Acesti români care au făcut Franţa

Un articol de PHILIPPE ETIENNE

Discurs pronuntat la Academia Româna, in 10 iunie 2003 de Excelenta Sa domnul Philippe Etienne, Ambasador al Republicii Franceze la Bucuresti intre 2002 si 2005. Din 2009 este reprezentantul permanent al Frantei la Uniunea Europeana.

Permiteti-mi, mai intâi, Domnule Presedinte, sa va multumesc pentru invitatia pe care mi-ati adresat-o, de a interveni in acest cadru prestigios, atât de important pentru viata intelectuala a României. Realizez onoarea care mi se face, gândindu-ma la personalitatile care au avut ocazia sa se adreseze inaintea mea Academiei Române.
1. Franta are nevoie de
ceilalti pentru a fi mare
Am ales un titlu – „Acesti români care au facut Franta“ – care imi aminteste ceea ce reprezinta esenta Frantei. Si as dori, mai intâi, sa ma opresc câteva minute asupra felului in care s-a construit tara mea de-a lungul secolelor.
In secolul Luminilor si pâna la Revolutia Franceza, „Republica noastra a Literelor“ era foarte adesea compusa din straini, atrasi de efervescenta intelectuala franceza si de dezbaterile in jurul ideii de libertate care aveau loc aici. Astfel, acesti filozofi, teologi, gânditori sau savanti veniti din cele patru colturi ale Europei, care comunicau si scriau in franceza, au construit aceasta Franta intelectuala asa cum negutatorii italieni au ajutat la dezvoltarea ei economica in Evul Mediu si Renastere. Franta a fost considerata intotdeauna ca fiind un spatiu de deschidere si de primire, un punct de atractie si de intâlniri, o intersectie de identitati multiple care se unesc intr-un proiect comun.
Imi place mult marea declaratie de universalitate, de toleranta, emisa de Fernand Braudel in introducerea la opera sa magistrala „L’Identité de la France“, pentru a defini tara mea: dupa imensul studiu pe care il realizeaza, isi da seama ca istoria Frantei reprezinta „un admirable sondage de ses aventures, mais aussi de la marche de l’Europe et du monde“. Paul Morand, calator neobosit si cercetator al lumii, scria in frumoasa sa carte „Venetia“ „Je ne conçois l’hexagone qu’inscrit dans la sphère“.
De fapt, fiecare tara, fiecare individ se defineste in raport cu un Altul. In special, realitatea Frantei consta in raportul sau cu lumea. Ea a cunoscut perioade din cele mai tulburi ale istoriei sale când a uitat ca, asa cum pe buna dreptate a formulat Emmanuel Berl in cartea sa „La France irréelle“ (1951), „La France seule n’est plus la France“.
Si as dori sa insist asupra legaturii directe dintre modul in care Franta s-a construit si apararea diversitatii culturale si lingvistice. Istoria la care am facut referinta ne face sensibili la diferente, privite ca o bogatie, la necesitatea de a promova si de a pastra culturile nationale, cu atât mai mult intr-o lume in care schimburile s-au accelerat. Cultura este purtatoarea unui ideal universal: de mult timp artistii, intelectualii, calatoresc, precum operele lor. Diversitatea culturala nu inseamna pentru Franta, numai apararea culturii „sale“, ci si a celorlalte culturi. De aici provine, de exemplu, sustinerea pe care o acorda cinematografiei din sud, dar si tarilor din Europa centrala si orientala. Toata filozofia care sustine politica de ajutor pentru dezvoltare promovata de Franta este direct legata de credinta sa in pastrarea necesara a diversitatii lumii, caci ea insasi s-a construit prin contributii succesive straine si variate.
2. Rolul special al românilor
in constructia Frantei
In Franta, voi, românii, ati jucat si continuati sa jucati un rol foarte special. Comunitate relativ redusa ca numar, ea s-a implicat deplin, si adesea cu mult talent in constructia Frantei. Acest lucru se explica printr-o relatie istorica puternica care a impins, in vremuri tulburi pentru Romania, o parte din locuitori sai sa se alature „à sa sœur ainée et bien-aimée“, dar si unei culturi latine. Acest atasament este legat, mi se pare, si de un atasament personal la ceva care nu se analizeaza si nu se regaseste in carti: „la sympathie“, in sensul pe care l-a dat La Boétie. Românii se simt acasa in Franta si francezii se simt acasa in România – este unul din factorii care explica de ce tara mea a ajuns sa fie aici primul investitor. Aceasta relatie veche de doua sute de ani a antrenat venirea a numerosi studenti, artisti, intelectuali, care au imbogatit Franta din toate punctele de vedere. Franta a stralucit si straluceste si datorita imigratiei române.
De-a lungul a douã secole de istorie, acest tip de fertilizare incrucisata a ramas viu datorita circulatiei sevei vitale reprezentata de creatia spirituala si artistica. La inceputul acestei relatii, România a fost cea care a parut mai impregnata de catre Franta si folosesc ca marturie acest citat celebru al lui Pompiliu Eliade cuprins in cartea sa „De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie“: „Rarement l’action d’un peuple sur un autre fut plus complète, plus envahissante, plus enveloppante que l’influence française en Roumanie… on la reconnait dans toutes les manifestations de l’esprit roumain, en politique aussi bien qu’en législation, dans la littérature aussi bien que dans sa conception administrative ou dans la vie sociale“. Abia in secolul XX se observa o crestere considerabila a influentei românilor asupra Frantei.
Sora latina sau „cousine orientale“, dupa cum afirma Georges Castellan, România are o istorie legata de Franta. Românii, ca si alte popoare europene, sedusi si atrasi puternic de suflul Luminilor, s-au apropiat atunci de Franta si au inceput o istorie amestecata, care a avut ca rezultat Unirea principatelor sustinuta de Napoleon III, adesea perceputa ca reprezentând apoteoza relatiilor franco-române. Paul Morand, de altfel, in cartea sa „Bucarest“, considera ca in acest moment istoric se realizeaza acea legatura indestructibila care i-a impins pe români sa aleaga Franta ca pe o a doua tara: „Alors éclatèrent les premiers symptômes de cette passion que la Roumanie ne cessera de nourrir pour la France“. Toatã elita entuziasta si liberala, incepând in 1830 cu Ion Ghica, Alexandru Ioan Cuza si Dumitru Bratianu, urmati in 1843 de catre Constantin A. Rosetti si Ion Bratianu, de Nicolae Balcescu si Mihail Kogalniceanu, a frecventat colegiile din Franta si a inceput sa faca cunoscuta România in fata elitei franceze. Aceasta din urma, prin intermediul „Légendes démocratiques“ ale lui Jules Michelet, descoperea o nouã tara, apropiata si indepartata in acelasi timp, familiara si necunoscuta. Imaginarul francez s-a imbogatit astfel in contact cu românii.
Valorile de democratie si de libertate au fost purtate, impreuna, de intelectualii din cele doua tari ale noastre. Un exemplu al asumarii de catre români a acestor valori il constituie si prezenta printre cursantii scolii militare speciale de la Saint-Cyr a celor doi principi Bibescu, Grigore si Georges, cel dintâi fiind si primul elev strain acceptat la aceasta inalta scoala militara. La rândul sau, Georges Bibescu a inteles sa serveasca sub drapelul Frantei, dupa studii la Scoala Imperiala de Stat Major din Paris. De altfel, traditia atasamentului fata de Franta o vom regasi ulterior in familia Bibescu si la cel care a fost marele pilot si presedinte al Aeroclubului regal român, elev al lui Bleriot si prieten cu Saint Exupéry, George Valentin Bibescu.
Pentru a ne convinge, daca mai era nevoie, de aceasta legatura trainica dintre cele doua tari ale noastre, de influenta uneia asupra celeilalte, trebuie sã ne reamintim de extraordinara si patetica scrisoare pe care Ion Bratianu a adresat-o lui Jules Michelet dupa esecul primaverii popoarelor in Europa, „En parlant de votre révolution, vous même vous sentez le besoin de parler de la révolution roumaine et moi comment pourrais-je parler de notre révolution sans d’abord parler de la votre ?“ si incheie printr-o vibranta declaratie: „Cher maitre, en vous j’ai connu la France et appris a l’aimer. Aussi lorsque je parle avec vous, il me semble que la France entière m’entend“. Aceasta legatura istorica legata de o proximitate culturala si lingvistica este intarita de extraordinara influenta a românilor in Franta, veniti sa se instaleze de bunavoie sau in perioade tulburi, exilati dupa 1848, evrei care au fugit din cauza climatului antisemit dintre cele doua razboaie mondiale sau, apoi, opozanti ai regimului comunist.
As dori aici sa aduc un omagiu bogatiei pe care românii au adus-o Frantei, fie ca sunt cunoscuti sau anonimi. Toti in domeniul lor, prin sensibilitatea, prin curajul lor si prin felul in care au mânuit limba franceza, ei au facut ca tara mea sa fie mai bogata si mai puternica. Exista, evident, exemple faimoase ca Brâncusi, Ionesco si Cioran, care au contribuit intr-o atât de mare masura la „constructia Frantei“, incât o mare parte dintre concetatenii mei ignora adesea faptul cã ei provin din România. Câti dintre compatriotii dumneavoastra nu au luat drumul „orasului-lumina“ precum Brâncusi, care a parasit pe jos satul sau natal din Oltenia? Aceasta influenta s-a impus in special in domeniile literar si artistic, Franta asimilând in patrimoniul sau cultural o cantitate impresionanta de creatori români, adesea precursori ai miscarilor artistice noi: Tristan Tzara, bineinteles, dar si Benjamin Fondane, care a ales foarte repede limba franceza si care, prin poezia sa, i-a conferit o putere innoita, Gherasim Luca, poet unic, apropiat de suprarealisti, inventator al unui nou stil, sau Paul Celan (care e adevarat ca scria mai mult in limba germana, dar care vorbea franceza). Asa cum spunea Proust: „Les beaux livres sont écrits dans une sorte de langue étrangère“. De fapt, acesti creatori au ales aceasta limba, franceza, care nu se lasa imblânzita asa de repede (vezi sublimele pagini ale lui Cioran asupra durerii, dar si a dorintei de a scrie in franceza), dar, fiind straini, ei o sublimeaza, o reinnoiesc, sau, asa cum a facut Panait Istrati, salvat de Romain Rolland, o cizeleaza pentru a exprima furia lor in fata nedreptatilor vietii.
Numele a trei ilustre doamne ale literaturii româno-franceze vor ramâne inscrise cu litere de aur in patrimoniul cultural comun: este evident vorba de Martha Bibescu, a carei prietenie cu Marcel Proust si ale carei scrieri au fost adeseori evocate in saloanele si mediile culturale pariziene, de poeta Anna Brâncoveanu de Noailles, marele premiu al Academiei Franceze de Literatura si prima femeie care a primit Legiunea de Onoare în grad de Comandor, si Elena Vacarescu, cea pentru care România si Franta nu erau decât o singura patrie, si pentru care francofonia românilor imbraca forma unui caz pasional.
Nu pot sa-l uit nici pe pictorul suprarealist Victor Brauner, care exprima visul prin amestecuri de uman, animal si vegetal si care inventa, la rândul sau, expresii picturale noi ce au facut ca astazi sa fie perceput ca o figura de neuitat a picturii franceze si mondiale. Marea majoritate a operelor sale se gasesc in Franta, la Muzeul de Arta moderna din Saint-Etienne care a permis prezentarea in 2001 a unei retrospective substantiale la Muzeul National de Arta din Bucuresti. O mentiune speciala doresc sa fac si pentru sculptorul Janchelevici, ale carui creatii din gradina sa de la Maison Laffitte sunt puse sub semnul ideii ca „à la baze de chaque création se trouve le sentiment“ , si indeosebi pentru maestrul Ion Irimescu, ai carui 100 de ani au fost aniversati aici, la Academie. El a fost la Fontenay,  scoala creata de Nicolae Iorga. L-am intâlnit la Falticeni, când mi-a povestit despre ascendenta sa franceza, prin familia Casabonne. Iata un exemplu in privinta proportiilor urmarilor acestei miscari de fertilizare, daca nu ar fi existat fractura comunista.
Când s-a stabilit in 1936 in Franta, Nicolae Titulescu, supranumit „ministrul european“, era deja cunoscut pentru marile sale calitati diplomatice, exersate in fruntea Academiei diplomatice internationale de la Paris si a Ligii Natiunilor. Nu intâmplator, jurnalul „Le petit parisien“ nota in 1934 ca „domnul Titulescu  este tot atât de francez cât e de român, prin maiestria cu care vorbeste limba noastra…“
Sa nu uitam totodata si marii muzicieni români, in frunte cu George Enescu, care odihneste in pamântul Frantei, Dinu Lipatti si Clara Haskil, strâns legati de muzicienii francezi, Marcel Mihalovici, ilustru compozitor, sotul pianistei franceze Monique Haas, actori ca Elvira Popescu, dar si Maria Ventura de Yonnel sau Melle Nisan, societare ale Comediei Franceze, care au adus sensibilitatea româneasca pe scenele teatrului francez. In acelasi timp stau si ma intreb câti francezi, si chiar si români, stiu ca o frumoasa românca, pe nume Maria Cantacuzino, devenita sotia pictorului Puvis de Chavannes, este cea care a servit ca model pentru pictura reprezentând pe Sfânta Genoveva, patroana Parisului, ce se afla pe peretii interiori ai Panthéonului.
In domeniul stiintific, marele fizician Proca a facut sa avanseze, in Franta, cercetarile asupra nucleului atomic. La fel, Pierre Sergiescu, matematician, fost profesor la Cluj, a fost presedinte al societatii internationale de istorie a stiintelor. Prin sotia sa care a fost scriitor, a frecventat cercurile artistilor si scriitorilor, devenind un bun prieten a lui Henry de Montherlant. Deja, in secolul al XIX-lea, s-au remarcat figuri românesti, ca aceea a lui Coculescu, ce a reusit sa demonstreze ca sistemul solar este stabil. Imi revine in minte vizita mea recenta la observatorul astronomic din Bucuresti si, odata cu ea, imi amintesc de toate legaturile care s-au creat in ultimul secol intre astronomii români si francezi. Nu as dori sã omit nici numele inginerului si constructorului de avioane Henri Coanda, descoperitor al celebrului „efect Coanda“.
3. O traditie care continua si astazi, dar sub alte forme
Aceasta influenta pozitiva a românilor asupra societatii franceze a dainuit si in perioada cea mai recenta. Copiii generatiilor venite in anii ‘30 joaca un rol considerabil in viata noastra intelectuala. Sa ne gândim la Pierre Hassner, profesor la Sciences Politiques, foarte respectat in disciplina sa, sau la intelectualii dizidenti ca Paul Goma, Monica Lovinescu, la specialista in psihanaliza Elisabeth Rudinesco, la sociologul Serge Moscovici, sau la numerosii doctori români activi in laboratoarele si spitalele franceze, la cercetatori, la stilisti ca Sonia Rikyel, la scriitori ca Virgil Tanase, Dumitru Tepeneag, Ana Novac, Bujor Nedelcovici, la oameni de teatru ca Matei Visniec sau George Banu… Lumea filmului si a mass-media nu ramâne nici ea datoare: Michel Druckner, Henry Chapier, realizatori neobositi ai Televiziunii publice. Un exemplu prodigios este cel al reusitei lui Marin Karmitz si al pariului sau privind o retea de filme de arta si de eseu care sa concureze sistemul multiplex, producator de filme rare (iraniene, asiatice, franceze), precum si al unor filme ale lui Lucian Pintilie pe care Franta l-a adoptat. Nu as dori sa inchei aceasta lista fara a mentiona si numele marilor soprane Angela Gheorghiu si Leontina Ciobanu Vaduva sau tarafurile de muzica tiganeasca atât de apreciate in Franta.
1989 a fost un moment edificator pentru ceea ce reprezenta România in ochii poporului francez, chiar daca acesta nu avea constiinta acestei legaturi. Fusese o relatie pe care unii au incercat sa o faca uitata in anii dictaturii, in ciuda exploziei pline de emotie prilejuita de vizita, in mai 1968, a Generalului de Gaulle. Decembrie 1989 a fost o adevarata revelatie in constiinta francezilor, ceea ce a explicat valul exceptional de solidaritate care a cuprins atunci tara mea.
Astazi, intr-un context cu totul nou, marcat de deschiderea si trecerea la democratie si la economia de piata, influenta româna asupra Frantei persista: românii nu mai sunt impinsi sa-si paraseasca tara, dar Franta, decisa sa-i ajute pe calea aderarii la Uniunea Europeana, a dorit sa existe proiecte de cooperare care sa mentina legatura profunda ce ne uneste.
Nu este oare o amprenta puternica a românilor din Franta faptul ca, dupa 1990, mii de studenti români au mers sa studieze in Franta si au participat la cercetari in toate domeniile si in laboratoarele franceze? Este cunoscut si recunoscut talentul deosebit al studentilor români in domeniul stiintific si informatic. Sunt numerosi in „les Grandes Ecoles“ care sunt elita invatamântului superior din Franta, cum ar fi l’Institut d’Etudes Politiques de Paris, l’Ecole Nationale d’Administration, l’Ecole Polytechnique si mai ales l’Ecole Normale Supérieure, „templul spiritului francez“ unde mai mult de 50 de tineri români si-au facut studiile in decursul a 10 ani. De altfel, o Scoala Normala Superioara româna de matematica tocmai si-a deschis portile la Bucuresti. Acesti tineri români construiesc Franta in fiecare zi, dupa cum ei construiesc si România, iar acesta este un element nou si fundamental.
Programele noastre de cooperare in domeniul cultural au de asemenea ca obiectiv de a reface legaturile intre artistii nostri, de a relua aceasta traditie atât de puternica a prezentei românesti in Franta. Suntem mândri de atelierele de formare in domeniul dansului, al fotografiei sau al muzicii care ne permit sa ajutam tinerii artisti sa-si regaseasca drumul catre retelele artistice europene, atât de impregnate altadata de ilustrii lor stramosi. Miile de infratiri intre orasele si judetele din cele doua tari permit de asemenea reluarea unui contact strâns si nasterea unei noi societati civile in România. Toate aceste legaturi participa la constructia reciproca, de zi cu zi, a României si a Frantei, care se dezvolta de acum inainte in cadrul european.
Titlul conferintei era „Românii care au facut Franta“: data viitoare va trebui sa extindem subiectul si sa vorbim de „Românii care fac Europa“.
Istoria nu poate decât sa va dea incredere in acest viitor european, atunci când vedem aceste figuri de români care s-au „realizat“ in Franta si in numeroase alte tari. Poporul român este plin de resurse si de bogatii. In ultima fraza a celebrei sale carti despre Bucuresti, Paul Morand conchidea ca in ciuda vicisitudinilor istorice, Bucurestiul se ridica mereu si, prin paralelism, românii puteau rezista la tot, chiar si la raul cel mai mare, pentru ca apoi sa renasca. Si eu am profunda convingere si as dori sa spun ca acest lucru este valabil in mod special pentru intâlnirea istorica din 2007. Tara dumneavoastra va fi unul din marile state membre ale unei Europe noi, daca va sti sa-si foloseasca sansa si daca va reusi sa realizeze adevaratele reforme de care generatiile viitoare ale României au nevoie.
Stiu de asemenea ca uneori sunteti ingrijorati de imaginea unilaterala pe care presa straina o transmite despre tara dumneavoastra, in ciuda reusitelor, in ciuda figurilor prestigioase, in ciuda miilor de anonimi care actioneaza intr-un mod pozitiv. Aceasta problema de imagine este, intr-un fel, tributul platit pentru deschiderea frontierelor si pune la incercare toleranta unora si a altora. As dori doar sa va reamintesc aici o fraza a lui La Bruyère care stia sa descrie slabiciunile concetatenilor mei de o maniera foarte justa: „Tous les étrangers ne sont pas des barbares et tous nos citoyens ne sont pas des gens civilisés“. Sunt convins ca nu este decât o stare tranzitorie. Dar este si o adevarata provocare pe care trebuie sa o acceptam impreuna, români si francezi, in spiritul celei mai bune traditii a prieteniei dintre noi, dar si privind viitorul nostru comun, european. Este motivul pentru care trebuie sa preluam initiativa. Tocmai am facut-o prin crearea premiului literar „Eugène Ionesco“, care va permite sa fie cunoscuti in Franta noii scriitori români si ca literatura româna contemporana sa se afirme. Sa stiti ca suntem ferm decisi a avea noi initiative in toate domeniile artei, stiintei, mass-media, economiei. Intorcându-ma de la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, ma intreb, de exemplu, cum am putea relua traditia teatrului in limba franceza, asa cum exista, incepând din 1833, la Iasi. Pentru aceste noi initiative, avem nevoie de dumneavoastra, membrii Academiei Române. Poate va trebui, de exemplu, sa reflectam la un program care sa permita o mai buna punere in evidenta a contributiei românilor la dezvoltarea Frantei, tema ce a facut subiectul conferintei mele.
Va multumesc anticipat pentru ajutorul si pentru atentia dumneavoastra.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper