Un manipulant ambidextru

Un articol de Mircea Iliescu

Raspuns la un raspuns

 

Saptamânalul „Observator cultural“ a primit, la 5 septembrie, o varianta a acestui raspuns. Dupa numai câteva zile mi s-a comunicat ca  „Redactia revistei „Observator cultural“ considera încheiata polemica dintre dumneavoastra si Dorin Tudoran. Prin urmare, noua dumneavoastra replica nu va fi publicata…“. Redactia saptamânalului „Cultura“ îmi ofera astazi posibilitatea sa raspund unor acuzatii neîndreptatite.  Calde multumiri pentru acest fapt de normalitate.

 

Mircea Iliescu

Am simtit nevoia sa-i împartasesc domnului Dorin Tudoran continutul scrisorii deschise publicata în „Observator cultural“ nr. 328 (586), 04.08.2011, urmând – cum spuneam atunci – regulile nescrise ale unui fairplay personal. Textul, initial adresat istoriei literaturii române, era destinat actualilor si viitorilor cercetatori ai literaturii române contemporane, carora le ofeream un subiect de studiu amanuntit, sistematic si obiectiv.

Revista „Meridian“ si opera literara a lui Tiberiu Iliescu au constituit subiectul unui substantial si documentat studiu mongrafic al cercetatoarei Xenia Karo, intitulat „Aventuri verticale“. Publicat în anul 2006 de catre Editura Aius cu ocazia centenarului Tiberiu Iliescu, organizat de revista „Mozaicul“ din Craiova, împreuna cu o selectie de texte din opera lui Tiberiu Iliescu pe care autoarea a gândit-o ca un volum independent, lucrarea a primit elogiile criticii. Din initiativa domnului Nicolae Marinescu, directorului revistei „Mozaicul“, printre premii anuale ale publicatiei, se numara si premiul Premiul Tiberiu Iliescu, pentru eseu si publicistica culturala.
O publicatie socio-culturala intitulata „Meridian“ a aparut, la Craiova, în anul 1990, deci cu un an înainte ca Dorin Tudoran sa initieze, în America, o revista purtând acelasi titlu. Nu am avut niciodata nici un diferendum cu saptamânalul craiovean pentru ca – fara sa fim legati prin relatii de amicitie si probabil fara sa-l fi cunoscut personal pe Tiberiu Iliescu – domnul redactor sef al acelei publicatii craiovene si-a mentionat predecesorul înca în primul numar al revistei. Din anul 1991, pe frontispiciul publicatiei apare mentiunea: „Director fondator Tiberiu Iliescu, 1934, serie noua“. Ma bucur ca am posibilitatea sa subliniez acum, comparativ, gratitudinea mea pentru acest fapt de normalitate

Scrisoarea mea se adresa asadar specialistilor, caci consideram ca aveam datoria morala sa le aduc la cunostinta detaliile unui dialog acoperit – pâna acum – de tacerea amicitiei. Stiam bine ca cercetatorii istoriei literaturii române vor astepta raspunsul domnului Tudoran – reversul subiectivului meu adevar – si ca numai dupa o evaluare paralela vor pronunta verdictul nepartinic.
În acelasi „Observator cultural“ nr. 330 (588), domnul Tudoran îmi adreseaza direct (si cu maiestuoasa familiaritate) un text-replica ce schimba caracterul discutiei si transforma o problema de principiu într-un atac la persoana ce impune un raspuns adecvat.

Propavaduitor neostenit al normalitatii, respondentul îsi începe contraatacul enuntiativ. „Minti“ – ma apostrofeaza dânsul în scris, în paginile unui saptamânal cultural de prestigiu. Adeptul normalitatii stie desigur ca o asemenea formulare nu s-ar fi putut strecura – nici macar dintr-o eroare de tipar – într-o publicatie din tara sa de adoptie. Dânsul stie, desigur, si ca se adreseaza unei persoane care, de 30 de ani, se supune principiilor unei societati normale, exemplare în Europa.

Revenons à nos moutons în spatiul nostru mioritic, sa retinem, mai întâii, ca afirmatia invectiva se rasfrânge, nediferentiat, asupra continutului întregii mele scrisori la care domul Tudoran raspunde. Sa recapitulam, deci, bazele minciunii lansate de mine în presa româneasca dupa numai 20 de ani (!) de la aparitia publicatiei americane „Meridian“.

În varianta propriului adevar, domnul Tudoran admite ca – în urma cu câtiva ani buni – am avut o discutie pe o strada din Stockholm. „Lucrul pe care mi l-ai reprosat atunci – spune dânsul – a fost ca nu am pomenit în primul numar ca existase cândva o revista cu acelasi nume si-mi spuneai ca te-ai fi bucurat daca as fi decis ca noul «Meridian» sa fie, într-un fel, o continuare a revistei tatalui tau“. „Lucrul“ acesta este de fapt un principiu si abaterea de la acest principiu i-o reprosez si astazi, la peste patru ani de la întâlnirea pe care domnul Tudoran o confirma. Nu as putea afirma însa ca mi-as fi dorit ca publicatia dânsului sa fie o continuare a „Meridianului“originar.

Explicatiile urmatoare ale fostului redactor sef al noului „Meridian“ se despart în doua subiecte: un paragraf de patru rânduri explica cititorului de ce n-a simtit obligatia morala de a-si mentiona predecesorul în paginile publicatiei americane (reprosul meu). Celui de-al doilea subiect – descrierea încercarii esuate de a-si înregistra în România revista cu titlul de împrumut – autorul îi acorda în schimb, un spatiu tipografic de trei ori mai amplu. Nume si prenume, personalitati cu functii posibil impresionante, sunt chemate sa certifice adevarul spuselor domnului Tudoran în privinta acestui al doilea subiect, de secundara importanta pentru istoria literaturii române – dupa parerea mea.

Cam asa a decurs, recunosc, si discutia noastra din Stockholm, cu deosebirea ca domnul Tudoran si-a redus atunci – cu parcimonie amicala – explicarea întâiului subiect la o singura fraza (de genul: „a, nu batrâne, revista mea era cu totul altceva…“), si a acordat infinit mai mult interes invectiv celor de la cotidianul bucurestean care „furasera logo-ul“ lui Ion Dogar Marinescu pentru „Meridianul“ sau american. Acuza de minciuna azvârlita cu dezinvoltura asupra afirmatiilor mele nu se explica deci cu referinta la discutia amintita în ambele relatari.

Sa cercetam însa încercarea, scrisa cu mâna stânga,  prin care domnul Tudoran îsi argumenteaza nerecunoasterea publica a publicatiei „Meridian“ condusa de Tiberiu Iliescu, explicând mai întâi ca aceasta „încetase sa existe cu 45 de ani în urma“. Îmi permit sa numesc doar câteva dintre publicatiile culturale din România de astazi care si-au recunoscut predecesorii: revista „Tribuna“ din Cluj (director fondator Ion Slavici, 1884), „Convorbiri literare“ (revista fondata de societatea Junimea din Iasi la 1 martie 1867), „Mozaicul“ (revista fondata la Craiova de Constantin Lecca în 1838) si lista poate fi continuata.

În textul de închidere al revistei americane  „Meridian“ domnul Tudoran spune: „Mai presus de orice, o publicatie este o stare de spirit… Nu credem nici ca spiritul „Meridianului“ moare odata cu disparitia fizica a revistei, nici ca starea de spirit numita „Meridian“ s-a epuizat…“.
În anul 1938 Tiberiu Iliescu prezenta programul caietului sau lunar de literatura astfel: „… exista un spirit al «Meridianului»: acela al întâmplarii, al aventurii literare, al independentei individuale, al sinceritatii si umilintei fata de creatie si al ironiei exercitata pe conivente“ (Tiberiu Iliescu „La cocosul spânzurat“, 1968, p. 28-30).

Era oare rusinos ca o „revista de informatie, opinie si comentarii“ – americana, dar adresata cititorului român – sa faca o mentiune (cât de mica, spuneam) la programul publicatiei anterioare careia îi preluase spiritul titlului? Sper ca nu tocmai ultimele cuvinte înscrise în program l-au împiedicat pe redactorul-sef american sa faca aceasta referire!

Cu exemplara pricepere birocratica, domnul Tudoran se întreaba daca Tiberiu Iliescu si-a înregistrat, în 1934, revista la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci… Nu pot sa cred ca Nicolae Iorga ar fi polemizat, în scrisele sale din anul 1937, cu o publicatie neânregistrata si nici ca G. Calinescu ar fi putut mentiona în monumentala „Istorie a literaturii române de la origini pâna în prezent“ (1941) volumul de debut al lui Tiberiu Iliescu aparut în colectia „Meridian“ (publicatia, consemnata indirect deci în istoria literaturii, avea la data debutului – 1938 – pâna si o colectie).

Mai departe, domnul Tudoran îsi propune o interpretare adecvata a adevarului si îsi anunta  cititorii ca sensibilitatea sa poetica l-a ajutat sa sesizeze – în cadrul invitatiei la cina din modesta mea locuinta – ca ambele gazde (!) erau „oarecum“ iritate.  „Dar nu din cauza «diferendului» «Meridian», care nu exista“, conchide dânsul definitiv. Adevaratul motiv al acestei „iritatii“ îl constituiau „rezervele exprimate de mine (adica de domnia sa) în legatura cu anumite prestatii ale unui anume om politic“.

Îmi permit sa-i atrag atentia domnului Tudoran ca discutia noastra despre „Meridian“ avusese loc pe strada, cu putin înaintea cinei. În scrisoarea anterioara îmi deplângeam tocmai lasitatea de a nu fi contramandat instantaneu invitatia la acest eveniment culinar organizat în cinstea domniei sale, eveniment în decursul caruia – probabil – nu mi-am putut ascunde deziluzia pierderii unui amic de demult.

Se cuvine totusi sa înregistram îndemânarea (demna de un „analist politic“), cu care domnul Dorin Tudoran, introduce în discutie… prefectura politica! O problema de principiu, din domeniul istoriei literaturii române, este instantaneu tranformata într-un subiect politic de actualitate necontroversata si cu succes garantat de conjunctura! Asupra subsemnatului – de orientare declarat apolitica, asa cum o demonstreaza absenta lui de pe scena politica româneasca, suedeza si de pe toate scenele politice posibile – cade asadar stampila „analistului politic“ care îmi francheaza actul personal, aruncându-ma definitiv în rândul partizanilor politici de cealalta parte.
Uitat este deci subiectul principal al discutiei, subiect  pe care am asteptat doua decenii sa i-l aduc la cunostinta – însusirea nedeclarata a denumirii „Meridian“, anterior înregistrata de istoria literaturii române!

Aceasta „subtila“ manipulare a adevarului mi-a amintit celebra formula fluturata în perioada totalitara: „Cine nu e cu noi e împotriva noastra“. Mi se impusese, de prea multe ori, în cadrul cursurilor obligatorii de materialism dialectic si socialism stiintific urmate de examene importante pentru încheierea studiilor universitare. Subântelegerea sloganului în textul domnului Tudoran demonstreaza ca soliditatea cunostintelor însusite în cadrul unor asemenea cursuri îl împieca  (si astazi) sa recunoasca tocmai principiul elementar al normalitatii occidentale – libertatea de opinie. Desigur, pe baza unor asemenea studii temeinice îti poti atribui titlul de „analist politic“ într-o tara care nu a cunoscut avatarurile politicii comuniste.  Dar poti oare sa te imaginezi  singura voce care – prin cuvânt si fapta – reprezinta o „normalitate“ politica în tara care stii ca a suferit îndelung din cauza acestei formule si a altora asemanatoare?

Uite ca se poate, ne asigura – zâmbind cu superioritate – domnul Tudoran si, ca sa garanteze adevarul spuselor sale, dar pregatind de fapt un final de efect (în afara invectivelor chinuite), se pronunta – fortat – dupa doua decenii de tacere: „Tiberiu Iliescu a fost un om de neuitat“. Si repede se grabeste sa-si certifice afirmatia: „câti autori i-au oferit lui Tiberiu Iliescu – dupa 1989, dar si în cele câteva decenii de comunism – mai multe pagini într-o carte decât i-am dedicat eu (15)?“, se întreaba dânsul cu modestia exemplara a normalitatii. Aceasta îl împiedica înca o data pe domnul Dorin Tudoran sa vada adevarul: din cele 15 pagini ale interviului pe care i l-a acordat tatal meu, numai o treime sunt autografe, celelalte doua treimi sunt raspunsurile lui Tiberiu Iliescu înregistrate – cu fidelitate, recunosc – de catre un tânar, pe atunci cu idealuri.

În încheiere se cuvine, desigur, sa explic cititorilor de ce interventia mea publica s-a lasat asteptata timp de patru ani de la data discutiei asupra „diferendului Meridian, care nu exista“. La câteva luni bune de la discutia încheiata cu „iritarea gazdelor“ – Domnul Tudoran si-a însarcinat secretara sa-mi telefoneze la catedra. Importanta, doamna m-a anuntat atunci numai ca: „domnul director vrea sa stie când a murit Tiberiu Iliescu“. Spaima pe care am descifrat-o în vocea dânsei dupa ce i-am refuzat informatia m-a facut sa înteleg stricta disciplina instaurata în biroul american si, revenind (dânsa nu avea nici o vina!), i-am transmis datele cerute.

Acum, absenta acestor date din recentul text laudativ la adresa „Meridianului“ american, m-a convins ca a fost vorba de o neânsemnata curiozitate de director. Si aceasta constatare face inutila continuarea viitoare a dialogului.

 

Stockholm, 3 septembrie 2011

 

Un comentariu pentru “Un manipulant ambidextru”

  1. octombrie 7, 2011 la 1:01 pm

    In ultimii ani, Dorin Tudoran se desparte prea des, prea usor si de prea multi prieteni. Nu-i mai putin adevarat ca exista tot mai multi oameni care tin sa se desparta (mai mult sau mai putin civilizat) de Dorin Tudoran.
    M-am mirat cind Observatorul cultural (la conducerea caruia se parea ca exista admiratori fara rezerve ai lui DT) a publicat scrisoarea lui Mircea Iliescu: Dorin Tudoran și diferite „Meridiane“. (http://www.observatorcultural.ro/Dorin-Tudoran-%C4%8C%C2%99i-diferite-Meridiane*articleID_25713-articles_details.html). Despre autor nu stiam nimic. M-am documentat. (E vorba de un roman cu o cariera respectabila in Suedia, doctor în istoria artei la Universitatea din Stockholm, lector universitar titular la Facultatea de Istorie si Teorie a Artei a aceleiasi universitati).
    Nu cui apartine titlul „Meridian” mi s-a parut miza scrisorii deschise, ci o foarte exacta punere in scena a lui DT de catre Mircea Iliescu, sub aspectul onestitatii, al moralitatii sale. Asemenea coborari de pe soclu ale poetului-disident sunt, cum spuneam, tot mai dese in ultimul timp si nimeni nu stie sa explice de ce.
    O ia razna toata lumea impotriva lui sau o ia razna Dorin Tudoran impotriva tuturor? Se impune, si sub acest aspect, comparatia cu Paul Goma?
    In orice caz, dreptul la replica al lui Dorin Tudoran http://www.observatorcultural.ro/Paralele-si-paralele*articleID_25771-articles_details.html este, sub raport stilistic, impecabil. Acel Minti scurt, ca o taietura de sabie, cand te asteptai mai putin, impresioneaza. Iar argumentatia care urmeaza convinge. Mircea Iliescu pare zdrobit.
    Pana la un punct.
    Pentru ca, asa cum spuneam, DT tine neaparat sa spuna ”good bye” tuturor fara sa mai fie atent la consecinte.
    Astfel, in cazul de fata, printr-un proces de intentie, crede ca fostul lui prieten de la Stokholm ar fi trimis scrisoarea deschisa la Observatorul cultural ca un fel de razbunare: „Totusi, diferentele de opinii politice – scrie DT – partizanatele neconditionale nu ar trebui sa te impinga la acte de calomnie”. Cand ar fi constatat DT aceste diferente de opinie? Atentie: ”in urma cu citiva ani”. La Stokholm. In timpul unei vizite, acasa, la Mircea Iliescu Cu alte cuvinte, ce si-o fi zis Mircea Iliescu, trezindu-se in dimineata zilei de 22 iulie 2011: ”Aha, DT nu a fost de acord cu mine acum citiva ani cu privire la situatia politica de acasa, ia sa inventez eu azi, in 2011, un atac la adresa lui, legat de titlul revistei Meridian!”
    Greu de crezut ca tocmai DT a putut sa imagineze un asemenea context absurd. Aceasta logica distorsionata din replica sa anuleaza toata argumentatia anterioara si, paradoxal, ii reda lui Mircea Iliescu toata credibilitatea aparent pierduta.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper