Un deceniu cât un secol întreg…

Un articol de DUMITRU RADU POPA

În cei zece ani care separa 11 septembrie 2001 de septembrie 2011 s-au întâmplat atâtea evenimente – multe dintre ele neplacute! –, încât se pare ca timpul însusi s-a dilatat în asemenea masura ca sa le poata cuprinde pe toate. Cert este ca acest deceniu a constituit o proba dura în special pentru lumea occidentala. Desigur, sa nu uitam ca Occidentul era gata-gata sa sucombe si în veacul trecut, dar a gasit forta sa reziste si sa renasca, mai întâi cu victoria asupra nazismului, apoi, dupa caderea zidului Berlinului, cu lichidarea comunismului, reunificarea Europei si implozia blocului sovietic.
Dar acest deceniu a confruntat Occidentul cu doua majore situatii noi, deosebit de insidioase si dificil de rezolvat. În primul rând e vorba de terorismul fundamentalist islamic, care i-a declarat un razboi greu de purtat din pricina ca nu exista un front precis iar dusmanul e cel mai adesea invizibil. Acest razboi este înca departe de a fi câstigat, dar nu exista dubii ca, lasând la o parte erori grave si tragice precum invazia Irakului, în general, Occidentul a facut progrese importante si a rezistat cu succes actiunilor teroriste. Si avem în vedere nu numai capturarea celor mai periculosi inamici, decapitarea practica a AlQaedei, ci si faptul ca s-a aparat fara prea multe încalcari ale standardelor democratiei. Sigur, si în aceasta privinta au existat unele exceptii – lasând la o parte cazul Abu Gharib –, mai ales pe linia recursului la violenta exagerata si inacceptabila în contextul normelor umanitare si ale drepturilor omului. Si e de asemenea adevarat ca unele sisteme de siguranta puse în actiune în punctele cele mai nevralgice si sensibile, îndeosebi în Statele Unite, pot rezulta uneori în invazia vietii private a cetatenilor. E un pret ce s-a platit însa pentru diminuarea pericolelor teroriste pe teritoriul national. Si, în aceasta ordine de idei, se poate afirma cu certitudine ca terorismul fundamentalist nu a înregistrat victorii strategice însemnate dupa 11 septembrie 2001. Numai asa a fost posibila trecerea de la linia dura a administratiei Bush, cu o politica fondata pe teza confruntarii civilizatiilor, la aceea a administratiei Obama, mult mai respectuoasa la adresa diferentelor dintre culturi si sisteme de valori diverse.
Nu sunt de neglijat, totusi, revoltele bazate pe fondul etnic care au lovit serios periferiile Parisului si pe cele ale Londrei si care demonstreaza ca problema e înca departe de a fi rezolvata si orice solutie va depinde de gasirea unui punct de echilibru acceptabil între integrare si multiculturalism. Se impune cu necesitate o deschidere reciproca mai nuantata, chiar la nivelul comunitatilor locale, pentru îmbunatatirea progresiva a raporturilor, într-un orizont mai larg, propitiat si de elementele pozitive aduse de „primavara araba”.
Însa veritabila problema a Occidentului, asa cum s-a manifestat în decursul acestei lungi si teribile crize economice este, în fapt, aceea a raportului intrinsec, cu sine însusi. Cu propria-i identitate si propriul model de dezvoltare, mai mult decât atât, cu propria forma de viata, cum bine remarca analistul politic Roberto Esposito în „La Reppublica”. Si în acest caz, în întregimea sa globala – de remarcat ca aceasta criza economica a sters distantele dintre Europa si America, atât pe cele fizice cît si pe cele de viziune –, Occidentul se confrunta cu puteri externe redutabile, mai ales cele din Asia. Cum va iesi Occidentul din aceasta confruntare e o întrebare greu de raspuns. Se va apuca oare sa învete sau sa imite lectia acestor economii în plina ebulitie, scazând costurile, dar si nivelul de trai, marind productivitatea muncii si numarul orelor de lucru? Sau se va confrunta cu o astfel de situatie pastrându-si comoditatea nivelului de trai ridicat, fara a ceda nimic din spiritul socio-cultural care s-a format în decenii întregi de democratie?
Indiferent de raspunsul la întrebare trebuie spus ca respectul si prezervarea acelor valori democrate si social-economice nu înseamna a lasa lucrurile exact asa cum sunt acum. Dimpotriva, e necesara o reactie tocmai la acele elemente ale vietii occidentale care au putut genera si înlesni prezenta criza. În primul rând, se impune o schimbare fundamentala de viziune, îndreptata clar spre viitorul economico-social si nu pe consumul imediat, ca acum. E timpul sa se diminueze teoria si obsesia consumismului cu orice pret, dincolo de propriile mijloace, care a înlesnit acea periculoasa viata pe credit în Europa Occidentala si Statele Unite. E aproape o problema psihanalitica de adresat aici. Imperativul placerii cu orice pret, obsesia cumparatului, a utilizarii cartii de credit… Ei bine, pentru toate acestea au început sa se puna la punct veritabile tratamente, ceea ce subliniza cât e de grava situatia si cum ea ajunge sa capete dimensiunile unei maladii sociale.
Desigur, actuala criza economica are o serie de cauze tehnice, analizate cu fervoare si competenta de catre specialistii financiari si economisti, între care extrem de importanta este discrepanta dintre nivelul financiar si starea economiei reale. Dar ceea ce e pe întelesul tuturor, si în Europa si în America, este ca în ritmul actual de consumism nelimitat nu numai ca se distruge orice perspectiva a unui viitor prosper, dar se prelungeste în mod periculos actuala criza sistemica. Se creeaza astfel un mecanism distructiv – îl putem constata cu usurinta astazi la nivelul conflictului generational al celor care sunt în cautarea unui atât de râvnit loc de munca, într-o perioada de somaj masiv si fara perspective rapide de rezolvare. În aceasta situatie, chiar si proiectele de viata sunt caracterizate de o viziune pe termen scurt, autoconservarea si atitudinea reactiva predominând în mod clar asupra perspectivei pro-active. Autoconservarea are ceva egoist, lipsit de generozitate, de grija pentru viitor si pentru generatiile de mâine. E limpede ca daca o astfel de grija nu va reusi sa prevaleze, daca nu se va corecta raportul dintre prezent si istorie, ca si acela dintre viata reala si politica, Occidentul s-ar putea afla în pericolul de a pierde pe teren propriu partida cu sine însusi, dupa ce, pâna acum, nu a putut fi distrus de amenintarile externe.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper