„Gabriel Seranin“ si poezia lui Stefan Aug. Doinas

Un articol de GEORGE NEAGOE

Scriitorii care, sub nume conspirativ, inmânau  rapoarte Securitatii nu executau intocmai ordinele primite de la ofiteri. Stefan Aug. Doinas a avut momente când nu si-a respectat obligatiile asumate prin luarea identitatii de Andrei Golfin. Membrii politiei politice sesizau insa atitudinile retractile manifestate de „sursa“, cu atât mai mult in cazul unui fost detinut, asupra caruia plana suspiciunea ca, nici dupa ce ispasise un an de „inchisoare corectionala“, nu si-a potolit antipatia fata de conducerea statului.
Agent si obiectiv
Dosarele din Arhiva C.N.S.A.S atesta ca poetul s-a dovedit indaratnic in privinta respectarii cerintelor primite. Exista suficiente explicatii pentru acest comportament, atât in functie de contextul individual, cât si de cel general. Este greu de realizat o demarcatie intre cele doua coordonate. Se contureaza ipoteza ca, in relatiile cu superiorii, experienta i-a demonstrat ca, evitând redactarea notelor informative, nu va suferi agresiuni fizice. Unica sanctiune putea consta in trecerea lui in rândul „obiectivelor“ urmarite. Cum, in acea vreme, oricine suportase o condamnare dupa criterii politice era pus sub supraveghere1, Securitatea a hotarât sa inaspreasca masurile de monitorizare. Intr-o adresa din 14 octombrie 1967, expediata Directiei a XI-a de catre Directia I, figura misiunea de a instala, in apartamentul locuit de Stefan Aug. Doinas, dispozitive de interceptare a convorbirilor telefonice2. Referatul insotitor cuprinde motivarea deciziei. Andrei Golfin primea o pedeapsa, fiindca isi ignora obligatiile prevazute in declaratia pe care o daduse la iesirea din puscarie. Caracterizarea facuta in acel document ilustreaza evolutia conlucrarii scriitorului cu institutia-mama, de la constiinciozitate pâna la o anume razvratire: „Ca agent a desfasurat o activitate multumitoare, furnizând materiale utile asupra unor elementele ssic!t ce ne interesau. In ultimul timp insa (circa un an si jumatate), a devenit delasator, dificil, incearca sa evite intâlnirile cu noi, nu mai indeplineste sarcinile trasate“3. De ce a refuzat sa se supuna ramâne o intrebare cu rezolvare multipla. Intra in ecuatie tentativa de a-si rascumpara demnitatea, pisata de ciocanul rosu pe nicovala disperarii de a reintra in circuitul cultural in intervalul 1958-1961, când Directia Generala a Presei si Tipariturilor a dispus interzicerea semnaturii „Stefan Aug. Doinas“. Intervine apoi dorinta de a recupera increderea prietenilor tradati din cauza obsesiei ca, daca va comite delatiuni contra acestora4, se va reintoarce lesne in presa si ca i se vor publica, fara probleme, cartile. Dar in 1967, cerchistul nu mai avea nevoie de sprijinul Securitatii, intrucât obtinuse consacrarea. Cu un an inainte ii aparuse al doilea volum, „Omul cu compasul“, ovationat de critici din toate generatiile: de Vladimir Streinu5, care il gazduise in paginile revistei „Kalende“ (1943-1944) si care trasa analogia intre „Mistretul cu colti de argint“ si balada lui Goethe, „Der Erlkönig“; de Cornel Regman6, colegul din timpul studentiei Sibiene, care il cataloga pe Doinas un inovator al limbajului poetic: „in vatra graiului românesc s-a faurit acum un sunet nou, o armonie noua deosebit de pura“; de Gheorghe Grigurcu7, in opinia caruia, in pofida decalajului intre momentul redactarii si cel al strângerii laolalta a poeziilor „volumul «Omul cu compasul» e totusi unul dintre cele dintâi ale ultimelor decenii de poezie româneasca“; de Nicolae Manolescu8, cel dintâi care stabileste trasatura dominanta a versurilor din secventa 1941-1947: „Se vede mai bine in balade ca St. Aug. Doinas este dintre acei poeti care primesc poezia pentru a o desavârsi (…). In definitiv, poezia devine aici propriul ei spectacol: ceea ce conteaza sunt detaliile aduse in prim-plan, facute vizibile, regia subtila si savanta data pe fata“.
Profitând de succesul câstigat gratie elogiilor venite din partea sustinatorilor autonomiei estetice, scriitorul a cautat sa-si scoata catusele care nici nu-i periclitau libertatea (nefiind amenintat de o noua incarcerare), nici nu-l obligau, asa cum se intâmplase pâna la aparitia „Cartii mareelor“ (1964), sa alcatuiasca ritmuri si rime ideologice. De altfel, „Semintia lui Laokoon“ (1967) reprezinta prima sa culegere nemaculata de temele comuniste. Cu toate ca Doinas scapase de imperativele propagandei, obtinând independenta de a crea, Stefan Popa era obligat sa mearga lipit de un organism care il transformase si in victima, si in calau. Legatura cu Securitatea se asemana cu pietrele prinse de picioarele ocnasilor. Mersul alaturi de o umbra invizibila, dar omniprezenta, il sufoca. De aceea, s-a hotarât sa riposteze. Pe de o parte, s-a sustras de la relatarea discutiilor purtate cu persoane din anturaj. Altii sunt in masura sa judece daca modificare atitudinii ar insemna un act de curaj ori o mostra a unui tip special de disidenta.
Limbaj sibilinic
Deocamdata, sa ne multumim sa constatam ca autorul „Baladei intrebarii lui Parsifal“ se straduia sa-si refaca stima de sine si sa obtina din nou increderea cunoscutilor. Intelesese totodata ca superiorii lui din M.A.I incetasera sa-i influenteze cariera literara. Pe de alta parte, a inserat formule oraculare, vizând ororile produse de regimul comunist. Dupa cum insusi a precizat la senectute, intr-o schita memorialistica inchinata lui Ov. S. Crohmalniceanu, nu este singurul care le-a facut cu ochiul cititorilor, in semn de complicitate la un atentat versificat impotriva „minunatei lumi noi“ din documentele de partid, din articolele de presa si din emisiunile televizate: „Incepând de prin 1965, rezistenta culturala din România s-a manifestat sub forma literaturii – as zice – esopice: scriitorii cultivau un limbaj ambiguu, truculent, aparent supus directivelor care veneau «de sus», dar care, in realitate, era plin de aluzii critice la starile de lucruri existente. Genul literar care se preta mai bine la acest tip de scriitura era, fireste, poezia. Tematica mitologica, inspiratia din Antichitatea elina si latina, predominante in poezia mea de tinerete, erau un teren prielnic acestui limbaj care scapa de controlul cenzurii“9. Ar trebui sa tratam cu prudenta citatul precedent, tinând cont ca este o pledoarie pro domo sua. Mai intâi, deoarece aduce in atentie o polemica despre un fenomen deopotriva supralicitat si negat cu vehementa. Rezistenta prin cultura a ramas inca o problema neanalizata in profunzime. Cu atât mai mult, beletristica impune disocieri si disecari. O viziune larga a enuntat Andrei Plesu, semnalând cele doua dimensiuni majore ale dezbaterii, anume sarja/ subversiunea si conservarea moralitatii prin ferirea de compromisuri: „Termenul «rezistenta», desi are o anumita conotatie de pasivitate, presupune mai mult decât stricta monomanie profesionala. Când vorbim de «rezistenta din munti», sau de «rezistenta franceza», avem in minte o opozitie activa fata de un aparat politic socotit nelegitim sau fata de o armata de ocupatie. «Rezistentul» isi risca viata, saboteaza operatiunile inamice, e ofensiv, chiar daca ramâne in underground.// De la o vreme insa, ma vad obligat sa adaug acestui punct de vedere câteva nuante in plus. Exista, totusi, o dimensiune ofensiva a lucrului bine facut, a meseriei care nu se lasa contaminata de criterii si exigente extra-profesionale. Asa se intâmpla mai ales in domeniile direct vulnerabile fata de imperativul ideologic. A refuza sa faci poezie omagiala, a nu ceda tabuurilor de partid, a nu te angaja prin scrisul si ideile tale in serviciul propagandei oficiale, a refuza «comanda» activistilor si negocierile cu cenzura, toate astea sunt mai mult decât simple forme de defetism salubru, de gesticulatie minora, «insuficienta» politic. A-ti proteja, cu incapatânare, libertatea interioara si verticalitatea, a nu pune pe piata decât «produse» valide prin ele insele si nu prin servilism estetic sau filozofic inseamna, pâna la urma, «a rezista»“10. Intorcându-ne la citatul anterior, se iveste intrebarea daca literatura a destabilizat puterea macar in perioada 1965-1989. E clar ca unii scriitori n-au ramas indiferenti si au apelat la critica voalata. Au zgâltâit asemenea procedee dictatura? Au influentat emiterea Tezelor din iulie 1971? Au fost doar modalitati de revelare a terorii, a defilarii falselor valori, a decrepitudinii ferchezuite in haine de gala, a societatii in deriva? Inclin spre a doua si a treia varianta. Publicul asimilase tâlcurile primite. Scriitorii se faceau intelesi printre rânduri. Decodarea dobândise univocitate. Rezulta astfel un paradox. Realismul socialist solicita maxima limpezime a ideii, pusa in serviciul „urei de clasa“ si a nasterii „omului nou“. Desi se baza pe enigmistica si pe alegorie, esopismul era inteles cu usurinta. Diferenta intre cele doua procedee consta si in performantele cititorilor. Consumator de rime aservite utopiei oficiale putea fi oricine, pâna si un analfabet, dat fiind ca asemenea texte se transmiteau la difuzoare si la radio. In schimb, detectivii de „sopârle“ proveneau din rândul persoanelor cu aderenta la realul necontaminat, neamagite de refrenul „maretelor realizari intreprinse in drumul catre socialism/ comunism“. Insinuarile erau captate de cei care se aflau – potrivit titlului unei carti semnate de I. Negoitescu – in cunostinta de cauza.

Mottouri false
Indiscutabil, in perioada ceausista, Doinas s-a numarat printre aluzionistii constanti si inversunati. Ne confruntam – pentru a câta oara?! – cu o contradictie izbitoare intre biografia si creatia poetului. Iar aceasta schizoidie a caracterizat intreaga lui activitate din 1958, când a fost racolat, pâna in 1984, când a fost scos din retea11. Un informator al Securitatii, uneori mai harnic decât i se cerea, a redactat texte care au si tenta unor rechizitorii la adresa regimului. Cum s-a intâmplat ca palimpsestele sa nu ramâna in depozitele institutiilor cenzurii, povesteste tot Doinas. Strategia predilecta constituia in orbirea cenzorilor, prin intermediul unui scut in care sa se reflecte o imagine inselatoare a ideilor. Inspiratorul procedeului a fost Ov. S. Crohmalniceanu, sfatuitorul de taina al multor scriitori, minutiosul cunoscator al naravurilor celor insarcinati sa acorde sau nu bunul de tipar: „Prietenul Crohmalniceanu mi-a atras atentia asupra posibilitatilor care mi se ofereau – de a ma strecura prin ochiurile tot mai largi ale vigilentei oficiale. Mai mult: el este acela care mi-a sugerat practica mottourilor false. O seama de poezii ale mele au ca motto texte inexistente, inventate de mine, din Polybios, Camus, lord Dunsany etc., al caror rol era acela de a sugera o falsa pista de interpretare a versurilor“12. Aceasta modalitate de a deruta nu constituie o inovatie, fiind un exemplu elocvent de mistifictiune. Aversiunea cerchistului fata de puterea comunista n-ar trebui sa ne mire. Aproape nimic din activitatea sa de pâna la condamnare nu-l recomanda ca pe un candidat la inregimentarea in categoria simpatizantilor sau a cântaretilor extremei stângi. Deocamdata, cel mai jenant episod pentru conduita lui Doinas de pâna in februarie 1957 ramâne deghizarea in Ion Motoarca, mai tânar prieten din comuna natala, sub numele caruia, intre 1950 si 1951, a trimis, la „Contemporanul“ si la „Almanahul literar“, imnuri dupa tipicul ideologiei. In studentie, poemele aveau inspiratie intimista sau mitica. In 1945, a fost redactor la „Natiunea româna“, oficina ardeleana a Partidului National Liberal, redactând câteva articole. Exista probabilitatea sa se fi implicat in campania electorala din 1946, in favoarea aceleiasi formatiuni13. Prin 1947, când I. Negoitescu spera sa primeasca stipendii pentru proiectul „Euphorion“, ajungând sa le ceara ajutor comunistilor din Cluj, Doinas a scris o critica in versuri la adresa starii politice din tara, stârnind, dupa propria confesiune, zadarnicirea incercarii: „Bineinteles, n-am obtinut nicio revista: Pavel Apostol si-a dat seama imediat ca, de pilda, o poezie a mea (intitulata «Oda la frumoasele vremuri de azi»), departe de a fi un elogiu al momentului politic, era o satira“14. Integrat in manuscrisul15 ce urma sa apara la Editura Fundatiilor Regale sub denumirea „Alfabet poetic“, poemul a vazut lumina tiparului abia in colectia „Ovidiu la Tomis. Versuri din «exil»“ (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1998, p. 61-63). In 1948, a preferat sa se retraga in comuna natala ca profesor de scoala primara si, in consecinta, din publicistica. A fost suspectat ca se comporta ca un „reactionar“ si ca ascunde poezii nu doar neconforme cu marxism-leninismul, ci si antitotalitariste, fiind in discutie, poate, grupajul „Sonetele mâniei“16: „Elaboreaza lucrari cu caracter reactionar si cosmopolit prin care aduce elogii si bârfeste literatura noua preamarind literatura apusului. O parte din lucrarile lui nu sunt publicate in presa oficiala, tinându-le clandestine pâna la o eventuala schimbare a regimului cum afirma el.//In activitatea lui subversiva se foloseste de elementele tinere intelectuale slabi ssic!t dotati din punct de vedere politic pe care ii educa in spiritul culturii occidentale, corupându-i de la realitate“ ssublinierile, facute cu cerneala albastre, ii apartin, probabil, ofiterului de serviciu, n.m.t17. Prin urmare, vechea revolta a fostului redactor al revistei „Teatrul“ impotriva comunismului nu s-a lasat anihilata de relatia contractuala cu Securitatea, descoperindu-si o prima forma de exprimare fatisa. Pentru Doinas, placheta „Semintia lui Laokoon“ (1967) initiaza traseul parabolelor cu miez politic. Un soldat razvratit, insa nu pe deplin rupt de stapânire, disemineaza in soapta secrete despre statul politienesc. Ii anatemizeaza pe poltroni, multumiti fie ca dictatura nu i-a prejudiciat cu nimic, fie ca le-a rasplatit serviciile. Inconvenienta cercetatorului actual rezida in stabilirea tintelor vizate de tocul sagetator al scriitorului. Numai ca, asa cum a mentionat Nicolae Manolescu, depasirea acestei piedici devine metoda potrivita de analiza: „In ce ar trebui, in definitiv, sa constea revizuirea? Simplu spus, intr-o relectura. Care comporta doua paliere. Pe cel dintâi, e necesara o descriere a contextului in care operele au fost publicate. Pentru cititorul tânar, «epoca de aur» este istorie. (…) In plus, literatura dinainte de revolutie a avut, in buna parte, un caracter esopic. Acesta este al doilea palier. (…) Refacerea subtextului a devenit astazi la fel de necesara ca si refacerea contextului“18. Intr-o anume masura, Virgil Nemoianu a mers in directia indicata anterior, insistând asupra unui tandem de poeme, insotite de câte un motto, ambele incluse in „Semintia lui Laokoon“. Verdictul exegetului intareste opinia ca scriitorul a intrebuintat proteste voalate. Poate ca unele observatii exagereaza calitatea sentimentelor vehiculate. E totusi incontestabil ca versurile denunta mecanismele tiraniei si pronunta sentinta complicilor la atrocitati: „Demisia lasitatii in «Asediul» (SL, 99) sau culminatia incrâncenata de spaima si durere din «Alibi» (SL, 97) imping aceste poezii, mai mult decât oricare altele din aceasta perioada (si ma refer nu numai la perioada de creatie doinasiana, dar chiar si la intreaga poezie publicata in România anilor ’60, caci greu le-am gasi egalul in indignare) spre zona etic-politica, spre afirmatia dizidenta“19.
Un exeget sub acoperire
Cu siguranta, pe masura ce se indeparteaza mai mult de 1989, cititorii recupereaza in tot mai mica masura infiltratiile contextuale din poezie. Câteodata, se intâmpla ca pârâsii din dosarele Securitatii sa se transforme in asistenti indispensabili. De pilda, competenta informatorului „Gabriel Seranin“20 faciliteaza detectarea minelor antisistem din „Semintia lui Laokoon“. Totusi, orice acuzatie sau interpretare care ii apartine trebuie gestionata cu prudenta. Sa cumpanim daca nu cumva agentul a recurs la comentarii tendentioase si ca nimic din ceea ce a semnalat nu este veridic. Insemnarile ofiterului care a primit cele sapte jumatati de coala A4, scrise cu cerneala albastra numai recto, deschid presupunerea ca „sursa“ a vrut sa-si demonstreze, printr-un gest de osârdie benevola (intâlnita altadata la insusi Doinas), fidelitatea si utilitatea: „Materialul furnizat de informatorul GABRIEL  SERANIN a fost furnizat din proprie initiativa in urma citirii lucrarilor amintite mai sus. Si informatorul are lucrari personale publicate la «ORIZONT», a activat slectiune incerta, n.m.t ca legionar, fost condamnat“21. Sa fi avut raportul caracterul unei razbunari? Sa fi fost o denigrare provocata din ura si din invidie? Câte ceva din fiecare. Oricum, demersul sau este un proces decurs in subterana, cu ofiteri ai Securitatii in rol de judecatori. Datele biografice mentionate, hermeneutica complexa aplicata si transcrierea unor replici din presupusele convorbiri intre cei doi par sa ne incredinteze ca delatorul este un intelectual cu o cultura solida, prieten apropiat al lui Doinas, poate un confident, cunoscator temeinic al tainelor din laboratorul de creatie a poetului. Nota remisa se incadreaza intr-un tipar intrucâtva necanonic. Nu se rezuma la istorisirea unor intâlniri din care sa rezulte ca „obiectivul“ impartaseste opinii distincte de cele oficiale sau ca „unelteste impotriva statului“. Complexitatea ei rezulta din abilitatile lui „Gabriel Seranin“ in sfera culturala. Dincolo de faptul ca autorul denuntului stia adresa lui Doinas, locul de munca al acestuia sau institutiile de invatamânt absolvite22, cunostea in amanunt taberele revuistice, chestiune ce nu frapeaza, daca luam in calcul detaliul ca facea parte din bransa gazetarilor. Principalii reclamati din actul amintit sunt tocmai colegii scriitorului din studentie, grupati, la acel moment, in jurului „Familiei“ din Oradea. Agentul adopta sociologismul vulgar sa lamureasca propensiunea unor critici catre o anumita orientare filozofica, urmarind sa probeze ca se pricepe sa-i demaste pe „dusmanii poporului“. Pentru ca, asa cum cerea propaganda, niciodata masurile de monitorizare nu erau suficiente când venea vorba despre indivizii banuiti ca nu se convertisera in „oameni noi“, chiar si dupa ce efectuasera stagii de „reeducare“ in puscarie: „A fost din discipolii lui Lucian Blaga (si prin asta nu vad nimic rau), dar este in prezent unul din continuatorii ideilor «Cercului Literar» clujean, prieten bun cu Cotrus Ovidiu, Balota Nicolae, Negoitescu Ion sprenumele celor trei sunt adaugate cu pix de culoare rosie de altcineva, probabil ofiterul de serviciu, n.m.t, oameni de litere reprezentând astazi un curent de o factura proidealista, la care s-au raliat desigur si altii (Adrian Marino la «Steaua», Maxim Ion la «Orizont» etc.; ssublinierea este facuta cu pix de culoare rosie, ii apartine, probabil, ofiterului de serviciu, n.m.t. De remarcat, scrierile tuturor celor de mai sus al caror caracter, desi nu este (sau nu pare) antimarxist, este totusi non-marxist si iata de ce: elementele cu care se lucreaza (subiectul sau subiectii) sunt categoric apartinatori culturii strict burgheze; metoda in gândire este categoric blagiana sau mai exact, neoblagiana, recte o metoda a filosofiei idealiste“23. „Gabriel Seranin“ il asociaza pe Doinas unei grupari nealiniate ideologic, tintuindu-l la stâlpul infamiei si confirmându-le ofiterilor ca „Andrei Golfin“ apeleaza la tertipuri pentru a-i pacali si ca vor depune imense eforturi ca sa-l intrebuinteze in noi misiuni. Portretul primit de salariatul revistei „Lumea“ certifica oportunismul de care fusese suspectat inca de la initierea colaborarii. Cerchistul nu-si lepadase de convingerile anticomuniste. Isi achitase la suprapret revenirea in viata literara, ceea ce nu insemna obligatoriu ca-si domolise ranchiuna si frustrarile. „Gabriel Seranin“ il cataloga, din nou dupa prescriptiile regimului, ca retrograd si reactionar, prezentând mostre (scornite?) din parerile lui Doinas referitoare la regimul politic. Simultan, dadea in vileag optiunea poetului pentru esopism: „Atitudinea lui in general (ma refer la atitudinea prezenta cunoscuta din câteva discutii in ultimii cinci ani) este o atitudine a unui intelectual de formatie veche care se simte primejduit in evolutia sa scriitoriceasca de actuala conjunctura: «– Suntem o generatie de intelectuali sacrifica ssic!t» mi-a spus odata ssublinierea este facuta cu pix de culoare rosie, ii apartine, probabil, ofiterului de serviciu, n.m.t»; «“Purtam stigmatul celei mai urâte epoci; stigmatul fricii. Iata de ce nu avem opere de arta mari» etc.// Conform acestor afirmatii, opera sa literara s-a esalonat ca un convoi pestrit menit sa se afirme pentru a putea afirma. Fiind la a treia carte, omul a inceput sa se afirme (In primele doua, «Cartea mareelor» si «Omul cu compasul» nu a devenit «purtatorul unui mesaj» ca in acesta din urma)“24.
Poezie si adevar
Dupa aceasta prezentare partinitoare, ghidata de triada societate-anturaj-individ, agentul intreprinde o exegeza minutioasa a simbolurilor subversive din volumul amintit. Analogiile sale sunt sclipitoare pentru un critic literar, nocive pentru autorul cartii si ingrozitoare pentru a ne da seama ca, indiferent de epoca, abjectia si structura intelectuala rasata coabiteaza in tihna. „Gabriel Seranin“ evidentiaza majoritatea nodurilor din spatele semnelor. Nu este exclus ca Doinas sa-i fi comunicat incifrarile livresti: „Ce vrea sa spuna titlul lucrarii? Semintia lui Iuda (parafraza pentru tradatori), semintia lui Herostrate (parafraza pentru cei ce distrug) si in continuare «semintia lui Cain» (folosita de Victor Hugo) parafraza pentru neamurile de ucigasi etc. etc. ssublinierile sunt facute de informator cu cerneala albastra, n.m.t“25. Pentru un initiat in miturile elene sau pentru cineva care a aflat ce functie indeplinea personajul din „Iliada“, explicatiile precedente nu necesita completari. Numai ca, salariatii politiei politice, lipsiti de lecturi fundamentale si neinzestrati cu stiinta subtilitatilor artistice, aveau nevoie de detalii. Iar „sursa“ le-a rezumat siretlicul prin care lacedemonienii au câstigat razboiul cu locuitorii Troiei, deconspirând astfel intentiile lui Doinas. Cenzura fusese eludata. Insa, chiar si când nu-si propunea, Securitatea primea „dovezile“ necesare: „Semintia lui Laokoon? Sa cercetam metodic, cine a fost Laokoon. In mitologia greaca, Laokoon a fost fiul lui Priam si al Hecubei, preot al lui Apolon in Troia. Când grecii au adus «calul Troian ssic!t» in fata cetatii inexpugnabile, Laokoon a sfatuit troienii sa-i dea foc, sa nu-l introduca in cetate, caci el (calul) inseamna pieirea lor. Nu a fost ascultat si, drept pedeapsa pentru spusele sale, zeii protectori ai grecilor au trimis impotriva sa niste serpi uriasi care l-au ucis pe el si pe fiii lui (grupul sculptural «Laokoon» infatiseaza scena omului si a fiilor sai inlantuiti de serpi).// Ce-a comis Laokoon si «semintia» lui de a trebuit sa sufere un astfel de martiriu? A spus adevarul! ssublinierile sunt facute de informator cu cerneala albastra, n.m.t. Asa a fost cum a spus el (Se stie povestea)“26. „Asediul“ (cu mottoul „Iar când iesira din cetate, ca sa se predea, vazura ca dusmanul nu era nicaieri“, extras din opera lui PseudoPolybios–Doinas) se inscrie in logica descrisa anterior. Transpusa in prezentul scriitorului, intâmplarea din vechime capata alte conotatii decât cele indeobste acceptate. Razboinicii impresurati n-au suferit infrângerea, pentru ca, din neghiobie, au crezut ca ofranda grecilor era o dovada de respect, ci pentru ca abandonasera interesele tarii, in favoarea bucuriilor materiale. Compozitia lui Doinas nu survine in urma unei elaborari intense. Expresia se arata, in aceeasi masura, bruta si brutala, lipsindu-i elementul artistic: falsul dar. Fara a primi vreo ispita, ostasii, românii adica, se lasa capturati, ploconindu-se in fata aparent invizibilei Armate Rosii, iscând previziunile sumbre ale sacerdotului contemporan: „Târziu, batu si ceasul tradarii. Podul nostru/ cazu din scripeti. Lasii, cu fruntea la pamânt,/ cereau iertare. Nimeni, doar luna, ca un rostru/ de nava, trecu santul pe creasta unui vânt,/ Si iarasi nimeni… Pâna-n a saptea noastra moarte/ vom lacrama cu sânge si vom boli ciudat/ de-un rau de porti deschise si de ferestre sparte/ Nicicând in jur nu-i nimeni./ Dar noi, noi ne-am predat“. Nu e o intâmplare ca scriitorul a apelat la un istoric al Greciei antice. Câteva dintre cele mai reusite poeme din tinerete sunt prelucrari ale unor pasaje din lucrarile alcatuite de „pater historiae“ („Asa precum ne spune Herodot –/ pe vremuri, vase iuti cartagineze/ lasau in sare porturi si faleze,/ si strabatând cu pânzele-naltate/ coloanele lui Hercule baltate,/ taiau o mare ritmica in bot“, „Balada schimbului in natura“) sau din „Vietile paralele“ („Plutarc ne spune jalnica poveste./ Murind Demetrios din Kersonez,/ un sol cernit aduse trista veste./ Iar Antigonos, cunoscând aceste,/ porni cu flota din Peloponez“, „Funeraliile lui Demetrios“).
O recenzie neoficiala
In continuare, figureaza sectiunea de maxim interes pentru istoria literara, intrucât intâlnim o recenzie neoficiala care, paradoxal, tinde sa se apropie cel mai mult de adevarul versurilor. Cronicarii vremii, printre acestia – Gheorghe Grigurcu27, Valeriu Cristea28 sau Laurentiu Ulici29 –, nu-si permiteau sa citeasca decât filigranul estetic, omitând latura protestatara. De altfel, receptarea imediata a culegerii a fost saracacioasa. Constatând opacitatea recenzentilor tineri, concretizata atât prin ignorare, cât si prin macinarea unor clisee interpretative, Cornel Regman30 a declansat un atac la adresa lor, acuzându-i ca-l marginalizasera pe Doinas, preferând sa discute despre autori marunti. Trei ar fi cauzele care l-au determinat pe cerchist sa procedeze asa. In primul rând, impunerea criticilor saizecisti ca principalele figuri ale presei culturale: numele lor, catalogate de Regman ca fiind inca „necoapte“, aveau cea mai ridicata frecventa, promovându-si criteriile de valorizare. In al doilea rând, dispretul colegilor pentru „generatia de mijloc“ (ceea ce astazi desemnam prin „generatia pierduta/ razboiului“), asmutit de nefamiliarizarea cu tipul de lirica practicat in deceniul al cincilea din secolul al XX-lea. In al treilea rând, instrumentele neadecvate de analiza a poeziei, calinescianismul vicios al neomodernistilor: „Un apetit monstruos de colaborare «creationala» face astfel, nu din putini critici, niste filozofanti. Dar textul filologiceste limpede, transparent ss.m.t al lui Doinas, in care viziunile si miturile existentei desfac stricte corole subacvatice, descurajeaza in genere tentativele  personaliste, motiv pentru unii de a gasi uscaciune, conceptualism, o intelegere depasita a poeziei, a poeticii mai cu seama, acolo unde rolul lor de suplimentatori abuzivi ai textului inceteaza“31. Sigur, polemica are si menirea de a-l apara pe un vechi prieten. In citatul precedent, Regman identifica si pacostea oricarui comentator al „Semintiei lui Laokoon“: „transparenta“. Fiindca, aproape neindoielnic, tinerii de atunci au dibuit substratul politic. Aceasta limpezime i-a indemnat sa se raporteze la prejudecati, poate si pentru a distrage privirea prefacut-indulgenta a institutiei cenzurii. A cauta cu orice pret defectiunile literare se convertea intr-o modalitate (involuntara?) de a-l apara pe saradist. Lui Regman nu-i plac tocmai poemele cele mai ancorate in realitatea politica a momentului, semnalând, voalat, neajunsurile pricinuite de moralismul subiacent caracterului ocazional: „Doua poezii alaturate («Alibi» si «Asediul»), plecând de la sugestii din Camus si Polybios, sunt dezavantajate de un debut prea ilustrativ, prea cu adresa, firescul grav si identitatea cu sine a poetului inchegându-se abia pe parcurs“32. Dar astfel criticul cerchist indica o similitudine de procedee cu unul dintre liderii neomodernismului. De altfel, prin debut („Cartea mareelor“, 1964), Doinas se integreaza in generatia saizecista. Lirica erotica din volumul mai sus amintit are delicatetea, senzualitatea si entuziasmul celei din „O viziune a sentimentelor“ (1964) de Nichita Stanescu. Iar tehnica parabolica il apropie de autorul „Tineretii lui Don Quijote“, cu mentiunea ca acesta din urma evita semnificatiile explicit-contextuale: „«Necumintii» acestia s-au inmultit in poezia de azi si cosmicitatea a devenit o dimensiune adesea pipaita, dar o vocatie atât de obstinata de a se posta la raspântiile lumii n-am intâlnit la un alt poet, cu exceptia poate, a lui Marin Sorescu. Cu acesta din urma, de altfel, Doinas impartaseste interesul pentru situatiile existentiale – situatii limita – din seria carora mitul chitului lui Iona e numai una din expresii, repercutata la rându-i intr-o infinitate de nuante; la Doinas, mai cu seama, in creatia caruia tâlcul metafizic a lui «a imbuca» si «a fi imbucat», statutul schimbator-paradoxal de «incapator» si «incaput» – foarte productive – impun o noua mitologie, cu sensuri in aceeasi masura terifiante si sarcastice“33. Cel care se considera „Singur printre poeti“ apeleaza la sugestii ontologice largi si la coduri ambigue, metaforice, nesupuse exclusiv lecturii circumstantiale. Poezia „Troia“ din „Moartea ceasului „(1966) este construita, ca si „Asediul“, dupa principiul invaziei inselatoare si a neatentiei cotropitilor, amagiti de obiectele aparent inofensive, aduse de bunavoie de afara cu dorinta naiva de a-si mobila si decora casa/ tara:  „In jurul nostru-s cai troieni/ In care stau pititi ostenii/ Si noaptea ei deschid o usa,/ In jos aluneca pe funii// Din sticle, haine si tablouri/ Ce le-am adus, naivi, in casa,/ Coboara cetele vrajmase/ Si-n fruntea lor este un scaun“. Poate ca nu este intâmplatoare alegerea obiectului care il personifica pe seful bandei. Scaunul, tronul adica, puterea si uzurparea, preluarea nelegitima a acesteia.
Lecturi de identificare
Revenind la cronica ticluita de „Gabriel Seranin“, uimeste, inca o data, pregatirea lui in legatura cu tehnicile poetilor de a-si camufla cuvintele. Este evident ca „amicul“ a intrezarit ca Doinas urzise un mecanism care sa demaste si sa destabilizeze autoritarismul. De notat ca, la mijlocul anilor ’60, parea ca se consacrase profetia fabulistica. Frapeaza ca „sursa“ nu se straduieste sa apere realitatea fixata de doctrina. Dimpotriva. Accentueaza ideea ca scriitorul se revolta impotriva restrictionarii drepturilor: „Stefan Aug. Doinas nu este un inovator. Ca multi altii, recurge la mitologie (deci la legenda) pentru a sugera lucruri prezente ssublinierea, cu pix de culoare rosie, ii apartine, probabil, ofiterului de serviciu, n.m.t// Cine-i «semintia lui Laokoon»? Urmasii sai ideatici, oamenii de azi care spun adevarul cu riscul mortii ssublinierea, cu pix de culoare rosie, ii apartine, probabil, ofiterului de serviciu, n.m.t; eroi care se sacrifica pentru «binele» cetatii. Aluzia este direct transparenta! De altfel, tot volumul este un imn inchinat luptei impotriva opresiunii; luptei duse de un individ izolat (miroase a «geniu» manevrat) ssublinierea este facuta cu pix de culoare rosie, ii apartine, probabil, ofiterului de serviciu, n.m.t niciun cuvânt despre colectiv, niciun cuvânt despre natiune, sau, despre adevarurile de azi“34. In analiza efectuata, „Gabriel Seranin“ isi ia in serios rolul de cenzor fara simbrie, relevând anumite pasaje care „ridica o sumedenie de intrebari, pe care, in mod sigur editura nu si le-a pus, altfel cartea n-ar fi aparut niciodata“35. Capetele de acuzare sunt numeroase, iar exactitatea lor, uneori indreptatita, alteori scornita. Voind sa-si duca la bun sfârsit rolul de procuror, agentul realizeaza niste close-readings, precizând cum trebuie scoase intelesurile din cutia cu fund dublu. Ca si multi cenzori, informatorul vedea cozi de sopârla si acolo unde se afla doar lirismul izolarii, definitoriu pentru toate etapele din creatia lui Doinas. Sa-l lasam, asadar, pe „turnator“ sa-si declame diatribele si sa arate (verb favorit al anchetatorilor penali din cadrul M.A.I din respectiva perioada) cine este poetul si cum dorea sa submineze ordinea de stat. Il vom intrerupe cu marunte observatii: „Dar sa trecem la text.// La pag. 8 sp. 9 de fapt, n.mt, in poezia «Nocturna I», este un mesaj de intelepciune indica, sau…: «…Cei morti dezghioaca in gura stele noi/ Iar noi, captivi in iris, nu mai avem curajul/ Sa smulgem geana care clipeste peste noi.»; «…steaua noastra se clatina, lovita/ de rasuflarea plina de muste ssubliniere cu stilou a informatorului, n.m.t a unor zei.» (care zei? El scrie despre prezent aici!)“36. De netagaduit, versurile se refera la impacarea cetatenilor cu dictatura. Raul produce inertie si obisnuinta cu abuzurile. Mai departe, fiind convins ca discreditarea nu va fi pusa la indoiala, „Gabriel Seranin“ foloseste principiul „no comment“, ca sa augmenteze periculozitatea exemplului: „La pag. 13, «Amurg I», «…Ard preasfinte odoare/ Scuipa tamâie sihastrii/ Roua cerului doare/ Supta de greieri albastri/ Idoli copti din nimica sversul este subliniat de informator cu punctulete de cerneala, n.m.t/ Umbla si pipaie frica». Fara comentariu!“37. Aici am putea avea unele indoieli, de vreme ce imaginile apocaliptice pot fi usor situate in descendenta lui Lucian Blaga, acela din „Paradis in destramare“. Dar titlul indeamna si spre depistarea unui filon contextual. Responsabil pentru universul crepuscular, in declin, este comunismul. De aceea, in textul pandant („Amurg II“), Doinas apeleaza la toposul „epocii de aur“, invocând stralucirea autentica a timpurilor veritabil triumfatoare, pentru a contracara vacsuirea mincinoasa a societatii socialiste. Memoria libertatii pierdute oglindeste minciuna socialista tot mai sufocanta: „O izbânzi/ ce-mi dati târcoale-acuma, ingereste!/ Voi, vârste ale ne-ntinatei firi,/ când intelesul lucrurilor se mareste/ si-ncet-incet, ne scapa din priviri“. Urmatoarele asertiuni persista in actiunea de a-l demasca pe „dusmanul poporului“, intrucât sagacele si rauvoitorul talmacitor al „Semintiei lui Laokoon“ considera ca unele fragmente ilustreaza separarea Europei in doua sfere de influenta: „In poezia «Toamna» (pag. 18) prorocul Ieremia este invocat si el si cea mai elocventa ramâne poezia «Singuratate» (pag. 20) in care autorul spune fara inconjur «…Azi soarele minunilor s-a stins/ Iar armonia muzicii de sfere/ cu strune rupte-ntinde-n necuprins/ o plasa uriasa de tacere».// Când alti poeti cânta lumea de azi ca o lume a unui ev plina de soare, de adevar etc. poezia lui Doinas, arata… azi ssubliniere cu doua linii, facuta de informator, n.m.t fara echivoc: soarele s-a stins si vorbeste de plasa de tacere ca de… «cortina de fier» (asta este impresia ce-o lasa lectura)“38.
De la un punct incolo, „Gabriel Seranin“ confunda predispozitia poetului catre lirica insingurarii, catre refugierea in arta, cu mizantropia. „Exilul interior“ se suprapune peste exilul intern. Astfel de judecati deterministe nu ne surprind daca apartin ofiterilor Securitatii. Emise de o persoana oarecum cultivata, acestea sunt pervertite in probe ale anchetei privind onestitatea profesionala a lui „Andrei Golfin“. Citite in cheie tendentioasa, unele versuri contin si o valenta „reactionara“, caci recluziunea in „turnul de fildes“ – la Doinas, insula neconsemnata pe nicio harta – denota exacerbarea mentalitatii burgheze, ca in poemul „Monolog“, al carui titlu sugereaza nu doar conditia autista a scriitorului, ci in special negarea apartenentei la clasa progresista: „Principiile unui crunt individualism, a omului izolat de colectiv si care uraste colectivul, razbat din aproape fiecare vers. Singur poetul o marturiseste fara inconjur: „…din nepasare mi-am facut o lege/ si tron maret din plaiul solitar“ (pag. 33)“39. „Monolog“ vine in continuarea unei alte poezii suspectate ca ar exprima ura impotriva colectivitatii, celebra „Orfica“. Similitudinile intre cele doua reies repede daca asezam pe doua coloane versurile aproape comune: „Si stau asa, ca-n pestera, retras/ in mine insumi: un Orfeu pe-o treapta/ a unui univers lipsit de glas“ („Monolog“) si „Imi place dintre semeni treptat sa ma retrag:/ in infinitul mare o arie sa trag“ („Orfica“). Informatorul il acuza pe creatorul „Omului cu compasul“ ca ar reprezenta un flagel public, inglobând majoritatea trasaturilor negative prevazute de ideologia oficiala. „Semintia lui Laokoon“ ar destabiliza „orânduirea“ din R.S.R; ar fi la fel de primejdioasa ca sectele sau ca organizatiile para-ortodoxe; i-ar instiga pe scriitori la revolta si la declansarea unor proteste de strada; i-ar influenta negativ pe tineri, inlaturându-le convingerile comuniste. Ultimul cap de acuzare consta in reliefarea duplicitatii lui Doinas in exercitarea functiei de agent. Nu de teama compunea scriitorul metri saltareti pentru preamarirea bunastarii si a masurilor benefice datorate partidului unic sau pentru maretia neamului (deja comunismul intrase in faza sa nationalista). Era doar o formalitate, un ritual inlesnitor, dar nu indispensabil40. Dupa ce si-a recapatat dreptul de semnatura, si-a dat seama ca, raspândind in periodice poezii pentru rutina festivista, salveaza aparentele de autor „angajat in descrierea luptelor duse in scopul fauririi socialismului“, scapând, totodata, de constrângerea de a le include in volume. Cameleonismul impunea, in aceeasi masura, cedari si câstiguri: „Unde va ajunge societatea contemporana, daca se va baza pe asemenea mentori? (de realismul socialist nu poate fi vorba, el este de-a dreptul combatut)// Interesant de stiut si argumentele editurii care popularizeaza o asemenea «bomba idealista».// Si in fine, fiind opera contemporana a unui român, unde sunt izvoarele românesti, trecutul nostru glorios, prezentul plin de realizari, noi toti cei ce alcatuiesc poporul acesta? Nicaieri…// O poezie, una macar, care sa slaveasca munca atâtor milioane, nu exista in tot volumul.// De remarcat ca in volumele anterioare, mai ales in primul, acest negustor de idei funeste, a inserat câteva poezii de acest gen, dintr-un ieftin si straveziu oportunism. Acum e consacrat, nu mai simte nevoia…“41.

Confirmari occidentale
Din fisele lui „Gabriel Seranin“, rezulta suficiente dovezi ca Stefan Aug. Doinas si-a vaccinat poezia cu anticorpi contestatari. Dar Securitatea nu se multumea doar cu spusele informatorului. Si nu neaparat pentru ca nu l-ar fi crezut. Avea nevoie de asemenea de probe, chiar daca n-ar fi reflectat adevarul. Pentru ofiterii M.A.I, lista de lucru nu era niciodata suficient de larga. Trecerea unui deceniu nu invechea o problema incadrata in categoria tentativelor de subminare a puterii. In anul când poetului i s-a deschis ultimul dosar de urmarire informativa, cineva a scotocit prin coletele primite din strainatate de intelectualii români si a gasit o culegere ingrijita de scriitorul si medicul Nicolae Catanoiu, aflat in exilul canadian, si al carei „Cuvânt inainte“ ii apartine lui Israel Pincu Lazarovici, poetul evreu nascut la Târgu-Neamt (1912), emigrat in Canada cu intreaga familie un an mai târziu – „Modern Romanian Poetry“, edited by Nicholas Catanoy, Foreword by Irving Layton, Mosaic Press/ Valley Editions, Oakville, Ottawa, 1977: „Volumul a sosit din R. F. Germania pentru Adrian Marino (cu o scurta dedicatie din partea editorului) si a fost eliberat“42. Afirmatiile lui „Gabriel Seranin“ sunt confirmate de citatele traduse din carte de functionarul necunoscut. Trebuie precizat ca transpunerea respecta spiritul, nu litera, ceea ce nu duce la erori de intelegere. Paratextele editiei dezavueaza teroarea comunista si realismul socialist, laudând scrierile vadit antitotalitare: „Citând un fragment din poezia lui Stefan A. Doinas, „Alibi“, autorul sIrving Layton, n.m.t noteaza: «Nu vreau sa sugerez ca poemele exprima numai chinul si disperarea de a trai intr-o dictatura brutala si represiva. Sunt in volum si multe poezii de dragoste, elegii, satire, pastorale si lirica meditativa»“43. Asadar, comentatorul a confirmat caracterul protestatar al unei productii care figura in evidentele Securitatii ca material subversiv. Or, marturia demonstra ca Occidentul era la curent cu represiunea din România si ca, utilizând limbajul sibilinic, fostul cerchist se impusese in ochii strainilor ca disident. De aceea, una dintre sectiunile antologiei imprumuta titlul poeziei lui „The Alibi“ (traducere de Mariela Dâmboiu, versiune englezeasca stilizata de George Bowering, p. 53), in care se gaseste, poate nu dintr-un accident, pe pagina din stânga (p. 52), poezia „Troy“ de Marin Sorescu (traducere de M. Magureanu, versiune englezeasca stilizata de John Robert Colombo), aceeasi din „Moartea ceasului“.
Dialoguri baladesti
„Semintia lui Laokoon“ raspândea vestea ca românii nu traiau in prosperitate si in liniste. Poeziilor amintite mai sus li se adauga câteva din ciclul „Parabole lirice“, construite din zece versuri, ultimele doua având o morala politica. De semnalat si ca piesele respective pornesc de la situatii recognoscibile din opera anterioara. De pilda, „Mistretul cu colti de argint“ isi pierde conotatia transcendenta originara. Animalul de prada reprezinta alegoria prorocului haituit. Vânatorul nu mai este printul aflat in cautarea obiectului sacru, ci un asasin nemilos. Teritoriul poetic nu mai este padurea plina de simboluri, ci jungla, unde moartea devine, deopotriva, imanenta si iminenta. Tiranul vrea sa-l ucida pe rebel, ca si cum ar insfaca trofeul regal. Când totul pare pierdut, intervine un deus ex machina, care il inalta la cer pe fugar, salvându-l din lagar: „Pe valea mai ingusta ca o viata/ mistretul a tâsnit in cer. Apoi/ alaiul s-a schimbat si el la fata/ si, sus, pe-o latratura de copoi,/ a speriat cu sapte carabine/ cohortele de ingeri pazitori/ Si ingerii-au ascuns mistretul… Bine/ ca undeva mai sunt ascunzatori! ss.m.t// O, caii inspumati, cu coame crete –/ ce veac purtau in ochi! Si ce blândete!“ („Vânatoare“). Doinas poarta dialogul atât cu sine („Omul cu compasul“), cât si cu Radu Stanca („Arhimede si soldatul“). Continuând relatarea despre moartea matematicianului din Siracuza, poetul relateaza o legenda etiologica, in spatele careia sta atentatul totalitarismului asupra libertatii de gândire, in speta asupra autonomiei poetului. Distrugerea figurii geometrice – pavaza si utopie artistica – simbolizeaza sufocarea literaturii de catre totalitarism. Mai mult, autorul infatiseaza masinaria comunista de spalare a creierelor si de rescriere a istoriei. Manevrati, cetatenilor nu le ramâne decât sa asimileze stirile oficiale: „Soldatul a sarit in cerc cu-o spada/ si l-a strapuns cu vârful ei cel bont./ Si cercul a-nceput atunci sa scada;/ apoi s-a preschimbat in orizont;/ iar umbra lui a devenit tarâna,/ si petele de sânge – golfuri, mari./ Si nicio urma n-a vrut sa ramâna/ ca martor al acestei intâmplari.// De aceea, astazi, nimeni nu mai crede/ ca spada l-a ucis pe Arhimede ss.m.t“ („Din lipsa de dovezi“). In sumarul plachetei, Doinas a asezat un text consacrat simbolului din titlu. Desi pare ca asistam la un ekphrasis, miza consta in evidentierea unui dublu registru: tragic si eroic. Tiranii ii persecutat pe detinatorii adevarului, transformând, in unealta a crimei, cheia necesara deschiderii carcerei mentale. Cuvântul inversunat devine streang si venin pentru utilizator. Curajul inseamna autocondamnare la moarte: „De doua mii de ani – cum e firesc –/ e tot mai mare soclul; piete, vetre,/ cu dalele lor galbene-l sporesc/ adaugând asfaltul lânga pietre./ Batrânul e la fel: un urlet mut/ il tine-n umbra-i deasa; dintr-o parte/ se vede barba care i-a crescut/ cu firul alb, decolorat de moarte./ Copiii sunt mai multi. Si vin mereu/ Ca-n vremurile vechi, când fiecare/ fiinta isi avea destinul sau/ si frumusetea scrisa-n madulare,/ ei urca si-mpietresc: salbatic grup/ in care-nchipuind prelungi esarpe,/ plângând sub dalta, fiecare trup/ e sugrumat de propriul sau sarpe“ („Laokoon“).
„Semintia lui Laokoon“ a insemnat, pentru Stefan Aug. Doinas, cea dintâi manifestare publica impotriva dictaturii. Retorica denuntului infasurat in metafore caracterizeaza inceputul unei lungi rezistente prin cultura din partea cerchistului. Punctul culminant va fi atins in „Vânatoare cu soim“ (1985), când poetul va recurge la tehnica becului reflectorizant. Totusi, distanta temporala nu impiedica pe nimeni sa nege aceasta opozitie literara. Un informator  sa intenteze proces voalat contra abuzurilor regimului? Da, intrucât munca de agent tinea de zona lui secreta! Pe Doinas il interesa sfera publica a propriei activitati, prin care putea câstiga simpatia si stima cititorilor si mai ales a criticilor. Sigur, ne confruntam cu un caz de histrionism. „Andrei Golfin“ isi pierduse discernamântul. Stefan Aug. Doinas, nu. Scapat de tutela Securitatii si a Cenzurii, scriitorul a inceput sa imprastie mesaje subversive, stiind ca imaginea unui intelectual emana intotdeauna de la public. Iar publicul avea nevoie de opozanti ai dictaturii.

 

NOTE:
1 In finalul notei in care era consemnata eliberarea lui Popa Stefan snumele real al scriitoruluit la data de 4.II.1958, se preciza: „Conform Directivei M.A.I urmeaza a fi luat in evidenta pe obiectiv sau problema“ (dosar P 423, vol. 9, f. 365r, in Arhiva C.N.S.A.S).
2 Dosar personal al lui „Gogu Ivan“, cota R 874, vol. 2, T.sehnict O.sperativt, f. 1, in Arhiva C.N.S.A.S.
3 Ibidem, f. 2.
4 Dosar R 874, vol. 1, f. 77.
5 „Un neoclasic printre moderni“, in „Luceafarul“, anul IX, sâmbata 29 octombrie 1966, nr. 44 (235), p. 1.
6 „Stefan Aug. Doinas, «Omul cu compasul»“, in ibidem, anul IX, nr. 33 (224), sâmbata, 13 august 1966, p. 3.
7 „Omul cu compasul“, in „Familia“, seria a V-a, anul 2 (102), nr. 9 (13), septembrie 1966, p. 2.
8 „Baladele vechi ale poetului“, in „Contemporanul“, nr. 39 (1042), vineri, 30 septembrie 1966, p. 3.
9 Stefan Augustin Doinas, „Evocari“, Bucuresti, Editura Fundatiei PRO, 2003, p. 87.
10 Andrei Plesu, „Rezistenta prin cultura“, in „Dilema veche“, anul VII, nr. 348, 14-20 octombrie 2010, p. 3.
11 Dosar R 874, vol. 1, f. 190.
12 Stefan Augustin Doinas, op. cit., p. 87.
13 Dosar I 2628, vol. 1, f. 43, in Arhivele C.N.S.A.S.
14 Stefan Augustin Doinas, op. cit., p. 98.
15 „Cerchistii inainte de coborârea in infern“ scorespondenta I. Negoitescu din tineretet, in „România literara“, anul XXXIX, nr. 23, 15 iunie 2007; scrisoare a lui Doinas catre Negoitescu, din 17 iunie 1947, p. 18.
16 Aparute pentru prima data in volumul „Ovidiu la Tomis. Versuri din «exil»“ cu dedicatia – „Inchin aceasta suita lirica (pierduta si reconstituita cu totul aproximativ din memorie) mult regretatului meu prieten, OVIDIU  COTRUS, singurul om care ar fi putut sa-i redea forma dintâi, gratiei memoriei sale fenomenale“ –, poeziile sunt insotite de mentiunea ca ar fi fost concepute in localitatile Halmagiu (1953) si Gurahont (1954).
17 Adresa din partea Ministerului Afacerilor  Interne, Regiunea Cluj, nr. 373/ 9.538, din 27.08.1954, catre Ministerul  Afacerilor  Interne  Regiunea Arad, exemplarul 1, in dosarul I 2628, vol. 1, f. 47r.
18 „Viata si carti. Amintirile unui cititor de cursa lunga“, Pitesti, Editura Paralela 45, 2009, p. 361.
19 „Surâsul abundentei. Cunoastere lirica si modele ideologice la Stefan Aug. Doinas„, editia a II-a, revazuta si adaugita, Bucuresti, Fundatia Culturala Secolul 21, 2004, p. 99.
20 Nota informativa cu privire la „Prob.slemat legionara“, redactata de GABRIEL S.sERANINt, 25.01.1968, in dosarul R 874, vol. 1, f. 94-100.
21 Ibidem, f. 100 v.
22 Ibidem, f. 94.
23 Ibidem, f. 94-95.
24 Ibidem, f. 95.
25 Ibidem.
26 Ibidem, f. 96.
27 „St. Aug. Doinas, «Semintia lui Laokoon»“, in „Familia“, seria a V-a, anul 4 (104), nr. 3 (31), martie 1968, p. 2.
28 „St. Aug. Doinas, «Semintia lui Laokoon»“, in „Gazeta literara“, anul XV, nr. 17 (808), joi, 25 aprilie 1968, p. 3.
29 „Indoiala perfectiunii (Despre poezia lui St. Aug. Doinas)“, in „Contemporanul“, nr. 14 (1121), vineri, 5 aprilie 1968, p. 3.
30 „Doinas refuzat de critici (I)“, in „Tomis“ (la rubrica denumita „Cronica cronicii literare“), anul III, nr. 7, iulie 1968, p. 5-6; „Doinas refuzat de critici (II)“, in „Tomis“, anul III, nr. 8, august 1968, p. 5 si 22.
31 „Doinas refuzat de critici (I)“, p. 6.
32 „Doinas refuzat de critici (II)“, p. 5.
33 Ibidem.
34 Nota informativa cu privire la „Prob.slemat legionara“, redactata GABRIEL S.sERANINt, din 25.01.1968, in dosarul R 874, vol. 1, f. 96.
35 Ibidem, f. 94.
36 Ibidem, f. 97.
37 Ibidem.
38 Ibidem, f. 97-98.
39 Ibidem, f. 98.
40 Vezi poeziile omagiale, tributare „patriotismului“, fara prea mare implicare ideologica, publicate in preajma finisarii volumului si imediat dupa aceea: „Ca zeii“ (consacrata Unirii din 1859), in „Contemporanul“, nr. 3 (1006), vineri, 21 ianuarie 1966, p. 1; „Faurarul de efigii“ (inchinata P.C.R), in „Contemporanul“, nr. 17 (1020), vineri, 17 aprilie 1966, p. 3; „Numele tau“ (asezata sub genericul „Republica XX“), in „Contemporanul“, nr. 52 (1107), vineri, 29 decembrie 1967, p. 1.
41 Ibidem, f. 100 r.
42 Nota nr. 254, din 7.IV.1979, secret de serviciu, ex. nr. 1, semnata indescifrabil, in dosarul I 2629, vol. 1, f. 93.
43 Ibidem, f. 92-93. Traducere trunchiata a urmatorului pasaj: „I don’t want to suggest that the poems express only the anguish, pain and hopelessness of living in a brutal and repressive dictatorship. This is a rich and varied collection: the table is a long one and the poetic fare displayed on it has something for everyone’s taste. There are many beautiful love poems, as uncomplicated and sensuous as the first kiss. And elegies, satires, pastoral poems and meditative lyrics of great force and originality“ („Modern Romanian Poetry“, p. 10).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper