Criza vârstei de mijloc: „3“ de Tom Tykwer

Un articol de CATALIN OLARU

Cel mai nou film lui Tom Tykwer este intâi de toate suma unor discutii si a unor monoloage artistic-cultural-filosofice al caror principal atu e ritmul in care sunt enuntate. Precum in serialul de televiziune „Gilmore Girls“, conteaza mai putin ceea ce se zice: Hanna (Sophie Rois), Simon (Sebastian Schipper) si Adam (Devid Striesow) turuie cu un elan uimitor, ceea ce e de ajuns pentru ca dialogurile lor sa para inteligente.
E un corpus de idei care par cu atât mai cool cu cât intârzie sa fie dezvoltate si care se sprijina pe trei piloni mari si lati: o evocare frusta a sexualitatii umane, o reinventare moderna a notiunii comune despre iubire si o tratare suficient de sclipicioasa pentru a transforma asemanarile cu „Fetele Gilmore“ in deosebiri.
Sexul (dar si iubirea) include toate combinatiile de trei luate câte doua dintre Hanna, Simon si Adam. Chiar si când are fantezii intime, Hanna nu paraseste domeniul in care activeaza, acela al jurnalismului cultural. In timpul unei conferinte, eroina viseaza cu ochii deschisi la seria „Made in Heaven“ a artistului Jeff Koons, in care acesta apare alaturi de starul porno Cicciolina, sotia lui de atunci. Atentia ei se indreapta apoi catre prezentarea lui Adam despre sarcini si fertilizare. Un rol important in coloana sonora a filmului il are melodia „Space Oddity“ a lui David Bowie, prim plonjeu al artistului intr-un univers populat de numeroase persona artistice si imn avant la lettre al erei spatiale. Ulterior, Bowie avea sa cunoasca succesul ca Ziggy Stardust, profetul androgin al apocalipsei, pentru ca apoi sa-si anunte bisexualitatea intr-un interviu in „Playboy“, ceea ce e in egala masura semnificativ pentru filmul lui Tykwer.
Primele acorduri ale lui „Space Oddity“ coincid cu cadre 3D din prezentarea lui Adam si sunt premonitorii pentru sarcina lui Hanna din partea a doua a filmului. In urmatoarea scena, eroina iese intr-un hol circular. De partea cealalta a acestui uter arhitectonic, vazut din unghiul subiectiv al lui Hanna, despartit de doua balustrade si de o cadere in gol pe care o banuim impresionanta, e Adam, care converseaza cu o femeie. Pozitia lui e una relaxata, cu picioarele departate. Episodul contemplativ e intrerupt de un coleg al lui Hanna (muzica se intrerupe brusc). Câteva secunde mai târziu, când Hanna e in patul ei de acasa, „Space Oddity“ reincepe („Commencing countdown, engines on“). Hanna il dezveleste pe partenerul sau, care doarme in acelasi pat, moment care marcheaza violent sfârsitul scenei (de data aceasta, prin smash cut). Intregul film e o numaratoare inversa („countdown“) intre dorinta initiala si indeplinirea ei, trecând prin indepartarea tuturor obstacolelor pe care aceasta operatiune le presupune. Genericul se deschide cu acelasi hit al lui Bowie, care de data aceasta e lasat sa curga pâna la final – saltul in necunoscut si eliberarea sexuala au avut loc.
In urmatoarea scena, avem o noua metafora a relatiei dintre Hanna si Simon. Sumar imbracata, aceasta vorbeste despre o reproducere de pe peretele din bucatarie dupa artistii britanici Gilbert Proesch si George Passmore. Când trage de un colt al imaginii, diferenta de culoare si curatenie dintre ceea ce a fost acoperit si restul peretelui devine vizibila. „Dumnezeule, trebuie sa renovam!“, exclama ea atunci, referindu-se la apartamentul in care locuieste, dar si la propria ei relatie. Intregul film e povestea acestei operatiuni de revaruire.
Cultura la borcan
Fundalul pe care se petrece aceasta renovare este unul cultural-stiintific. Idila lui Hanna cu Adam incepe intr-o sala de teatru. Mama lui Simon decide sa-si doneze corpul pentru a fi plastinat de catre Gunther von Hagens, adica transformat pe vecie intr-o opera de arta si totodata intr-un exponat stiintific. Chiar si moarta, aceasta ii apare lui Adam pentru a-i recita din Herman Hesse. La inmormântarea ei, o soprana interpreteaza live „L’amour est un oiseau rebelle“ din „Carmen“. In sfârsit, Adam citeste din „Moby Dick“ in metrou, in timp ce prima intâlnire a celor trei are loc la deschiderea unei expozitii.
Aceste preocupari elitiste sunt filmate in cel mai populist mod cu putinta. Artificiul cel mai des utilizat este imaginea in imagine, al carei rol a acelasi cu cel al ritmului rostirii replicilor. Cu cât mai multa informatie vizuala, cu atât e filmul mai film, isi va fi zis Tykwer. Procedeele la care acesta recurge includ intercalarea imaginii filmate cu desenul (scena mortii mamei lui Adam), titrarea pe ecran cu dimensiuni variabile a unor cifre, in timpul unui expozeu despre numerologie, virarea imaginii intr-un alb-negru anticizat, ba chiar utilizarea unor fragmente intregi din filme de epoca.
„Poate ca intr-o zi devii pur si simplu prea batrân pentru cinema“, ii spune Hanna lui Simon in debutul filmului, protejata de intunericul salii de proiectie. Nu cred ca exista o asemenea vârsta. Daca ar exista, Tykwer e departe de a o atinge. Deocamdata, e in plin midlife crisis.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper