas vaduv, in 1930, a decis sa doneze casa in care locuia orasului pe care il conducea, ca primar, pentru a se constitui, acolo, Muzeul de Arta – lucru ce s-a si intâmplat, deja, in 1932. In acest loc, la 14 mai 1948 (Dizengoff murise in 1936), David Ben-Gurion a citit Declaratia de Independenta, motiv pentru care, atunci când, in 1971, Muzeul de Arta s-a mutat intr-un nou local, anume construit pentru el, casa lui Dizengoff a devenit muzeu memorial, sub numele de Sala Independentei.
Ca urmare a desfasurarii unui concurs de arhitectura, in 1959, cu sprijinul generos al Helenei Rubinstein, se deschide, in noul centru al orasului, un pavilion de arta contemporana ce poarta si acum numele finantatoarei. In acest loc s-a mutat Muzeul de Arta, 12 ani mai târziu. Cladirea, proiectata de Dan Eytan si Yitac Yasar, se remarca prin arhitectura brutalista, specifica deceniului sapte al secolului trecut. Inca de la sfârsitul veacului, devenise evident ca spatiul existent nu mai corespundea exigentelor unui oras in plina dezvoltare. Edilii urmareau sa creeze un complex cultural care sa fie echivalentul celebrului Lincoln Center: un spatiu care, alaturi de Biblioteca Municipala Beit Ariela, de Noua Opera Israeliana si de Teatrul de Camera (acestea doua, incorporate in Centrul Cultural si Artistic Golda Meir), din apropiere, sa fie gazda buna pentru toate artele contemporane. Dupa o extindere minora, in 1999, care a cuprins o gradina cu sculpturi, in 2003 a fost lansat un nou concurs de arhitectura. Juriul, condus de Mordehai Omer, a selectionat, initial, patru dintre cele 99 de proiecte participante, dar a invitat inca cinci mari firme de proiecare sa isi prezinte propriie propuneri. Una dintre acestea din urma, Prescott Scott Cohen Inc., din Cambridge, Massachussets, a fost declarata câstigatoare. Intreaga documentatie a fost aprobata in 2006, iar, in 2007, a inceput constructia noii aripi a muzeului, care a capatat numele finantatorilor, Herta si Paul Amir. Numai constructia propriu-zisa, fara dotari, a costat mai mult de 35 de milioane de euro, spatiul construit fiind de c. 18.500 m2..

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper