„Artistul de azi este un hibrid“

Un articol de Mihai Zgondoiu

Suzana Fântânariu în dialog cu Mihai Zgondoiu

 

Mihai Zgondoiu: Performantele dumneavoastra în zona xilogravurii v-au facut cunoscuta atât în tara cât si peste hotare. Cum ati reusit sa tineti în frâu o tehnica prin definitie masculina, tocmai datorita dificultatilor care apar odata cu incizarea/crestarea lemnului în fibra sau în cap?
Suzana Fântânariu: Calitatile aspre si decisive ale xilogravurii, nascute din gravarea lemnului în lungul fibrei, au atras multi graficieni din întreaga Europa, într-un efort de sincronizare a acestui nobil si stravechi procedeu cu exigentele atât de derutante ale epocii moderne. Incizia manuala pe obiect (placa de lemn), claritatea, concizia si incisivitatea discursului grafic presupun un mare rafinament al detaliului în favoarea pastrarii ansamblului. Am ales xilogravura nu pentru motivul ca ar fi cel mai reprezentativ gen al gravurii, ci pentru ca spatiul reprezentarii plastice este modalitatea care obiectiveaza, cu fidelitate, tensiunea subiectivitatii mele creatoare. Munca laborioasa, explorarea si cercetarea materialului ca organicitate capabila oricând sa umple golul eliminat de incizie, a fost „cheia“ secreta a acestui demers. Planul în care a fost aplicat acest travaliu a fost în raport de identitate cu structura spirituala care a întreprins acest act. Gravura în lemn presupune o gândire categorica, aptitudini de formulare, putere de sistematizare, stapânirea perfecta a modalitatilor de exprimare. Gravura este un autentic instrument al celor mai înalte expresii ale sensibilitatii umane, reprezinta un gen al artei care atrage noi generatii de artisti si artiste, îsi redimensioneaza propriile sale coordonate de la o generatie la alta. Problemele feminitatii întelese ca minoritate, în care „feminin“ înseamna „feminist“ ca delimitare de ordin estetic si moral, sunt probleme puse mereu în discutie. Crestarea lemnului nu înseamna un efort fizic de manualitate, înseamna energie creatoare, o pulsatie ce vine din interior ignorând duritatea instrumentului si a materialului care, doar aparent, ti se opune. Dominarea unui material si „modelarea“ lui sunt în functie de mesajul ideatic ce pulseaza actiunea gravarii ca pe un act firesc al creatiei. De aceea nu am avut niciodata sentimentul confruntarii cu un material ce nu s-ar lasa supus investigatiei unei artiste, banuite pe nedrept ca lipsita de forta. Întreaga mea existenta creatoare, cu predilectie cea de gravor, nu a întâmpinat dificultati din cauza conceptelor perimate, atemporale, privind stabilitatea si recunoasterea potentialului artistic ca Artist – Femeie, deoarece pentru mine au fost prioritare trairea actului artistic si eliberarea. Asa încât acest tip de ostilitate si prejudecatile anacronice s-au atrofiat pe parcursul vietii. Altele sunt cauzalitatile enclavelor ce-ti determina reusitele sau nereusitele în viata artistica. Efortul fizic la care probabil te referi este mare, însa a fost întotdeauna substituit ideii de travaliu artistic si nici o unitate de masura nu-l poate cântari.

M.Z.: Legat de arta xilogravurii pe teritoriul tarii noastre, ce ne puteti spune despre gravorii Gy. Sabo Bela, Ethel Lukats Baias si Mircia Dumitrescu, deschizatori de drumuri în xilogravura româneasca? Cum îi putem raporta pe acestia în vizualul contemporan de astazi?
Suzana Fântânariu: Chiar daca nu suntem pe teritoriul gravurii în relief sau al tiparului înalt, consider necesar sa amintim ca primul gravor român a fost Gabriel Popescu, care, în 1894, a realizat prima gravura în atelierul Scolii de Belle-Arte din Paris. Fiul acestuia, Daniel Popescu, profesor de istoria artelor si rectorul Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu“ din Cluj, a însemnat pentru multe generatii de tineri un model cultural-pedagogic demn de urmat (am fost privilegiata avându-l profesor).
Într-adevar, Gy. Sabo Bela, Ethel Lukats Baias si Mircia Dumitrescu au fost deschizatori de drumuri în xilogravura româneasca, reprezentând România la prestigioase bienale, trienale de gravura, festivaluri, târguri de carte. Ei au scos din conul de umbra xilogravura, îndatorând generatiile urmatoare cu repere valorice si dorinta de continuitate. Începutul de drum cu performante în domeniul gravurii în lemn l-a avut Gy. Sabo Béla (1905-1985), caruia cu totii îi datoram mitul xilogravurii purtându-ne prin spatii exotice si aducându-l pe Dante mai aproape de noi prin cele douazeci de ilustratii la „Divina Comedie“, o faimoasã carte de format mare (în patru limbi straine), primita cu succes la Târgurile internationale de carte (Leipzig, de pildã). Xilogravurile sale raportate la natura (anotimpurile) din zone diferite ale lumii au fascinat prin precizia taieturii în fibra fara ca nervurile lemnului sa fie vreo piedica în ductul grafic. Curat si poetic, discursul gravorului a incitat generatiile tinere din zona Ardealului, Clujul fiind polarizat de figura emblematica a maestrului Gy. Sabo Béla. Eu însami fiind studenta la Cluj am trait cu acest mit. În perioada anilor ’60-70, „renasterea“ xilogravurii românesti se datoreaza artistei Ethel Lukats Baias care cultiva cu mare succes aceasta tehnica pe plan national si international. Xilogravurile ei surprind spatii artistice ce au ca trasaturi definitorii echilibrul si forta cu care învinge timpul cu gravele sale probleme. Lucrarile ei sunt apropiate de caligrafia ideogramelor orientale, de japonezii Morita sau Osawa si de tasism, adaptate la gravura, motivul valului amintind de marele Hokusai. Calatoria în Japonia, expozitiile personale din Tokio, prietenia cu Miya Kosei, rafinatul intelectual japonez îndragostit de Maramures si de România, sunt experiente în spatiul oriental care îi confera artistei un portret spiritual universal. De altfel, aportul celor doi artisti, Ethel Lukats Baias si Silviu Baias, în promovarea gravurii românesti în Japonia prin Miya Kosei (membru de onoare al Fundatiei Culturale Române) este remarcabil. Grafician renumit în tara si strainatate, profesor la Universitatea de Arte din Bucuresti si detinatorul unei catedre la Universitatea din Stockholm, Mircia Dumitrescu este un artist prestigios, recunoscut în toate mediile culturale din România. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din România si al Uniunii Gravorilor si Litografilor Maghiari, Budapesta, Ungaria. Cartile de patru metri cu poeziile pe care Nichita Stanescu i le-a dedicat si gravurile în lemn de câte doi metri lungime, în tiraj de unsprezece exemplare, dintre care unul se afla la Academia Româna, altul la Muzeul „Nichita Stanescu“ din Ploiesti, unul la Budapesta si altul daruit Belgradului, au fost expuse, în 2008, la magnifica sa expozitie personala, un adevarat regal deschis la Palatul Parlamentului, cu lucrari ale artistului de-a lungul timpului: gravura, ilustratie de carte, desen, grafica, sculptura. Dupa Sorin Dumitrescu, Mircia Dumitrescu este al doilea artist care citeste atât de profund si de original poemele lui Nichita Stanescu. Cartile bibliofile, manufacturate cu gravuri originale, sunt la ora actuala prezente în multe dintre cele mai importante biblioteci si institutii de cultura din Europa: Cancelaria Germaniei (Berlin), British Library – Londra sau Biblioteca Nationala a Frantei. Mircia Dumitresu a ilustrat numeroase carti si a realizat copertele unor titluri de referinta din literatura nationala si internationala: Eminescu, Verlaine, Nichita Stanescu, carti premiate la Târguri Internationale de Carte – Leipzig si Frankfurt (Germania), Salonul International de Carte de la Paris sau „Bookarest“ si „Gaudeamus“ de la Bucuresti. Spirit dinamic, el este în  contact permanent cu operele unor graficieni din atelierele de gravura din Franta („Atelier Bo Halbirk“ – Paris), Danemarca („Asociatia Gravorilor Danezi“ – Copenhaga), Ungaria („Uniunea Gravorilor si Litografilor Maghiari“ – Budapesta) si din România („Asociatia de Grafica Forte“, Miercurea Ciuc).

M.Z.: Cum priviti aparitia unor bienale si festivaluri de gravura experimentala în peisajul artei contemporane mondiale si, mai cu seama, raportarea lor fata de bienalele de gravura (clasica, canonizata) care accepta doar tehnicile vechi/manuale de imprimare? Am putea sa le consideram miscari avangardiste ale gravurii?
Suzana Fântânariu: Stampa ca rezultat al imprimarii pe hârtie sau pe fibre textile include atât gravura traditionala, cât si toate realizarile obtinute prin orice element de imprimat, executat mecanic, manual sau fotografic, cu conditia unei atente supravegheri creatoare. Amintesc câteva Bienale si Trienale internationale traditionale: Banska-Bistrica, în fosta Cehoslovacie, Cracovia si Majdanek din Polonia, Paris, Franta, Varna, Bulgaria, Maastricht, Olanda, Belgrad, Serbia, Slovenia, Sharjah, Emiratele Arabe Unite, Trois-Rivières, Quebéc, Canada, Qingdao, Beijing, China etc. As spune ca arta gravurii este privilegiata prin statutul inconfundabil al tehnicii multiplicarii, însa gravura, prin rigorile ei tehnice, ar putea fi desueta în contextul artei actuale. De aici nevoia de eliberare a gestului artistic de constrângerile tehnicii, spontaneitatea, interesul pentru obiect. Mai ales tinerii artisti graficieni, gravori încearca sa gaseasca solutii în a proportiona tehnica si libertatea creatoare. Un exemplu edificator este Trienala Internationala de la Osaka, Japonia, care nu impune restrictii de dimensiuni si accepta diferite mutatii în gravura, inclusiv expunera placii de lemn gravate, precum si imixtiunea computerului, pe lânga problema tehnicilor traditionale ale gravurii. La fel si prestigioasa Bienala Internationala de Gravura de la Ljublijana a carei manifestare expozitionala se desfasoara paralel cu expozitii personale, experimente si performance-uri ale unor invitati de marca, demonstrând necesitatea deschiderii gravurii catre un limbaj universal de comunicare. Centrul de gravura recunoscut în toata lumea este cel de la Cracovia, Polonia. Prin programul complex al Trienalei Internationale de Gravura, lanseaza sectiuni cu experimente, tehnici originale cu o anumita libertate de manifestare pe lânga traditionalele tehnici recunoscute si cultivate în continuare. Acest centru dinamic, aflat în tarile fostului bloc comunist, a constituit punctul de forta al conservarii gravurii traditionale, dar si al expansiunii gravurii cu putere de experiment si inovatie. Organizarea de workshop-uri si rezidente, cum ar fi cele din China, la Gualan Print Base, cu ocazia Bienalei Internationale din Guanlan, unde se va deschide în viitorul apropiat un Muzeu al gravurii, sunt, iata, actiuni care tind sa elibereze gravura de sub regulile strict organizatorice în forma bienalelor si trienalelor. Demersul individual al artistului gravor, oricât har ar avea, nu poate sa-l ajute sa ajunga cu proiectele sale la Bienala de la Venetia, Sao Paolo sau cea de la Kassel. Prin aceasta inevitabila globalizare, riscul pierderii identitatii si a limbajului specific este mare, recurgerea la interferenta limbajelor fiind solutia rapida pentru comunicarea ideilor. Si atunci soarta, statutul si menirea gravurii trebuie luate în calcul. Adica o regândire a gravurii în functie de noile tehnologii si acceptarea ca necesitate spirituala a conceptului de gravura experimentala. La noi, în ultimele doua decenii, ’80/’90, au aparut în gravura unele mutatii, în mod special la Timisoara si Oradea. În Bucuresti, promovarea artei video a fost facuta de Geta Bratescu, Radu Igaszag si Iosif Kiraly. Mircea Muntenescu transforma gravura în „obiect“, iar Theodor Hrib si Ethel Lucats Bãias alterneaza gravura traditionala cu un sistem de trecere al gravurii spre obiect. Au avut loc doua mari simpozioane consacrate gravurii contemporane românesti gazduite de Muzeul din Tulcea, cel din 1980 si cel din 2002 („Muzeul modern si Arta gravurii“), ambele coordonate de criticul de arta Amelia Pavel. În 2003, Ciprian Ciuclea înfiinteaza prima Bienala Internationala de Gravura Experimentala la Timisoara, apoi, în 2005, cea de-a doua, tot la Timisoara, si, în 2008, la Mogosoaia/Bucuresti. În 2004, Maxim Dumitras organizeaza Simpozionul international de xilogravura la Muzeul de Arta Comparata din Sângeorz-Bai. În 2007, am înfiintat la Timisoara Grupul international de tineri xilogravori performanti din Romania si diaspora intitulat „Xilogravura – matrice stilistica“, aflat la a treia editie.

M.Z.: Care dintre cele trei tipuri de tipar (înalt, adânc si plan) au permis în timp eliberarea gravurii de canoane si rigori permitând laturii de experiment sa creeze noi dimensiuni ale imprimarii?
Suzana Fântânariu: Tiparul înalt, xilogravura, linogravura, procedeu în care se imprima suprafetele în relief, fie cu o presa speciala, fie manual, sunt tehnici care au suportat cu usurinta eliberarea din constrângerile tehnice. Imprimarea manuala, îndepartarea de presa a „încalzit“ gravura, iar tactilul a constituit proba cea mai vie a imprimarii gravurilor. În plus, frumuseta placii gravate i-a determinat pe unii artisti sa o expuna ca obiect. Se pare ca în gravura experimentala, tiparul înalt a devenit un mijloc important de exhibare, dimensiunea fiind cea care cucereste spatiul, nemaivorbind de modalitatile semipicturale de imprimare. În acest sens, Bienala Internationala de Gravura Experimentala (Mogosoaia, editia a III-a 2008) notifica aceasta prioritate cu exemple excelente. Premiul pentru tânarul artist a fost câstigat de poloneza Agnieszka Cholewinska cu o instalatie creata dintr-o  linogravura de 100x180cm având în spatele ei o interventie de lumina. În tiparul adânc, gravura în metal prin metoda electrolizei obtine unele efecte de relief pe placa de gravura (Valter Paraschivescu), o provocare în ceea ce priveste eliberarea gravurii de procedeele tehnologice clasice. În tabara de gravura de la Bistrita Nasaud, interventia asupra placii de fier cu apararatul de sudura au facut-o Marcel Chirnoaga si Dan Strâmbu. Si aceste cautãri experimentale sunt binevenite în zona mult prea analitica si detaliata a gravurii cu acul (aquaforte). Tiparul plan (litografia, lito-offset, foto-lito, monotip, serigrafie) face legatura între desen, pictura si fotografie. E un teren fertil al interferentelor. Litografia, fiind tributara ca pornire blocurilor de piatra speciale si presei greoaie, ramâne mai putin experimentala. În schimb, tehnica în sine este mai libera, fuzionanta, apropiata desenului, picturii, ceea ce-i confera prospetime si sensibilitate. Serigrafia este tehnica noua care iese de sub incidenta gravurii, un tarâm fertil pentru experiment si imprimari în masa.

M.Z.: Ati lansat, în anul 2007, la Timisoara, un nou concept vizual, „Xilogravura – matrice stilistica“, o lucrare ce cuprinde o serie de manifestari, colocvii si expozitii pe marginea xilogravurii clasice, matrice ce a generat în timp trasee si transformari de limbaj vizual prin experiment, noile media si concept. În ce constã acest proiect?
Suzana Fântânariu: Acest proiect unic reuneste tineri graficieni-gravori performanti din diaspora cu tineri din România, toti absolventi ai Facultatii de Arte si Design – Universitatea de Vest din Timisoara, sectia grafica. Sunt fostii mei studenti, masteranzi, altii sunt apropiati ai atelierului personal, specializati în xilogravura (tipar înalt). Tinerii xilogravori au obtinut performante, premii la prestigioasele bienale si trienale internationale de gravura din Japonia, Canada, Coreea, Mexic, Italia, România etc. onorând tara lor natala, cea de adoptie si Facultatea de Arte, unde si-au desavârsit studiile. Criteriul sever al selectiei grupului de expozanti a fost acela al performantelor obtinute în tehnica tiparului înalt (xilo-linogravura-experiment) si al aportului lor în lumea artelor grafice contemporane românesti si internationale prin experienta, experiment, comunicare si înnoirea limbajului. Componenta grupului fondator este: Dan Boar (Arad, România), Cristina Bobirica-Vladila (Timisoara, România) Ciprian Chirileanu (Timisoara, România), Ciprian Ciuclea (Bucuresti, România), Suzana Fântânariu (Timisoara, România), Florin Hategan (Toronto, Canada), Ortansa Moraru-Ilie (Toronto, Canada) Raluca Moldovan (Paris, Franta), Voicu Satmarean (Metz, Franta), Szakats Yvette (Metz, Franta), Mihai Zgondoiu (Bucuresti, România). Invitati de onoare: Ana Adam si Felicia Selejan (Timisoara, România). Acest proiect complex, deschis, itinerant, a debutat în 7 noiembrie 2007 cu expozitia mea, „Xilogravura-matrice stilistica“, vernisata de prof. univ. dr. Ileana Pintilie la Centrul Cultural German, Timisoara. A continuat în 27 noiembrie 2007 cu simpozionul „Traditie si inovatie în xilogravura“, moderatori – prof. univ. dr. Ciprian Radovan si prof. univ. dr. Lucian Petrescu, la Centrul Cultural German. A doua etapa a proiectului a fost marcata de deschiderea expozitiei „Xilogravura-matrice stilistica II“, generatia tânara la Galeria „Helios“, Timisoara, vernisata de prof. univ. dr. Ciprian Radovan, în 29 mai 2008, si de desfasurarea simpozionului „Transfer geo-graphic“, moderator prof. univ. dr. Suzana Fântânariu. Proiectul a continuat prin integrarea lui în expozitia UAP „Mentorul-omagiul maestrului“ de la Palatul Administrativ, Timisoara, octombrie 2008, avându-l curator pe prof. univ. dr. Ciprian Radovan. Expozitia ambientala „Xilogravura-matrice stilistica III“ a fost vernisata de prof. univ. dr. Ciprian Radovan, cu un cuvânt de deschidere al prof. univ. dr. Adriana Lucaciu, Decanul  Facultatii de Arte si Design, Timisoara, la Galeria „Mansarda“ a respectivei facultati, în 10 martie, 2009. Actiunea multimedia „Pod Deschis“ a încheiat acest eveniment. Proiectul a cuprins si lansarea cartii mele „Xilogravura-matrice stilistica. Re-scrieri sau Cronicile vremii“, Editura Brumar, 2009, lansare ce a avut loc în noiembrie 2009, în „Mansarda“ Facultatii de Arte.

M.Z.: Considerati experiment preocuparea dumneavoastra în zona obiectelor colate/incizate si transformarea exemplarelor de tiraj din serii în exemplare unicat? Gasiti o raportare fireasca la noile materiale si tehnici ce pot sa multiplice o imagine?
Suzana Fântânariu: Artistul de azi este totusi un hibrid; el are dreptul sa ia parte la o diversitate de experiente artistice si umane. Noi nu trebuie sa-i limitam libertatea alegându-i propriul stil sau propria tehnica. În acelasi timp, nu putem sa-l încadram într-un spatiu specific sau sa îi impunem caracteristicile unei scoli. Mutatiile survenite în gravura au facut deja o scurta istorie, iar fundamentala ei modernitate nu rezida strict în stilistica, cât într-o anumita stare de spirit, care depaseste intimismul. Asadar, dupa anii 1990, experimentul trecerii de la bidimensional la tridimensional (gravura-obiect) a vehiculat cu semnul antropomorf în seria „Ambalajelor pentru suflet“. Pentru mine gravura nu se opreste la imprimarea pe hârtie a imaginii gravate, al carei destin al vizualizarii este spatiul parietal. Consider ca este tot atât de importanta placa suport în perceperea mai complexa a imaginii. Ea este un obiect de arta care merita sa fie vazut, admirat, contemplat. Placa-tabu, condamnata dupa imprimare sa fie „închisa“, nu este o solutie de extindere a posibilitatilor de perceptie a actului artistic. Imaginea gravata pe placa poate fi valorificata prin schimbarea semnificatiei „corpului“ ei recontextualizat. Experimentul meu din 1990, când am recurs la „agresarea“ xilogravurilor pentru constructia morfologica a obiectelor antropomorfe „Ambalaje pentru suflet“ a fost prilejuit de expozitia „Stare fara titlu“. Am explorat acest gen stravechi al gravurii (xilogravura) mai mult de douazeci de ani, începând din 1976, optând pentru incizia manuala, precisa, neiertatoare în ambiguitate si revenire. Gravura este genul artistic ce se adreseaza spiritului, capacitatii lui de a genera calitate si rigoare meditativa, ceea ce presupune din partea artistului finete psihologica si masuri corecte de apreciere a efectului pe care opera lui îl provoaca. Am continuat munca de elaborare a gravurii ca gen de arta deschis, creativ si nu constrâns, rigoarea si virtuozitatile tehnice facând parte din ceea ce numim „profesionalism“ si investigatie. Exista o anumita tendinta de minimalizare a genului prin lipsa lui de spectaculozitate, mentalitati ce scoteau grafica din conditia unei autoritati a genului. Este important de subliniat ca analizam gravura monocroma, iar esentializarea imaginii, pe principiul bipolaritatii alb-negru, o plaseaza mai firesc în diferite ipostaze spatiale. Dupa 1990, am eliberat xilogravura de conventiile bidimensionalitatii si am inclus-o într-un demers mai complex. Am parcurs în acest sens trei directii: 1. Gravura – obiect, ce trateaza problema obiectului antropomorf, corpul ca obiect de arta, în ciclul „Ambalaje pentru suflet“; 2. Transparenta, o experienta aflata la limita dintre bidimensional si tridimensional, semnul antropomorf sacralizat; 3.Coloanele înfasurate cu xilogravuri din seria dragonilor si a palimpsestelor, coloane ce au facut obiectul unor mari instalatii, cum ar fi „Pasi pierduti“ si coloanele-obiect asociate în exclusivitate cu xilogravura sau placa de xilogravura; 4.Placa de gravura în lemn ca obiect: „Maxima lumina“, carte-obiect, „Apologia gravurii“, placa înramata.

Un comentariu pentru “„Artistul de azi este un hibrid“”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper