Capitalism si libertate

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Când capitalismul a fost comparat cu regimurile comuniste, printre argumentele ce demonstrau irefutabil superioritatea celui dintâi se regasea si libertatea ca forma suprema de manifestare si ca deziderat al omului in lume. Libertatea de a protesta vizavi de orice forma de derapaj al puterii politice (care prin definitie corupe), libertatea cuvântului (Kierkegaard precizase, cu multi ani in urma, ca omul, desi a avut mereu la indemâna libertatea gândului, s-a raportat mai mult la libertatea cuvântului), libertatea de asociere si intrunire, iata tot atâtea forme aflate la indemâna omului ce traieste in societati organizate pe principiul democratiei de nuanta capitalista, in consecinta, a omului liber.
Timpurile pe care le traim ne ofera noi perspective ale unei asemenea viziuni idilice. Senzorialo-olfactiv primim input-uri ca ne aflam intr-o stare de reverie si ca poate visul nu e tocmai asa frumos. Când lucrurile (economic vorbind) evolueaza dinamic, libertatea sugerata de capitalism pare ca nu ne intereseaza foarte mult (când totul este bine si poti participa activ la ritualurile pietei si te poti infrupta din bunurile ei, mai are rost sa-ti pui probleme metafizice?). Odata cu ciclurile de criza putem sa observam, insa, linistiti fata hâda a capitalismului si tot arsenalul represiv care se pune in miscare pentru a-l proteja de cei care-l contesta. Cu siguranta, vajnicii aparatori ai democratiei, fiinte ce se vor grabi sa apere orice, numai sa aiba in minte ideea ca sunt si ei utili cumva (in felul asta s-au trezit, inainte de 1989, si aparatori din oficiu ai comunismului, desi nimeni nu le ceruse asta), se vor grabi sa-i acuze repede pe acei ignari care fabuleaza despre libertatea aglutinata si le vor aminti de gulagurile comuniste. Felul acesta de argumentatie ne-ar demonstra ca meciul, chipurile, este jucat si nu mai are rost sa incercam sa modificam scorul. Numai ca vom neglija, de data aceasta, o atare perspectiva si vom merge mai departe.
In Statele Unite, miscarile de protest ofera material suficient pentru a putea sa diagnosticam starea de libertate. Ok, oamenii pot sta in strada, pot ocupa parcuri, gradini, se pot campa in fata institutiilor bancare si birocratice si pot protesta, dar cât? O zi? E decent. O saptamâna? E inca bine. O luna? Nu, ca le bruiaza libertatea celorlalti, asa incât pot fi invitati ceremonios sa plece la casele lor. Daca nu asta le este dorinta, atunci dimensiunea politieneasca a statului represiv isi exerseaza atributiile democratice. Asa incât cetatenii „liberi” pot fi batuti, anchetati, amendati (cu datele lor de identificare pastrate in registrele politiei) deoarece si-au permis sa atenteze la libertatea celorlalti, a celor multumiti si linistiti in societatea lor. Ca o paranteza, se mai vorbeste inca, la noi in România, pe un ton plângacios-ceremonios, despre iunie 1990, dar cei care fac acest exercitiu nu-si dau seama cât de caraghiosi pot fi. In democratia imaginata de Ion Iliescu, acei protestatari au putut contesta puterea, in Piata Universitatii, aproape doua luni intregi, inclusiv dupa ce alegerile generale fusesera câstigate de FSN. Mai putin imaginativa decât cea de azi, puterea de atunci a maturat piata cu batalioane de mineri care, chipurile, se aratau deranjati de impasul in care se afla democratia iliesciana. Daca ar fi fost mai cerebrali ar fi trebuit sa aduca dubele militiei, bastoanele de cauciuc, gazele lacrimogene, tunurile cu apa, si piata ar fi fost curatata cât de repede, fara consecinte dramatice. Neinventivi, au apelat la mineri care, chipurile, aparau democratia incipienta, si mitologia Pietei Universitatii a fost gata.
Revenind la SUA, câtiva studenti asezati linistiti pe aleile unui campus universitar s-au trezit cu niscai politisti pe cap, atenti sa nu se intâmple nimic, dar absolut nimic notabil. Cu mult calm, un politist a folosit spray-ul lacrimogen. Imaginile, scandaloase, cu un student stropit din belsug cu gaze iritante au stârnit protestul organizatiilor civice (presa si-a facut din plin datoria). Ce a au raspuns oficialitatile politienesti acuzate de un asemenea comportament de un dezolant abuz? Singura explicatie oferita a fost aceea ca imaginile publicate in presa, cu politistul agresând un student folosindu-se de gazele iritante, au fost niste fake-uri trucate in photoshop, drept dovada ca militia de pretutindeni dispune de resurse inepuizabile de nesimtire.
In Marea Britanie, o tânara, Farah Al-Nahda, a fost arestata la una din manifestatiile londoneze (protestul de la Millbank). Datele ei sunt acum la dispozitia politiei, asa incât, atunci când se anunta vreun protest, in cutia postala a tinerei apare o scrisoare trimisa de politie, o misiva care o anunta sa stea calma acasa, sa nu mai faca prostiile din trecut, sa devina un cetatean decent si-si scoata din cap ideea protestului impotriva puterii politice sau economico-financiare (pentru mai multe detalii accesati http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2011/dec/07/police-student-protest-letters-met). E drept, metodele folosite de internele britanice nu sunt brutale, dar in fond ele conduc catre acelasi scop final: disciplinarea totala a societatii.
In România, tembelismul autoritatilor devine starea de normalitate. O societate anemica, anesteziata total, incapabila sa articuleze o oarecare forma de dizidenta fata de puterea politica si financiara, este tratata cu tot dispretul cuvenit de câinii de paza ai simulacrului de democratie ce ne este dat spre folosinta. Câtiva tineri abstrasi din concertul simfoniei ingalate a societatii românesti isi imagineaza lumi de normalitate si, drept consecinta, se instaleaza la universitate sa ne arate noua, celorlalti, mult prea ocupati cu treburile noastre zilnice, insemnari pe cartoane despre drepturile omului (era ziua internationala a drepturilor omului). Dar inocenta lor nu stârneste simpatia autoritatilor. Primaria capitalei nu este interesata sa le acorde dreptul logic la libera exprimare (refuza sa ofere un petic de hârtie care sa le dea legitimitate, desi in legea nu face asemenea precizari si nu acorda nimanui, nici primariei, oricare ar fi ea, vreun drept de veto) si, in consecinta, apar militienii (intr-un numar exagerat si totdeauna dispusi sa foloseasca forta daca este nevoie). Urmeaza ritualul binecunoscut: raspândirea manifestantilor, amenda piperata (pentru o mai atenta orientare pe viitor) si dispretul fata de cetatenii care, in fond, ii platesc pe acesti jandarmi. Ceea ce surprinde nu este regresul inregistrat in cele doua decenii de asa-zisa libertate, partea neplacuta vine din faptul ca nimeni nu mai pare interesat sa se revolte in fata unor astfel de forme de corupere a democratiei. Puterea este infailibila, este legitimata democratic, atunci ce dracului mai vreti? Oamenii se misca in ritmul dictat de lumea bunurilor, treburile lor sunt aranjate in ordinea unei luni pline de cadouri (decembrie, luna cumparaturilor si a doamnelor cochete si frumos aranjate pentru petreceri dizgratioase, desacralizarea lumii s-a produs mai demult), ce rost mai au acesti tineri zbuciumati si pe deasupra si foarte putini?
S-a scris ca impasul democratiei vine pe mai multe cai (spre exemplu, J. K. Galbraith si M. Lipset au produs pagini frumoase pe aceasta tema). De pe acum o putem contabiliza si pe aceasta din urma, mult exacerbata in vremurile noastre: dispretul si scârba puterii politice pentru propriii cetateni.

3 comentarii pentru “Capitalism si libertate”

  1. ianuarie 1, 2012 la 1:19 pm

    Doamne cata dreptate aveti domnule Giugal ! Toti suntem nemultumiti si pe buna dreptate , fiecare incercam in mod decent – o parte din noi – sa atragem atentia asupra pericolului pe care-l reprezinta ” implementarea ” in capul actualilor guvernanti ca ce fac si ce spun sunt certitudini pentru viitorul romanilor , ca doar cum au gandit ei ne vor aduce viitorul ” luminos ” si lipsit de griji ! Tot ce scrieti in aceasta REVISTA DE CULTURA este de bun simt si mai realist decat prin alte parti ; dar , degeaba – vorba maretul Tudor Gheorghe – , cainii latra , ursul merge !? Vedeti dvs. la concertele unor trupe se duc zeci de mii de oameni , la tot felul de moaste si/sau perelinaje la fel si expemplele pot continua . Ati vazut in strada zeci de mii de oameni pentru masurile dure luaate de guvern care oricum nu vor aduce starea de bine crezuta – din contra – ? Nu ati vazut si nici nu veti vedea ! Ati vazut ca la Resita s-aorganizat revelionul pentru pensionari cu trei zile mai devreme ? Si atunci ? Toate intrebarile noastre sa fie retorice ? Felicitari tuturor de la Cultura si La multi ani !

  2. ianuarie 4, 2012 la 9:21 pm

    Multumesc pentru postare si pentru faptul ca dvs. considerati revista Cultura ca fiind una de bun simt. In plus, stiu ca (macar) un cititor este in asentimentul meu. Un an nou linistit si cat se poate de fructuos. La multi ani si dvs!

  3. ianuarie 12, 2012 la 9:52 am

    Foarte fàin articol Aurelian. te felicit… data viitoare trebuie un ton un pic mai dur la adresa poporului care doarme de un somn dogmatic….

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper