Spiritul de finete si spiritul geometric

Un articol de EUGEN SIMION

Mai zilele trecute, Universitatea din Bucuresti a acordat titlul de doctor honoris causa la doi intelectuali europeni pe care se întâmpla sa-i cunosc bine si sa-i stimez enorm. Unul este grec, Evanghelos Moutsopoulos, si este cunoscut în lumea academica mai ales prin studiile sale privind Kairologia (o disciplina pe care, în fapt, a creat-o), celalalt – Thierry de Montbrial – dintr-o generatie mai tânara – este membru al Academiei de Stiinte Morale si Politice din Franta si conduce Institutul de Relatii Internationale din Paris, cunoscut în toata lumea. Cum amândoi sunt membri de onoare ai Academiei Române si participa în chip regulat la seminarul „Penser l’Europe“ (ajuns anul acesta la cea de a X-a sesiune) îmi permit sa reproduc, în aceasta pagina, ceea ce am spus despre ei, în chip de laudatio, la ceremonia de la Universitatea din Bucuresti…
Evanghelos Moutsopoulos este un reputat istoric al filosofiei grecesti, un spirit reflexiv interesat de muzica si de categoriile esteticii, în fine, un filosof – el însusi – serios, profund, inspirat si, mai presus de toate, un om prietenos si fidel fata de valorile lumii europene. Capul lui taiat în bronz pare a reproduce figurile ramase din arta helenistica. Fata regulata, cu trasaturi ferme, lasa impresia de liniste si gravitate a fiintei. O liniste si o gravitate ce vin de departe, de foarte departe, din profunzimile lumii grecesti din vremea filosofilor. Vorbeste rar si încet, abia soptit, iar ce spune este mai totdeauna memorabil. Stie, evident, multe, a citit mult, în primul rând pe filosofii greci pe care-i comenteaza, dupa cât spun specialistii, ca nimeni altul, azi, când lucrurile vechi intereseaza din ce în ce mai putin spiritele postmoderne.
Dl. Evanghelos A. Moutsopoulos s-a nascut la 25 ianuarie 1930, a urmat studii de filosofie la Universitatea din Atena si la Sorbona, unde a obtinut doctoratul de stat (1958). A studiat, paralel, muzica si muzicologia, impunându-se ca un nume de rezonanta si în domeniul componisticii si al muzicologiei din Grecia. A fost profesor la Marsilia (1958), Salonic (1965) si Atena (1969), apoi rector al Universitatii din Atena (1977-1978). Ca „visiting professor“, a predat la Geneva, Montréal, Paris, Toulouse, Washington etc. Este fondator (1975) si director al Fundatiei de Cercetare si Editare a „Filosofiei Neoelene“. S-a remarcat îndeosebi în istoria filosofiei, cercetarile sale contribuind la fundamentarea, pe plan international, a mai multor ramuri filosofice, cum ar fi kairologhia, filosofia artei, filosofia culturii grecesti, istoria filosofiei neoelenice si filosofia spatiului, a timpului si a fiintei. Remarcabila, de asemenea, este contributia sa si în domeniul filosofiei muzicii.
Rezultatele cercetarilor sale se regasesc în peste 60 de volume (scrise în greaca, franceza si, partial, în engleza) si în circa 800 de articole si comunicari în care a abordat problemele teoretice citate mai înainte. Citez câteva titluri: „Muzica în opera lui Platon“ (1958, 1989); „Critica platonismului la Bergson“ (1962, 1966, 1969, 1980, 1997); „Functiile mentale ca manifestari ale dinamismului constiintei“ (1963); „Placerile. Cercetare fenomenologica a câtorva situatii privilegiate ale constiintei“ (1967); „Fenomenologia valorilor“ (1967); „Categoriile estetice“ (1970; ed. a II-a, 1996, lucrare tradusa în româna, 1976, si spaniola, 1980); „Cunoastere si stiinta“ (1972); „Evolutia spiritului“ (3 vol., 1974-1977); „Gândire si eroare“ (1974); „Filosofia muzicii în dramaturgia antica. Forma si structura“ 1975; „Gândirea presocratica. De la mit la adevar“ (1978); „Fantasticul la Plotin“ (1980); „Filosofia kairicitatii“ (1984); „Estetica lui Brahms. Introducere fenomenologica în filosofia muzicii“ (2 vol., 1986-1988); „Kairos. La mise et l’enjeu“ (1991; în limba româna, 2002); „Filosofia culturii grecesti“ (1998); „Le problème de l’imaginaire chez Plotin“ (ed. IV, 2000; în limba româna, 2002); „Variations sur le thème du kairos. De Socrate à Denys“ (2002); „Universul valorilor, universul omului“ (2005); Thought, Kairicitate si libertgate (2007, în româneste în 2011); „L’esthétique de l’ethique“ (2009) s.a. Este membru al Academiei din Atena, al Academiei de Stiinte Morale si Politice din Franta si, cum am precizat deja, este membru de onoare al Academiei Române.
Evanghelos A. Moutsopoulos a vizitat de multe ori România si o parte dintre studiile sale (acela, de pilda, despre Kairos sau despre „Categoriile) estetice“ au fost traduse în limba româna. Participa de câtiva ani la colocviul organizat de F.N.SA. în colaborare cu Academia de Stiinte Morale si Politice din Franta, Academia Regala de Limba si Literatura Franceza din Belgia, Academia Regala de Stiinte Economice si Financiare din Spania, I.F.R.I. si, evident, Academia Româna, (la colocviul „Penser l’Europe“) unde interventiile sale sunt, totdeauna, erudite si surprinzatoare. A vorbit, la invitatia noastra, despre Dimitrie Cantemir la Bruxelles si vorbeste ori de câte ori are prilejul de prietenul sau, Constantin Noica. Acesta i-a prefatat volumul „Categoriile estetice – introducere la o axiologie a obiectului estetic“, tradus în 1976 în limba româna. Noica îl considera pe Evanghelos A. Moutsopoulos un „gânditor la nivelul speculatiei ultime“ si-i elogiaza temele de reflectie (timpul, spatiul si constiinta umana) care, zice filosoful român, sunt cele trei mari teme ale veacului al XX-lea. Îi lauda temele si calitatea speculatiei, dar si sistemul „deschis“ al categoriilor cu care opereaza filosoful grec: „Cititorul are în fata un exemplu de gândire creatoare ce manifesta în acelasi timp o extrema exuberanta si un remarcabil autocontrol rational. Rationalismul pus în joc ar parea sortit sa duca la o logicizare a domeniului asupra caruia se aplica, dar proliferarea categoriilor – asa cum s-a vazut în cazul spatiului si cum s-ar putea vedea în celelalte studii ale autorului, publicate în greaca, asupra timpului – nu primejduieste nici un moment cu vreun formalism gol estetica.“
Filosoful român, care este totdeauna – cum se stie – sceptic când o vorba de estetica (o stiinta, sustine el, care nu are criterii universal valabile), admite în cazul lui Evanghelos Moutsopoulos argumentele pe care acesta le aduce în definirea categoriilor estetice. Si are dreptate sa renunte, o data cel putin, la scepticismul sau când este vorba de altceva decât de filosofie… Am recitit, cu prilejul de acum, reflectiile lui Evanghelos Moutsopoulos despre categoriile traditionale, categoriile determinative si categoriile finale, adica despre frumos, sublim, despre urât, despre „joli“ („retragerea frumosului catre agreabil“), despre conceptul de gratios („acea sacra usurinta înaripata“, cum îi spune, Platon) sau, din alta categorie, reflectiile despre elegiacul, dramaticul, tragicul, comicul, satiricul ori, din sfera „categoriilor finale“ – comentariile sale inteligente si fine despre pitoresc, exotic, descriptiv, despre simbolicul, clasicul, romantismul (conceptele lui Hegel) si altele utilizate de gândirea moderna si postmoderna. Am recitit, zic, aceste speculatii fine si am redescoperit în ele spiritul filosofic lucid si erudit, plin de fantezie (o fantezie a ideilor) pe care îl admirasem atunci când am citit prima oara însemnarile acestui mare filosof despre Kairos, un concept pe care, în fapt, l-a resuscitat si l-a impus în filosofia veacului al XX-lea (un concept pe care Mircea Vulcanescu al nostru îl traducea în limba româna prin „acum ori niciodata“).
Acordând distinctia de doctor honorius causa D-lui. Evanghelos Moutsopoulos, Universitatea din Bucuresti se onoreaza si onoreaza un mare prieten al culturii române si, totodata, un mare spirit grec care, nu stiu daca va salva pentru a patra oara spiritul european – cum credea Noica – dar care, în mod sigur, îl provoaca sa gândeasca, în haosul lumii de azi, la ceea ce este esential si durabil în existenta omului si anume partea lui cugetatoare.
Thierry de Montbrial
Profesorul Thierry de Montbrial este, la origine, cum spuneam, matematician. Azi el este cunoscut în toata lumea intelectuala ca un specialist de mare clasa în domeniul economiei si politologiei. Înainte de orice, mi se pare a fi, în tot ceea ce scrie, un filosof al sistemelor care guverneaza acum o lume în plin proces de mondializare. Un filosof lucid, un filosof al actiunii nu numai al reflectiei, în fine, putem spune, un gânditor pentru care adevarul poate fi determinat si definit. Este, indiscutabil, una dintre marile personalitati ale lumii intelectuale europene. Înalt, bine facut, cu o fata de actor de film din epoca filmelor lui Roger Vadim, Thierry de Montbrial este, prin excelenta un spirit colocvial, are o ironie fina (tipic franceza), are totdeauna o replica inteligenta si, când tine un discurs (ceea ce, banuiesc, i se întâmpla des), discursul lui este impecabil. Se vad numaidecât roadele elocintei galice la un intelectual care, trecut prin marile scoli, sta, spiritualiceste, ca si Roland Barthes, în ariergarda avangardei. Loc privilegiat pentru un spirit care accepta noutatea, dar nu accepta ca noul, progresul sa mearga haotic. Are totdeauna idei, este la curent cu literatura problemei în discutie, în fine, acest spirit fin si diplomatic este un om profund. I-a citit bine, se vede limpede, pe marii moralisti si cartile sale arata ca spiritul de finete, de care vorbesc moralistii din marele secol nu se poate dispensa – când este vorba despre filosofia istoriei, de economie si politica – de spiritul geometriei. Calatoreste mult si cunoaste pe mai toti oamenii puternici ai planetei. Tine un jurnal intim si, de curând, mi-a dat sa-i citesc însemnarile despre lumea româneasca pe care, dupa 1990, a vizitat-o în dese rânduri (inclusiv pe cea din Republica Moldova). L-am citit deja, dar, cum nu-i înca tiparit, nu-mi îngadui sa spun despre el decât ca parizianul Thierry de Montbrial îi observa bine pe români si-i judeca drept. Nu are, mai ales, acel complex de superioritate (citeste: aroganta) pe care intelectualul occidental îl are fata de natiile si culturile din afara câmpului sau de vânatoare. Diaristul Thierry de Montbrial este, dimpotriva, lucid, generos, solidar si respectuos cu traditiile spirituale ale continentului…
(Thierry de Montbrial s-a nascut la 3 martie 1943 la Paris, a urmat cursurile Scolii Politehnice (1963-1965) si ale Scolii Nationale Superioare de Mine din Paris (1966-1969). Este doctor în filosofia economiei la Universitatea Berkeley din California, conferentiar (1969-1974), apoi profesor (1974-2008) la Scoala Politehnica din Paris. Din 1995 este profesor la Catedra de Economie generala a Conservatorului National de Arte si Meserii. A fost, totodata, profesor la Universitatea Paris XI-Dauphine, apoi la Facultatea de Stiinte din Nancy, la Institutul de Studii Politice din Paris; director al Centrului de analiza si previziuni al Ministerului Afacerilor Straine (1973-1979). În 1979 a pus bazele Institutului Francez de Relatii Internationale, pe care-1 conduce si în prezent, si al revistei acestui institut, „Politique Etrangère“. A publicat numeroase studii si articole în domeniul economiei si al relatiilor internationale, dintre care citam: „Économie théorique“ (1971); „Essais d’économie parétienne“ (1974); „Le désordre économique mondial: essai d’interprétation monétaire“ (1974); „L’énergie: le compt à rebours“ (1978); „La Sécurité de l’Occident: bilan et orientation“ (1981, în colab.); „Sharing International Responsabilities“ (1982, în colab.); „La Communauté européenne: déclin ou renouveau“ (1983, în colab.); „La revanche de l’histoire“ (1985); „Oser le dire“ (1986); „La science économique ou la stratégie des rapports de l’homme vis-à-vis des ressources rares: méthodes et modèles“ (1988); „Que faire? Les grandes manœuvres du monde“ (1990); „Mémoire du temps présent“ (1996) tradusa si în limbile bulgara, germana, polona, româna si rusa); „Interventions internationales, souveraineté des États et démocratie“ (1998); „Introduction à l’économie“ (1999); „La France du nouveau siècle“ (2002); „L’action et le système du monde“ (2002); „Réformes – révolutions – Le cas de la France“ (2003; „Quinze ans qui bouleversèrent le monde“ (2003); „Géographie politique“ (2006); „Il est nécessaire d’espérer pour entreprendre“ (2006)
Dintre operele lui Thierry de Montbrial, m-as opri, pentru un moment, la „L’Action et le systeme du monde“ (2002), tradusa si în limba româna. Este un studiu amplu si sistematic despre legile vizibile si legile secrete ale societatii, o încercare, cum spune chiar autorul, de a fundamenta o „stiinta a actiunii“, adica praxeologia. Ea vizeaza cu precadere actiunile colective, acelea care vor – si uneori reusesc – sa schimbe lumea. Sau, macar o parte a ei. Nu-i o utopie? Cum sa schimbi lumea care este un raport de raporturi (cum zice Sartre) imprevizibile si incontrolabile? Cum sa ordonezi actiunile atâtor miliarde de indivizi care, fiecare în parte si în grupuri mai mari sau mai mici, manifesta tendinte centrifuge? Profesorul Thierry de Montbrial spune ca se poate si, în cele din urma, dovedeste ca societatile umane evolueaza în functie de anumite legi si ca praxeologia este o stiinta, daca nu riguros exacta, este una verosimila. Asta înseamna ca raportul de raporturi poate fi prevazut, determinat si clasat, iar legile imprevizibile si incontrolabile pot fi, si ele, analizate si aproximate. Thierry de Montbrial aproape ca ma convinge ca, în aceasta ordine, pot fi analizate chiar si himerele, utopiile, fantasmele care, în forme specifice, circula în toate grupurile sociale… Concluzia pe care o trag, dupa ce-am citit eruditul studiu despre „Actiunea si sistemul lumii“, este ca lumea actuala nu functioneaza haotic si ca dezastrele pot fi prevazute si deci controlate… Condamnat prin activitatea pe care o practic (critica literara) sa fiu sceptic si relativist, primesc aceasta idee cu rezerva de rigoare… Numai ca Thierry de Montbrial ne avertizeaza într-un capitol al cartii ca si relativismul este relativ când e vorba de lumea ideilor si de sistemul lumii.
Incitant mi se pare si alt capitol al cartii, acela despre „Morala si politica“. Un subiect cât se poate de actual. Thierry de Montbrial este sclipitor în comentariul sau. De la Erasmus la Machiavelli si, de aici, la Kant si, mai departe, pâna la moralistii si politologii din zilele noastre (Edgar Morin), totul este pus în discutie, acceptat sau respins în functie de un model intelectual pe care Thierry de Montbrial îl formuleaza în termeni cât se poate de limpezi. Mode-lul se bizuie, în mod evident, pe valorile morale si intelectuale occidentale. Care sunt si ale noastre, rasaritenii Europei. Dar si Rasaritul european are moralistii, ideologii, filosofii, pe scurt, modelele lui culturale si, într-o dezbatere de acest tip, ele meritau a fi aduse în discutie. Este ceea ce fac rar autorii occidentali… O discrepanta pe care, cine stie?, Europa de mâine o va sterge.
Fiind vorba de politica si morala, Thierry de Montbrial nu a putut ignora rolul si locul intelectualilor în aceasta ecuatie. Cum se comporta intelectualii când ajung la putere sau, ma rog, în apropierea puterii…? Faptele nu sunt încurajatoare. Autorul studiului citeaza o binecunoscuta fraza din „Elogiul nebuniei“. Aceea în care Erasmus contrazice pe Platon în privinta republicilor cârmuite de filosofi. S-o mai citam o data: „Vom lauda (…) faimoasa maxima a lui Platon: „Fericite republicile ai caror filosofi sunt cârmuitori sau ai caror cârmuitori sunt filosofi“. Daca veti consulta istoria, veti vedea ca cea mai proasta guvernare a fost invariabil aceea a oamenilor în contact cu filosofia sau literatura“. Daca ne gândim la Seneca, preceptorul lui Neron, nu mai avem nimic de zis. Scepticismul lui Erasmus din Rotterdam este deplin justificat. Filosofii s-au facut de râs deseori în politica. Noica al nostru, citând si el acelasi caz (Seneca-Neron), încheie, daca îmi aduc bine aminte, una dintre cartile sale confesive („Rugati-va pentru fratele Alexandru“) cu aceasta propozitie: „Tot mai vreti ca filosofii sa ajunga ministri?“ (citat din memorie)…
Thierry de Montbrial aduce alte exemple de esecuri celebre în politica (esecul savantilor, oamenilor de arta, filosofilor): Laplace, de pilda, geometru de prim rang, administrator al lui Napoleon. Despre marele geometru, Napoleon spunea ca a fost un administrator „mai mult decât mediocru“… Am putea da si alte exemple. De Gaulle n-a vrut sa-1 numeasca pe François Mauriac directorul Radio-Televiziunii, preferând un functionar destoinic unui mare scriitor… Nu s-a înselat…
Cum am putea încheia mai bine, mai convingator acest scurt laudatio? Nu vedem alt mod mai bun de a-l defini pe Thierry de Montbrial – un spirit, înca o data, eminent, autorul, cum s-a vazut, al unei opere de referinta în câteva domenii – decât spunând ca el însusi, ca intelectual, încearca sa schimbe lumea si sa puna ordine în haosul pe care l-a provocat si îl provoaca neîncetat procesul de globalizare. Thierry de Montbrial este un spirit atasat constructiei politice europene, un european profund si incoruptibil, în sensul pe care îl dadea acestui termen Paul Valéry, în fine, un european care respecta identitatile nationale si nu vrea ca Europa sa renunte la traditiile ei spirituale… L-am auzit de multe ori vorbind despre aceasta tema si i-am admirat consecventa cu care apara ideea ca Europa va fi o Europa a culturilor nationale sau nu va fi deloc… A reafirmat-o recent în interventia sa în cadrul Seminarului „Penser l’Europe“…
Mai este ceva ce-mi place enorm la un om de stiinta ca Thierry de Montbrial, si anume apetenta pentru „umanioare“, convingerea sa ca stiintele exacte fac parte din cultura si, fara cultura umanista, spiritul stiintific este infecund… Dovada, între altele, studiul sau despre timp în opera lui Proust publicat, recent, ca prefata la romanul „În cautarea timpului pierdut“ în traducerea realizata de Irina Mavrodin, aparuta la Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta. Spiritul geometric stie sa valorifice cum trebuie descoperirile spiritului de finete…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper