Eminescu: Ultima zi la „Timpul“ (13)

Un articol de N. GEORGESCU

Cele trei arestari ale lui Eminescu

Dar informatia curge în continuare, si acum, recent, Dl. Ion Spânu comenteaza, în revista „Literatorul“, piese dintr-un „Dosar Eminescu“, cu numar de înregistrare, privind aceleasi împrejurari ale lui 28 iunie 1883. Înainte de 1989, când mi-am facut si eu cuvenita documentare (de fapt, câteva confruntari cu documentele originale), la Arhivele Statului nu existau, sau nu se puteau consulta asemenea acte. Ele ar trebui editate urgent – si apoi comentate; Dl. Ion Spânu citeaza câteva fraze si umple patru pagini de revista cu impresii si comentarii unde Titu Maiorescu este conspirator sef, se razbuna pe Eminescu din invidie personala, etc.

Ne-am procurat si noi acest „Dosar Eminescu“ de la Arhivele Statului, platind cuvenita suma pentru copiere, si tot citim si rasfoim cele 21 de pagini ale lui.

Cronologia consemnarii fiecarei informatii în parte este interesanta în cazul biografiei poetului. Va mai amintiti, probabil, finalul filmului despre Eminescu din serialul „Mari români“, cu actorul Andrei Gheorghe zâmbind dezamagit lânga un lighean cu apa si spunând cam asa: „- E-hei, oameni buni, si sa va mai spun una: procesul verbal al comisarului de politie nici macar nu e datat cum trebuie, asta a falsificat pâna si data, a pus episodul cu câteva zile mai devreme!…“ Ei, da, cu totii am vazut actul publicat, l-am citit… si am tacut, pentru ca începe asa: „Proces verbal. Douazeci si patru iunie 1883, orele 7 seara. Noi, C. Nicolescu, comisarul sectiunea 18 din Capitala, fiind informat…“ Dl. Andrei Gheorghe m-a întrebat si pe mine, am ridicat si eu din umeri… Înca nu pot da un raspuns de ce editia academica dateaza gresit 24 iunie – si sunt înclinat sa cred ca este un lapsus; am vazut mai sus cum N. Patrascu pune 8 iulie în loc de 28 iunie… Cert este ca actul original, care se afla la Arhivele Statului, este datat de catre comisar: „Astazi douazeci si opt iunie 1883 orele 7 seara“.

Greseala editiei academice ma pune pe gânduri, mai ales ca ar fi putut fi îndreptata într-o erata ulterioara. Pe scurt: ce-ar mai fi daca Eminescu ar fi fost arestat pe 24 iunie? Cade informatia lui Titu Maiorescu din „Însemnarile zilnice“, dupa care poetul a fost pe 28 iunie la el în casa, etc.?

Episoadele s-au însirat în aceasta ordine: la ora 6 dimineata biletul Doamnei Slavici, putin dupa aceea Simtion, apoi drumul la Sutu pentru rezervarea camerei lui Eminescu, apoi, pe la 10, vizita lui Eminescu – dupa care, drumul poetului la Capsa, si celelalte, pâna la baia Mitrasewschi. Si în procesul verbal al politiei, si în amintirea lui Grigore Ventura si în relatarea lui Nicolae Patrascu baia persista, deci ea este pivotul pe care se aduna celelalte informatii (imagini).

Sunt, totusi, prea multe întâmplari, e o aglomerare de evenimente prea mare pentru o zi atât de calduroasa si un om bolnav, cum era Eminescu. Si apoi, ce facem cu atât de multe neconcordante? Ventura vorbeste despre un pistol care nu apare în inventar, Russu-Sirianu spune ca arestarea s-a facut dupa amiaza iar procesul verbal o stabileste seara, tot acela vorbeste de un Eminescu îmbracat – pe când comisarul spune ca poetul s-a pus în camasa de forta… Pe cine credem? E simplu sa zicem ca Ventura inventeaza, Russu-Sirianu inventeaza de asemenea – si singurul act doveditor este procesul verbal al comisarului Câta-Niculescu.

Exista, însa, si posibilitatea logica a unui alt scenariu – daca luam în consideratie toate cele trei marturii/ relatari. Este foarte posibil, vreau sa spun, daca punem cap la cap toate aceste descrieri sau documente de mai sus, ca poetul sa fi mers mai des la baia Mitrasewski în aceste zile, chiar zilnic, din cauza caldurilor celor mari, si pentru ca-i placea acolo, pentru ca era aproape de Simtion unde trebuia sa se mute, aproape de sediul Societatii Carpatii… Noteaza în manuscrise pentru aceasta perioada ca are 20 de bilete de baie, deci un adevarat abonament, ca are si o partenera de petrecere în acest spatiu placut (unii o considera nemtoaica din înalta societate prin care poetul vrea sa spioneze planurile lui Bismarck… E doar un nume feminin, deocamdata).

Reluam dupa editia academica ultimele sale însemnari manuscrise:

Pe Leda o iau pozitiv de nevasta, prea e draguta.

Pentru Leda am 20 carte de abonament la baie…

Untdelemn

Revolverul

Gloantele ascunse în umblatoare

Art. resp. al Cod. Penal.

Cabala bailor

Sa cumpar un termometru si sa viu cu el la baie. În fiecare zi un grad mai rece, pâna la zero si sub zero. (Mss.2292, 44 r)

Sa nu uit termometru (Idem, 2o v.)

Termometru

Pistoale doua cu cartuse

-76-13

Radu III (Mss.2266,44v.)

Este foarte posibil ca el sa fi fost retinut cu adevarat pe 24 iunie 1883, întârziind prea mult în apa calda si îngrijorându-si prietenii care au apelat la politie. (A nu se confunda lucrurile: am stabilit ca Eminescu era avizat asupra eficientei bailor turcesti pe timp de canicula, cu cât apa este mai fierbinte adaptarea ulterioara este mai buna; deci poetul nu voia sa se opareasca, sa-si faca un rau fizic. Vezi si însemnarea de mai sus cu termometrul: vrea sa verifice chiar efectul invers, al apei tot mai reci pâna la înghet.) În aceste conditii, însa, trebuie ca i s-a dat drumul: fie s-a sesizat cineva sus pus, poate chiar fratele sau Matei (în alerta în aceste zile, deoarece se stia ca Nicu e la Ipotesti bolnav si asteapta bani e la poet), poate el însusi si-a revenit ori a gasit argumente sa fie eliberat din stabilimentul doctorului Sutu… Au urmat câteva zile, trei la numar, de libertate câstigata, cu texte publicate în ziarul „Timpul“, destul de dure, – iar apoi, la 28 iunie, lucrurile s-au repetat si s-au agravat: a venit biletul, Simtion, apoi Capsa, Ventura, din nou baia Mitrasewschi (pe care Maiorescu n-o consemneaza, însa)…

Simtion facuse un pariu cu Eminescu semnat si datat „Astazi 25 iunie 1883 la una ora si 25 de minute“ (hârtia se afla între manuscrisele poetului): deci, daca a fost arestat pe 24 iunie seara, Eminescu a fost eliberat aproape imediat, pentru ca la ora 1,25 din noapte exista acest înscris. Nu e cazul sa ne ascundem dupa vorbe, pariul acesta a fost facut în conditii bahice, de vreme ce se încheie astfel: „Cine pierde ramasagul plateste doua sticle de Johannisberger si care se vor bea împreuna de cei doi subsemnati la Rusciuc.“ Au fost, probabil si martori. Se sarbatorea ceva – de pilda, scoaterea celui retinut din stabilimentul doctorului Sutu. Si miza pariului este interesanta: „Mihaiu Eminescu a sustinut ca, amândoi vietuind înca, Simtion va lucra la podul care se va dura între Giurgiu si Rusciuc, într-un timp în care Carol I, rege al României, va fi ales de bulgari principe al Bulgariei.“

Acest proiect geostrategic se discuta în epoca, nu e cazul sa-l consideram rodul mintii bolnave a lui Eminescu, asa cum au facut unii biografi ai poetului (ca dovada a precaritatii studiilor noastre de istorie pentru perioada Carol I). Este o dovada ca poetul era initiat (introdus) în chestiunile de politica externa discutate între capetele înalte. Se stie ca el era cam indiscret, vezi scrisorile catre Veronica în care-i descrie chestiuni intime din Casa Regala aflate de la Maiorescu (relatiile cam dubioase ale criticului cu Mite Kremnitz; de altfel, vor avea si un fiu care ajunge colonel în armata austriaca, apropiat al lui von Mackensen, iar în 1917, la moartea lui Maiorescu, va veghea lânga catafalcul lui). În primavara aceasta, Eminescu este de doua ori exclus: mai întâi de catre junimisti – care vor trece, fara el, în barca liberalilor (el ramânând conservator, redactor la „Timpul“ conservatorilor) – iar apoi de catre artizanii Aliantei cu Germania si Austro-Ungaria. Era izolat, dar stia tot ce se petrece în jurul sau.

Altceva frapeaza, însa, aici: în editorialul „/Comparat cu tonul linistit…“/ din ziarul „Timpul“, vineri 24 iunie 1883, p. 1 (text cuprins în editia academica, O.XIII,p.323) Eminescu vorbeste, la un moment dat, tot de un pariu, tot în conditii bachice. El polemizeaza cu un ziar unguresc, si pune urmatoarea nota de subsol; „Pester-Loyd atribuie un înteles cu totul gresit locutiunii in vino veritas. Ea a luat nastere în Polonia, sub influenta latinitatii medie, si nu înseamna de loc ca la vin spune omul adevarul. Din contra, nu exista stare mai amagitoare în privinta caracterului decât cea de betie. Cel sincer devine mincinos, cel vesel devine plângator, cel tacut vorbaret.

Deci: in vino non est veritas.

Proverbul are cu totul alt înteles. La germani, la slavi, la românii din suta a saptesprezecea asemenea, existau între amici dueluri de betie, lupte fratesti de încercare în bautura, din cari sa se vada care pe care-l va culca mai întâi la pamânt. Deci in vino veritas înseamna nu-ti amagi pe amic la baut; pe când el bea în realitate, tu nu turna vinul pe mâneca, pe gulerul camasii sau pe dupa spate, pentru ca el sa bea mai mult decât tine si sa-l biruiesti prin înselaciune. – Adevar la vin! Cantemir (Descriptio Moldaviae) descrie un duel de acest soi, petrecut la Focsani, între un moldovean si un muntean. „Si au biruit moldoveanul pe muntean“, zice el. O proba ca în asemenea ocazii omul îsi schimba firea, e d. Gradisteanu însusi. Senatorul acesta e acelasi Gradisteanu care, la 1867, îsi batea joc prin coloanele si caricaturile Scrânciobului, tocmai de ideea, pe care – la chef – a preconizat-o. – (Nota Red. T.)“

La 24 iunie apare tiparita aceasta însemnare despre ramasag – iar la 25 iunie, ora 1,25 – deci, în noaptea târzie a aceleiasi zi – ramasagul cu Simtion: poetul traieste ideile scrise.

Dupa acest pariu, însemnarea lui de dupa o zi, din 26 iunie:

26 iunie dimineata Izirescu

Palita

Fermecarea ochilor si sufletului lânga No. 76

Conventia cu ea, scrisoarea pe care am sa i-o scriu.

Leda, sunt fiu de boier din Moldova, sunt mosier, vreau sa te auz, sa te vaz, sa te crez.

Cabala mea proprie din portofoliu

Mit dem Scheim

Von Michel Angelo

Meine Leda (Mss 2257, 429 r.)

Si, desi nedatata, aceasta ultima notatie a poetului din Mss. 2292, 39 r. :

„Unde am fost eu ieri înainte de a veni la Ienachi????????????????“ (sunt 16 semne de întrebare).

S-a zis ca nu-si aduce aminte, e proba de amnezie… Dar, în acest scenariu, unde, în alta parte, putea sa fie – decât la politie sau la stabilimentul doctorului Sutu de unde fusese eliberat?… Proba: pariul de la miezul noptii, apoi neîntelegerea ulterioara a gardienilor si politistilor (vezi mai jos), în fine, politetea excesiva a comisarului C.N. Niculescu în a treia arestare, grija ca totul sa fie bine aranjat, grija lui Maiorescu sa nu intervina anumite greutati (asta ar însemna ca mai înainte intervenisera…), plecarea imediata a lui Maiorescu din tara pentru ca, din punct de vedere legal cel putin, sa n-aiba cine-l (mai) scoate pe Eminescu din ospiciu, deschiderea dosarului penal pe numele lui Eminescu (vezi mai sus, descoperirea foarte importanta a d-lui Calin L. Cernaianu)… Practic, Titu Maiorescu este obligat, pentru respectarea legilor, sa faca o declaratie, sa deschida acest dosar al interdictiei publice a poetului.

Prietenul Aurel Zainea îmi atrage atentia, într-o emisiune de televiziune la canalul TV Sigma, ca Theodor Rosetti, cel caruia Maiorescu îi spune tot ce face în legatura cu Mihai Eminescu, era nu numai un membru marcant al Partidului Conservator, dar avea functia de Presedinte al Înaltei Curti de Casatie: în aceste conditii Titu Maiorescu se asigura de legalitatea/ sustinerea/ legitimitatea demersurilor sale.

Si în cazul acestui pariu avem o concordanta: D. Teleor vorbeste, prin 1902, despre ultimele zile ale lui Eminescu – si plaseaza acolo, deci în 1889, scene ca acestea:

„Cu vreo luna înainte de moartea sa, Eminescu mergea regulat, în fiecare seara, la Coloseul Opler, mai mult pentru hatârul unei frumoase cântarete suedeze. Într-o seara, dupa ce am jucat popice amândoi, dupa ce m-a batut de m-a prapadit la joc, facând mereu numai noua puncte, am trecut amândoi în sala de spectacol. Toata sala era plina de lume. Capelmaistrul Carbus începuse sa agite bagheta. La masa noastra mai venira înca vreo patru-cinci prieteni. Eminescu era foarte vesel, transportat. Veni o noua serie de halbe cu guler de maresal,

Ce gulere sunt astea, bre ?

De general !

De colonel bulgaresc !

Eminescu avea privirea îndepartata spre scena: parca astepta ceva.

Ce e, Eminescule ?

Nu vine cineva…

Cine ?

Cineva…

Apoi mai vorbiram de pariul ce facuse Eminescu – pariu în scris cu Simtion si altii…

Un cântec vesel în forma de mars ne facu sa tacem si sa îndreptam privirile spre scena. Eminescu facu ochii mari, se însufleti si striga deodata:

Suedeza !

Apoi, dupa scaun, printr-o saritura, se sui pe masa, îsi puse un servet în jurul capului si începu sa strige: Bravo ! Bravo !

Toata sala a ramas înmarmurita.“

Evident, D. Teleor confunda, pentru ca despre „suedeza“ se stie, de la Nicolae Patrascu, din acelasi studiu insipid, ca Eminescu a vazut-o în 1884, la iesirea din sanatoriul de lânga Viena, pe când se plimba prin Italia cu Chibici-Râmneanu. Pariul cu Simtion este, însa, din 1883, dupa cum este datat (ca doar nu se va fi repetat si peste ani!). Important este ca se stia de un asemenea pariu, devenise de notorietate publica (printre prieteni si cunoscuti). Daca Teleor o confunda pe „Suedeza“ din 1884 cu „Leda“ din 1883, nu putem sti – dar constatam ca prezenta unei persoane feminine este, iarasi, retinuta în memoria publica.

Stim ca poetul ducea o parte din carti si manuscrise la Constantin Simtion, având de gând sa se mute definitiv de la Doamna Slavici: pe fondul acestei mutari se deruleaza evenimentele. (Prin august, Matei Eminoivici va intra în odaia d-nei Szoeke împreuna cu Titu Maiorescu (cel mandatat sa aiba grija si de bunurile poetului) si va lua, din lada poetului de acolo, ceasul de aur – prilej de ironii pentru critic, dar într-adevar un bun de pret; de aici retinem ca lada cu manuscrise a ramas peste vara în Strada Piata Amzei Nr. 6. Este, pare-se, ultima iesire publica a lui Matei fata cu fratele sau în viata acestuia: nici la înmormântarea lui nu-l aflam.)

Vine, astfel, ziua de 28 iunie, si la 6 dimineata cineva îi aduce lui Maiorescu un bilet de la D-na Slavici, iar „curând dupa aceea Simtion la mine, întâia oara“. Rezulta ca acesta stia ce se petrece, probabil fusese martor la cearta dintre poet si sotia lui Slavici – sau poate a fost anuntat tot de ea, tot printr-un bilet. E otios sa amanuntim, dar ne obliga textul: „curând dupa aceea“ înseamna tot foarte de dimineata, la un moment nepotrivit pentru o vizita, deci este vorba de o urgenta. Simtion vine singur, probabil pentru ca Eminescu înca mai doarme sau a putut fi linistit si l-a luat somnul.

Aceasta ipoteza a faptelor repetate poate fi luata în discutie în conditiile în care chiar apar actele originale, cum ne anunta Dl. Spânu – si cum am constatat si noi. Nu discut aici daca este vorba de recidiva bolii lui Eminescu sau de încercarile repetate ale urmaritorilor sai de a-l prinde „în flagrant“. În procesul verbal din 28 iunie situatia prietenilor este aceasta: Ocasanu si Siderescu îl informeaza pe comisar ca poetul este închis în baie – iar la fata locului: „Introducându-ne cu mai toti amicii mai sus precizati aici, am gasit pe nenorocitul Mihail Eminescu, dezbracat, silindu-se, sa închida usa-i sa si avea aerul de a fi speriat la vederea noastra în numar de 4-5 persoane, între care si d-l Constantin Simtion“. Mai departe bolnavul este condus la Institutul Caritatea „cu concursul d-lor: Ocasanu si Simtion“. Înapoi, la gazda lui Eminescu, vine numai V. Siderescu. Se pare ca inginerul C. Simtion are o pozitie privilegiata si un rol deosebit, fiind mai apropiat de poet. Nu el a anuntat politia – dar a venit cu ceilalti, sau dupa ei, la baia Mitrasewschi; prezenta lui îl emotioneaza pe poet – si probabil ca el îl convinge sa accepte drumul la spital.

Ce a facut el în cealalta zi, pe 28 iunie? Titu Maiorescu scrie despre Eminescu: „Potrivit întelegerii (ce avusesem cu Simtion), i-am spus ca trebuie sa se duca la Simtion, pentru societatea Carpati. Mi-a cerut sa-i dau 5 lei pentru trasura si a plecat cu trasura acolo (la Simtion). De acolo e vorba sa fie dus la dr. Sutu. De s-ar face asta fara greutate!“

Putem presupune, însa, si altceva, anume ca episodul urmator, Capsa-Ventura, este separat, s-a petrecut alta data, nu se leaga de plecarea lui Eminescu din casa lui Maiorescu, deci de ziua de 28 iunie. Poate a fost cu o zi înainte, poate cu doua – tot la aceeasi baie, politia fiind anuntata, acum, de Grigore Ventura, nu de amicii poetului.

O posibilitate de datare a episodului Ventura ar fi aceasta: Regele se afla la Sinaia de doua zile, deci din 26 iunie. Probabil plecase pe 26 iunie dimineata din Bucuresti, urmând sa se dea comunicatul plecarii sale în aceasta zi, deci ziarele (Ventura, Eminescu,etc.) nu aflasera înca, îl stiau la Cotroceni.

Oricum ar fi, daca un fapt se repeta o data – el se poate repeta si a doua oara. Reiese imaginea unui Eminescu foarte revoltat în zilele de 24, 25, 26, 27 si 28 iunie 1883 – prezent, însa, si cu texte în ziarul „Timpul“.

În fond, arestarea lui reiese a fi fost o stratagema a adversarilor. Este vorba de o lupta aici, cu „lovituri“ de o parte si de alta, un fel de razboi al lui Hannibal cu Scipio: si unul si altul pune grupe de soldati ascunsi dupa coline, cui îi reuseste stratagema, acela câstiga. Cum scapa dintr-o „încercuire“, Eminescu si alearga la ziarul „Timpul“ întretinându-i tonul, stilul. Nu numai cu articole fulminante (si vom vedea ca ziarul „Timpul“ este cel mai implicat ziar în chestiunile politice din acest moment), dar pastrând atmosfera eminesciana – si, mai ales, aducând, cum iarasi vom vedea, cele mai importante informatii despre conflictul diplomatic dintre România si Imperiul Austro-Ungar, având cea mai ferma pozitie de sprijinire a ziaristilor exilati în aceste zile.

Daca vorbim de o retinere cu repetitie a sa, ne bazam, de data aceasta, mai ales pe nepotrivirea descrierii din procesul verbal si din amintirea lui Vintila Russu Sirianu. La nepotul lui Slavici, poetul este arestat în plina zi, putin dupa prânz, si striga dupa ajutor când îl introduc în furgon. El este încaltat cu niste pantofi largi, iar pantalonii îi atârna de pamânt. Doi gardieni de lânga furgon par a se certa între ei.

Inventeaza acesta? Daca gardienii se cearta, înseamna ca ei stiu ceva, de pilda ca cel arestat va fi din nou eliberat, deci ca fac treaba degeaba. Nici urma de cei 4-5 prieteni ai lui Eminescu în contextul acestei arestari de la prânz. Este limpede alta arestare:

„Când l-am vazut pe acel Eminescu, am simtit ca, într-o singura clipa, îmbatrânesc cu câtiva ani.

Ce haine pe el? Nu-s ale lui. Mânecile, prea lungi, atârna peste mâini. Pantalonii, prea largi, se târsie…

Sta, fara prezenta, între doi politai si doi infirmieri, care se rasteau unii la altii, nu pricep din ce cauza. La câtiva pasi, un vehicul ciudat, jumatate careta, jumatate duba… El statea tot asa, docil, fara prezenta.

M-am aruncat spre el. M-am oprit în fata lui. Cred ca am împreunat mâinile a ruga, caci toata fiinta mea era numai o rugare, o deznadajduita rugare.

I-am catat în ochii mei privirea, am strigat:

Domnule Mihai!

Dar n-am aflat nimic. Eminescu nu mai avea privire! M-am izbit, cu groaza, doar într-un ochi gol. Acel ochi mare, alb, cu desavârsire gol de orice viata, de orice perceptie.

Cumplita minuta!

Am mai strigat înca o data:

Domnule Mihai!… Eu sunt, ciobanul… nu ma cunoasteti?

Mut îi era glasul, mut îi era ochiul. Nici un semn.

El nu mai era.

Mi-am strâns obrajii între palme si am ramas asa, stana de gheata, în caldura de gheena.

L-au împins spre careta aceea cenusie. El pasea încep, încurcat în târsâiala pantalonilor. Parea ca împlineste, cuminte, indiferent, un însemn. Parea ca nu mai sufera, ca e mut de orice cuvânt, ca nici un gest nu face…

Dar eu, cum stateam astfel, cu o rana adânca în piept, în loc de inima, cum priveam prin paiejenisul genelor înlacrimate, l-am vazut, parca departe, într-o ceata rece, supt de nisipuri miscatoare, înfundându-se în mlastini negre, ridicând bratele.

Si am auzit glasul sau, cel adevarat, strigând cu desnadejdea celui care se îneaca:

Ajutor!…“

Am citat mai larg, si ca sa se vada intentiile artistice ale autorului. Observam, însa, ca el, care a fost pâna acum atât de atent sa alipeasca toate informatiile despre aceasta ultima zi a lui Eminescu la „Timpul“, acum se abate în cascada de la canon. Poetul nu este în camisolul de forta, are haine (desi par a nu fi ale lui), ziua nu e spre apus, ci tot în toiul caldurii, de fata este o careta, doi gardieni, doi politai care se cearta unii cu altii (nu stim cine cu cine si de ce). Daca dam crezare acestei descrieri cel putin în proportie de 15-20% – ne aflam în fata altei arestari decât cele de pâna acum. Unde este comisarul de politie C. N. Nicolescu? – Probabil aceasta este o repetitie nereusita: n-a fost cu comisar, ci doar cu politai si brancardieri. Si totusi, este ultima recluziune a poetului, asta atesta Ion Russu Sirianu. Sa însemne ca cea cu proces verbal semnat de comisar – aceea a fost anterioara? Dar aceea este datata 28 iunie 1883.

Care va fi fost, de fapt, ultima zi a lui Eminescu la „Timpul“?

Iata care ar fi consecintele logice, cum le întelegem noi, acceptând ca acest proces verbal, datat 24 iunie în editia academica, transmite impresia subliminala a arestarilor repetate. Sunt, în fond, trei relatari despre arestarea lui Eminescu – si fiecare în parte se refera la câte o arestare. Grigore Ventura vorbeste de o anumita zi, Russu-Sirianu de alta – iar comisarul Câta Niculescu noteaza a treia data. Le uneste doar locul comun: baia.

Repet: în momentul documentarii mele aceste acte nu existau sau nu erau publice la Arhivele Statului; nici editia academica nu le cunoaste (iar procesul verbal din 28 iunie este reluat acolo dintr-o carte a lui Augustin Z. N. Pop). Pentru ca observ, deja, cum Maiorescu devine tinta simbolica, vreau sa amintesc un lucru: Titu Maiorescu nu actioneaza singur, „de capul sau“ cum se spune. Imediat noteaza în jurnal „am înstiintat înca pe Th. Rosetti despre aceasta“. La 18/30 octombrie tot el arata cine a mai semnat procesul verbal cu cheltuielile pentru poet: Th. Rosetti, Simtion, Slavici, Nica si Chibici. La sanatoriul de la Viena îl va vizita pe poet si Theodor Rosetti. Este vorba de un membru marcant al partidului, recunoscut ca presedinte informal, om cu mare greutate si cu imensa acoperire politica, chiar cu o oarecare autoritate asupra poetului. Si, repet, Presedintele Înaltei Curti de Casatie…

Orice s-ar fi întâmplat cu Eminescu – a fost o hotarâre de grup în privinta lui, nu a unuia singur, s-a facut în mod responsabil ce s-a facut, nu e vorba de o razbunare personala a cuiva. Probabil ca prietenii apropiati au vrut sa rezolve singuri problema, dar, nereusind, au fost nevoiti sa apeleze la autoritatea si relatiile lui Titu Maiorescu. Cel care, vorbind si scriind atât de mult în chestie, de fapt tace… ca un Sfinx.

Meditatia d-lui Theodor Codreanu pe marginea sentimentului de vinovatie al lui Maiorescu este mult mai fertila în aceasta situatie.

Domnul Calin L. Cerenaianu, însa, nu consulta arhive, nu citeste studii de istorie – este îndârjit în talmacirea si rastalmacirea cartilor si articolelor mele.

Si cu toate acestea nu pot decât sa-i multumesc pentru ca, intrând în dialog fortat cu dânsul, am ajuns la aceste deslusiri… Vreau, însa, sa-i atrag atentia ca se însala prea adesea. Astfel, voi da aici numai câteva rataciri ale sale în ceea ce ma priveste.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper