In Memoriam: Leon Volovici (1938-2011)

Un articol de CAMELIA CRACIUN

Îmi este foarte greu sa scriu despre Leon Volovici la trecut. Vestea ca la 1 decembrie a încetat din viata la Ierusalim m-a îndurerat teribil, mai ales ca pregateam un proiect împreuna si urma sa ne revedem în februarie în Israel. Stiam ca este bolnav, e adevarat, dar speram ca situatia era sub control, mai ales pentru ca schimbasem câteva mesaje cu putine zile înainte. Ca de obicei, lucra frenetic, întrerupt din ce în ce mai des de boala, dar depasind cu o forta extraordinara momentele dificile si continuând cu o energie intelectuala pe care noi toti i-o invidiam. La curent cu tot ce se întâmpla în viata culturala româneasca, scriind articole de specialitate, editând carti, coordonand proiecte, organizând conferinte, întretinând o corespondenta bogata cu prietenii sai de pe diverse meridiane, Leon Volovici a reprezentat enorm pentru cunoasterea istoriei evreiesti din România, dar si pentru studierea culturii române în general.
Dupa mai bine de doisprezece ani de cercetare în domeniul studiilor iudaice si al istoriei intelectualilor pot spune ca, în mod indirect, lui Leon Volovici îi datorez interesul pentru domeniul istoriei culturii evreiesti; studenta la Litere în România, citisem imediat dupa aparitie „Jurnalul“ lui Mihail Sebastian pe care Leon Volovici îl editase împreuna cu Gabriela Omat. Într-un vid de cunoastere în privinta istoriei evreiesti, a Holocaustului, cartea a generat multiple reactii si polemici nesfârsite, suficient ca sa atraga interesul tinerilor crescuti într-o cultura istorica trunchiata. Ca urmare, studiile mele postuniversitare, masteratul si doctoratul, desfasurate în Marea Britanie si Ungaria pe parcursul mai multor ani, au pornit de la acest moment de lectura si, apoi, dupa ce am reusit sa îl cunosc personal si sa descoperim multe puncte comune în traiectoriile noastre de cercetare si în perspectivele asupra temelor de lucru, am apreciat întotdeauna observatiile si îndrumarile sale.
În volumul sau memorialistic „De la Iasi la Ierusalim si înapoi“, Leon Volovici îmi face cinstea de a ma considera un prieten, alaturi de alti colegi de-ai mei din domeniul cercetarii istoriei si al studiilor iudaice precum Claudia Ursutiu, Grigore Buda, Stefan Ionescu sau Ana Barbulescu. Si nu greseste, nici nu exagereaza. Delicatetea, generozitatea si deschiderea extraordinara catre generatia tânara de cercetatori îi erau specifice si faceau deseori, din pacate, nota discordanta cu mediul intelectual (si mai ales academic) destul de scortos din România si chiar din strainatate în care relatiile student-profesor erau clar delimitate nu doar simbolic, ci si formal. Leon Volovici a stiut sa eludeze acest lucru si sa contruiasca relatii armonioase si afective profunde cu oamenii din jur. Faptul ca „trebuie sa discutam critic despre orice si oricine“, ca puteam aborda ca între prieteni orice subiect de cercetare, ca axioma autoritatii ultime ca „profesorul are dreptate“ nu functiona pe pilot automat si ca îti puteai argumenta opiniile atâta timp cât erai înzestrat sa o faci, ca primeai un sfat la orice dilema profesionala si chiar personala a însemnat o investitie extraordinara în tineri, mai ales ca toti am fost constienti si am apreciat profund acest dar special primit. Sustinerea de care ne-am bucurat din partea lui, bucuria cu care ne împartaseam realizarile si cu care construiam proiecte împreuna, nobletea cu care ne punea în lumina ne-au marcat, multora, debuturile si chiar carierele. În plus, prezenta lui Leon Volovici ne-a ajutat sa slefuim un spirit de echipa si trainice relatii de prietenie, sa lucram împreuna si sa ne sustinem, indiferent pe ce continent am ales sa lucram; din nou, tânara generatie de cercetatori si universitari îi datoreaza mult.
Am avut bucuria sa lucrez în coordonarea sa la „The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe“ pentru care Leon Volovici a fost editor al sectiunilor dedicate istoriei evreilor din România si care a aparut la Yale University Press în 2008, devenind rapid una din lucrarile internationale de referinta în domeniu. Calatoriile sale în România sau întâlnirile pe alte meridiane erau întotdeauna o sarbatoare pe care o asteptam cu drag si în care reuseam sa discutam pe îndelete si sa planificam noi proiecte. Ultimul dintre ele, editia din opera lui Eugen Relgis pe care am pregatit-o împreuna (Eugen Relgis, „Eseuri despre iudaism“, Hasefer, Bucuresti, 2011) a fost o mare bucurie, dar din pacate, desi si-a dorit enorm, nu a putut fi prezent la lansarea ei de la Târgul de Carte Gaudeamus; împreuna cu Liviu Rotman programasem însa o masa rotunda dedicata volumului la care speram ca Leon Volovici sa fie prezent si care, din nefericire, nu a mai avut loc.
…Cum spuneam la începutul confesiunii mele, mi-este greu sa scriu despre Leon Volovici la trecut. Dar, pentru cã nu îi placeau nicicum efuziunile emotionale de recunostinta, pot sã îmi permit macar aici si acum sa îi spun: „Multumesc, Domnule Profesor!“

Un comentariu pentru “In Memoriam: Leon Volovici (1938-2011)”

  1. decembrie 18, 2011 la 9:03 am

    Multa sinceritate, cunoastere si caldura reies din randurile articolului.Fiecare cuvint gaseste ecou in sufletul nostru trist si tulburat de pierderea unui adevarat prietenL desilegatura noastra indestructibila nu are legatura cu meseria, cu munca de cercetare

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper