Foodshooting in batatura sau gastronomia lumii in peisaj romanesc

Un articol de Florina Pirjol

Ravan Voiculescu in dialog cu Florina Pirjol

 

Recent, fotograful Razvan Voiculescu si-a lansat al zecelea album, intitulat Bucataria Hoinara. O caravana gastronomica, incarcata cu ustensile gospodaresti si cu aparatura foto, care a strabatut România in lung si-n lat pentru a inregistra ceva din identitatea noastra. Câtiva bucatari iscusiti au gatit bucate exotice – fusion, am zice, cu un termen la moda – in niste colturi românesti, alese pe sprânceana special ca sa contrasteze cu meniul. Fotograful Razvan Voiculescu a imortalizat totul, dar fara a produce niste naturi moarte. Din contra: oricâta arta ar fi la mijloc – si, fara indoiala, este –, imaginile din album ravasesc in primul rând papilele gustative.

Un mare savant gastronom spunea ca suntem ceea ce mâncam. Razvan Voiculescu ne sfatuieste ca, totusi, inainte de a mânca ceva, sa privim cu atentie in farfurie. Si, evident, sa privim in jurul nostru. Non-stop.

F. P.: Cum v-a venit ideea sa faceti un album despre bucatarie? Pare a fi un subiect atipic in contextul celorlalte albume ale dumneavoastra.

R. V.: Bucataria Hoinara este, in primul rând, un album de calatorie, una savuroasa, se-ntelege, de intâlniri intre oameni care traiesc in lumi diferite, chiar daca aceste „lumi“ se gasesc in aceeasi tara. „Bucatareala“ a fost o modalitate de a ne imprieteni cu gazdele noastre alese ad-hoc sau de a ne bucura de colturi de natura intr-un mod mai placut si – de ce nu? – mai rafinat.

F. P.: Este al zecelea dumneavoastra album. Il simtiti mai special decât celelalte?

R. V.: Zece este o cifra rotunda si este formata din doua numere. Este o bucurie ca am ajuns pâna aici. Nu in ultimul rând, este un album special si pentru faptul ca este primul pe care l-am lucrat in echipa. Au participat la el nu doar prietenii mei care au bucatarit, ci si echipa de filmare sau gazdele noastre din locurile pe unde am trecut.

F. P.: Este si primul album semnat Razvan Voiculescu in care exista si niste mici texte – savuroase, bine scrise, in ton cu imaginile. De ce ati simtit nevoia sã „punctati“ mesajul albumului si prin text?

R. V.: Textele, semnate de Silvia Dogaru, completeaza fericit, cred, tabloul hoinarelii noastre prin tara. Sunt texte „in miscare“, cu savoarea necesara unui astfel de subiect si puncteaza aspecte pe care nu le-am surprins in imaginile mele. Asadar, textele si imaginile merg „mâna-n mâna“, cum se zice.

F. P.: La fel ca albumul de anul trecut, dedicat Tarii Lapusului, Bucataria Hoinara e insotit de un DVD ce contine un scurtmetraj de „making of“, semnat de Serban Georgescu. Publicul e receptiv la aceasta idee?

R. V.: Acest DVD de making-of este al cincilea realizat pentru albumele mele. Consider ca publicul este foarte receptiv la aceste scurtmetraje, pentru ca este o modalitate noua, cel putin in România, de a-ti lansa un album. Nu mai cred in clasicele lansari, in care se expun pe simezele unei galerii 20-30 de imagini din album, iau cuvântul doi-trei critici de arta, se aplauda si se bea un pahar de vin, la final. Dupa care fiecare din cei prezenti acolo isi vede nepasator de treburile lui. Cred, in schimb, in crearea unui eveniment adevarat, emotionant, care sa includa proiectia unui scurtmetraj si sa aiba ca invitati artisti din diverse zone ale artei. Toate aceste elemente pot realiza o seara cu adevarat inedita, de care oamenii sa-si aduca aminte multa vreme. Fotografie, film, muzica.

F. P.: Cine „bucatareste“ in acest album? Cum i-ati ales?

R. V.: Bucatarii sunt Marcela, Dana, Horia, Serban si Adrian si sunt toti prieteni de-ai mei. Doar unul dintre ei este bucatar profesionist, Horia Simon, ceilalti au cu totul alte ocupatii. Invitatul special in acest album a fost scriitorul Mircea Dinescu, si el nu mai are nevoie de nicio prezentare.

F. P.: Ati mai lucrat cu Mircea Dinescu la revista „Plai cu Boi“. Cum a fost de aceasta data, in ipostaza de bucatar?

R. V.: Pe Mircea, care m-a invitat acum 11 ani sa lucrez la „Plai cu Boi“, mi-a fost usor sa-l imortalizez in acest album, pentru ca, atunci când gatea, era cu adevarat in elementul lui. Mircea face minuni in bucatarie, iar maniera in care le face este una plina de miscare si de „gust“.

F. P.: Exista un stil (de gatit) al fiecaruia dintre invitati pe care l-ati gândit in raport cu locurile alese? Cum ati „regizat“ aceste momente?

R. V.: Nu am regizat nimic. Fiecare invitat s-a miscat si a gatit in elemetul lui, asa cum a simtit si a dorit. Important a fost tocmai sa nu regizam nimic. Regie a existat doar la imaginile mele finale de „foodshooting“.

F. P.: De ce niciunul dintre bucatari nu gateste ceva specific românesc? E un album foarte cosmopolit si deseneaza o harta destul de generoasa a bucatariei internationale, dar noi nu suntem acolo. Credeti ca bucataria autohtona nu e suficient de sugestiva?

R. V.: Bucataria noastra este foarte sugestiva si preparatele ei sunt foarte gustoase. Dar de ce trebuia sa fi gatit neaparat româneste? Doar pentru ca acest lucru s-a intâmplat intr-un loc din România? Sa nu uitam ca Bucataria Hoinara, asa cum sugereaza, poate, si titlul, este un album de calatorie, unde „se intâlnesc“ diverse culturi si traditii. Gastronomia lumii in peisaj românesc, mirodenii de peste mari si tari folosite cu ingrediente românesti, modalitati de a gati din locuri indepartate transportate direct in cuhniile autohtone.

F. P.: Care era „desfasuratorul“ unui shooting? Dumneavoastra gaseati un loc, bateati la usa omului si-i cereati voie sa gatiti la el in curte si-apoi sa faceti fotografii?

R. V.: Intr-adevar, bateam la usa omului, dupa ce ma lasam inspirat de casa sau de gradina lui. Pe proprietar il invitam la masa, dupa care il rugam sa ne lase sa gatim la dânsul in casa sau in curte. De multe ori ne-a fost destul de greu sa-i convingem de intentiile noastre bune, dar, intr-un final, eram poftiti in casa. De mentionat, insa, ca de multe alte ori gateam in plina natura, acolo unde mi se parea mie ca exista un colt, un peisaj aparte. In alte ocazii mergeam la oameni pe care-i cunosteam personal din alte proiecte. Si acolo eram bineveniti de indata ce dadeam binete.

F. P.: Oamenii erau suspiciosi, calzi, entuziasti? Va amintiti vreo intâmplare amuzanta legata de gazdele dumneavoastra?

R. V.: De-a lungul acestei calatorii de doi ani, oamenii au fost in toate felurile. Cu preponderenta calzi, asta dupa ce-i convingeam sa ne deschida usa. Imi amintesc ca, in Tara Lapusului, unde bucatar a fost Serban Georgescu, am fost „surprinsi“ de sotul gazdei, o femeie care ne primise in bucataria ei inainte ca barbatul ei sa fi sosit de la munca. In momentul când sotul a intrat in casa, a fost martorul unei scene care cred ca l-a bulversat, cel putin pe moment. Serban gatea in vreo doua-trei cratite si avea un arsenal impresionant de ingrediente raspândite peste tot prin bucatarie, iar eu stateam calm de vorba cu sotia lui, pe marginea patului, flancat de stative de lumini de studio, in timp ce Bogdan – cel care semneaza imaginea scurtmetrajului care insoteste albumul – il filma de zor pe Serban. Bucataria acelor oameni, care tinea loc si de sufragerie si de dormitor, fusese practic invadata de noi toti. Barbatul a ramas nemiscat in pragul usii. Cred ca in clipa aceea a crezut ca a gresit casa. Insa ne-am despartit prieteni si am plecat de acolo si cu o mica damigeana de horinca sub brat.

F. P.: Câta munca e in spatele acestei arte, in general, si câta a fost in spatele acestui album, in special?

R. V.: Nu a fost atât de dificil pe cât ar putea parea din exterior. Felurile de mâncare au fost toate fotografiate in naturaletea lor. Si trebuie sa recunosc ca pe toate le-am degustat apoi. Important era ca eu sa-mi schitez in cap cum doresc sa finalizez „foodshooting“-ul, cum il „compun“, din punct de vedere fotografic, dupa ce bucatarul isi termina treaba. Am finalizat acest album dupa aproape doi ani de haladuiala.

F. P.: Credeti ca ne definim prin ceea ce mâncam, cum spunea Brillat-Savarin?

R. V.: Ne definim si prin ceea ce mâncam, indiscutabil. In definitiv, hrana de buna calitate, in afara de avantajele pe care le ofera organismului nostru, ne influenteaza si gândirea, si spiritul. Cu toate ca aceste lucruri sunt destul de simplu de inteles, de cele mai multe ori le ignoram si preferam sa dam banii pe lucruri trecatoare, perisabile, care nu ne ajuta deloc sa ne imbunatatim sau sa ne pastram sanatatea. Ba din contra, chiar ne fac rau.

F. P.: Care e urmatorul dumneavoastra proiect?

R. V.: Este in lucru de ceva timp, dar cel mai bine e sa discutam despre el la momentul când va lua cu adevarat o forma.

Un comentariu pentru “Foodshooting in batatura sau gastronomia lumii in peisaj romanesc”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper