Silogismele amaraciunii

Un articol de GEORGE NEAGOE

Stefan Manasia, Motocicleta de lemn, Bistrita, Editura Charmides, 2011, 110 p.

 

Pâna la „Motocicleta de lemn“, nu credeam sa-nvat a pretui vreodata poezia lui Stefan Manasia. Imaginile, medierile simbolice si incercarile de a da concretete trairilor din „Amazon si alte poeme“ si din „Cartea micilor invazii“ dadeau senzatia de ermetism haotic. Nu era nimic de remarcat. S-au schimbat destule odata cu acest nou volum. Faptul in sine este ciudat in cadrul generatiei. In afara de Radu Vancu, a carui variatie stilistica denota resurse ample de inventie, si de Elena Vladareanu, care si-a schimbat obsesiile de la o carte la alta, ceilalti poeti ramân egali in abordari.
Poezia globalizarii
Dinspre SUA, Stefan Manasia propune o poezie invadata de real, globalista, nu si postmoderna. De notat ca pe continentul nord-american, respectivul curent cultural s-a istoricizat de peste un deceniu. Scriitorul ingramadeste ingredientele ca pe blatul de pizza. Paradoxal, amestecul se omogenizeaza, dobândind atributele unui „melting pot“. Metisajul defineste „Motocicleta de lemn“. Mai importanta se arata insa atitudinea fata de tema, similara cu sarcasmul din „Oda liberei intreprinderi“ (Caius Dobrescu). Retorica notatiei constatative cuprinde semnificatii subintelese. Tragismul rezulta din aparentul elogiu al intemeierii unei lumi reclicate din deseuri. In ciclul inaugural – „Ceva dinspre umanitate“ – pulseaza ultimele picaturi de sânge. Moartea ajunge o viata-surogat, in care inimile sunt inlocuite de cipuri. Indiferent de avere sau de categorie intelectuala, indivizii intra sub dominatia instrumentelor tehnice. Falsul elogiu al inventiilor indica o ruptura ontologica: transformarea omului in masina. Obiectele fabricate in serie echivaleaza cu semnul Fiarei.
Poemul-sinteza de la inceputul cartii, elaborat din imagini dure, caracterizeaza universul in paragina si cumuleaza trasaturi valorice singulare. Negarea revolutiei industriale nu duce la jinduirea dupa paradisul natural. Nimeni nu are forta sa se intoarca in salbaticie, intrucât civilizatia a creat fiinte dependente de confort, inadaptabile junglei si climei aspre. Nimeni nu poate cobori din bloc ca sa urce inapoi in copaci, nici macar „Nepotul lui Thoreau“. In paranteza fie spus, prietenul lui R. W. Emerson si-a petrecut doi ani lânga lacul Walden ca sa realizeze un experiment. Abandonarea cutumelor citadine i-a provocat dorul de a reintra in rutina. Viziunea lui Stefan Manasia exclude sentimentalismul. Sigur, orasul echivaleaza cu pierzania. Dar factorul epidemic il reprezinta imposibilitatea de a distinge intre mijloc si scop. Walkmanul si utilajele grele i-au inlaturat pe zeii spirituali. Prin urmare, nihilismul poetului urca pe culmile disperarii: „cred in schimbarile la nivel subcelular/ cred in pretul ce trebuie platit/ ma inchin homeless-ului cu casti pe urechi/ sortând resturile dintr-o punga albastra/ cred in excavatoarele-abandonate/ pe santiere/ cred in schimbarile la nivel subcelular/ in batrânele pocaite in Lennon/ si-n iarba rasarind fojgaind peste tot“ („Iesirea din carapace“, p. 7). Trebuie sa interpretam citatul anterior in cheie inversa, mai ales ca ne confruntam cu o replica la melodia lui John Lennon – „God“ (unde se repeta, ca intr-un manifest, negatia „I don’t believe“). Revendicându-se de la fostul membru al Beatlesilor, poetul ii imprumuta strategia demistificarii. Neavând idoli, Stefan Manasia se pliaza pe dictonul lui Cioran: „Cred in mântuirea omenirii, in viitorul cianurii“ („Silogismele amaraciunii“).
Analogiile nu se opresc aici. Antiglobalismul adopta ceva din critica adusa modernitatii de marii romancieri ai Americii interbelice. Iar modernismul prozei din SUA inseamna, inainte de orice, scepticism in legatura cu progresul. Dincolo de beneficii, globalizarea duce la uniformizare. Gusturile si gesturile fine sunt anulate de limitarea ofertelor. Din producator, omul devine consumator, suma tuturor obiectelor achizitionate. Din nou, autorul surprinde toate implicatiile metafizice. Corpul isi pierde gratia si eleganta, preluând kitsch-ul vestimentatiei utilitare. Creierul isi rataceste functia ratiunii. Din pricina existentei umane vegetative, masinile de mare tonaj impun ritmurile culturale: „romchinezi/ chinezoaice de Prahova/ in colanti-leopard/ adolescent senect/ activând foamea// intrarea-n Baile Grivita/ banda rosu cu alb/ protejeaza/ buldozerul valsând/ prin moloz/ cineva se combina pentru lunch/ corpul meu este hidos/ si etans„ („Din Orient“, p. 11).
Biosfera siderurgica
Printre modificarile de care aminteam se numara si alegerea tonului protestatar, asimilat probabil de la Marius Ianus. Atacul social coboara poezia din zona indeterminata pentru a o aseza intr-o regiune familiara. Jurnalismul suprima expresivitatea. Iar epigonismul optzecist razbate prea tare. Procedând ca atare, Stefan Manasia pângareste unul dintre poemele generationiste cele mai importante, alaturi de „dictionar de vise I“ (V. Leac): „România au distrus-o baietii destepti/ ajutati de stapânii lor,/ prostii:/ curve la canal iepuri miliardari adolescenti cu/ bolovani in rucsac/ senzatia ca mâinile-ti put oricât le-ai spala/ cei care au ramas si-au pierdut aura/ cei care au plecat sunt colonizati de bunastare/ târându-te peste tot ca pe o tumora“ („Alevin“, p. 92). Rostirea bruta si brutala isi afla contraponderea intr-o alta mutatie. Dedicându-i versurile lui Serban Foarta, poetul demonstreaza ca se pricepe la stilizari. Rimele tantose sunt doar paravane. Sagetile contextuale nu dispar. Au precizie sporita. Astfel, Stefan Manasia intra in siajul viziunii „glorioase“ de tip Ion Stratan si Alexandru Musina, conservându-si insusirile distinctive, prin apelul la obiectele hibride, care, desi imita natura, ramân fundamental mecanice. O fauna din suruburi si piulite se instaleaza, amintind de flora din „Padurea metalurgica“ (Radu Andriescu) ori din „Floarea de menghina“ (Svetlana Cârstean), dar si de zicala ironic-proletara „Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc“: „Copii fara copilarie/ N-aveam acces la tehnologie/ Cumparam ilustrate cu Elvis din librarie// (…) La Corbii de Piatra intr-o sihastrie/ Eram fruntasi la soptit si scuipat,/ minerit, oierit, siderurgie// Cea mai frumoasa librareasa se vedea/ c-un barbos complicat, cu chelie/ Impotenta devenise techné, pupatul in cur – maiestrie“ („Ornitopter“, p. 14-15). Daca natura se mecanizeaza, credinta se informatizeaza. Isi intocmeste instructiuni de folosire (ghidaj), ca si cum am instala un soft educational. Indoiala se converteste in ateism. Limbajul dogmatic este denuntat ca forma goala prin care se atinge puterea. Poetul alege sa traduca agnosticismul intr-un e-mail (nicio litera nu are diacritice), trimis unei cunostinte sau tuturor internautilor. Poeme redactate ca scrisori electronice intâlnim de la Radu Andriescu („Puntile Stanlinskaya“) pâna la Ion Zubascu („Moarte de om: o poveste de viata“). Stefan Manasia se diferentiaza prin prelucrarea motivului manuscrisului gasit intr-o sticla. De aceasta data, marinarii pusi in garda sunt navigatorii in reteaua „www“: „Dupa spusele preotilor pe care i-am intrebat/ a reiesit faptul ca Dumnezeu era singur cand a „facut“/ Pamantul/ Eu cred contrariul. De ce? Pentru ca asa scrie in Biblie……. Apasa AICI// O intrebare stupida, parerea mea, dupa moarte nu exista/ viata,/ dar………. dupa moarte incetezi sa existi. Sub ce forma/ E o „asigurare“ si o explicatie clara ca dupa moarte mai e/ „ceva“…….. Apasa AICI“ („Sucursala religii“, p. 27).
Brava lume noua
Secventele consacrate Occidentului („Antwerpen“) si unui spatiu oarecum natal („Ostroveni“) compun din doua decupaje tabloul bravei lumi noi. Poemele strânse din ploile Belgiei trimit imediat la imaginarul lui Ionut Chiva din „institutia moarta a postei“. Apropierea intre acestia reiese din demascarea cliseelor mediatice. Raspândite cu ajutorul propagandei prin reclame stralucitoare, multiculturalismul si globalizarea intuneca mintile. Conceptele se umplu cu adevar prin rularea aceleiasi benzi cinematografice: „In coltul Atheneumului/ pisoarul din metal masiv/ sub cerul liber/ cu tiribombele/ din celelalt secol/ Aici ne intâlnim:/ tinichigiu afro/ asiatic incert/ european self-destructiv/ coborâti din fantasmele Pepsi/ de filmuletul sponsorizat/ pentru democratia/ afgana// pentru Sudan“ (p. 41). Parabola gradinii zoologice surprinde drama cetateanului vestic inchis in cusca tehnologica. Tentativa de evadare atrage dupa sine condamnarea la moarte. Nu doar plantele si animalele ajung in muzeu sau, mai grav, numai in manualele de biologie. Fiecare persoana alcatuieste o rezervatie, la fel ca in cazul amerindienilor. Climaxul situatiei poetice deriva din suprapunerea cântecului pasarilor si al stimelor acvatice peste zgomotul mortuar al vehiculelor menite sa aduca speranta salvarii: „Cum doarme cimpanzeul autist/ in „Le Jardin Zoologique“/ si cum freamata-ntreaga fire/ intre firele gardurilor electrice:/ arhipelagurii si mlastini hi-fi/ gradinile viitorului/ suprematia masinilor metrosexuale/ bufnita si flamingii pinguinii tribali/ sirenele de pe ambulante/ ghideaza batrânii cancerosi/ spre-azil si euthanasie („Cum doarme cimpanzeul autist“, p. 39). Abilitatea majora a lui Stefan Manasia este aceea de a elabora regii poetice (analogii, simetrii, antagonisme, treziri din amagire), capabile sa anihileze miscarea discretionara a sforilor realitatii. Spre deosebire de Anvers, localitatea româneasca se revedinca de la „Ieudul fara iesire“ (Ioan Es. Pop), prin izolarea intr-o replica nefericita a Insulei lui Euthanasius. Infernul nu provine din absenta accesului la cuceririle stiintei, ci din modul nesabuit in care locuitorii au dispus de acestea: „Ostroveni, pentru tine vegheam ore in sir pe acoperis/ adulmecam saruturi si cadavre/ in numele tau am fi lansat pe orbita sateliti/ construiti cu materiale furate de la uzina// pentru tine am fi colonizat santiere pustii/ ne-am fi umplut creierele cu vata de sticla si tevi/ cei mai disciplinati soldati, ai tai cutezatori elevi/ ti-am fi aparat femeile frumoase in taioare gri“ („4“, p. 66).
„Motocicleta de lemn“ se impune si pentru ca drumul de la simbol si imagine pâna la semnificatii nu intâlneste obstacole. Nu e vorba nicidecum de transparenta sau de tranzitivitate, ci de valoarea acelor scriitori-artizani care aleg cuvântul potrivit ca sa-si elibereze toate latentele vizionare.    

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper