Cvasitratat de literatura

Un articol de GEORGE NEAGOE

Cosmin Perta, Fara titlu, Pitesti, Editura Paralela 45, Colectia „Avanpost“, 2011, 76 p.

Ineficient ca practica intertextuala, bombastic din pricina pretentiei de unicitate in raport cu tot ce s-a scris de la origini pana in prezent, denumirea noului volum de versuri semnate de Cosmin Perta contine principala caracteristica a viziunii adoptate. Adevarurile textuale se definesc prin excludere, prin negatie. Poetul se caracterizeaza mai ales asa cum nu este, lasand totusi loc pentru trasaturile peiorative: „Sunt un mediocru/ asta am fost mereu,/ nu excelez in nimic.// Nu scriu prea grozav,/ nu citesc prea mult,/ nu sunt deloc ceea ce numim un intelectual// Ma uit prea mult la televizor,/ ma joc pe calculator,/ sunt superficial“ („Poem despre singuratate“, p. 41). Absenta valorilor tari inseamna ratacire in labirint. Nu e nimic surprinzator pana aici. Ne-am obisnuit cu viziunile moderniste crepusculare, adaptate si resemantizate de apocalipticii douamiisti: Marius Ianus, Stefan Manasia, Ruxandra Novac, Dan Sociu sau Elena Vladareanu. Diferenta de cei mentionati anterior consta in refuzul visceralitatii, cu mentiunea ca si initiatorul clubului „Nepotu’ lui Thoreau“ si-a modificat atitudinea in „Motocicleta de lemn“ (2011). Poemele din „Fara titlu“ sunt scrise cu detasare. Aceasta ajunge blazare, transformandu-se, prin insistenta, in afectare. Tocmai modestia jucata pana la teatralitate, refuzul ostentativ al virtutilor implica afirmatia plenara. Elocventa se arata dedicatia facuta de Cosmin Perta fiului sau: „Lui Vladimir. Aceasta nu este literatura“. Obligatoriu, avertismentul se citeste rasturnat. Cartea intreaga este un cvasitratat indispensabil urmasilor. Autorul se confunda cu Poetul, tot asa cum Neagoe Basarab era Voievodul. Iar micutul mosteneste o Institutie, in acelasi fel in care Teodosie era pregatit sa se aseze in Scaunul Tarii Romanesti, nu in locul parintelui sau. Legatura de sange are caracter accidental.
Dar sunt si amintiri adevarate
In „Fara titlu“ se contureaza o biografie intelectuala, o continua fuga de hachitele poeziei. Fiecare aparenta iesire nu reprezinta altceva decat o alta intrare. Poezia acumuleaza gesturi si practici multiple: de la dispretul si exasperarea lui Rimbaud la scepticismul strengaresc al lui Mircea Ivanescu; de la increderea in statutul exceptional al poetilor, pe filiera Rilke, Blaga, Doinas, Ana Blandiana („Patria mea A4“), la imbratisarea realului cotidian, in linia postmodernismului bucurestean; de la poemul eseistic, autoreferential, la cautarea semnificatiilor mitice. Majoritatea textelor alcatuiesc replici la viziuni celebre, nu neaparat consacrate. Pare ca debutantul cu „Zorovavel“ (2002) cauta dinadins sa nu se distanteze. Nu-si pune problema originalitatii, desi aici regasim punctul nevralgic al cartii. Il intereseaza statutul ontologic al fiintei de hartie pe care o desemneaza sa redacteze versurile. Poate de aceea a ales ca prima secventa sa inceapa cu o variatiune dupa Ion Muresan. „cartea Alcool“ da semne de generalizare in spatiul romanesc, de vreme ce, inainte de a intra in scena, Cetateanul turmentat din „O scrisoare pierduta“ (Teatrul de Comedie, regia Alexandru Dabija, premiera: 15 mai 2011), interpretat magistral de Dorina Chiriac, cântã pe muzica Adei Milea pasaje din poemul cosmogonic „Pahar“. Nu pastisa in sine deranjeaza (chiar si Ioan Es. Pop in „Unelte de dormit“ preia unele ticuri ale autorului „Cartii de iarna“), ci includerea ei in deschiderea plachetei. Supusii tariei, exaltati si bubosi, isi propun sa-l concureze pe Ziditorul tariei ceresti, despartind gradele etilice de apa, imitand astfel actiunea divina de a separa pamantul de oceanul primordial: „Au venit deodata,/ beti, de abia iesiti dintr-o lume a lor,/ cu mainile osoase si lungi,/ cu pantecul dureros,/ axila putreda si piept gaunos./ Au venit, mi-au cerut tigari si bani de o suta de votca,/ apoi au plecat chiuind, arsi de soare si de tutun,/ sa construiasca un sat. Un sat de fildes si marmura,/ cu rauri de absint si dale de-azbest“ („1“, p. 9).
Asa cum mentionam mai sus, Cosmin Perta nu-si cauta coridorul. Prefera sa argumenteze ca totul a fost scris. In plus, se straduieste sa identifice zonele de confluenta cu scriitorii pentru care opera semnifica depasirea unei probe de cultura majora. Pornind de la copilarie, de la analogia intre pruncia lui si a fiului, compune o exegeza despre relatia intre real si inchipuit, intre individual si colectiv, intre autenticitate si facatura. Memoria nereproductiva, falsificatoare, inventiva adica, dobandeste functie sacra, intrucat provoaca dihotomii ireconciliabile. Modelul acestei perspective il constituie, aproape fara dubiu, imaginea scriitorului purtandu-si „o amintire in brate“ ca pe un nou-nascut, din „Dar sunt si amintiri adevarate“ (Mircea Ivanescu, „Versuri“, 1968). Or, asezand prelucrarea deasupra observatiei, intermediarul deasupra empirismului, Cosmin Perta se incadreaza in familia poetilor care nu se considera pradatori ai exterioritatii, ci stau inchisi in casa, unde capteaza esenta elementelor perisabile: „Si atunci lumea se imparti in doua:/ erau iernile lor, acelea,/ cu scancete duioase, de somn,/ erau amintirile noastre, cu fosnete de flasneta si tamburin. s…t// Si nu despre amintiri vorbesc eu aici,/ ci despre ceea ce ar putea sa li se intample lor./ Caci amintirile sunt ca iarba uscata,/ numai ce le ostoiesti la foc domol si dispar./ Ele nu sunt ca viata, ci ca rugul de cremene/ care nu arde oricat ai vrea,/ ca lumina rosie de pe zidul kremlinului noaptea,/ care e cand aici, cand colo“ („2“, p. 11).
Manual de poezie
Apropierea de creatorul lui mopete implica si vecinatatea cu Radu Vancu. Intr-un fel, „Sebastian in vis“ se dovedeste un manual de poezie pentru naparstocul din trezie si un indemn la descoperirea umanitatii nedespartite abuziv in palpabil si fictiv. Similitudinea anterioara este dublata de perspectiva celei mai grave teme a literaturii, desprinsa cumva din volumul „Amintiri pentru tatal meu“ (2010), in a carui prefata, universitarul sibian pornea de la urmatoarea premisa: „Mortul putrezeste, moartea lui nu prinde nici macar mucegai“. Devine insa clar ca, la randul sau, Cosmin Perta renunta la simturile corpului, multumindu-se sa banuiasca profunzimea obiectelor si a fenomenelor. Universul lui este olfactiv, permitandu-i intuitiei sa se exercite nestingherita. „Cat a trait bunicul meu eram un copil,/ si abia dupa moartea lui,/ tot mai puternic,/ in carne si creier,/ a inceput sa putrezeasca/ si eu, / incetul cu incetul,/ abia atunci,/ ca o bucata de carne lasata la fezandat,/ cand mucegaiul cuprinde toata prospetimea/ si-i da aroma,/ de abia atunci am devenit si eu cu adevarat un om puternic/ si tanar si plin de dorinta/ si ca un tremur m-a cuprins toata putreziciunea asta/ si mi-a intrat in piept pana la inima si ficat/ si prin oase pana la maduva“ („6“, p. 17). Poezia se naste din interiorizarea evenimentelor si din sensurile pe care maturul le ofera acestora. La un moment dat, scriitorul da senzatia ca livrescul ii displace, optand in favoarea experientei. De fapt, Cosmin Perta filtreaza orice semn al realitatii pure. A trai echivaleaza cu a interpreta, iar intelepciunea deprinsa din carti conduce la vanitas vanitatum: „Saplacan m-a crescut ca pe un fiu,/ mi-a dat un loc de dormit, mi-a dat un loc de baut,/ mi-a dat un loc de lucrat,/ mi-a dat un loc de visat,/ mi-a dat un loc de trecut./ M-a invatat cat m-a invatat,/ dar pacat ca eu atunci nu prea dormeam, nu prea iubeam/ si nu intelegeam/ si a trecut./ Saplacan a murit langa mine, desi m-am ferit sa se intample asa,/ moartea lui ca moartea unui astronaut belgian.// Dar floarea dalba si neteda a memoriei/ nu-mi da ragaz sa nu amintesc/ ca in 1994, zi de vara,/ cu pamantul rascolit, l-am descoperit/ pe bunicul meu cu crestetul despartit/ de trup. Ca atunci am realizat/ ca tot ce insemna mare, minunat, adevarat,/ putea disparea dintr-odat’“ („Pieptul bunicii mele“, p. 35-36).
Concretetea poeziei din „Fara titlu“ nu se suprapune cu priza la cotidian. Personimul Cosmin Perta nu este alienat de maruntisurile traiului. Atentia lui nu se indreapta inspre activitatile desfasurate, ci a duratei recurente. Desi ziua urbana se subsumeaza ritualitatii impuse de o entitate profana, usor identificabil cu „Big Brother“, timpul si-a pierdut valentele arhetipale. Cercul eternei reintoarceri, al drumului de la haos la ordine, ia forma spiralei: „Ni s-ar parea ca suntem niste oameni simpli,/ Ne miscam cam in aceleasi locuri, facem cam aceleasi lucruri/ Ne repetam// Ne miscam in aceleasi locuri fara a avea acelasi scop,/ Facem aceleasi lucruri, fara a face nimic incontinuu,/ Ne repetam// Sunt satul de limbajele care pot inlocui viata,/ Ni se spune: doar asa poti ajunge la desavarsire,/ Sau ni se spune: de aici inainte nu mai poti face nimic“ („Fara titlu 5“, p. 50).
In ansamblu, „Fara titlu“ este un volum mediu pentru potentialul lui Cosmin Perta. Poemele remarcabile se pierd in stufarisul redundantelor.

Un comentariu pentru “Cvasitratat de literatura”

  1. decembrie 9, 2011 la 11:06 am

    Domnule Neagoe, poemul despre care vorbiti, din debutul cartii Fara titlu, imi amintesc cu siguranta ca a fost publicat inr-un numar din 2008 al revistei Vatra la rubrica tolle lege. Mi se pare exagerat sa spuneti ca e o variatiune sau o replica la o carte care apare doi ani mai tarziu… Felicitari. Toate bune.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper