România înainte…

Un articol de DAN BERINDEI

Suntem un popor care, cu toate îngrijoratoarele descresteri demografice, ocupa o pozitie însemnata în noua Europa, iar în partea de continent în care ne gasim ne situam, dupa Polonia, în aceasta privinta, pe pozitia a doua. Tara ocupa un teritoriu armonic si echilibrat, lezat numai spre Rasarit în fireasca sa alcatuire. Este o tara înzestrata, cu toate exploatarile si jafurile pe care le-a suportat de-a lungul istoriei. Bine cârmuita, ar trebui sa ofere resurse bogate! Locuitorii ei sunt ca toti oamenii si, fara îndoiala – si demonstreaza acest lucru atunci când lucreaza peste hotare! –, dau dovada de inteligenta nativa, de initiativa si de eficienta. Când ne gândim cum s-a dezvoltat Japonia lipsita de un teritoriu adecvat, cum s-a refacut o Germanie rasa de razboi doar în câtiva ani, cum se dezvolta tarile nordice înfruntând conditii climatice dificile o buna parte din an, ne putem întreba ce se întâmpla cu tara noastra, cu regresul, cu statul ei pe loc, ori cu imperceptibilul ei mers înainte?
Dar, pâna a privi în gradinile celorlalti, este destul sa ne întoarcem în timp la propriul nostru trecut si sa ne exprimam îndoieli, pareri de rau si o mare nedumerire! Cum s-a putut construi un stat modern înfruntându-se atâtea mari puteri, fiind atinsi, în multe privinte, parametrii care au confirmat seriozitatea proiectului? Cum a putut avea loc o modernizare a României, neîndoielnic cu deficientele si lipsurile ei, dar care totusi este de necontestat, desi astazi se vorbeste uneori despre modernizare ca de un proces care n-a afectat vreodata spatiul nostru si care abia acum se initiaza! Cum s-a putut realiza proiectul national si cum s-a putut constitui o Românie întregita, din nou înfruntându-se atâtea adversitati si ostilitati? Cum o intelectualitate româneasca moderna, similara celei din tarile înaintate, cu personalitati dominante, afirmate ca atare – cele mai de seama si dincolo de hotare –, s-a putut forma si consolida, înfruntând si timpurile grele si apasatoare ale perioadelor totalitare, pentru ca astazi noi însine sa ne coborâm pe scara ierarhica a lumii, comportându-ne ca niste neofiti? Cum s-a ajuns ca stiintei si culturii în general sa nu i se mai acorde însemnatatea fireasca din partea unei clase politice în care exemplele unor reprezentanti ai ei cu un nivel intelectual adecvat au ajuns atât de rare?
Atâtea întrebari si atâtea nedumeriri! Si daca ne-am întoarce în decembrie 1989 ne-am putea pune alte întrebari apasatoare. Oare ne-am ales atunci calea cea buna? Recâstigasem prin propriile eforturi, riscuri si jertfe libertatea, bunul cel mai de pret al omenirii. Era o premiza fundamentala, la care nu trebuia si nu trebuie sa renuntam. Dar trebuia sa distrugem tot ce se cladise de noi în regimul de dictatura totalitara? Era vorba doar de o „gramada de fier vechi“? Oare n-am fi putut utiliza ceea ce merita pastrat? Experienta si inteligenta româneasca nu trebuiau folosite cu prioritate în constructia noului proiect al unei Românii libere? Trebuia doar sa acceptam cu umilinta sfaturile obligatorii din afara, subsumându-le propriile dorinte si visuri si mai ales propriile capacitati? Tot ce traisera înaintasii nostri, învatamintele pe care ei le dobândisera, trebuiau neaparat uitate? Si mai ales trebuia ca simtamintele dragostei de tara sa fie hulite, ca parintii sa nu mai aiba decât idealul de a-si destara copii, iar ca atâti tinerii sa nu caute decât solutiile parasirii României? Tara trebuia sa devina un întins câmp de jefuire, iar obiectivele unora sa se rezume doar la dobândirea cu orice mijloace a unei stari materiale, rezultata nu rareori din necinste?
Nu ar fi fost cu mult mai firesc ca haturile sa fie pastrate în propriile noastre mâini, ca „sfaturile“ sa fie trecute prin filtrul interesului national, ca averea tarii sa fie aparata atât de investitorii interni, cât si de cei externi atunci când existau disponibilitati cu mult mai optime folosului general? Când s-a construit România moderna, în relativ scurta vreme, doar în câteva decenii, opera de constructie a fost realizata de tinerii intelectuali români, unii specializati peste hotare, care au fost capabili sa faca fata provocarii. De ce astazi nu traim decât sfatuiti pas cu pas, aplicând uneori orbeste ceea ce nu este de aplicat? Nu numai ca nu ne aratam capabili sa asiguram mersul înainte, dar, mai grav, distrugem ceea ce s-a realizat timp de doua veacuri. Învatamântul si cercetarea au fost puse la pamânt prin aplicarea servila si mecanica a unor modele importate fara a se tine seama de experienta si opinia adevaratilor specialisti din tara.
Dar poate cel mai grav lucru a fost metodica înlaturare din mintile copiilor si ale tinerilor a simtamintelor de dragoste de tara si a celui al datoriei de a o sluji, pe care fiecare cetatean al unei tari îl are fata de aceasta. De ce în aceasta privinta s-a ignorat frumosul exemplu al tinerei natiuni americane, creuzet etnic în necontenita înnoire, unde se cultiva, de societate si scoala, un patriotism impresionant? În sentimentele de comunitate si solidaritate avem resursele cele mai puternice ale mersului înainte. Instaurarea unui adevarat climat de munca si cinste este, de asemenea, o conditie sine qua non, deoarece atâta vreme cât coruptia si necinstea nu sunt realmente sanctionate si vor fiinta tolerarea acestora, tergiversarea infinita a proceselor sau doar o minimala si nesemnificativa pedeapsa, ele nu vor fi înlaturate. Oare voi mai avea norocul de a apuca o Românie respectata?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper