Ideologi si hermeneuti

Un articol de AURELIAN GIUGAL

În „Dilema veche“ (25-31 august 2011), Andrei Plesu face referire la revoltele londoneze într-o maniera personala, ceea ce rezulta fiind un articol („Ideologia ca solutie“) de un simplism dezarmant. O tratare de o imensa superficialitate, o abordare în stilul à la roumain, banale opinii pe o tema falsa.
Ceea ce a înteles fostul ministru de Externe din dezordinea londoneza se refera la faptul ca ideologii angajati au acum suficient material pentru a cânta partitura sfârsitului capitalismului: „Ce poate fi o revolta de strada într-o mare capitala occidentala? Pai, e simplu: un act de disperare împotriva capitalismului, o descarcare psihica a oropsitilor, dezavantajatilor, proletarilor, minoritarilor, exclusilor, saracilor, imigrantilor, exploatatilor, colonizatilor de altadata, împotriva restrictiilor, erorilor manageriale, legilor nedrepte, arogantei consumeriste, rasismului si inegalitatii sociale. Gata. Subiect închis. Tulburarile din Anglia nu sunt decît o nota de subsol, un exemplu în plus, la pagina despre revolutie din manualul de socialism stiintific“.
În prima parte a articolului, dl Plesu scrie ca tulburarile din insula vor însemna – pentru ideologii angajati, desigur – mana cereasca pentru studii academice impregnate de note de subsol. Putin mai încolo, domnia sa ne asigura ca aceiasi ideologi, spre deosebire de hermeneuti, nu au timp sa reflecteze, întrucât respectivii au ca singura menire pe acest pamânt sa constate ca tot ceea ce se întâmpla în jurul lor îi confirma. Bineînteles, toate aceste asertiuni scrise cu emfaza nu au nevoie de nici un fel de exemplificari care sa sustina logica argumentatiei. Cine sunt acei ideologi care au cântat sfârsitul capitalismului, ce au scris ei despre razmeritele londoneze si unde?
În acest punct, Andrei Plesu nu este un hermeneut, ci doar un simplu sofist, ajunge doar ca domnia sa sa scrie ceva, obligatoriu trebuie crezut pe cuvânt, doar ne scrie de la înaltimea unui nume cu rezonanta în spatiul autohton. Si daca „ideologul nu se împiedica de realitati“ (aici ni se prezinta un exemplu, Laura Johnson, fiica de multimilionar, care a participat la revolte, ergo ideea cu revolta saracilor nu se sustine; poate ar trebui sa amintim ca în statistica nu se opereaza cu extreme, ci cu medii), nu ar fi mai indicat sa reflectam cumpanit „despre natura umana si despre problema raului“? O face Lordul Sacks, sef-rabinul Congregatiilor Evreiesti Britanice, de ce nu am face-o si noi? Problema naturii umane si a raului în lume nu este una noua, o gasim pretutindeni, în filosofie (homo homini lupus), în literatura (Dostoievski), în film
(A. Kurosawa, K. Mizoguchi), dar nu despre asta este vorba în articolul din „Dilema veche“.
În contradictie flagranta cu opiniile domnului Plesu despre gândirea în clisee, „ideologii“ de la „The Guardian“ s-au preocupat si ei de revoltele din Anglia, numai ca dintr-o perspectiva putin diferita de ceea a publicistului român. Pornind de la o afirmatie a premierului David Cameron (riots were not about poverty), trei jurnalisti de la cotidianul amintit (Mattew Taylor, Simon Rogers si Paul Lewis) se pun pe treaba, utilizeaza sumedenie de date statistice (nu degeaba rubrica respectiva se cheama In depth) si încearca sa dea o explicatie coerenta miscarilor din suburbii. În ce masura concluziile la care acestia au ajuns, prezentate înca din titlu (England rioters: young, poor and unemployed), sunt ghidate de pasiuni ideologice ramâne sa va convingeti citind expunerea autorilor amintiti. Nu am citit nicaieri pe parcursul materialului din „The Guardian“ despre decesul capitalismului, despre revolutiile care vor veni si despre alte clisee invocate de domnul Plesu în articolul din „Dilema veche“. Am gasit însa cifre, date statistice, opinia unui universitar (Alex Singleton, specialist în dezvoltare urbana la Universitatea din Liverpool) si alte asemenea argumente ce risca sa fie decazute, de la Bucuresti, în categoria cliseelor ideologice. Spre exemplu, folosind date oferite de magistratii care îi ancheteaza pe cei arestati, s-a putut observa o corelatie evidenta între problemele economice si participantii la revoltele de strada, în sensul în care peste 41% dintre suspectii arestati locuiesc în top 10% ale celor mai sarace zone din tara. O statistica seaca, fara nici un fel de urme ideologice. Ce neîndemânare, stângistii de la „The Guardian“ sa nu aminteasca nimic despre sfârsitul capitalismului si despre revolutia continua (Andrei Plesu probabil ca se arata dezamagit de stângacia acestora)!.
Un alt thinktank, Institute of Public Policy Research, a gasit aceleasi corelatii semnificative între diferiti indicatori ai saraciei, zonele defavorizate si spatiile în care violenta a avut amploarea cea mai mare. Concret, cei de la „The Guardian“ nu si-au pus problema raului din lume, ei au fost mai practici, au radiografiat lumea revoltatilor si au adus în prim-plan nu sablonul, expresiile stereotipe, ci cifrele seci. Ce pacat ca jurnalistii englezi nu au asa prezenta de spirit ca politicienii si jurnalistii de la noi, sa le spuna ei revoltatilor ca, daca sunt saraci, sunt numai datorita lor (lenesi incurabili), iar daca nu le place Anglia, pot sa plece aiurea în lume.
Pe scurt, puse în oglinda cele doua articole, unul din „Dilema veche“, altul din „The Guradian“, pornesc din acelasi punct: dezordinea din suburbiile engleze, dar apoi aleg trasee diferite. Primul stie de la început ce trebuie demonstrat, asa încât întreg materialul nici nu mai merita citit, întrucât s-a spus totul din titlu (totusi poate ne spune domnul Plesu si cine sunt acei ideologi care au propovaduit – a câta oara? – începutul decesului capitalismului). În acest context mai are rost sa ne întrebam carui articol îi putem aplica eticheta ideologica si caruia cea hermeneutica, fie si la acest nivel al unor simple articole de presa?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper