Filosofia, de la Academia la spatiul public

Un articol de ANA PETRACHE

Ca raspuns la numarul de saptamâna trecuta din revista „Observator cultural“, as vrea sa propun o alta abordare asupra locului filosofiei in lume. (Am facut si eu Facultatea de Filosofie din Bucuresti. As putea avea zeci de motive de bucurie si de critica asupra ei si a profesorilor, dar prefer o abordare sistematica a problemei. Cel putin, pe mine asta m-a invatat acea facultate!)
Putem sa distingem trei variante de manifestare a filosofiei. Tin sa mentionez ca aceasta abordare nu are de-a face cu spatiul românesc, ci ea este una universalizabila – filosoful in cetate, filosoful in cultura si filosoful in Academia. Exista un raport invers intre cele trei: si de proportii, si de ierarhie. Cel ce este in Academia nu are timp de cetate si cultura, ceilalti nu au ocazia de a intra in Academia. Proportional, cu cât esti mai dedicat uneia dintre cele trei, cu atât ai mai putine resurse pentru celelalte. Asta nu inseamna ca cele trei variante pot exista in mod independent. Fara filosofie, studiata ca orice alta disciplina din universitate, parcurgând atent textele marilor gânditori, nu ai ce cauta in spatiul public sau in cel cultural. Nu cred ca filosofia in cetate sau in cultura ar fi mai putin valoroasa decât cea din Academia, dar cea din universitate impune criterii de rigurozitate si de buna cunoastere a argumentelor fundamentale. Ea este baza pentru interventiile ulterioare in spatiul non-filosofic.
Filosoful in Academia
Filosofia este un domeniu la fel de specializat, de ramificat, de intortocheat, cu trimiteri de jargon specific, ca oricare alt domeniu al curriculei universitatii. Poate ca este chiar un domeniu mai greu de parcurs decât altele, pentru ca, daca in biologie ti sa cere sa fii la curent cu teoriile din ultimii 10 ani, in filosofie ti se cere sa fii la curent cu cele din ultimii 2500 de ani. In filosofie, nu se pot crea manuale care sa exprime sintetic cuceririle acestei discipline si raspunsurile finale la care s-a ajuns in urma cercetarii. Sa te apuci singur de citit Hegel sau Kant e la fel de greu cu a te apuca sa intelegi mecanica teoriei relativitatii, fara cursuri avansate de matematica. De aceea nu recomand nici unuia dintre prietenii mei care nu sunt absolventi de filosofie sa isi extinda cultura generala trecând prin „Principii de filosofia dreptului“ sau „Critica ratiunii pure“. Nu o fac, pentru ca nu are nici un rost sa arunci oamenii in ocean fara sa le dai vâsle si barca. Autorii mai sus mentionati presupun zeci de distinctii, de trimiteri la alti filosofi si o integrare in istoria filosofiei. Facultatea de Filosofie se presupune ca iti da acele instrumente prin care esti capabil sa iti construiesti singur vâslele si barca. Una dintre aceste vâsle e logica insasi, si fara luni intregi petrecute pe tratate de logica formala e foarte greu sa iti educi mintea in a vedea care argumente sunt corecte, care sunt sofisme si cum se poate construi/critica un argument.
Filosofia e elitista, pentru ca presupune enorm de multa munca pentru a incepe sa intelegi ceva, nu spun sa creezi (Facultatea de Filosofie nu produce creatori de sisteme filosofice, cum nici facultatea de litere nu produce scriitori, ci oameni capabili sa inteleaga si sa evalueze un text din domeniu).
Filosofia e elitista pentru ca adevarul e unul singur. Nu a existat un singur mare filosof care sa nu aiba pretentia ca descrie cum stau lucrurile in adevar. Nici macar Nietzsche, minunatul defaimator al gândirii sistematice, nu a putut depasi pretentia ca modul lui de a face filosofie este cel corect. De aici, multi s-au grabit sa acuze filosofia ca este totalitara. A spune ca exista un adevar si a incerca sa definesti continutul acestuia nu este un gest totalitar. A argumenta in favoarea unei perspective e exact opusul incercarii totalitare de a impune prin forta. E ipocrit sa ne luam de subiectivitatea omului ce crede ca are dreptate – cel mai adesea, fiecare dintre noi crede acest lucru. Totalitarismul incepe doar atunci când prin forta – fizica, psihica, politica, economica -, prin opresiuni de tot felul, il obligi pe cel ce nu este de acord sa iti preia perspectiva. Diferenta intre democratie si totalitarism e una de utilizare a argumentelor versus utilizarea violentei.
In fata a doar trei ani de pregatire, in facultate, esti obligat sa sacrifici prea multi autori. Pentru a lasa impresia ca nu sacrificam totusi atât de multi, din anul doi esti obligat sa alegi intre domenii de Filosofie distincte (cel putin la Facultatea de filosofie din Bucuresti, care isi permite luxul de a isi diviza studentii): 1. Istoria filosofiei si filosofia culturii; 2. Etica si filosofie politica; 3. Filosofie analitica si filosofia stiintei. Prin urmare, studentul, relaxat la master, isi imagineaza ca nu exista nici o legatura intre istoria filosofiei, etica si teoria cunoasterii si ca el are libertatea de a se ocupa de oricare domeniu, ignorându-le pe restul. Din pacate, boala specializarii a atins domeniul filosofic, ca pe toate celelalte domenii. Daca poti sa faci chimie organica fara chimie anorganica (desi baza chimiei organice o reprezinta, evident, cea anorganica), nu prea poti sa divizi filosofia dupa interesele tale. O impartire pe secole ar fi o solutie, dar exista alte dezavantaje si aici, pentru ca aceasta impartire ar da impresia ca distinctiile scolastice nu se mai aplica azi sau ca intrebarile de secol XVII si-au gasit raspunsurile.
Oricum, miza filosofiei academice este sa iti arate metoda de a intelege un gânditor si sa iti dea o minima cultura generala in domeniu. Cultura care sa iti permita sa identifici ce autori vorbesc despre substanta, care e diferenta intre a refuta o teorie si a confirma o teorie si care sunt limitele imperativului categoric versus limitele pragmatismului. Incarcat cu acest bagaj, absolventul de minim 5 ani de filozofie (imi pare rau, dar in primii 3 ani abia iti dai seama pe ce lume te afli) poate decide daca va incerca sa faca filosofie academica, sau daca va raspunde cu metodele filosofiei la problemele sociale sau la cele ale lumii culturale.
Filosoful in cultura
Termenul cultura e vag, il folosesc aici pentru a mentiona incercarile filosofiei de a intra in dialog cu celelalte domenii ale cunoasterii. Michel Foucault este un bun exemplu pentru aceasta categorie. Contrar opiniei domnului Cezar Gheorghe, exprimata in „Observatorul cultural“, Michel Foucault nu trebuie studiat in facultatile de filosofie, pentru ca el poate fi citit si acasa, de unul singur. Nu este vorba de faptul ca ar fi neaparat usor de citit, ci de faptul ca el nu face filosofie in sensul tare al termenului. El intra pe planul culturii si nu pe cel al filosofiei, iar o parte a textelor sale sunt mai potrivite unei facultati de stiinte politice decât uneia de filosofie. (Am ales cazul lui Foucault si pentru ca ceilalti doi autori mentionati, Deleuze si Derrida, nici macar nu trebuie studiati, dat fiind spiritul lor profund antifilosofic) Daca privesc cu atentie in biblioteca mea, gasesc zeci de autori care folosesc metode mostenite din filosofie pentru a ataca alte domenii: Arendt, Kolakowski, Aron, Voegelin, Eco, Agamben, Lowith, Gauchet, Habermas folosesc armele filosofiei pentru a trata probleme politice, sociologice, lingvistice, religioase. Munca lor nu este mai putin importanta pentru a intelege lumea in care traim decât cea a filosofilor de sistem, dar, fara filosofii de sistem, cei mentionati mai sus nu ar fi putut sa aiba instrumente pentru a vorbi despre lume.
Filosofia in cetate
Mai exista o forma de implicare si mai directa in treburile acestui lumi, cu acelasi instrumentar filosofic – implicarea in cetate. Aici, multi ezita inainte sa se arunce in vâltoarea evenimentelor istorice, pentru ca, pe de o parte, pentru a lua parte la ele este nevoie si de alte abilitati decât de cele filosofice si pentru ca nici un filosof nu e dispus sa uite cazul lui Socrate. Primul filosof care s-a implicat in cetate a si fost ucis de ea. In cetate, nu inving totdeauna argumentele, asa cum se presupune ca se intâmpla in celelalte doua lumi, a culturii si a universitatii. In treburile cetatii este greu sa ramâi cu metodele filosofiei, pentru ca publicul tau nu mai e cititor de Sf. Toma si de Platon. De multe ori, nepriceput in domeniu, risti sa fii un mai prost administrator al treburilor cetatii decât orice om fara pregatire academica.
Problema apare insa in momentul in care orice om trebuie sa se implice in cetate, pentru ca altfel propria lui libertate este amenintata. In cazul regimurilor totalitare, de exemplu, filosofii, ca oricare alti indivizi, sunt obligati sa reactioneze, sa se implice pentru a isi apara libertatea de a face filosofie. In plus, filosofii sunt obligati sa se implice in critica sistemelor totalitare si pentru ca acestea functioneaza pe baza unor ideologii, care sunt sisteme pseudo-filosofice. Se presupune, asadar, ca cititorul de filosofie este mai apt sa nu fie vrajit de astfel de iluzii, pentru ca el stie ca dezvoltarea unui gând si problematizarea filosofica se fac altfel.
Una dintre formele de manifestare in spatiul public este cea a formatorului de opinie, a ceea ce numim in mod curent intelectual. Evident, intelectualii pot veni din orice domeniu, dar pentru cei ce au o pregatire filosofica, a fi intelectual este o tentatie speciala. Este un caz aparte, pentru ca iti lasa impresia ca in cele 10.000 de semne din articolul tau poti explica cum stau treburile pe aceasta lume, intr-un limbaj simplu si pe intelesul tuturor, fara prea multe conceptualizari si, evident, fara efortul a zeci de ani petrecuti in biblioteca – efort indispensabil filosofului de sistem sau a celui din universitate. Nu vreau sa fiu meschina si sa spun ca orgoliul este cel care trimite filosofii in cetate. De multe ori, ei intervin pentru ca au intrat intr-o polemica cu un alt intelectual si, prin urmare, se trezesc intelectuali fara voia lor. Exista o responsabilitate fata de adevar care te poate arunca in spatiul public, ca reactie la o opinie pe care nu o poti ignora.

In concluzie, exista posibilitatea de a ramâne sa faci filosofie de dragul filosofiei, devenind comentator, interpret, specialist, profesor, sau de a iesi din câmpul propriu-zis filosofic al Fiintei si al Nefiintei, pastrând metodele ei aplicându-le in alte domenii academice – majoritatea specialistilor in stiinte umaniste de azi sunt filosofi reprofilati – sau direct in viata cetatii. Valoarea scrierilor tale nu depinde de tabara in care te inscrii, ci de abilitatile personale si de adaptarea la contextul istoric. Dar, fara filosofia clasica, a marilor sisteme, predate azi in Academia (chiar daca nu au fost descoperite acolo), nu ai instrumentele necesare pentru dialogul cu lumea culturii sau a politicii.

Un comentariu pentru “Filosofia, de la Academia la spatiul public”

  1. iunie 30, 2012 la 7:14 am

    este dar

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper