Repere pe drumul libertatii

Un articol de LEONID DRAGOMIR

Cu un titlu voit ironic inspirat dupa un celebru slagar de muzica populara, cartea „Libertate cu zurgalai“ (Ed. Paralela 45, Pitesti, 2011), semnata de David Ilina, reuneste eseuri grupate în trei sectiuni intitulate în acelasi stil popular (desi continutul nu e deloc asa): „Frumoasa e viata la hipodrom la Baneasa“, „Cu adevarul în protap“, „Rau de gura“.
Prin asemenea titluri, autorul ne invita la o atitudine de umor colocvial, pe care o poseda la randu-i din plin. Din ceea ce citim, reiese ca avem de-a face cu cineva cu o formatie filosofica solida, dar pe care nu o etaleaza ca scop în sine, ci pentru a-si întemeia riguros criticile la adresa patologiei sociale aparute în cei peste douazeci de ani de libertate scursi de la caderea comunismului din Romania. În general, eseurile sunt structurate într-o parte teoretica plasata fie la început, fie la sfarsit, si o aplicatie practica din care reiese distorsiunea prin care romanii au reusit sa compromita principiile ce ar fi trebuit sa le ghideze libertatea democratica atat de greu dobandita. Fiind si prozator (a publicat în 2010 un volum de proza scurta, „Al treilea infinit“), David Ilina exceleaza în descrierea unor situatii comice pana la grotesc sau în comparatii menite sa stranga laolalta diverse registre ale realului. Voi cita doar una, relevanta si pentru tipul de ironie practicat: „Semetindu-se printre crengile platanilor posaci, soarele lucea ca un Maybach nou-nout“. Un lucru e cert: cel ce ne ofera „Libertate cu zurgalai“ are într-adevar talent, eseurile sale situandu-se undeva la granita dintre filosofie, literatura si jurnalistica. Cat priveste atitudinea sa fata de subiectele abordate, ea poate fi catalogata drept scepticism (judecatiile sale desfasoara diverse tipuri de îndoiala), uneori dezabuzat, fara a cadea însa în pesimism, dar de cele mai multe ori tonifiant datorita unui simt ludic aflat la el acasa în lumea cuvintelor si a ideilor. În felul acesta el reuseste sa discute cu dezinvoltura, fara nicio crispare, despre nume grele ale filosofiei. Spre exemplu, un text se intituleaza „Mic dejun cu Heidegger“. Pe langa numele autorului lui „Sein und Zeit“, apar si altele, nu mai putin celebre, cu rol de „surse“: Pascal, Descartes, Montaigne, Rousseau, Popper, Sartre sau Marx. Celui din urma îi este dedicat un eseu foarte empatic, „Uitarea lui Marx“, în care, paradoxal, este deplansa tocmai netrecerea în uitare a celui caruia îi sunt reprosate crimele comunismului (asa cum lui Nietzsche îi sunt reprosate cele ale nazismului). În ce-l priveste pe primul ganditor din seria enumerata, Pascal, el este cu siguranta marele mentor al autorului.
Eseurile cuprinse în volumul de care vorbesc pot fi circumscrise antropologiei generale, conceputa, în sens larg, ca încercare de a studia coordonatele sub care se desfasoara si poate fi înteleasa existenta umana. Dupa cum reiese din „Cugetarile“ pascaliene, mizeria si maretia omului se semnifica reciproc, maretia rezultand din constiinta mizeriei. Pentru ganditorul de la Port-Royale, omul este o creatura cazuta, pierduta în universul care, în zorii epocii moderne, devenise infinit. Caderea se datoreaza ruperii de Dumnezeu iar salvarea nu poate veni decat din redobandirea relatiei cu El prin credinta în Iisus Hristos. La autorul „Libertatii cu zurgalai“ caderea omului, în special a romanului din post-comunism, înseamna abdicarea de la principiile fundamentale ale ratiunii, iar salvarea, previzibil, consta în revenirea la rationalitate. O tema comuna tuturor eseurilor este definirea a ceea ce este si ce nu este rationalitatea. Fara a intra în detalii, putem spune ca în esenta comportamentul rational este unul guvernat de cunoasterea stiintifica, dar si filosofica.
Spirit realist, David Ilina stie ca marea majoritate nu poate avea acces la aceste zone eterate, desi foarte multi sunt beneficiari ai aplicatiilor stiintei în tehnologie. Cei care-l deranjeaza sunt sarlatanii stiintei, de la astrologi, vraci, la aceia care ar dori sa înlocuiasca darwinismul cu creationismul stiintific. Împotriva acestora mai ales se îndreapta pe buna dreptate criticile sale, indiscutabil pertinente. Totusi, aici as vrea sa aduc anumite amendamente. Din cate stiu, darwinismul, cel putin în varianta clasica, întrucat nu ofera predictii, nu este o teorie stiintifica, ci ceea ce se cheama o teorie cadru; iar creationismul stiintific nu detine nicidecum o pozitie centrala, unanim acceptata în crestinism, dimpotriva. În ceea ce priveste marile întrebari referitoare la originea universului si a vietii, optiunile sunt, dupa parerea mea, egal îndreptatite, deoarece nici stiinta nu patrunde în aceste zone, nici credinta nu aduce dovezi rationale. Respectand optiunea rationalista, pe alocuri chiar scientista, a autorului nu pot sa nu remarc ca spre deosebire de modelul sau, Pascal, îi lipseste tensiunea credintei, aceea care ofera accesul la profunzimi. Or, cine poate nega faptul ca Pascal este unul dintre cei mai profunzi cunoscatori ai sufletului uman?
David Ilina ramane în schimb un foarte sensibil, uneori pana la nevroza, observator al mizeriilor în care ajung oamenii datorita proastei întrebuintari a libertatii. În acest scop el uzeaza de un aparat conceptual forjat în special de teoria cunoasterii, care are ca finalitate o critica sociala scrisa într-un limbaj mult mai accesibil, ceea ce poate conferi discursului sau o mai mare audienta. Ce-i drept, uneori profesorul nu poate evita didacticismul, motiv pentru care unele dintre eseurile sale pot parea, desi nu sunt asa, un pic prea lungi.
Cartea se citeste însa cu placere, fiind pe alocuri savuroasa datorita formularilor inspirate, a citatelor bine plasate, a comicului de situatie etc. În plus, discursul este de o autentica urbanitate, argumentat, clar. Eseul intitulat „Invitatie la tangou“, care abordeaza problema relatiilor dintre sfera publica si sfera privata în perioada post-totalitara, ar merita, cred, inclus între lecturile obligatorii la cursurile de cultura civica, fiind o pledoarie perfect construita în favoarea retrezirii interesului pentru viata publica parazitata, invers decat se crede îndeobste, de intruziunea vietii private crescuta aberant pe solul libertatii aproape nelimitate.
De o mare diversitate tematica, întrucat profesorul de filosofie nu se sfieste sa abordeze teme mai putin conventionale (spre exemplu „Oameni si bagaje“ pune în joc o foarte subtila hermeneutica a „aventurii existentiale a omului pornind de la ceea ce pune în bagajele sale de calator“), eseurile din „Libertate cu zurgalai“ au ca numitor comun o viziune matura despre om si societate. Cartea este una dintre rarele dovezi aparute la noi ca discursul filosofic poate „coborî“, fara a-si pierde rigoarea, în arena dezbaterilor publice cotidiene. Si chiar daca, poate, utilitatea nu va fi perceputa imediat¹, ea se va vedea în profilul noilor generatii formate chiar în spiritul convingerilor profund umaniste ale profesorului David Ilina.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper