Femei si barbati

Un articol de DANA PIRVAN-JENARU

Romanul „Mitra“ („The Cleft“) a fost publicat de Doris Lessing în anul 2007, cu câteva luni înainte de a primi Premiul Nobel. Pentru cei care au facut, cu acest volum, primul pas în descoperirea literaturii sale, nu a fost cea mai potrivita introducere, caci romane precum „O coborâre în infern“, „Memoriile unei supravietuitoare“ sau „Carnetul auriu“ sunt mult mai valoroase.
Ca vrem sau nu, traim într-un cerc al simbolurilor a caror „realitate“ este data de situarea Omului, cel mai complex dintre simboluri, în centrul semnificatiilor hotarâte chiar de el. Dar ce se poate întâmpla atunci când ne inversam simbolurile primordiale? Orice sau nimic… În „Mitra“, Doris Lessing încearca sa reinventeze povestea de început a oamenilor, „originea speciilor“, rasturnând mitul biblic. Spusa de un senator si istoric roman (care pune cap la cap fragmente din niste documete secrete transmise initial din gura-n gura, cu dublu emitent, feminin si masculin si deci cu varianta duala, relativitatea fiind astfel asigurata), povestea primei comunitati umane ne ofera imaginea unor fiinte primordiale – Mitre – trãind într-o comunitate paradiziacã (Mitra este numele stâncii de culoare rosie care guverneaza viata fiintelor omenesti, dar si denumirea organelor genitale feminine, sinonima fiind cu deschizatura/ despicatura).
În milenara confruntare dintre barbati si femei, Lessing pare a le acorda întâietate femeilor, fapturi semiacvatice, care duc o existenta lenesa, senzuala, inertiala, pe malul marii. Lipsite de individualitate sau de dorinta de cunoastere, singurul motiv al existentei lor este zamislirea altor Mitre, provocata de adieri, valuri, de ciclurile lunii sau de existenta tutelara a Mitrei. Aceasta viata paradiziaca este scoasa din ritmurile sale edenice odata cu nasterea inexplicabila a primului baiat, numit Monstru si mai apoi, sugestiv, Spârc – „facut numai din noduri si gloduri si chestia aia ca un furtun, chestia aia care arata câteodata ca o vietate marina“. Intolerante, incapabile sa înteleaga ce se întâmpla, Mitrele îl mutileaza, taindu-i organele care-l faceau altfel, iar baietelul moare în chinuri. Urmeaza alti baietei care le îngrozesc si care sunt dusi la stânca mortii si dati vulturilor de mâncare.
Dupa aceasta prima parte mai bine organizata a cartii, tensionata, puternica, provocatoare, restul romanului se dilueaza în legende naive si sabloane, condimentate cu erotismul unor „violuri în grup“ sau orgii sexuale. Vulturii sunt cei care îi vor proteja pe baietei luându-i în gheare si ducându-i într-o vale, unde vor creste feriti de privirile femeilor, alaptati fiind de niste caprioare. Evolutia/revolutia din comunitatea letargica a femeilor este determinata de întâlnirea inevitabila a celor doua tabere care-si descopera dependenta adusa de placerile sexuale. Acum se înregistreaza si prima forma de divizare între conservator si inovator, caci Batrânele Ele ramân un dusman de moarte al barbatilor, în timp ce tinerele nu mai pot trai fara ei, cu atât mai mult cu cât, inexplicabil, nu mai pot ramâne însarcinate decât cu barbatii. Pas cu pas, începe si lupta pentru autoritate, dar mai ales constientizarea diferentelor de sex, nu altele decât cele de azi, caci principiul rutinier al fortei fizice a barbatilor si al compatibilitatii femeilor cu cresterea copiilor restrânge câmpul imaginativ. Barbatii sunt curiosi, inventivi, experimentali, activi, dezordonati, aventurosi, orgoliosi si lipsiti de afectiune. Femeile sunt cicalitoare, pasive, placide, visatoare, crude, preocupate doar de umplerea pântecelor, dar si cu o capacitate sporita de autoaparare si supravietuire. Platitudinile si stereotipurile introduse în roman prin diverse voci narative dezamagesc: „Femeile care fusesera acolo, alaturi de Maronna, toate erau mame si fiecare barbat fusese leganat, hranit, spalat, pedepsit, alintat, îndrumat de catre o femeie, pentru fiecare dintre ei o femeie se îngrijorase… iar aceasta este o zestre istorica atât de bogata si de hotarâtoare, încât ma uimeste faptul ca nu ne-o amintim mai des“. Daca intentia autoarei a fost de satira, nu i-a reusit, caci textul nu are nici cea mai mica urma de umor (poate doar involuntar) sau de ironie negatoare. Pe de alta parte, multe idei sunt expuse în mod redundant si insistent-explicativ – în special definirea termenilor folositi pentru a reda diferentele dintre feminin si masculin –, privând cititorul de un dezirabil farmec al subtilitatii si al legaturilor implicite.
Întorcându-ne la confruntarea determinarilor mai mult sau mai putin culturale care confera esenta feminitatii si a masculinitatii, pe ansamblu, balanta nu înclina în favoarea femeilor, asa cum sugera incipitul. „Mitra“ nu este, cu toate consideratiile ca aceea de mai sus, un roman al idealismului feminin, caci din rândul barbatilor se ridica cel care poate vedea dincolo de linia orizontului si care se lasa în voia atractiei fatale a idealului, a zarilor luminate de alt soare. Printre putinele personaje individualizate în roman se afla si Horsa, barbatul idealist construit în antiteza cu Maronna. Visul sau de a atinge alt tarâm ramâne neîmpartasit si neînteles de femeile preocupate sa perpetueze specia si sa ofere protectie, lasându-l deoparte, ranit, cuprins de febra viselor, nebun în ochii lor: „Apoi, dupa ce si-a potolit setea, si-a întors privirile spre mare si acolo, departe, unde marea întâlnea cerul, licarea acea geana de lumina care era, stia el prea bine, locul vazut de ochii mintii, tarâmul lui, unde se gasea tot ce îsi dorea. (…) Nu veni nimeni sa-i ofere ajutor, apa, hrana sau sa stea de vorba cu el. El îsi dorea atât de mult sa le povesteasca tuturor despre locul acela fermecat pe care-l vazuse, la care aproape ajunsese…“.
Odata cu cladirea acestei „lumi noi“, Lessing construieste (oarecum artificial) scene menite sa scoata în evidenta posibilele momente în care viata oamenilor a numarat pe treptele ei cuvinte precum „eu“, „popor“, „îmi placi“, „fericire“, „singuratate“, „timp“, „trist“, „a tânji“, „a visa“… Momentele când apar primele zâmbete timide, când se pierde încrederea în sine, nascându-se dependenta, când se aprinde scânteia colonialismului, a anarhiei, nevoia de conducatori, duiosia, compasiunea… În roman se dezvolta paralel si un al doilea plan narativ în care sunt surprinse cadre din viata batrânului senator roman, prilej pentru a a reconfirma natura circulara a timpului si a istoriei, citite în atractia, respingerea, dominatia sau rivalitatea dintre aceleasi femei si aceiasi barbati. Ce au în comun povestea mitica si povestea din timpul lui Nero? Nimic necunoscut si noua azi: vulnerabilitate, ambitie, dorinta de schimbare, dar mai ales efemeritatea…
Ma întrebam la începutul articolului ce se întâmpla atunci când schimbi simbolurile primordiale. În „Mitra“, din pacate, în afara unor parti de poveste bine spuse – dar cu un impact emotional si reflexiv sub asteptari –, nu pare sa se întâmple nimic.

Doris Lessing, Mitra, Traducere din limba engleza de Anca-Gabriela Sîrbu, Polirom 2011, 200 p.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper