De la bariton la tenor

Un articol de COSTIN POPA

 

BOGDAN MIHAI in dialog cu COSTIN POPA

Academia „Mirella Freni“
Costin Popa: Suntem in orasul lui Rossini, la Pesaro, si-mi amintesc ca in urma cu ceva ani, ma aflam la Ploiesti, in juriul unui concurs de canto. Te-ai prezentat si ai luat Premiul I. De atunci si pana acum a fost un drum nu foarte lung. Te-ai gandit vreodata ca vei ajunge aici?
Bogdan Mihai: Am sperat, desigur. Intotdeauna imi aduc aminte cu mare placere de fiecare moment al vietii mele. Tin minte Concursul de la Ploiesti, nu mai stiu exact anul, dar pe atunci cantam ca bariton, bariton liric. Acum fiind tenor, multa lume mi-a reprosat de ce n-am cantat asa de la bun inceput, insa cred ca acest lucru m-a ajutat foarte mult si cei care m-au tinut in aceasta tesatura de glas n-au facut altceva decat sa ma protejeze. Foarte tanar fiind, aveam 17-18 ani, daca as fi intrat de atunci in nu stiu ce acrobatii vocale si intr-un repertoriu complet inadecvat, as fi putut ca astazi sa nu mai cant. Am fost apoi student la Conservator, la clasa maestrului Nicolae Constantinescu, am lucrat cinci ani impreuna, a fost o perioada foarte buna, m-am simtit excelent si foarte ocrotit prin tot ce am cantat in acea vreme, nu regret nici o secunda. Apoi am cautat pe Internet un master class, l-am gasit pe cel al Mirellei Freni, m-am prezentat acolo ca bariton, iar dupa auditie mi-a spus clar: „Tu esti tenor, sa nu-ti fie frica, gandeste-te, ai trei zile la dispozitie si vino cu o arie de tenor sa vedem ce putem face“.

C. P.: Decizie greu de luat, propusa insa de o celebritate a lumii lirice.
B. M.: Bineinteles ca am inceput efectiv sa plang, am fost destul de speriat, trebuia sa uit tot ce invatasem si sa incep o viata noua. Era un mare risc pentru ca, schimband totul si luand-o de la capat, nu stii ce garantii iti poate oferi viitorul. Tin minte ca am adus aria lui Almaviva, „Ecco ridente in cielo“ din „Barbierul din Sevilla“, am inceput acel cantabile si doamna Freni mi-a spus ca doreste sa auda finalul, agilitatile si notele acute. Am cantat si fara sa-mi dau seama am emis Do natural acut, dar n-am constientizat ce sunet este. Pastrez inregistrarea. Mirella Freni mi-a spus: „Ai vazut ca esti tenor? Ai incredere, vei intra la Academia mea, vom lucra si totul va merge bine“. Si am studiat sase luni numai aria „Dalla sua pace“ din „Don Giovanni“, eram exasperat. De ce numai asta? Imi raspundea ca imi va ajuta foarte mult, va egaliza vocea, voi invata sa colorizez… Mozart este o scoala extraordinara. Dupa aceasta perioada am intrat din nou in repertoriul rossinian, am cantat pentru prima data, si o spun cu toata sinceritatea, aria „Cessa di più resistere“ din „Barbierul din Sevilla“. Eu adusesem partitura, am inregistrarea video in care doamna Freni imi spune: „Esti nebun sa vii cu aria asta cumplita?“ Timp un an si jumatate a fost o colaborare foarte frumoasa, ne-am inteles extraordinar, dupa care drumurile s-au separat, deja au aparut contracte, inclusiv debutul meu la Opera Nationala Bucuresti cu acest rol, Almaviva, si apoi colaborarea cu agentia de impresariat vieneza cu care lucrez astazi. Sunt fericit pentru ca eu consider ca am parcurs un drum natural,  n-am fortat absolut deloc, nu m-am bagat in roluri care sa ceara mai mult decat pot eu sa ofer si in general sunt deosebit de atent cu ceea ce accept sa cant, mai ales ca ofertele vin din toate partile.
Tesaturi vocale preferate
C. P.: Din nou, hotarari greu de luat…
B. M.: Iata, trebuia sa fac „Cei doi Figaro“ de Mercadante la Ravenna, sub bagheta lui Riccardo Muti. Initial am spus ca sunt de acord, dar dupa ce am vazut partitura, am considerat ca rolul este scris prea mult pe registrul central si exista riscul sa ma intorc oarecum la vocea de bariton, lucru pe care nu-l doream. Insemna sa ingros sunetul si nu era bine pentru mine. Apoi a urmat propunerea pentru opera „1984“ de Lorin Maazel, spectacol pe care trebuia sa-l fac la Palau de les Arts Reina Sofia, la Valencia, sub bagheta sa, dar am refuzat.

C. P.: Din punct de vedere al tesaturii vocale, ce roluri preferi? Ultra-acute?
B. M.: Nu neaparat. Vreau sa fie un desen melodic inalt, dar care sa nu aiba tesatura dificila. Pentru ca daca el este foarte jos sau central nu pot sa ma manifest. Iar eu am, cum spunea si maestrul Alberto Zedda, o voce de tenor liric, care trebuie sa sune si sa arate ce am mai bun, agilitatile. Ori la Mercadante nu existau fiorituri, era o opera superba dar nu pentru mine. La fel si „1984“, scriitura moderna, niste Re-uri acute, dar o muzica din care n-am inteles absolut nimic. Si m-am gandit ca daca eu, acum, la 29 de ani, fac acest lucru, ce voi mai canta la 40? „Puritanii“, la fel. A existat o oferta de la Teatrul Massimo din Palermo, dar am refuzat-o. Nu pot, n-am inca maturitatea personajului.
C. P.: Inteleg ca te documentezi intotdeauna inainte de a da un raspuns.
B. M.: Desigur. Cei din agentie imi spusesera  ca e important. De acord, sunt maestri de mare renume dar eu nu pot sa risc. In momentul in care te prezinti in fata unui public, plus presa scrisa si TV, esti judecat, nu-i destul sa se zica „ce dragut este acest baiat si ce voce frumoasa are!“ Te diseca si, daca nu esti bine, atunci te costa. Si dupa doua-trei articole proaste in presa, nu mai canti pe scene mari. Vestile circula rapid, ca… telefonul fara fir. Sunt foarte atent la ce fac. Am rabdare.
Se compune pentru Bogdan Mihai
C. P.: Asadar Rossini in momentul de fata, nu? Ai cantat „Aureliano in Palmira“…
B. M.: La Festivalul de la Martina Franca, tot in aceasta vara…

C. P.: Si maestrul Alberto Zedda a compus pentru tine…
B. M.: …variatiunile din „Adelaide di Borgogna“ de aici, de la Pesaro. Pentru „Aureliano in Palmira“, am avut o buna colaborare cu maestrul David Parry. Dupa „Armida“ de la Garsington, ultimul spectacol in care am cantat sub bagheta dansului a fost anul acesta la Stuttgart, „Barbierul din Sevilla“. L-am rugat sa-mi compuna niste variatiuni pentru Martina Franca. Am stat doua ore intr-o sala cu pian si dansul mi le-a facut. Bineinteles pentru una din arii s-a consultat cu maestrul Zedda… daca se poate elimina ceva. Au hotarat sa nu se taie nimic iar cabaletta sa fie obligatoriu reluata. La Pesaro, am lucrat in fiecare zi cu Alberto Zedda. Imi trimisese inainte 7-8 pagini de variatiuni. Mi-a placut ca mi s-a adresat cu „Caro collega“.
C. P.: Si ce a gasit de cuviinta maestrul, mare dirijor si exeget rossinian,  sa-ti recomande?
B. M.: L-am rugat si a acceptat sa inregistrez toate orele facute cu domnia sa, sa le pot asculta mereu. Legat de agilitati, mi-a spus asa: „Tu faci foarte bine fioriturile in Rossini, pentru ca ai ritmica, accente, totul bine. Insa la aceasta chestiune pe care tu o gandesti matematic trebuie sa pui sentiment. Accentuezi prima nota in agilitati, iar apoi trebuie sa adaugi culori“. Mi-a mai spus ca modul in care se canta inceputul si sfarsitul unei fraze la Rossini este ca un arc, pornesti dintr-un punct, cresti si te intorci in acelasi punct. Nu obosesti si vocea suna foarte bine. Mi-a dat multe sfaturi de stil, interpretare, respiratie, despre raporturile cu publicul, cu orchestra, despre modul in care „vorbesti“ recitativele. In ziua de astazi este fals conceptul ca recitativele trebuie cantate, urlate. Nu! Se aplica exact dictonul italian „Si canta come si parla“, trebuie sa le „vorbesti“. Daca vei canta recitativele in forte, ce vei face in arii? Multa lume reproseaza ca recitativele nu suna, dar n-au cum sa sune pentru ca sunt declamate, exact ca la un actor. Asa a fost cu maestrul Zedda, care mi-a facut o imensa bucurie spunandu-mi: „Continua cum ai facut aici, aplica tot ce ti-am spus si vei vedea ca viitorul o sa-ti rezerve surprize cu totul extraordinare. Vreau sa lucram impreuna“. Stie ca voi canta „Contele Ory“ la Geneva si mi-a spus ca imi sta la dispozitie cu cea mai mare placere.
„Nu incerc sa imit“
C. P.: Cum te satisface muzica lui Rossini din punct de vedere al personalitatii tale?
B. M.: Eu sunt o fire energica si vulcanica, cred ca este, cu siguranta, singurul compozitor cu care ma simt acasa, oriunde as fi. Imi place cam tot ce inseamna Rossini.

C. P.: Exista o tendinta de a lejeriza agilitatile rossiniene.
B. M.: Este adevarat.

C. P.: Acest lucru nu place intotdeauna. Cum vezi problema si eventual, cum o abordezi?
B. M.: Sunt intotdeauna atent la ritmica, este cea mai importanta pentru a executa agilitatile. Studiez partitura, apoi ascult zeci de inregistrari cu mari nume, Luigi Alva, Chris Merritt, Bruce Ford, William Matteuzzi, Rockwell Blake.

C. P.: Rockwell Blake facea nuante absolut fabuloase pe un singur arc lung de respiratie. Eu l-am ascultat in „Semiramide“, intr-un concert la Chatelet acum vreo 20 de ani si era fenomenal tocmai prin aceasta calitate.
B. M.: Imi povesteau cei de la machiaj, care sunt la Teatro Rossini din Pesaro de 20-30 de ani, ca Rockwell Blake facea niste exercitii de respiratie absolut fantastice. Isi aducea in cabina o caramida cu o sfoara, facea un scripete si incepea sa traga in timp ce canta. Bine, el avea si o constructie corporala formidabila care-i permitea sa faca tot ceea ce a facut. Ascultand aceste istorii, nu incerc sa imit, ar fi o mare greseala, dar vreau sa imbunatatesc, sa aduc – atat cat imi permite vocea – lucruri noi. Inainte sa vin la Pesaro, am vorbit cu tenorul Bruce Ford, pentru ca el a inregistrat la casa Opera Rara „Adelaide di Borgogna“. Mi-a spus sa fiu foarte precaut, pentru ca este un rol dificil, dar, daca stii sa-l aduci la glasul tau, poti sa ai succes extraordinar. Mi-a dat sfaturi, este o persoana foarte gentila, atat de umana. Ca si partenera mea din spectacol, mezzosoprana Daniela Barcellona, care pentru mine a fost o surpriza.
Contestari
C. P.: E mai inalta decat tine?
B. M.: Un pic. Dar ne-am inteles foarte bine, mi-a spus „sei mio fratello“, ne imbratisam ori de cate ori ne vedem. Aici suntem ca o mica familie. Mi-a spus ca trebuie sa mai cantam impreuna, neaparat. Toata lumea a apreciat ca formam un cast foarte unit, glumim la repetitii, iesim impreuna, ne telefonam.

C. P.: Ati facut haz si pe seama fluieraturilor de la premiera?
B. M.: Bineinteles, pentru ca noi stiam cine vine si, mai ales, de ce vine si care sunt principalele tinte: atat Daniela in „Adelaide di Borgogna“, cat si mezzosoprana Sonia Ganassi in urmatoarea premiera, „Moise in Egipt“. Au fost scene absolut oribile, care nu sunt permise intr-un teatru, a intervenit politia. Asta am patit si eu la premiera, si in timpul ariei, si dupa, si in duetul cu Daniela. Nu are rost sa trec lucrurile sub tacere pentru ca acesta este adevarul. Dar maestrul Zedda mi-a spus ca nu exista mare artist sa nu fi fost huiduit in Italia. Am avut si noi, romanii, cantareti care au fost contestati de aripa dura a publicului. Dar vreau sa va spun ca acesti indivizi care fac atmosfera in teatru au intotdeauna un instinct precis si vin la spectacole numai cand se fac transmisii radio. S-a intamplat si la Bologna, mi-a povestit fostul director al teatrului cu care m-am vazut aici. Nu mai stiu ce premiera a fost. S-au apropiat de microfoane urland ca sa faca atmosfera, pentru ca ramane document. Si atunci toata lumea, toate articolele, judeca in functie de ce au auzit in transmisie, pentru ca multi nu vin sa vada spectacolul, asculta numai la radio si scriu. Se intampla.

C. P.: E neplacut, sigur ca da. Citesti cronici?
B. M.: Da, intotdeauna, consider ca invat. O cronica, indiferent cat de buna sau proasta este, trebuie sa o citesti, sa inveti sa patrunzi in ea si sa fii mult mai atent ce sa faci si ce nu, cand esti din nou pe scena. Si asta este o scoala. Cine nu citeste cronici greseste. Citeste-le pentru ca o farama de adevar exista in tot! Si colegilor de scena le-am spus ca daca vad la mine lucruri care nu sunt bune, sa-mi spuna. Sunt aici ca sa invat, si asta trebuie sa fac toata viata. N-am nici o problema, sunt foarte deschis la asta.
Rossini… baroc
C. P.: As vorbi putin despre un spectacol cu „Barbierul din Sevilla“ pe care l-ai facut la Paris in ianuarie. Ai lucrat cu dirijorul Jean-Christophe Spinosi si am remarcat unele lucruri speciale…
B. M.: El a gandit foarte mult „Barbierul“ in stil baroc, pentru ca este un mic geniu in acest stil de muzica. Lucrul cu maestrul Spinosi a fost extrem de antrenant. Ne-am inteles din prima zi pentru ca am dorinta sa cant agilitatile intr-un ritm cat se poate de alert, nu suport sa lancezesc. La Dresda, cand am lucrat cu dirijorul Riccardo Frizza, mi-a spus ca trebuie sa fac lent cadentele din cavatina „Ecco ridente in cielo“. I-am raspuns: „Maestre, eu sunt indragostit de Rosina, astept sa iasa la fereastra, de ce lent? Nu-i canta unul de 90 de ani, ci un tanar.“ Cu Spinosi a fost cu totul altceva, el practicand tempi alerti, iar aria „Cessa di più resistere“ de la sfarsitul spectacolului, cred ca a fost, fara modestie, cea mai buna din viata mea, ca o explozie. Rossini inseamna sampanie, stralucire. A fost foarte bine la Paris, am introdus ceva elemente baroce la finele Serenadei.

C. P.: Nu ai avut impresia ca ai pierdut putin din culoare si fioriturile acelea rapide erau de alta factura, mai lejera?
B. M.: Exact, dar am incercat sa combinam. Au fost momente in care nu am fost de acord cu dirijorul si i-am spus: „Maestre, aici trebuie sa sune, sa existe o culoare anume“.

C. P.: Sigur ca da, in agilitati nu trebuie sa pierzi coloristica.
B. M.: Sub nici o forma. Dar rezultatul a fost foarte bun, plus lucrul cu regizorul Emilio Sagi, o absoluta incantare.

C. P.: O montare foarte frumoasa.
B. M.: Premiera a avut loc in 2005, la Madrid si l-au reluat la Chatelet. Cu un succes formidabil. A fost pentru prima oara in viata mea cand finalul s-a bisat in fiecare seara, cu publicul in picioare. O atmosfera extraordinara, un astfel de succes ca la Paris n-am trait niciodata. Directorul Jean-Luc Choplin a spus ca bis in fiecare noapte nu s-a mai intalnit in-loco de la „Don Carlos“ cu Karita Mattila, Alagna si Thomas Hampson, cu Pappano la pupitru.
Proiecte
C. P.: Spune-mi, ce urmeaza in viitor?
B. M.: Ofertele si contractele sunt pana in 2013 inclusiv. In octombrie, Tokio, Suntory Hall, doua concerte cu Angela Gheorghiu. Apoi plec pentru debutul la Zürich, „Don Pasquale“ dirijat de Nello Santi, cu Ruggero Raimondi in rolul titular. Dupa aceea revin in tara pentru studiu in vederea intalnirii din Italia cu maestrul Zedda. Vom lucra „Contele Ory“, pe care il voi canta la Geneva in decembrie. In luna ianuarie, chiar la inceput, revin la Deutsche Oper Berlin, „Barbierul din Sevilla“, sub bagheta lui Guillermo García Calvo, intr-o regie incredibil de dificila, dar superba. Noi facem eforturi serioase acolo… cantam intr-un picior, agatati, groaznic! Apoi plec la Antwerpen, in martie-aprilie, pentru premiera mondiala a operei „Rumor“ de Christian Jost.

C. P.: Ai vazut partitura ?Ce tesatura are rolul tau?
B. M.: Bineinteles. Compozitorul m-a ascultat la Stuttgart in „Cavalerul rozelor“, apoi la Berlin, am mers la o cina dupa spectacol si i-am spus: „Maestre, daca scriitura este dodecafonica, n-o sa cant asa ceva“.  M-a asigurat ca a ascultat inregistrarile mele si a compus cu glasul meu in minte. Oricum, rolul lui Ramon – este notat in manuscris ca este scris pentru vocea mea – are agilitati. Este o opera care tine o ora si jumatate. Sunt noua spectacole, se va face DVD. Dupa Antwerpen, in iunie-iulie voi reveni la Martina Franca pentru un Concert Rossini cu orchestra si cor, la Palazzo Ducale, transmis la RAI in direct – eu cu Maria Aleida, cu care am cantat „Aureliano in Palmira“, o soprana exceptionala de coloratura, n-am mai auzit de la Mado Robin astfel de supra-acute. Sincer, chiar ultimele clape ale pianului si fara nici un efort. Urmeaza o premiera mondiala, „Francesca da Rimini“ de Mercadante. Din dorinta compozitorului, manuscrisul n-a fost niciodata deschis si a fost gasit la Torino intr-un seif. Dupa Martina Franca, marea bucurie este ca voi debuta la Arena din Verona in Don Ottavio din „Don Giovanni“, in regia lui Zeffirelli, alaturi de Barbara Frittoli si alte vedete. Astept contractul dar treaba este decisa. Apoi la Stuttgart se va face o premiera cu „Cenusareasa“, la care sunt invitat.

C. P.: Tu ai un contract fix la Stuttgart?
B. M.: Nu, absolut deloc. Pentru ca, intr-un fel, sunt de-al casei, am spus ca voi canta oricand acolo, chiar si gratis (desigur, nu va fi cazul!), pentru ca este teatrul sufletului meu, acolo mi-am facut debutul international. Dupa Verona si Stuttgart, urmeaza Santiago de Chile, o noua productie cu „Barbierul din Sevilla“ etc.

C. P.: Am observat si „Don Pasquale“ ca titlu…
B. M.: Am debutat in rolul Ernesto la Opera Nationala Bucuresti, in regia lui Rares Zaharia, un regizor tanar, prieten foarte bun si cu niste idei extraordinare, care deja face cariera in strainatate.
„Nu studiez cu nimeni“
C. P.: Apropo, partenera ta din spectacolul bucurestean, soprana Aurelia Florian, ce mai face?
B. M.: Din cate stiu este plecata in Italia, studiaza, are un profesor acolo, nu cunosc numele lui.

C. P.: Tu cu cine studiezi in momentul de fata?
B. M.: Cu nimeni.

C. P.: Crezi ca este bine?
B. M.: Poate da, poate nu. Legat de tehnica, urmez cam tot ce am invatat de la Mirella Freni. Cand abordez un rol nou, bineinteles ca exista momente cand vocea se duce intr-un loc care nu este cum trebuie. Atunci opresc complet cantatul si 2-3 zile fac numai exercitii tehnice, pana-mi revin. Imi este foarte greu sa ma incred acum in cineva. Sunt foarte prudent. Totusi, m-am intalnit la Viena cu Edita Gruberova cu care chiar am sa doresc la un moment dat sa lucrez putin, cred ca spre sfarsitul anului.

C. P.: Poate anumite sunete mai sunt tentate sa mearga „in spate“ si ar trebui controlate.
B. M.: Stiu, numai ca sunt foarte, foarte atent. Cu maestrul Zedda am lucrat si tehnic.

C. P.: Edita Gruberova a fost o tehniciana formidabila, fara discutie.
B. M.: Tocmai la asta ma refeream, plus ca dansa a spus la Viena – este o foarte buna prietena a agentiei mele – ca, desi nu lucreaza cu voci masculine, pentru mine va face o exceptie. A ascultat „Armida“ mea de la Garsington si i-a placut. Mereu intreaba ce face „minunatul tenor romantic“? Este o persoana foarte draguta, comunicativa, simpla, un om foarte normal. O sa incepem sa lucram. Plus ca, in belcanto, a cantat cam tot ce se poate. Eu in general primesc sfaturi de la toata lumea. Nu pot sa afirm ca fac tot ce mi se spune, dar culeg ceea ce consider ca este bun. Cu Nelly Miricioiu vorbesc mult la telefon. Si dansa a cantat mult belcanto, imi ofera multe sfaturi. Este posibil sa inregistram anul viitor „Maria Padilla“ de Donizetti. In rest… sa vedem ce-mi ofera viitorul.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper