Europa 2061. Exercitii de imaginatie

Un articol de EUGEN SIMION

Cum va arata Europa peste 50 de ani? Mai precis: cum am vrea sa arate Europa peste 50 de ani? Iata tema pe care ne-am propus s-o discutam în seminarul Penser l’Europe, la a X-a editie. Un exercitiu de divinatie si de imaginatie. O reverie intelectuala ca atâtea altele? O utopie, înca o utopie? Când e vorba de utopii, spiritul nostru devine profund sceptic, din doua motive cel putin: o data pentru ca, prin definitie, utopiile, nu se confirma, iar daca se confirma – cum s-a petrecut cu utopia din romanul lui Orwell („1984“) – utopia este neagra, apocaliptica…
Cu aceste alternative în fata, spiritul nostru ramâne vigilent si banuitor fata de previziuni, mai ales ca, în lumea postmoderna, predictiile tin putin, chiar si atunci când se întâmpla sa fie exacte… Sunt exacte, corecte doar pe termen scurt. Oricând poate aparea ceva neprevazut si atunci toate previziunile sociale si politice cad (un 11 septembrie, un Kosovo care sa tulbure viata unei regiuni si sa schimbe frontierele unui stat, o primavara araba, o criza financiara continuata de o criza economica si urmata de o incontrolabila criza morala cum se întâmpla în clipa de fata). Mai putem, în aceste conditii sa prevedem cum va arata, nu peste 50 de ani, dar peste 20 de ani, Europa noastra?
Putem, desigur, pentru ca omul, dintre toate fiintele de pe pamânt, este singurul care are capacitatea de a-si proiecta viitorul. Chiar daca, repet, proiectiile, reveriile lui ramân simple utopii. În fond, când ne uitam în urma, observam ca progresul în mai toate domeniile a început prin asemenea previziuni care au dat, totusi, omului întelept sentimentul ca viitorul poate fi mai bun decât prezentul si, ca personajul lui Voltaire, omul poate sa traiasca în cea mai buna lume dintre lumile posibile. Are dreptate Paul Valéry sa creada ca „prévoir est à la fois l’origine et le moyen des toutes les entreprises, grandes ou petites“. Dar are dreptate si omul obisnuit, hârsit de viata sau – cum se spune cu o vorba populara – „înteleptit“ de viata, sa creada ca prévoir se bazeaza, în prealabil pe prevenir adica pe o operatie minutioasa de a depista certitudinile într-un ghem de forte haotice si schimbatoare. Altfel zis, a ordona incontrolabilul.
O operatie ce se face în chip curent în literatura. Montesquieu era de parere ca Europa este un fel de Natiune a natiunilor. „Franta si Anglia“ – scrie el în „Consideratii asupra cauzelor maririi romanilor si a decaderii lor“ – „au nevoie de bogatia Poloniei si a Moscovei, asa cum oricare dintre provinciile lor au nevoie de celelalte“… André Chénier crede, cu doua secole în urma, ca cea mai buna formula pentru a reorganiza societatea europeana este aceea ca natiunile sa recunoasca suprematia unui parlament care sa decida, pe deasupra guvernelor nationale, diferendele dintre ele. O formula pe care, a preluat-o, trebuie sa recunoastem, actuala comunitatea europeana. Pentru Chateaubriand nu exista pe lume decât doua lucruri esentiale, si anume: „religia cu inteligenta“ si „iubirea cu tineretea“. Dintre acestea, religia ar sta la baza libertatii si egalitatii umane. Mai exact: crestinismul („cette pensée rédemptrice et messie“) unicul fundament al „gândirii viitorului“… Nici Napoleon nu scotea religia din ecuatia unui stat puternic si durabil. „Nicio societate nu poate exista fara morala si nu este o buna morala fara religie“ – spune el.
Ideea morala revine aproape obsesiv în toate speculatiile si predictiile când este vorba de viitorul Europei si de constructia unei societati mai bune. O reflectie memorabila în legatura cu acest subiect care preocupa, dupa câte se poate vedea, si pe poeti si pe filosofi, mi se pare acea facuta de Ernest Renan. Reluând o idee a lui Herder („pentru politica, omul este un mijloc, pentru morala – el este un scop“), Renan face uimitoarea previziune: „revolutia viitorului va fi triumful moralei asupra politicii“. O previziune, cum se vede, conditionata de o revolutie greu de realizat.
Cu aceste reverii, utopii, predictii în fata si, desigur, cu experientele mai degraba dramatice pe care le-am avut în secolul care s-a încheiat nu demult, ne putem întreba din nou: ce Europa vom avea peste 50 de ani? În ce Europa vor trai (sau mai exact: am vrea sa traiasca) copiii si nepotii nostri în 2061? Caci noi, utopistii din 2011, vom avea atunci alte griji… Cum sunt om de litere, ma gândesc în primul rând la viitorul literaturii. Semnele sunt, în acest domeniu, mai degraba rele. Literatura nu mai este azi aceea ce era ieri si alaltaieri, literatura nu mai ocupa locul pe care îl avea în Europa acum 50 de ani; în societate, poetul nu mai este, ca în vremea romanticilor, simbolul excelentei spiritului si al sublimitatii morale a individului, poetul nu mai este expresia geniului bolnav de incompletitudine, detasat de contingent, neînteles de contemporanii sai marunti si pragmatici etc. Geniul a devenit, azi, un cuvânt pe care îl folosim numai când vorbim de fantasmele trecutului. Prezentul este gata sa-1 scoata din dictionar, daca nu 1-a eliminat deja… Poetul este din ce în ce mai absent din spectacolul vietii postmoderne si, în locul lui, a aparut vedeta mediatica. Literatura se pregateste, dar, sa moara, iar unii eseisti de azi spun chiar ca, în fapt, am intrat deja în epoca postliteraturii. Romanul a devenit un bun de consum ieftin, iar teatrul – eh, bine, dupa teatrul absurdului – teatrul nu mai reprezinta decât un divertisment. Ce-a mai ramas atunci din gloria scriitorului? Unde este prestigiul scriitorului care, ca Victor Hugo, se opunea unui imperiu si sfida cu imensul lui talent pe unul dintre cei mai puternici împarati ai lumii?… E limpede, aceste timpuri si asemenea glorii nu se mai întorc, se pare, niciodata. Timpul capodoperelor, spun scepticii de serviciu, a trecut. Civilizatia imaginii înlatura în chip brutal civilizatia scriiturii…
Nu împartasesc, trebuie sa spun, acest punct de vedere apocaliptic, nu cred, de altfel, în apocalipse. Cred într-o dinamica a culturii si într-o schimbare a prioritatilor si a formelor în cultura. N-am sentimentul ca poezia va disparea din orizontul de asteptare a omului cultivat din 2061 sau ca romanul nu va mai interesa, atunci, pe nimeni. Cred însa ca, în locul poeziei minimaliste de azi (o poezie care renunta la toate formele de seductie), va aparea o alta forma de poezie în care sunetele si culorile sa se cheme din nou ca în corespondentele poetului simbolist, iar poetul de la 2061 sa inspecteze, din nou, asa cum cerea cu aproape doua secole în urma acel adolescent genial (l-am numit Rimbaud!), sa inspecteze – zic – nevazutul, nepipaitul, nemirositul, neauzitul existentialului si sa reinventeze, astfel, poezia… Pe scurt: nu cred ca, în 50 de ani de aici înainte, literatura va muri, cred, doar, ca ea se va reinventa cu datele, gusturile, ideile, miturile si asteptarile omului european de peste o jumatate de secol.
Dar cum va gândi si ce gusturi va avea omul european peste cinci decenii? în ce Europa va trai el? Cu aceasta întrebare trebuie sa parasesc domeniul literaturii si sa ma întorc la tema propriu zisa a seminarului nostru. Quelle Europe en 50 ans? Euroscepticii cred ca peste 50 de ani actuala constructie politica nu va mai exista. Si chiar cei care nu sunt prin natura si prin convingerile lor sceptici în privinta Europei comunitare îsi manifesta, azi, din ce în ce mai mult nelinistile si îndoielile lor în privinta ei. Auzim si citim des: Traim azi mai bine decât ieri? Sunt valorile europene respectate mai mult acum decât cu un veac în urma, este europeanul de rând mai tolerant, au disparut manifestarile nationaliste, rasiste si au fost eliminate, în relatiile dintre statele europene revendicarile iredentiste? Dimpotriva, citim zilnic prin gazete si auzim în emisiunile TV cum ca unii europarlamentari cer, imperios, revizuirea Tratatului de la Trianon sau cer, tot imperios si chiar amenintator, autonomia si independenta diverselor tinuturi locuite de minoritarii dintr-un stat national… Si atunci? Ce fel de pace sociale a realizat noua Europa? Si ce unitate morala a înfaptuit Europa celor 27 daca zilnic au loc incidente cu caracter rasist si manifestari de intoleranta pe tot teritoriul Europei comunitare? Astfel de interogatii, daca nu de-a dreptul acuzatoare, cel putin îngrijoratoare, tagaduitoare, auzim, ne agreseaza, zilnic.
Altii spun ca, întrucât nu exista o coordonare economica între statele care formeaza comunitatea europeana si nu exista un sistem fiscal unic, Europa natiunilor trebuie sa se transforme în Statele Unite ale Europei. Sau ca euro va disparea. Sau ca nu putem iesi din criza profunda în care sistemul financiar capitalist ne-a bagat pe toti decât printr-un razboi nimicitor. Dar daca al treilea razboi va izbucni ce va lasa el în urma ? Cine va supravietui? Întrebat cum va arata al treilea razboi, Einstein ar fi raspuns: „nu stiu cum va arata si cum se va sfârsi al III-lea Razboi Mondial, dar va spun ca în al IV-lea Razboi Mondial se vor folosi ciomegele si pietrele“.
Se prevede chiar prabusirea capitalismului salbatic si aparitia unui sistem mai permisiv. Dar care? Nimeni nu spune. Economistii se contrazic între ei când este vorba de redresarea economiei mondiale iar oamenii politici se pregatesc, peste tot, de alegeri. Si daca se pregatesc, fac promisiuni si îsi vitupereaza adversarii. Acestia din urma sunt totdeauna de vina: în trecut, în prezent si în viitor. În Estul Europei, democratia postcomunista este fragila, coruptia este în floare, a aparut peste noapte o clasa de oameni foarte bogati (sfidator de bogati si aroganti), iar cei care au puterea lupta sa-si pastreze puterea cu orice mijloace. Criza este în plina desfasurare si, în aceste circumstante, câteva fenomene sunt din ce în ce mai evidente: a) saracia este mai mare si numarul oamenilor saraci este în crestere, b) neîncrederea în politica este din ce în ce mai agresiva si, odata cu politica, sporeste neîncrederea în puterea democratiei de a schimba ceva (în bine!), în fine, c) educatia si cultura nu mai sunt, în aceste conditii, domenii prioritare. Din nefericire. „Sistemul Bologna“ a bulversat învatamântul românesc, universitatile private au devenit, în buna parte, uzine de diplome, în fine, multi tineri cercetatori, medici, informaticieni, parasesc institutiile si cercetarea româneasca, spitalele sunt desfiintate, iar medicamentele se scumpesc, numarul abandonurilor scolare creste, procentul celor care au trecut examene de bacalaureat a fost, în 2011, sub 50%. Mai este ceva de spus ? Mai trebuie sa avem alte argumente, spun acesti analisti necrutatori, pentru a dovedi ca sistemul european nu merge si ca actuala criza economica a scos la iveala slabiciunile majore ale actualei constructii politice europene?
Cu aceste coordonate în fata, cum gândim, totusi, Europa de mâine?
Bucuresti, 5 octombrie 2011 (va urma)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper