Uniunea Europeana, criza si sfaturile lui Joschka Fischer

Un articol de GEORGE APOSTOIU

O suta de mii de britanici au cerut referendum pentru iesirea din Uniunea Europeana. S-ar putea sa aiba si ei dreptatea lor dar, înainte de a-si „recastiga libertatea“, autoritatile de la Londra vor trebui sa recurga la cateva evaluari, doua fiind capitale. Prima: daca economia Marii Britanii ar putea face dovada ca se poate deconecta de la cea europeana dupa aproape patru decenii de integrare. A doua: daca, politico-strategic, Londra ar avea de castigat fara Europa în conditiile uriasei presiuni pe care o exercita ascensiunea noilor mari puteri ale lumii, Rusia si China. Aceasta nu înseamna ca antieuropenismul britanicilor se va domoli. Ei nu se simt prea bine în compania continentalilor iar Uniunea Europeana nu are statut papal, de infailibilitate. Ea poate fi parasita de statele membre. Nici grecii, alti insulari, nu se vad fericiti sub comanda tot mai severa a Bruxelles-ului. Cand Berlinul si FMI le conditioneaza ajutoarele de adoptarea unor planuri de austeritate ei ies în strada. Au devenit revoltatii furiosi ai Europei, uitand de avantajele de care s-au bucurat decenii la rand. Beneficiari ai unor fonduri masive, spaniolii sunt mai calmi în nemultumirile lor si se multumesc cu jucaria pe care au inventat-o: indignati de week-end, ei se asaza linistiti în piete sau în fata bancilor. Moda s-a raspandit deja. În Olanda, Finlanda si Ungaria, partide extremiste ajunse la guvernare nu îsi ascund anti-europenismul. Din cand în cand, austriecii, suedezii, cehii, polonezii, slovacii stramba si ei din nas. Astfel încat ne putem întreba cat de europeni mai sunt europenii?
A fost pregatita Uniunea Europeana pentru criza?
Institutiile europene de integrare nu au fost pregatite pentru  criza, mai ales pentru o criza majora ca cea declansata, de trei ani încoace, pe plan financiar, economic, social si chiar politic. Aceasta este concluzia aproape generala. De aceea este greu pentru birocratii de la Bruxelles sa gaseasca rapid solutii viabile. Ei improvizeaza din mers. Este un moment dificil care scoate la rampa forta Germaniei si diplomatia Frantei. Sa nu ne facem iluzii: pretul interventiei acestor state va fi platit. Ele îsi vor consolida  autoritatea de care au nevoie pentru a învinge, cand trebuie, rezistenta la dreptul lor decizional în interiorul Uniunii.
Criza prin care trece Uniunea Europeana trezeste, paradoxal, îngrijorari sau nemultumiri chiar si concurentilor ei mondiali. Chinezii cer Bruxelles-ului sa ia masuri rapide pentru jugularea recesiunii iar presedintele Barack Obama face responsabila Uniunea Europeana pentru unele dintre dificultatile prin care trece economia americana. Reactia nu este motivata numai de interesele economice (ambele state au investitii mari pe batranul continent) ci si de efectul ingineriilor (escrocheriilor) financiare ale bancilor transnationale care lovesc fara alegere trezoreriile lor aflate în raporturi de interferenta.
Cum iesim din criza? Cine poate sa stie. Deocamdata vina este aruncata fie pe grabirea procesului de extindere a Uniunii Europene, cum pretinde Finlanda, de exemplu, fie pe lentoarea procesului de integrare. Comisarul sef al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, în raportul asupra „starii Uniunii“ prezentat la sfarsitul lui septembrie, socoteste tendintele de repliere ale unor guverne pe interesele nationale o frana a integrarii si un ferment al fragmentarii. Adica un pericol pentru dezmembrarea Uniunii Europene.
Sfaturile lui Joschka Fischer
În puzderia de pareri si sfaturi, opiniile fostului vicecancelar si ministru de externe german  Joschka Fischer sunt de luat în seama. Mai întai, pentru ca vin de la un german. Apoi pentru ca Fischer nu este un politician oarecare. Numele lui este vehiculat la candidatura social-democratilor si verzilor la alegerile din 2013, pentru Cancelaria Germaniei. Criza prin care trece Uniunea Europeana, sustine Joschka Fischer, ar putea fi o sansa pentru federalizarea Europei. Nimic paradoxal în acest rationament la un german care stie ca în istorie un razboi pierdut nu înseamna neaparat o înfrangere. Dl. Fischer, prin anii ‘70 militant revolutionar de strada, si-a schimbat substantial idealul politic. El a devenit europenist convins. A participar împreuna cu alti politicieni de marca la crearea, în 2010, a Grupului Spinelli care propovaduieste activ federalizarea Europei. Asta pe un plan continental. Pe plan intern, el este cel care, împreuna cu cancelarul social-democrat Gerhardt Schroeder si cu ministrul Apararii Rudolf Scharping au aprobat iesirea armatei germane din granitele statului si participarea acesteia la un razboi în Europa. Cel din Kosovo, în 1999. Europa federala nu este un vis recent al dlui Fischer. Cu scuzele de rigoare, gasesc potrivit sa reproduc aici un mic paragraf din cartea „Un Talleyrand pentru Romania“ pe care am publicat-o în 2006, pentru ca în el reapare conceptul german de federalizare: „În cadrul unei conferinte tinuta de Joschka Fischer la Universitatea Humboldt, pe cand era ministru de Externe, Germania a lansat anticipat ideile sale pentru proiectul federalizarii Europei. A tinut, oare, sa le testeze din vreme, înainte de declansarea pregatirilor pentru Constitutia Europei? Tot ce se poate. Oamenii politici din Europa au fost luati prin surprindere si s-au pronuntat oarecum tarziu si prudent“ (p. 70). Consecvent idealurilor sale, într-o noua conferinta tinuta la Parlamentul European si într-un interviu dat publicatiei „Le Nouvel Observateur“, Fischer reia  proiectul federalizarii Europei fiind ceva mai explicit cu ceea ce vrea, nu neaparat si mai convingator. El sustine ca europenii îsi pierd constant din suveranitate si ca salvarea ar putea veni de la crearea Statelor Unite ale Europei. „În fiecare zi pierdem în fata puterilor noi. Cu toate acestea, înca ne mai punem întrebarea daca trebuie sa abandonam suveranitatea sau nu. Oricum ne pierdem aceasta suveranitate. Ea pleaca în alta parte, catre puteri neeuropene din Est (China etc.). Pierdem din importanta, ne pierdem pozitia. Lumea se schimba într-un mod spectaculos, iar europenii trebuie sa raspunda la întrebarea: cum va arata Europa în viitorii zece ani?“. Pacatul statelor membre ale Uniunii Europene ar fi ca urmaresc prea mult interesele proprii si prea putin pe cele comune ale Uniunii. „Criza este un dascal sever. Ne obliga sa fim uniti, în special în zona euro. Acest lucru este evident. Eu fac parte din tabara optimistilor. Criza va determina Europa sa puna în practica o uniune economica. La aceasta nu vad alternativa“. Cauzele dificultatilor prin care trece Uniunea Europeana ar fi: divergentele între mecanica integrarii tehnocrate si egoismul sau inconstienta natiunilor batrane care refuza sa-si dea mana. Criza poate fi folosita pentru progresul proiectului Europei cu conditia ca avangarda (zona euro, n.n.) sa accepta sa sacrifice din suveranitatea ei pentru a-si putea permite sa-si desfasoare forta si sa se faca ascultata“.
Nemultumit pana si de propriul cancelar
Angela Merkel nu este la înaltimea momentului, considera dl Fischer. „Confruntata cu reactii emotionale, Angela Merkel nu este în pozitia unui lider care sa orchestreze de sus un proces istoric. Provocarea pentru ea este de a avansa spre federalizare care ar putea sa se organizeze în jurul Frantei si Germaniei. Daca lucrurile sunt tratate serios, sunt convins ca majoritatea germanilor va reveni pe pozitii proeuropene“.  Îl întelegem, vin alegerile pentru postul de cancelar. Dar nu putem trece peste conceptul lui politic tocmai pentru ca perspectiva lui de a deveni cancelar este deschisa. În plina batalie pentru salvarea unitatii Europei el nu vede nimic grav în sacrificarea Greciei. „Noi comitem o mare eroare tratand Grecia ca o întreprindere. Statul grec va continua sa existe chiar daca economia sa da faliment. Bineînteles ca Grecia trebuie sa se schimbe. Dar de ce sa reprosam unei tari, în plina depresie economica si psihologica,  faptul ca este „lenesa“? Grecilor trebuie sa li se ofere ceva de care au nevoie, adica o perspectiva. Trebuie sa li se spuna ca Europa poate sa-i ajute sa se doteze cu infrastructura în educatie, în turism, în industria verde pe care le-o ofera soarele si marea. Cu acest tip de argumente poate fi potolit tineretul. În acelasi timp, trebuie sa li se explice germanilor ca ei sunt marii beneficiari ai euro. Nu numai pentru ca zona euro absoarbe 60% din exporturile lor. În afara acestei zone, datorita monedei unice, în comparatie, de exemplu, cu produsele elvetiene, produsele noastre sunt foarte competitive“. Concluzia este previzibila: este nevoie de integrare pe toate planurile. Crearea structurilor supranationale devine o necesitate istorica: „Imposibil sa mai dam înapoi. Încercati sa faceti un ou pornind de la omleta“,  îi îndeamna Fischer pe sceptici.
Nemultumiti de angajamentele luate de Angela Merkel de a sprijini masiv Grecia, dar mai ales de perspectivele nebuloase din zona euro, 60% dintre germani sunt favorabil revenirii la marca, moneda lor de altadata. O preferinta obtuza pentru care Fischer îi considera pe compatriotii lui provinciali nostalgici. El le aminteste ca nu cu multi ani în urma germanii au depasit vremuri grele si au acceptat sa faca eforturi economice, psihologice, financiare pentru suportarea efectelor si costurilor reunificarii Germaniei. Cand le era mai greu, au primit lectii de conduita. Fischer îsi aminteste de umilinta pe care a  provocat-o, în ianuarie 2000, fostul premier spaniol José Maria Aznar care i-a cerut cancelarului Schroeder sa conduca mai bine economia Germaniei!
Dupa Fischer, actuala criza prin care trece Uniunea Europeana nu este economica ci politica si tocmai din aceasta cauza poate fi pus în pericol proiectul major european. Nu este firesc sa existe o moneda unica, „integrata“ si administrarea ei sa ramana la latitudinea fiecarei natiuni. O astfel de evolutie nu a fost de dorit iar daca ea s-a produs nu este de acceptat în continuare. „Solutia – o forma de uniune fiscala – presupune ca cele 17 state ale Eurogrupului, avangarda Europei, sa accepte mai mult transfer de suveranitate unei entitati supranationale“. Aceasta cale ar scurta drumul spre Europa federala. Dar Fischer se întreaba firesc: este pregatita Franta pentru aceasta? Întrebarea este retorica. Raspunsul este cunoscut: nu, Franta nu accepta o Europa federala ci o uniune de state sau de natiuni suverane. Federalismul presupune conducerea de la un centru. Unde s-ar afla acesta!?
Sa punem si noi o întrebare: astazi, în plina criza, ce vor statele europene?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper