România, in ultimii 500 de ani – de ce nu suntem danezi

Un articol de MIHAELA GRANCEA

Bogdan Murgescu, România si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, Iasi, 2010

 

In ultimii douazeci de ani, istoricii, si nu doar ei, au realizat, cu timiditate, analize cu referire la evolutiile societatii românesti; de cele mai multe ori, acestia au oscilat intre tabuizarea/ocultarea cauzelor si naturii subdezvoltarii „istorice“ a societatii românesti in raport cu cea occidentala – si respectiv, fatalism metafizic. In schimb, Bogdan Murgescu (1) se impune in studierea problematicii acumularii, de catre lumea româneasca, a decalajelor economice si social-culturale, printr-un demers stiintific de exceptie – „România si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)“ –, un studiu original, prin simetria constructiei narative si prin demitizarea unor teme ale istoriografiei si autoperceptiei românesti, prin explicatiile si interpretarile aparent simple la intrebarile cu referire la cauzele perpetuarii subdezvoltarii in ultimii 500 de ani de istorie europeana si româneasca.
Lupta cu subdezvoltarea
In debutul lucrarii, precum si in interviurile de promovare a cartii, autorul declara dimensiunea pragmatica, finalitatea demersului sau stiintific: „Pornind de la ideea ca intelegerea corecta a situatiei noastre de azi trebuie sa aiba adâncime istorica si o dimensiune comparatista, am reconstituit felul in care decalajele economice s-au acumulat in diversele perioade istorice scurse de la 1500 incoace, si am analizat cum s-a dezvoltat un grup de trei tari care, acum cinci secole, erau cam la fel de putin dezvoltate ca teritoriile românesti: Danemarca, Irlanda si Serbia. Aceste experiente istorice ne arata atât greselile pe care ar fi bine sa le evitam, cât si unele dintre caile prin care o tara poate sa depaseasca subdezvoltarea…“. In analiza sa, istoricul bucurestean a fost influentat de comparatismul economic originar in demersul braudelian, de metodologiile si teoriile consacrate de Immanuel Wallerstein – poate cel mai convingator istoric al genezei sistemului mondial modern –, de Max Weber, care a teoretizat pe marginea relatie complexe si dinamice dintre etosul protestant si evolutia economica, de contributiile lui Daniel Chirot la studierea schimbarilor petrecute in societatile periferice, precum si de maniera in care Dieter Senghaas a explicat „absorbtia modelelor civilizationale“.
Daca specialistii in istorie economica, de regula economisti convertiti, ignora abordarile interdisciplinare si metodologiile sociologiei economice, Bogdan Murgescu fructifica experientele teoreticienilor consacrati in studierea macrosistemelor economice, reusind astfel sa distinga elementele care influenteaza natura si evolutiile economiilor analizate comparativ: institutiile, coeziunea sociala, investitiile, capitalul uman, productivitatea economica. Manifestarea acestor elemente ca sistem dinamic si relativ stabil determina economiile, ele insele fiind sisteme sensibile, fragile, in permanenta schimbare. Frecvent, Bogdan Murgescu scrie despre caracterul schimbator al cauzalitatii care provoaca mutatiile socio-economice, afirmând ca in fiecare epoca, in spatiile studiate, au existat fenomene specifice de interdependenta, fenomene cu efecte economice majore.
Cu referire la spinoasa problema a „arderii etapelor“, a recuperarii inapoierii, chiar a realizarii performantei economice, autorul transeaza problematica inapoierii „traditionale“ a societatilor românesti, sustinând ca anumite tari (vezi Irlanda si Danemarca in secolul XX, in cadrul sistemului referential ales, dar in primul rând tarile vestice) s-au dezvoltat prea repede, iar România nu a reusit „sa tina pasul“ cu performanta acestora. Printre cauzele specifice ramânerii in urma a României autorul identifica: deficientele institutionale (reforme incomplete, paralelisme institutionale), „egoismul elitelor“ (ancorate in discursuri politicianiste, duplicitare, determinate de interese de grup si nu de interesul public) (2), politicile economice ineficiente, insuficienta valorificare a capitalului uman ca efect al disfunctionalitatii institutionale, esecul industrializarii in secolul XIX, o infrastructura realizata cu costuri mari si fara articulare pragmatica la exploatarile economice, lipsa capitalului, urbanizarea deficitara. Marele esec a apartinut insa României Mari, si ar fi constat in risipirea oportunitatilor, in nevalorificarea potentialului economic si demografic de exceptie. Nivelul interbelic a fost mediocru, si România „a pierdut teren“ in raport cu majoritatea tarilor europene (inclusiv cu Bulgaria).
Câteva mituri si remediile lor
Bogdan Murgescu incearca sa demonstreze ca natura sistemului economic si pragmatismul politicelor economice sunt hotarâtoare in mecanismul dezvoltarii si combate vulgata weberiana, potrivit careia protestantismul a revalorizat munca si a stimulat evolutia capitalismului. In acest sens, autorul aplica principiile istoriei comparate si sustine ca in cazurile studiate – Transilvania, Irlanda si Danemarca – nu confesionalitatea protestanta e o sursa a revigorarii economiei, ci alti factori, e adevarat, derivati din expansiunea culturii protestante (vezi cresterea stiintei de carte in mediul urban si rural; ideea este prezenta si in opera lui Pierre Chaunu) (3). Economiile celor patru tari studiate, in aceasta perioada (1500-1800), aveau si o trasatura asemanatoare semnificativa, adica o agricultura predominant extensiva si cu randamente mediocre, aceasta fiind baza unei economii de subzistenta. Astfel, daca nu luam in calcul diferentele culturale, economiile celor patru state, la intrarea in cel mai semnificativ secol al modernizarii, in secolul al XIX-lea (remarcabil prin accelerarea cresterii economice si demografice), erau in dificultate, iar trecerea spre lumea industrializata nu parea o perspectiva prea apropriata.
Având in vedere caracterul voluminos al lucrarii, ne vom concentra consideratiile doar asupra a ceea ce Bogdan Murgescu propune ca formule noi de interpretare vizavi de complexul acumularii de decalaje. Istoricul, dupa cum am mai amintit, analizeaza cadrele si evolutiile socio-economice a patru tari europene – Danemarca, Irlanda, Serbia si România – care, la 1500, inainte de manifestarea factorilor care au determinat schimbari majore in configurarea geopolitica a secolului al XVI-lea, aveau, conform asertiunilor autorului cartii, acelasi stadiu de dezvoltare economica. B. Murgescu realizeaza, astfel, o prezentarea sintetica (de traditie braudeliana) a sistemelor economice ale celor patru tari in perioada 1500-1800. In acest context, pe parcursul analizei economiei „tarilor române“, Bogdan Murgescu considera ca secolele XVII-XVIII constituie, in linii mari, cu toate fenomenele de „esecuri ale constructiei statale“ si accentuare a dependentei de tip feudal a taranimii, o perioada de redresare economica. Istoriografia româneasca a considerat ca, cel putin din perspectiva economica, datorita fiscalitatii excesive, epoca a fost una de decadenta. Propunând o altfel de explicatie, autorul demonteaza ceea ce a mai supravietuit din „legenda neagra“ a asa-zisei epoci a „domniilor fanariote“.
O alta tema „mitolgica“ desfiintata de Bogdan Murgescu, a fost o tema de traditie istoriografica româneasca – conform careia tarile române si apoi Regatul României, cel putin pentru epoca moderna, au reprezentat „grânarul Europei“. Si totusi, autorul nu abandoneaza cu totul interpretarea care sustine ca dirijarea unei mari parti a resurselor economiilor românesti spre exterior (Imperiul Otoman) a impiedicat dezvoltarea durabila si semnificativa a aparatului de stat, a zadarnicit parcursul spre statalitatea moderna. Interesante sunt, de asemenea, si (aproape) maltusiene, relationarile facute de autor intre mutatiile petrecute in structura factorului demografic si utilizarea eficienta a resurselor economice (vezi analizele cu referire la interdependenta dintre reducerea numarului populatiei si cresterea economica in Irlanda). Pentru perioada 1500-1800, factorii care au influentat economiile europene au fost consolidarea si stabilitatea institutiilor statului, ameliorarea statutului juridic al tarilor respective.
In capitolul al II-lea, centrat pe evolutiile economiei mondiale, mai ales pe boom-urile si crizele economiei moderne, este prezentat efortul societatii românesti, „incercarea de a arde etapele“, intelighentia româneasca din principatele române si apoi elita din regatul românesc fiind seduse de sistemul socio-economic si politic occidental; elita româneasca, prin politica pragmatica de reforme din perioada postpasoptista, a accelerat procesul de occidentalizare vizibil inca din epoca prepasoptista. Cu referire la inceputurile modernitatii in spatiul extracarpatic, Bogdan Murgescu nu agreeaza teoria istoriografica dupa care Tratatul de pace de la Adrianopol reprezinta, prin efecte imediate, o referinta vizavi de inceputul modernitatii românesti. Istoricul sustine ca rezultatele evenimentului diplomatic mai inainte mentionat se simt, in economie, doar 30 de ani mai târziu. Interesanta este si analiza propusa de autor cu privire la realizari economice care nu pot fi contestate, precum aplicarea metodelor si tehnologiei specifice agriculturii intensive pe marile proprietati funciare. Cu toate acestea: ,,Atât Vechiul Regat, cât si teritoriile românesti aflate sub administratie rusa sau austro-ungara realizasera unele progrese modernizatoare, dar nu devenisera cu adevarat societati moderne, nu se angajasera pe calea unei dezvoltari economice sustinute si pierdusera teren in raport cu rata medie de crestere economica a Europei“ (4).
Decalajul economic dintre tarile europene s-a agravat din a doua jumatate a secolului XIX; interes, in relatie cu problematica diferentei economice si sociale, se acorda in studiu si procesului de crestere a economiei Bulgariei, Bogdan Murgescu prezentând efectele economice ale reformei scolare (vezi indeosebi sporul economic realizat pâna in anul 1930). In ansamblu, secolul XIX a fost mai putin tulburat de razboaie decât secolele al XVIII-lea si al XX-lea, ceea ce a dus la o crestere a populatiei si a nivelului de trai. La finalul capitolului, autorul conchide: ,,capitalul uman a fost factorul crucial care a determinat succesul/insuccesul relativ al tarilor ramase in urma din punct de vedere economico-social in secolele XIX-XX.“ Determinarile istorice acumulate in timp, incapacitatea elitelor de a valorifica conjuncturile internationale, politicile economice (comerciale si agricole) si culturale nerealiste „de cele mai multe ori defazate (tardive), inadecvate si ineficiente“ sunt cauze ale retardului societatii românesti.
Esecul României interbelice
Capitolul al treilea, „Epoca interbelica“, in opinia noastra este partea solida, chiar axul discursului stiintific demitologizant, desfasurat in acelasi timp cu analiza de istorie economica. Aici, Bogdan Murgescu demonstreaza caracterul mitologic al prezentarii României interbelice ca spatiu al implinirilor, ca „vârsta de aur“ a istoriei românesti. Evolutia României, intre cele doua razboaie mondiale, parea asemanatoare cu a celorlalte tari europene, desi statul national unitar detinea acum un potential economic si demografic impresionant, net superior perioadei antebelice. Cu adevarat, in perioada interbelica au avut de câstigat, din toate punctele de vedere, doar tarile care nu s-au angajat total in razboiul mondial, precum si tarile care s-au orientat inspre industrie si servicii; au avut de pierdut mai ales tarile care au mentinut agricultura ca ramura economica dominanta. Din aceasta perspectiva, printre perdante s-a numarat si România, care nu a reusit sa-si valorifice atuurile, sa realizeze performanta economica, ba, mai mult, conform asertiunilor lui Bogdan Murgescu, ,,decalajele României fata de cele mai multe tari europene s-au amplificat in perioada interbelica“.
Bogdan Murgescu considera ca pierderile suferite de România in Primul Razboi Mondial au avut, fireste, si un caracter economic. Indeplinirea proiectului identitar românesc – realizarea statului unitar român –, desi a parut sa pledeze in favoarea eficientei elitei politice, si desi a insemnat o sporire a potentialului economic, a degradat nivelul de trai al cetateanului mediu si a creat conditiile unui climat politic si social plin de contradictii. Un indiciu al acestui declin il ofera productia cerealiera a perioadei, evolutiile agriculturii; si efectele popularei reforme agrare, precum si criza agrara mondiala, intre 1928-1936, au afectat economia româneasca. România a exportat, in aceasta perioada, mai putin decât inainte, desi populatia si suprafata erau mai mult decât duble fata de perioada antebelica; astfel, intr-un fel cu totul nepragmatic, ,,..când preturile mondiale au fost mari, România nu a exportat sau a exportat doar cantitati relativ mici; când preturile au fost mici, România a exportat cantitati mult mai mari“.
Murgescu sustine, de asemenea, ca factorul politic angajat in cursa pentru influenta economica si politica in noul cadru geopolitic/statal a neglijat procesul de refacere economica, nu a gasit solutia de rezolvare a crizei agricole, o solutie relativ simpla, care ar fi constat in incurajarea cultivarii plantelor tehnice in defavoarea cultivarii (traditionale) cu preponderenta a cerealelor. Desi in epoca a fost sustinuta intâietatea agriculturii ca ramura economica, indeosebi de catre reprezentantii curentului taranist, agricultura, dupa cum constata autorul, nu a fost un factor de crestere, ci un factor de stagnare pentru economia României interbelice. Nici sursele naturale nu au fost eficient exploatate. Astfel, in perioada interbelica, prioritar a devenit exportul de petrol, dar si in acest caz, si autorul demonstreaza acea realitate economica, România a exportat mult când pretul petrolului era scazut (intre 1931-1936) si mai putin când pretul a fost ridicat (intre 1923-1926).
Un indicator caruia autorul cartii ii acorda o importanta deosebita in analiza nivelului dezvoltarii este numarul de automobile la 1000 de locuitori (astfel, in 1938, an de referinta pentru economie, la acest indicator relevant pentru nivelul de trai, România ocupa doar locul 15 din 19 state europene). Pentru Bogdan Murgescu, politica economica liberala protectionista din primul deceniu interbelic a esuat atât in planul dezvoltarii industriale (persista starea de subdezvoltare industriala), cât si in cel al stabilizarii monetare si funciare. Din nou, in analiza fenomenelor economiei românesti, Bogdan Murgescu considera ca responsabilitatea insuficientei utilizari a resurselor economice, lipsa de pragmatism in politica economica revin elitei politice „defazate“; aceasta a fost prea putin si tardiv preocupata de realizarea structurilor institutionale, desi o astfel de preocupare ar fi fost prioritara. Si credem ca autorul are dreptate, caci intotdeauna, in orice sistem, cadrele institutional-legale ale economiilor asigura si autoreglarea sistemului economic.
Dupa o astfel de demonstratie, concluzia este una fireasca: România interbelica a fost puternic polarizata social, a fost o lume a contrastelor sociale si economice dintre sat si oras, dintre centru si periferii. In acest context, prezentarea evolutiei interbelice a celorlalte tari ofera conjuncturi diferite politice, nationale, dar si progrese economice notabile, fiecare dintre statele comparate ca evolutii economice cu România cunoscând cresteri economice mai mari decât sistemul românesc (interesul public era prioritar; notabila a fost situatia particulara a Serbiei; astfel, desi reforma agrara din Serbia a presupus o farâmitare mai accentuata a marii proprietati, iar Iugoslavia a ramas o tara preponderent agrara, venitul pe cap de locuitor a fost mai mare decât cel din România).
Analizând, pentru perioada interbelica, nivelul de dezvoltare economica a României, autorul constata ca acesta a fost cel mai scazut, dintre cazurile studiate: Danemarca ocupa prima pozitie, urmata fiind de Irlanda, Iugoslavia si România; mai adaugam ca la multe dintre nivelurile de analiza economica România s-a plasat in urma Bulgariei, care a fost si este inca sistemul de referinta preferat de istoricii români care au construit mitul „vârstei de aur“ pentru România interbelica.
Comunism si postcomunism
In capitolul rezervat epocii postbelice (vezi cap. IV, „Epoca postbelica“), B. Murgescu prezinta succint si obiectiv evolutiile economice ale perioadei, constatând ca o urmare a modernizarii comuniste in România a fost cresterea ponderii industriei ca ramura economica (România a devenit o tara preponderent industriala, industria depasind agricultura in ceea ce priveste produsul intern brut si exporturile, in acest fel recuperându-se o parte din intârzierea dezvoltarii industriale a României, care acum a reusit sa depaseasca tarile sud-est europene, dar s-a situat sub media europeana in ceea ce priveste dezvoltarea si productia industriala). In perioada 1950-1989 importul românesc de materiale industriale a scazut, exporturile devenind majoritare, rezultând de aici cresterea si modernizarea economiei românesti la nivelul industriei, cresterea productivitatii; alte succese ale modernizarii comuniste au fost: dezvoltarea transporturilor si cresterea consumului populatiei, electrificarea, eradicarea analfabetismului, reducerea natalitatii si cresterea mediei de viata, sporirea cheltuielilor alocate pentru ingrijirea sanatatii.
Cu toate aparentele unei modernizari accelerate in perioada comunismului, autorul constata, in urma analizei situatiei economice din perioada comunista, ca decalajul economic al României fata de celelalte tari vest-europene s-a marit, ca urmare a politicilor economice ale regimului comunist, politici care vizau cresterea fondului de acumulare in defavoarea populatiei, precum si finantarea industriei grele energofage in defavoarea celei alimentare. Regimul Ceausescu, potrivit autorului, a irosit fondul acumulat pe investitii ineficiente care, la rândul lor, au amplificat dezechilibrele structurale ale economiei si au dus la aplicarea dramaticului plan de austeritate. Cu toate aceste realizari ale României, in epoca postbelica, rolul industriei, prin comparatie cu cresterile realizate la nivel mondial, a scazut incepând din anii ’80 (5).
Bogdan Murgescu considera ca performanta economica a României din anii ’60 si ’70 nu are legatura cu viziunea economica si politica a lui Nicolae Ceausescu, acesta a pastrat doar modelul lui Gheorghiu-Dej, pus apoi in practica de Maurer; dupa 1971-1972, megalomania ceausista a impins economia româneasca la colaps. Dezastrul economic al tarilor cu economie socialista s-a datorat faptului ca „atributele de omniscienta si infailibilitate insusite de partid“ au fost monopolizate de conducatorii sai, in vreme ce „sistemul socialist nu continea modalitati institutionale de corectie in cazul unor politici gresite“, de randament si profit, ca in cazul capitalismului; socialismul a fost, mai degraba, preocupat de „productie de dragul productiei“, fara a se interesa de mecanismele pietei; mai mult chiar, „sistemul socialist s-a dovedit nu numai nereformabil, ci si opus noilor directii ale dezvoltarii economico-sociale“, el nu a realizat depasirea industrializarii si intrarea in epoca postindustriala si tehnologica. Sustinem ca, si in privinta dezvoltarii socio-economice in comunism, Bogdan Murgescu ofera o analiza care depaseste, pentru prima data in istoriografia româneasca, abordarile maniheiste cu referire la fenomenele modernizarii specifice.
In capitolul V („Epilog. România dupa 1989 – avatarurile integrarii in Uniunea Europeana“), autorul realizeata o prezentare sintetica a evolutiei economice a României postdecembriste. Analiza lui Bogdan Murgescu este preponderent economica, autorul fiind neutru, neangajat in judecati drastice/judecati de valoare cu referire la politicile economice, la modelele devalizarii economiei de stat, la formele ilicite ale privatizarii si la manifestarile economiei subterane, cu atât mai putin la existenta, in economie si politica, a structurilor oligarhice.
Daca, in epoca tranzitiei, România a finalizat integrarea in structurile NATO si UE, din punct de vedere al functionarii statului de drept, al realizarii exercitiului democratic, România nu este relevanta, ea continua „traditiile“ interbelice ale democratiei deficitare (coruptie, formalism institutional, limitarea exercitiului democratic etc.). Dupa un fragil si scurt boom economic (2006-2008), România este, din nou, o periferie a Europei, este departe de a recupera ramânerea in urma a economiei românesti, se caracterizeaza prin cresterea rolului agriculturii si prin sporirea numarului de muncitori agricoli, polarizare sociala dramatica, acumulari de contradictii, pauperizarea fragilei clase de mijloc, disfunctionalitatea institutiilor. Si totusi, Bogdan Murgescu sustine, cu optimism, ca ,,vitorul este deschis“.
De ce nu suntem danezi
In ultimul capitol al volumului, rezervat concluziilor („In loc de concluzii. Inapoiere, decalaje si convergente – cinci secole de experiente europene“), istoricul afirma ca, de-a lungul perioadei studiate, decalajele economice s-au marit, tarile dezvoltate au devenit mai prospere, iar cele subdezvoltate mai sarace, chiar daca, inca din perioada postbelica, au avut loc dezbateri si demersuri care vizau eradicarea inapoierii „istorice“; in general, in istorie, fenomenele de ,,strapungerea pe calea dezvoltarii“, adica ,,ajungerea din urma“ sau chiar ,,depasirea“ tarilor dezvoltate nu au fost frecvente, ci au fost, de cele mai multe ori, exceptii. Trecerea de la stadiul de subdezvoltare la acela de progres economic a necesitat si necesita timp; ,,strapungerea a durat circa o generatie, iar pregatirea strapungerii cel putin inca o generatie“, iar perioadele de „ajungere din urma“ si de ,,depasire“ nu au necesitat o conducere politica ,,geniala“, ci un ,,sir lung de contributii punctuale la mai bunul mers al institutiilor si economiei“, si evitarea polarizarii sociale accentuate.
Remarcam una dintre concluziile finale ale studiului, expresie a viziunii umaniste, si nu tehnocrate pe care B. Murgescu o formuleaza: „…dezvoltarea economica nu este universul aberant al teoriilor si formulelor magico-matematice, ci o problema care angajeaza societati complexe, institutii diverse si, mai ales, oameni in carne si oase“. Astfel, autorul exprima crezuri sociale generoase si anima o analiza care, altfel, ar fi fost, conform traditiei, sterila, a unei istorii adesea marginalizate, introduse secvential in tratatele istorice de sinteza sau, dimpotriva, analizate din perspectiva tezist-nationalista – perspectiva ce retinea doar performantele relative ale economiei românesti.
In fine, acest demers de istorie economica comparata, totodata spatiu narativ agreabil, propune raspunsuri la interogatiile provocate de dificultatile istoriei recente, de cauzalitatea mostenirii decalajului. Dar, in primul rând, prin discursul stiintific, Bogdan Murgescu are meritul de a fi depasit stereotipurile explicatiei culturale românesti cu referire la cauzele „istorice“ ale mostenirii inapoierii economice, la incercarea sisifica de a construi/reedita modernitatea românilor.

 

MIHAELA GRANCEA / ALEXANDRU NICOLAESCU

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper