Intalnire la Judecata de Apoi

Un articol de GEORGE NEAGOE

Ion Zubascu, Omul, pomul si fantana: o tragedie romaneasca, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2011.

 

Cronicarul literar nu impune pe nimeni. El se impune datorita constantei semnaturii. Oricine se obisnuieste cu aceasta situatie. Daca acceptam axioma ca un cronicar literar reprezinta un stil (atractiv), atunci persoana in cauza ar scrie la fel despre orice. Am ajunge la concluzia ca, pe lânga poeti monocorzi, exista cronicari asijderea. Foiletonistul are obligatia de a nu prilejui bucurie cititorilor. Neprocedând ca atare, el indeamna la incultura.
O carte incomoda
Dar sunt si volume incomode, pe care nu le tratam cu masurile potrivite, in ciuda intentiilor binevoitoare. Asa se intâmpla cu ultima aparitie editoriala a lui Ion Zubascu – „Omul, pomul si fântâna: o tragedie româneasca“. Inutil sa mentionez sa poemele adunate seamana cu un testament. Pe de o parte, din pricina continutul explicit revansard, concretizat in imprecatii, pamflete si interpelari adresate câtorva personalitati contemporane. Pe de alta, din refuzarea emfatica a retoricii, a tropilor, a poeziei ca dispunere grafica a versurilor. Marea parte a rândurilor acopera latimea unei pagini. Confesiunea conteaza ca pârghie pentru eliberarea sensului din spatele evenimentelor. In consecinta, politicul, socialul, umanul, literarul se omogenizeaza. Ion Zubascu se comporta ca un judecator. Intransigenta este sinceritatea lui. Despartirea de breasla si de România stereotipiilor mentalitare se produce in termeni conflictuali. Prea putini dintre invadatorii ecranelor de televiziune scapa nepenalizati. Câteodata, poemele constituie lectii pentru jurnalistii de investigatie sau pentru editorialistii cotidienelor „quality“. Alteori, asistam la dezvaluirea neregulilor din presa. Axându-se pe analogie, poezia nu iese vlaguita in intregime. Astfel, sunt cântarite simultan vremurile de ieri (comuniste, de esenta sovietica, si nationalist-ceausiste) si realitatile postdecembriste. I-am reprosa scriitorului ca, in câteva secvente, se arata nostalgic dupa junetea lui. Dar cine nu e? O dovedeste si celebrul banc cu batrânii din U.R.S.S tânjind sa se intoarca sub tirania lui Stalin, pentru ca atunci aveau 15 ani. Timpul curata impuritatile. Totusi, nu epoca primeaza, ci oamenii care, in vremuri de restriste, se solidarizeaza impotriva dictaturii, ca sa evite dezumanizarea. In schimb, libertatea câstigata prin sacrificiu se transforma in teritoriul propice expansiunii „omului nou“. Nu ne confruntam cu lucruri intru totul noi. Poeti si critici au semnalat raspândirea specimenului abrutizat. La Ion Zubascu, punctul forte consta in conservarea intimitatii experientelor. Ceea ce i s-a intâmplat nu se generalizeaza, nu devine subiect de reportaj: „la 30 de ani de la acea intâmplare, noul patron al ziarului la care lucram/ deja de zece ani buni m-a chemat in ultima zi lucratoare a anului 2006/ si a sarbatorit intrarea României in Uniunea Europeana/ dându-ma afara de la cotidianul „România libera“ cu data de 1 ianuarie 2007/ pentru ca dezvaluisem prea multi ierarhi securisti/ si tenebroasele lor afaceri financiare sub acoperire religioasa/ Emil Hurezeanu era pe atunci directorul executiv al ziarului/ stia mai demult de intentia noului patron de-a ma da afara/ m-a avertizat cu bunavointa de câteva ori dar poetul echinoxist/ nu i-a mai citit versurile mele marelui miliardar al României/ si nu i-a spus sa nu-si mânjeasca mâinile cu sânge de poet/ cum a facut-o Paunescu pe riscul propriului destin/ când l-a aparat pe Marin Sorescu, salvându-l de furia dictatorului Ceausescu/ pe vremea intâmplarii cu Meditatia Transcendentala/ si apoi pe mine, neinsemnatul, un amarât de profesor de pe Valea Izei/ la primele poeme publicate in revista „Flacara“„ („Intre Adrian Paunescu si Emil Hurezeanu“, p. 46). Evident, pentru Ion Zubascu sau Marin Sorescu, gestul facut de autorul „Ultrasentimentelor“ detine insemnatate aproape mesianica. Numai ca nu persoana in sine primeste multumiri, ci functia simbolica intruchipata, aceea  de lider al scriitorimii. Nu e cazul sa discutam de oportunitatea ori de oportunismul unor asemenea salvatori. Nici sa-i judecam in dihotomii. Ei se pliau pe nevoia colegilor de a se simti protejati. Or, regretul consta in disparitia ideii de conducator informal.
Revansa
Cu sacralitatea extirpata, literaturii ii ramâne sa se amestece in discursul cotidian, mediatic, adesea vituperant, corpolent, adipos, sa apeleze la demascare, adica sa recupereze ceea ce nu a spus decât voalat pâna in 1989 despre ororile totalitarismului de stânga: „problema noastra comuna a mea si a ta/ a poeziei române din aceasta clipa istorica/ e sa inventam un tip firesc de discurs in limba vie de azi/ pentru omul din lumea globalizata cu celular si internet/ in care sa putem spune exact ce ne doare fara sa parem artificiali/ fara sa fim nevoiti sa apelam la parodic livresc artificii esopice/ cum am facut in timpul regimului comunist peste 20 de ani/ in ceea ce ma priveste am gasit acest tip de discurs autentic direct/ fara sofisticarii stilistice si smecherii de laborator/ in cartea mea „Moarte de om. O poveste de viata“„ („Despartirea de Cartarescu“, p. 85). Rationamentul inclus in citatul precedent este urmatorul. Daca limbajul din anii ’70-’80 se caracteriza prin complicitatea publicului, deprins cu aluziile si mesajele sibilinice, ar trebui ca regula actuala sa se intemeieze pe simbioza intre gândire si rostire, pe inlaturarea metaforizarii, pe surplusul de visceralitate, pe lamentatie si pe analiza lucida. In atari conditii, literatura se politizeaza. Asa se defineste estetica lui Ion Zubascu. Deceniile comuniste i-au deprins pe scriitori cu respectarea sau eludarea comandamentelor ideologice: „am scris frumoase poeme de dragoste pentru Omul Nou si comunistul/ de omenie de care nu ma pot desparti nici acum când imi revad manuscrisele/ vechi fac parte din viata mea vie pe care nu mi-o pot renega/ reeducarea de la Pitesti a avut urmari directe in poezia româna/ cei mai talentati cântareti ai regimului comunist/ au fost poeti cu parintii torturati in ani grei de puscarie politica“ („Lagarul nostru natal“, p. 74).
Dincolo de gazetarie si de rechizitorii, de productii neglijabile si perisabile, se intinde o intentie neobisnuita in poezia româna. Versurile de nivel inalt se intâlnesc când pe inchizitorul moral il dubleaza scriitorul interesat de biografiile rezistentilor anticomunisti. Fara indoiala, modelul acestor reconstituiri il aflam in cartea lui Marius Oprea („Sase feluri de a muri“). Reconstituirile se bazeaza atât pe studioul de inregistrari al lui „Big Brother“, cât si pe marturiile rudelor celor disparuti. In plus, intervine forta de a construi dialoguri si situatii din care sa transpara violenta si abjectia tortionarilor. Intra in calcul si apelul la empatia cititorilor, indemnati sa nu tolereze coabitarea cu urmasii asasinilor, anulând rugamintea transmisa din puscarie de Mircea Vulcanescu: „sa nu ne razbunati!“. Plângerea mortilor, inclusiv a tatalui sau, ucis de Securitate si neinhumat dupa datina, a carui identitate cadaverica se poate recupera numai prin mostre de ADN din saliva fiului, echivaleaza atât cu pastrarea memoriei victimelor mutilate prin arderea sau falsificarea documentelor oficiale, cât si cu prevestirea propriului deces. Ion Zubascu evoca scene de groaza, metode bestiale de interogatoriu si curajul partizanilor din munti de a nu pactiza cu autoritatile democratiei populare. Nu e batalie pentru principii, pentru democratie autentica, nici pentru neacceptarea compromisului. Demnitatea luptatorilor provine din imposibilitatea de a accepta ca s-a ivit cineva care sa le interzica dreptul sa traiasca in salbaticie si legile ancestrale, acceptate pâna si de venetici: „de ce nu ma lasati sa traiesc macar in padure/ nu fac nimanui niciun rau v-am dat tot ce-am avut/ casa din sat cu moara stupina pamântul si vitele tot ce-am strâns o viata/ am aici un copil mic si sotia gravida lasati-ne sa traim macar in munti/ in vizuina asta sub pamânt ca animalele padurii/ padurile si muntii au fost intotdeauna ale noastre/ strainii s-au asezat numai pe vai ne-au lasat padurile si muntii/ nimeni niciodata nu ne-a scos din padurile noastre ca voi“ („Balada lui Pasca din Saliste“, p. 27).
Probabil ca putini vor descoperi poezia valoroasa in relatarile versificate referitoare la un fenomen secretizat de Securitate. Altii se vor intreba de ce nu-i lasa pe acei oameni sa se odihneasca in pace. Tocmai pentru ca nu si-au gasit linistea, pentru ca le lipseste un loc de veci, fiind aruncati in gropi comune. Iar supravietuitorii, iesiti din vagaune si din mormintele pe care ei insisi le sapasera, precum crestinii prigoniti, devin cetateni de onoare a „lumii noi“. Primesc ajutorul si bunavointa autoritatilor: „dupa Decretul colectiv de gratiere din 1964/ s-a dus si el la Securitatea din Babadag ca fostii detinuti politici/ sositi acasa din cele douazeci de mari inchisori politice ale tarii/ avea parul lung pe spate si o barba pâna la brâu/ a ajuns in fata plutonierului de servici care ii scria pe toti intr-o condica/ tu cine mai esti? I-a raspuns scurt: Turcu Gheorghe / am fugit de sub escorta si am stat ascuns intr-o groapa 12 ani si 5 luni / s-au adunat superiorii plutonierului le-a povestit viata lui sub pamânt/ comandantul i-a dat 6 lei sa se tunda si sa se barbiereasca/ dar frizerul nu i-a luat niciun ban se adunase lumea ca la urs sa-l vada/ umplusera crâsmele din jur toti ciocneau in cinstea omului din groapa / comandantul Securitatii i-a mai dat 12 lei sa manânce la restaurant/ si l-a plimbat prin Babadag sa-i arate maretele realizari ale comunismului“ („Balada omului din groapa“, p. 41).
In unele privinte, „Omul, pomul si fântâna: o tragedie româneasca“ se apropie de memorialistica lui Adrian Marino. Insa rafuiala generalizata este domolita de extazul iminentei intâlniri cu parintele niciodata cunoscut. Ion Zubascu propune o poezie otravita, a carei priza la realitate nu are impamântare. Ii va fi greu criticii sa neutralizeze umorile scriitorului care se straduieste sa obtina revansa totala. In literatura, a reusit partial, luându-si ramas-bun cu aproximativ zece texte antologice.

 

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper