Economia: o noua stiinta

Un articol de DAN ALEXANDRU CHITA

Ce ne spune consilierul-minune Tomas Sedlacek despre criza economica globala

 

 

Cu toate ca in excursul sau destinat publicului larg Robert Heilbroner plaseaza debutul stiintei economice in secolul al XVIII-lea, in ciuda faptului ca un „arheolog“ de talia lui Michel Foucault il situeaza in „Cuvintele si lucrurile“ pe Adam Smith inaintea constituirii economiei ca disciplina autonoma moderna, in pofida realitatii ca pâna si Joseph Schumpeter, in monumentala „History of Economic Analysis“, porneste la drum undeva inaintea epocii declansarii revolutiei industriale (altfel spus, cât se poate de recent in modernitate), cehul Tomas Sedlacek, fost consilier al presedintelui Vaclav Havel si unul dintre cei mai promitatori tineri economisti din Europa (conform unora dintre cele mai respectabile opinii academice), in ultima sa carte, „Economics of Good and Evil“, inverseaza complet raportul dintre economie, asa cum este perceputa in genere, si câmpul stiintelor sociale. Desi in vârsta de doar 34 de ani, Tomas Sedlacek, care ne-a onorat cu o vizita la sfârsitul lunii septembrie la Bucuresti, demonstreaza in „Economics of Good and Evil“ atât forta unei eruditii deconcertante, cât si prospetimea unei viziuni neconforme cu asteptarile obisnuite ale domeniului sau.
Ne-am fi asteptat la o cascada de cifre, sau macar la prezenta uzurpatoare a câtorva tabele incarcate cu procente si a altor câtorva unelte cabalistice din trusa de lucru a economistului modern, insa Tomas Sedlacek procedeaza altminteri: scopul cartii sale este de a separa si, simultan, de a intretaia economia si ceva (din pacate, uneori lasa impresia ca ar putea fi orice) din limbul atotcuprinzator al stiintelor socio-umane, precum filozofia morala, de pilda, cea careia Sedlacek ii atribuie o inrâurire mai mare asupra schimburilor si bunastarii economice decât ar accepta, indeobste, brokerii, bancherii si profesorii de econometrie. Din nefericire si in contrapartida, Sedlacek nu lasa deloc sa se inteleaga ca ar avea vreo idee limpede cu privire la diviziunea diltheyiana dintre supranumitele Natur– si Geisteswissenschaften, dupa cum la fel de bine nu pare a realiza platul principiu al respectarii diacroniei ca resort paradigmatic in stiintele umane. Prin urmare, cartea economistului ceh se situeaza la confluenta unor discipline care se intrepatrund mult prea mult pentru a li se mai permite sa existe separat (economia, filozofia morala, istoria culturii, istoria metalitatilor, sociologia etc.) si care, pe deasupra, par a fi amalgamate intr-un continuum temporal milenar, dar destul de vacuu istoric. Tomas Sedlacek aduce cu un factotum in stiintele socio-umane pe terenul carora, cu real talent de prestidigitator, amesteca diverse perspective intr-un coplesitor display de cultura generala frizând amatorismul pedant, banalul derizoriu si sofismul cu aere sapiente, nu departe de ceea ce s-a tot gustat si se gusta inca la noi in mediile cultivate.
Tocmai de aceea, „Economics of Good and Evil“ incepe de la „Epopeea lui Ghilgames“ si sfârseste, in linia epistemologiei de dupa Paul Feyerabend, intr-un pseudoanarhism metodologic in care oarba credinta subintinde, aparent, orice domeniu al cunoasterii. Mi-ar fi peste masura aici sa arat care sunt punctele de intersectie dintre economie si morala dezvaluite piezis de Sedlacek, macar pentru simplul fapt ca acestea sunt, cel putin la o prima impresie, destul de greu de deslusit: pentru Sedlacek, intr-o logica a unui common sense exagerat, este nevoie sa intelegem intâi de toate ruptura lui Ghilgames de natura sa primitiva si inceputul civilizatiei (si al non-dependentei constitutive de natura primara) prin locuirea la oras (tema construirii „zidului“). Fara sa fi reusit sa ne fi lamurit cum se leaga cezura ghilgamesiana dintre nature si nurture de economie, Sedlacek ne da de inteles ca inclinatia catre cele lumesti si, implicit, apetenta pentru economic origineaza in ratarea dobândirii nemuririi de catre Ghilgames in celebra epopee fragmentara.
Urmatorul pas va fi explorarea gândirii economice la iudeii Vechiului Testament, care, pentru Sedlacek, au avut o considerabila influenta asupra dezvoltarii (de peste milenii?) a ceea ce se cheama in limbaj savant „market democracy“. Evreii nu aveau o „perceptie ascetica asupra lumii“ dupa Sedlacek, in sensul in care „nu dispretuiau bogatia materiala“. Cumva, pentru Sedlacek, nu exista nici o discrepanta intre „cautarea raiului pe Pamânt“ si forma desacralizata a afluentei fara margini pe care o tintesc cei mai „distinsi“ economisti din istorie. Marturisesc ca in acest punct o stare de confuzie mentala, care se poate degaja relativ usor si din text, m-a determinat sa nu mai inteleg (dincolo de jocul eclatant al alegoriilor, analogiilor etc.) cum profetiile lui Iosif „hranitorul“ constituie prima teoretizare a ciclurilor economice si cum principiul odihnei de Sabat ar putea juca rolul unui paliativ pentru insatiabila rata de productivitate (si, desigur, hiperexploatare a naturii) a capitalismului recent, ajuns in cele din urma chiar si in indepartatele meleaguri ale Chinei comuniste.
Odata ajunsi la elini, Sedlacek ne ofera o istorie de liceu a principalelor distinctii dintre Platon si Aristotel, precum si un simpatic elogiu adus bunului simt de contabil (mai degraba microeconomist) pe care il avea Xenofon. La final, pentru Sedlacek cel putin, tot ce pare a fi ramas din gândirea antica in lumea noastra noua (si nu chiar brava) consta in echivalenta dintre placerile provenite din consum si utilitatea economiei ca stiinta per se. Când ajungem insa la crestinism, Sedlacek, intr-o maniera de un reductionism inexpugnabil, vede in pacatul orginar nimic altceva decât pacatul consumului (excesiv?) de care se face vinovata si civilizatia noastra actuala, mercantila si materialista, provocatoare de crize, care are nevoie de mântuire, adica, pentru tânarul nostru economist, de o stergere a datoriilor (care, la origini, etimologic vorbind, insemnau „pacate“). La Sedlacek, iertarea greselilor din rugaciunea fundamentala a crestinatatii devine, ai zice, un alt soi de invocare greceasca pentru anularea datoriilor suverane sau pentru masivul bailout realizat de statul american cu marile sale corporatii in anii precedenti.
Iata cum intreaga istorie a civilizatiei europene se condenseaza la scara ultimului deceniu si cum putem identifica in insurmontabila durata a istoriei solutii pentru mai putin insurmontabilele noastre probleme euro-atlantice. De asemenea, pâna si Sfântul Toma din Aquino, in chestiunea centrala a explicarii prezentei raului in lume (chinuitoarea problema teologica a teodiceei), devine sub pana lui Tomas Sedlacek un arbitru care decide finalul partidei in favoarea acestei lumi si a binelui adânc din om, fiindca raul, nefiind decât un parazit al binelui divin, lasa loc pentru ca totul sa poata fi salvat. Ba chiar, ne putem folosi de acel cult al ratiunii stiintifice (aristoteliana?) pe care il avea, spune Sedlacek, Sfântul Toma, nu mult deosebit de acea idolatrie a ratiunii si a progresului stiintific pe care o intâlnim (printr-un salt in gol de secole) la Thomas H. Huxley, cel care a patentat „agnosticismul“ (opinia ii apartine lui Sedlacek insusi). Concluzia ar fi ca exista un fir rosu economic intre Sfântul Toma, un economist avant la lettre, si „the economics of salvation and love as the key binding principle of the universe“ (p. 167). Recunosc din nou surprinderea in fata acestor costructii logice abracadabrante ale unuia dintre cei mai promitatori economisti europeni de la ora actuala.
Ar mai fi ceva de adaugat cu privire la blândul repros adus lui Rene Descartes conform caruia „science has not succeeded in being built as Descartes wished. Scince is overflowing with doubts“ (p. 181) sau ca Bernard Mandeville si a sa celebra fabula care postuleaza originea beneficilor publice in viciile individuale este „the first modern economist“ ce gândeste in termenii need for greed ai momentului actual. Cel mai bun capitol al cartii este cel in care, in mod documentat, Sedlacek il exonereaza pe Adam Smith de titlul de creator al celebrei „mâini invizibile a pietei“ (the invisible hand of the market), sintagma straina de opera morala si economica a lui Adam Smith (unde o intâlnim de exact trei ori, de fiecare data cu alt sens), dar caruia i s-a atribuit, indeosebi in rândul economistilor profesionisti, cu forta unui logo care te scuteste de efortul unei lecturi aprofundate. Cât priveste acele „animal spirits“ din opera lui J. M. Keynes, Sedlacek le foloseste cu o lejeritate epistemologica coplesitoare pentru a argumenta – pentru a câta oara? – in favoarea irationalitatii de facto a bazelor stiintei economice. Ultimul capitol al cartii, intitulat ironic „Maestrii adevarului“, consta, ca, de altfel, mare parte a perspectivei istorice de pe pozitiile careia este scris volumul, dintr-o istorie facila a relativismului epistemologiei ultimului secol, care a aruncat in aer credinta in adevaruri absolute din veacurile precedente. De altfel, ceea ce Sedlacek isi doreste, scriind, pe alocuri, ca un autor a ceea ce se cheama indeobste motivational books, este mai putina fervoare pentru econometristi si mai multa comprehensiune pentru o viziune interdisciplinara a economiei.
Pacat doar ca istoria gândirii morale este tratata atât de simplist de Sedlacek si ca legatura pe care cehul o stabileste intre etica si economie pare atât de subreda, in ciuda morgii academice si a bibliografiei cu pretentii de exhaustivitate a cartii, editata, de altfel, in conditii grafice excelente. La final, „Economics of Good and Evil. The Quest for Economic Meaning from Gilgamesh to Wall Street“ ramâne o incercare temerara de a reduce capitalul simbolic al urmasilor lui Paul Samuleson, dar fara forta si cultura filozofica solida, dincolo de o anumita rigoare stiintifica, pe care o gasim in unii reprezentati ai altor scoli de gândire economica, provenite din aceeasi Mitteleuropa ca si Tomas Sedlacek.

 

Un comentariu pentru “Economia: o noua stiinta”

  1. ianuarie 5, 2012 la 4:08 am

    Daca logica nu e, nici intelegere corecta nu poate fi

    Dan Alexandru Chita (in continuare DAC) publica la pagina de Cultura politica (p.5) a revistei Cultura, nr. 50, din 10 noiembrie 2011 (http://revistacultura.ro/nou/2011/11/economia-o-noua-stiinta/) o cronica de carte la o aparitie (Tomas Sedlacek, „Economics of Good and Evil. The Quest for Economic Meaning from Gilgames to Wall Street”) care a facut ceva valuri in Occident si nu numai. Stiu ca nu se (prea) practica recenzarea recenziilor, dar randurile de fata se doresc a fi doar cateva comentarii generate de nedumeririle subsemnatului fata de nedumeririle autorului recenziei fata de certitudinile afisate de autorul cartii. Deoarece voi publica si pe blogul personal (www.liviudrugus.wordpress.com) aceste comentarii, se impun cateva precizari preliminare. Recenzia semnata de DAC se intituleaza pompos si ironic „Economia: o noua stiinta. Ce ne spune consilierul-minune Tomas Sedlacek despre criza economica globala”. Evident, DAC induce, inca din (sub)titlu ideea ca avem de-a face cu niste lucruri iesite din comun (minuni) facute de (prea?) tanarul consilier prezidential Tomas Sedlacec. Deoarece ma indoiesc ca T.S. a primit o traducere a acestei recenzii semnate de DAC incerc sa dau eu cateva (posibile) raspunsuri la nedumeririle dlui DAC. De ce fac acest lucru? Pentru ca eu unul promovez, de cateva decenii, cateva dintre ideile principale ale cartii si pe care DAC le pune sub mari semne de intrebare. Anticipez aici cateva dintre ele: 1. toate disciplinele din categoria „stiinte sociale” au, cred eu si TS, false si inutile granite intre ele. O abordare integrata este mai benefica si mai corecta. 2. legatura intre etica si economie, prezentata in carte de catre T.S. i se pare „subreda” dlui DAC. Eu cred ca nici nu trebuie sa existe „legaturi” devreme ce intre etica si economie exista o identitate de esenta. Si mai cred ca raportul economie-etica poate fi asemanat cu raportul dintre hard si softul inscris pe harddisk: ele se presupun; cred ca nu se poate discuta despre informatie fara suportul pe care este imprimata acea informatie. Asa cum nu exista informatie de sine-statatoare, tot asa nu exista etica de sinestatoare, ci doar etica a ceva, a unei actiuni umane. Cu aceasta „expunere de motive” voi incerca sa vedem ce poate intelege un cititor care nu are acces la cartea lui T.S. si care citeste doar aceasta cronicheta a lui DAC.
    Debutul recenziei semnate de DAC este unul nefericit. Lungimea excesiva a primei fraze il face chiar pe autor sa uite de la ce a pornit, rezultatul fiind o comparatie schioapa si ilogica. Voi insera aici aceasta fraza, profitand de generozitatea spatiului oferit de memoria virtuala: „Cu toate ca in excursul sau destinat publicului larg Robert Heilbroner plaseaza debutul stiintei economice in secolul al XVIII-lea, in ciuda faptului ca un „arheolog“ de talia lui Michel Foucault il situeaza in „Cuvintele si lucrurile“ pe Adam Smith inaintea constituirii economiei ca disciplina autonoma moderna, in pofida realitatii ca pâna si Joseph Schumpeter, in monumentala „History of Economic Analysis“, porneste la drum undeva inaintea epocii declansarii revolutiei industriale (altfel spus, cât se poate de recent in modernitate), cehul Tomas Sedlacek, fost consilier al presedintelui Vaclav Havel si unul dintre cei mai promitatori tineri economisti din Europa (conform unora dintre cele mai respectabile opinii academice), in ultima sa carte, „Economics of Good and Evil“, inverseaza complet raportul dintre economie, asa cum este perceputa in genere, si câmpul stiintelor sociale”. Dupa trei propozitii care incep cu promisiunea unei comparatii temporale (Cu toate ca Heilbroner dateaza nasterea economiei ca „stiinta” in sec. 18, in ciuda faptului sa Foucault dateaza aceasta nastere dupa moartea lui Adam Smith, si in pofida faptului ca Schumpeter fixeaza aceasta data de nastere inaintea declansarii revolutiei industriale, deci daca trei istorici ai gandirii economice au convenit ca „stiinta economica” este un produs al modernitatii industriale si capitaliste, ei bine), fraza se incheie cu o evaluare de raporturi intre discipline: spre deosebire de acestia T.S. „inverseaza complet raportul dintre economie si campul stiintelor sociale”. Deci se compara o problema de fixare in timp a aparitiei economiei (ca „stiinta”) cu o problema de fixare de raporturi a acesteia cu alte discipline. Cu alte cuvinte, comparatia facuta de DAC exste de tipul: „desi sarpele este de o varsta incerta, unii cred ca este mai lung decat verde” . Odata aceasta „clarificare” fiind facuta, logica de tipul „mai lung decat verde” continua (fiind un brand DAC) tot cu o comparatie intre o datare in timp si o descriere calitativa. Citez, din nou: „Desi in vârsta de doar 34 de ani, Tomas Sedlacek, care ne-a onorat cu o vizita la sfârsitul lunii septembrie la Bucuresti, demonstreaza in „Economics of Good and Evil“ atât forta unei eruditii deconcertante, cât si prospetimea unei viziuni neconforme cu asteptarile obisnuite ale domeniului sau”. Asadar, desi e tanar, T.S deconcentreaza prin eruditie si socheaza prin nonconformism si prospetime. In continuare, DAC m otiveaz de ce este (neplacut) surprins de economistul T.S.: in loc sa prezinte cifre si procente, T.S. foloseste instrumentele, conceptele si tabieturile filosofiei morale sau a altor discipline socio-umane. Pe scurt, DAC este impotriva interdisciplinaritatii promovate la vedere de T.S. Iar eu tocmai aceasta inter si transdisciplinaritate am apreciat-o la tanarul economist ceh, fiind convins sa aceste abordari pot genera idei noi, utile si convingatoare. Econometria la care se astepta DAC este inlocuita de T.S. cu discursul analitic interdisciplinar, postmodern, holist. Ignorarea uneltelor moderne este una deliberata, dar DAC o pune pe seama lipsei de cunoastere a acestor unelte. Foarte asemanator, economistii marxisti ii acuzau pe cei burghezi ca nu inteleg, ca nu cunoasc, ca nu vor sa stie etc., in loc sa lasa ideile sa se confrunte si sa se apere. Pentru DAC, T.S. „nu are o idee limpede cu privire la diviziunea diltheyiana dintre supranumitele Natur- si Geistwissenschaften” si „nu realizeaza principiul diacroniei in stiintele umane”. Stimate DAC, daca T.S. refuza modernitatea in favoarea postmodernitatii si ignora disciplinaritatea in favoarea interdisciplinaritatii, (plusuri si pozitivitati evidente) de ce le treceti la partea intunecata a lucrarii lui T.S.? Procedati precum contabilii de la Enron care contabilizau pierderile la castiguri si pe care apoi le extrageau sub forma de cash. De ce ii reprosati autorului ca nu foloseste moderna diacronie si ca foloseste postmoderna sincronie. Este ca si cum un realist clasic ar critica cubistul pentru ca nu respecta regulile de aur de pe vremea lui Michelangelo…. Pentru DAC cehul pacatuieste practicand o interdisciplinaritatea si o transdisciplinaritate care inseamna (formulare corecta!) „amalgamare intr-un continuum temporal milenar, dar destul de vacuu istoric”, dar evaluate in cheie negativa. DAC il acuza pe T.S. de „amatorism pedant”, „banal derizoriu”, „sofist cu aere sapiente”. Dar oare ce a fost marele Havel, pe care T.S. l-a consiliat in chestiuni de politica economica, daca nu un dramaturg ratacit in meandrele politicii si un mare „amator” in diplomatia europeana? Conform standardelor lui DAC, nici Grigore Moisil nu trebuia sa se apropie de lingvistica, fiind un om al cifrelor nu al literelor…. DAC il acuza, in continuarea analizei sale, pe T.S. de „pseudoanarhism metodologic”. Daca asa stau lucrurile, atunci eu l-as sfatui pe T.S. sa treaca de la pseudoanarhism la anarhism metodologic, abordare perfect consonanta cu imensa complexitate a realitatilor postmoderne. Neintelegerea rostului metaforei – amplu practicate de T.S. – in dezvaluirea esentelor economicului il face pe DAC sa acuze textul de „confuzie mentala”. De aici si pana la urmatoarea acuza, aceea de „reductionism inexpunabil” nu este decat un pas. Pentru DAC, amesticul teoriei economice cu ideologia crestina este de neinteles. Poate este si vin lui T.S. de a statua clar din primele randuri ca economia este peste tot unde sunt oameni care combina mijloace pentru atingerea unor scopuri. Daca ar fi procedat astfel, lui DAC i-ar fi venit foarte greu sa-l acuze de „constructii logice abracadabrante”. Probabil, un Euclid reiviat ar fi taxat la fel toate logicile noneuclideene….
    Nu pot sa nu remarc si o bucurie ideologica a lui DAC atunci cand T.S. nu mai pune pe seama lui Smith ideea „mainii invizibile”, ca si cum ideologul capitalismului clasic, Adam Smith ar fi inventat el acest mecanism…Nu, mecansimul autoreglarii este intrinsec oricarei economii bazate pe schimb liber. Crizele sunt tocmai ignorarea deliberata si fortata a acestui mecansim uman elementar. Finalul criticii facute de DAC este unul apoteotic, acumuland in cateva randuri un manunchi de epitete care mai de care mai jignitoare: „gandire morala tratata simplist”, „legatura subreda intre economie si etica”, „morga academica”, „bibliografie cu pretentii de exhaustivitate” etc. Acuza de lipsa de cultura filozofica solida este, dupa parerea mea, complet gratuita devreme ce diferenta de viziune este aceea care ii desparte pe autorul cartii de recenzentul acesteia. DAC este un modernist de tip determinist, cartezian, riguros „stiintific” si aplicand mecanic canoanele invatate mecanic la scoala, in timp ce T.S. este un postmodernist, relativist, interdisciplinar si care se descurca relativ usor in haosul complexitatii actuale. Cu siguranta, o istorie marxista a gandirii economice ar fi mult mai pe placul lui DAC. Din pacate pentru el, DAC ramane dator sa explice de ce pentru el economia este o „noua stiinta” si sa redea „ce ne-a spus consilierul-minune Tomas Sedlacek despre criza economica globala”, asa cum ne-a amenintat inca din (sub)titlu.
    Liviu Drugus
    http://www.liviudrugus.ro si
    http://www.liviudrugus.wordpress.com

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper