Salvador Dali, Împaratul Traian si România (V)

Un articol de RADU VARIA

Marele Protocol
Discurs pronuntat la Academia Româna în 22 iunie 2011

Dali si figurile publice ale epocii
Daca Imparatul Traian e sanctificat odata cu Dacia glorioasa, devenita România de azi, contemporanii lui Dali au dreptul la atentia sa asezata sistematic sub dublul semn, al actualitatii si al deriziunii. Cu o singura exceptie printre contemporani: el insusi. O si spune primul, ca intotdeauna: „Cele mai fericite doua lucruri care i se pot intâmpla unui pictor contemporan sunt: primo, sa fie spaniol si secundo, sa se numeasca Dali“.
Nu e de mirare pentru unul care la sase ani vroia sa fie bucatareasa, la sapte Napoleon, pentru ca de atunci inainte ambitia lui sa creasca neincetat. La deschiderea Retrospectivei Dali la Beaubourg el avea sa-i surprinda pe cei prezenti declarând ca vrea sa se umileasca inaintea unicei persoane din lume in fata careia o poate face: el insusi. Si se repezea sa sarute picioarele statuii de ceara care-l reprezenta.
Ramânea o preocupare legata de imortalitate. Citez: „– Daca, Doamne fereste, o sa mor vreodata (nu era sigur de asta), ma tem ca o sa fie din exces de modestie!“.
In afara de contemporanul sau privilegiat si unic care este el insusi, Dali picteaza efigia lui Lenin pe clapele unui pian, o reprezinta pe Shirley Temple ca pe o fiara, de vreme ce e monstrul sacru al cinematografiei americane, pe Hitler ca efigie minuscula intr-o farfurie, pe Mae West sub forma de apartament suprarealist, pictura si mobilier adevarat, iar pe Mao ca pe un hibrid Mao – Marilyn Monroe. Generalissimul Franco, care intelesese perfect de bine caracterul provocarilor daliniene, avea un aghiotant care la orele 8 fix ale diminetii, când El Caudillo intra in cabinetul sau de lucru, avea misiunea de a-i raporta ce-a mai zis Dali in ziua precedenta. Asta il binedispunea pe toata ziua.
In aprilie 1974 ne aflam si unul si celalalt la New York, când Dali ma roaga sa vin de urgenta sa alcatuim telegrama. Aflasem ca tocmai murise Presedintele Frantei, Georges Pompidou, si-i spun asta, dar el imi raspunde ca a si trimis la Paris telegrama de condoleante. Imi intinde in schimb ziarul „Le Monde“, care avea in prima pagina un encadré intitulat „Le Sceptre“. Sceptrul. Imi spune sa citesc cu voce tare. România instaura sceptrul prezidential, simbol monarhic! Ultima propozitie nu m-a lasat s-o citesc: „– Aia-i pentru public“, mi-a spus. Am citit-o, bineinteles, si ea cuprindea cam aceste cuvinte: Numai sceptrul ii mai lipsea dictatorului României! Am pus pe hârtie ce dorea Dali sa spuna, am rescris caligrafic si i-am dat sa semneze. Era treaba lui, nu a mea. Iata continutul telegramei: „Am apreciat profund demersul dumneavoastra istoric de instaurare a sceptrului prezidential. Cu respect, Salvador Dali“. Data: 2 aprilie 1974. New York. Azi se stiu mai multe despre balamucul, intru totul suprarealist, pe care l-a generat acea telegrama. Sus de tot, unii spuneau: – Dar daca prin asta vrea sa-si bata joc de tovarasul? Altii replicau: – Dar daca e sincer si afla tovarasul ca n-am publicat-o? In fine, a treia zi dupa scripturi a fost publicata, provocând râsul multora care mi-au spus-o cu peste douazeci de ani mai târziu, fara sa-si inchipuie ca eram cât de cât la curent cu acele rânduri cu doua taisuri. – Ce spuneati in telegrama trimisa la Paris?, l-am intrebat. „– Ah, e foarte simplu, imi zice: In momentul in care România a instaurat sceptrul prezidential, calea e deschisa pentru Republica Franceza“. Semnat: Salvador Dali.
Dali monarhist
Pentru editia spaniola a volumului „Si“, publicata simultan la Madrid, Caracas si Mexico City, in care textul „Da! României“ e tradus la rugamintea lui Dali de pictorul Antonio Saura, figureaza ca introducere un text manuscris extrem de semnificativ al autorului. Citez: „Dali este o personalitate eminamente apolitica. Sunt unul dintre rarii artisti contemporani care a refuzat net apartenenta la vreun partid politic, desi m-au solicitat deopotriva comunistii si falangistii. Independenta aceasta mi-a permis sa ilustrez poemele epice ale lui Mao, sa pictez o serie de efigii ale lui Lenin pe lirismul unui pian, precum si portretul Regelui meu, pentru ca Dali e catolic, apostolic si roman si pentru ca monarhia e o metafizica, iar eu cred in Dumnezeu si in biochimia moderna cu ineluctabilul ei cod ADN. Chiar daca mi s-ar propune sa intru intr-un partid politic monarhist, raspunsul meu imediat ar fi nu!“
„«Da României». Da cauzei Imparatului nostru Traian care, pornind din cartierul Triana, cucerea Dacia care e România de azi, unde se traduce in prezent volumul meu «Da».“
Aparute relativ târziu in opera lui Dali – catolic si apostolic – temele religioase sunt vazute in perspective plonjante, spectaculoase, teatrale.
La inaugurarea Muzeului Dali, in 1974, cu un an inainte de venirea pe tronul Spaniei a lui Juan Carlos, Dali declara in „Le Monde“: „Sunt mai monarhist ca oricând. Regele este o autoritate irationala. Ma amuza mult intrebarea unora daca Printul Juan Carlos este inteligent. Raspund: – In tot cazul e mult mai inteligent decât dumneavoastra. In al doilea rând, vine dintr-o familie mult mai cunoscuta decât a dumneavoastra. In al treilea rând, e mult mai frumos decât dumneavoastra, n-aveti decât sa va uitati in oglinda. Si, in sfârsit, un rege n-are nevoie de nimic din toate astea ca sa fie Rege“.
„Ledoux, spunea Dali in alta imprejurare, a inventat in Franta arhitectura monarhiei absolute, adica arhitectura sferica. Cel de-al doilea mare arhitect monarhist e americanul Buckminster Fuller, creatorul domului geodezic“. Citându-l pe Fra Luca Pacioli, Dali incheie – „Monarhia e o sfera“.
Emilio Perez Piñero e cel care avea sa creeze cupola sferica a Muzeului Dali de la Figueras. Când i-am confirmat lui Dali ca ne puteam intâlni cu acesta la data pe care o stabilisera, el mi-a spus: „– Mai bine nu, caci a murit ieri intr-un accident de automobil“.
Teatro Museo Dali
„O bomba a creat muzeul meu“, obisnuia sa spuna Dali. Acest muzeu, pe care avea sa-l considere opera vietii lui, nu putea sa fie un simplu muzeu. Trebuia sa fie si teatru, caci Dali isi concepuse existenta ca suveran al Marelui Teatru al Lumii. De unde denumirea: Teatro Museo Dali.
Cupola sferica a lui Piñero si scara imperiala a lui Horia Damian erau ingredientele firesti ale acestei fantastice puneri in scena. Ca sa nu mai spunem ca la inaugurare, in 28 septembrie 1974, sub imensa pânza daliniana din principala sala a muzeului, creata pentru celebrele balete ale Marchizului de Cuevas, figura Tronul lui Damian, mult admirat de Dali.
Acumulare de picturi si de obiecte daliniene, de creatii baroce sau kitsch, muzeul este el insusi opera in interiorul si in imprejurimile careia ne e dat sa traim experienta revelatoare a fanteziei marelui catalan. „Vreau ca muzeul meu sa fie un bloc unic, un labirint, un mare proiect suprarealist“, spunea Dali. Si adauga: „Vizitatorii vor iesi cu senzatia de a fi trait un vis teatral“.
La inaugurare Dali a sosit cu doua ore intârziere. Mii de oameni, furiosi de atâta asteptare, erau tinuti la distanta de Guardia Civil. Ca la Paris cu mai multi ani in urma, credeam ca Dali va fi pur si simplu linsat de public. Din nou, surpriza de proportii. Mitul vedetei, cu aspectul sau crâncen, pe care Dali a stiut dintotdeauna sa-l cultive, se dovedea inca o data infailibil. Lumea il aclama intr-un adevarat delir.
Domnul Duran, proprietarul celebrului Hotel si Restaurant din vecinatatea Muzeului, nu-mi mai raspundea de mult la salut, asimilându-ma cred cu fauna daliniana pe care o vedea zi de zi.
Duminica dimineata, dupa seara inaugurala, ies din hotel sa ma plimb pe strazile inca pustii. Aud pe cineva alergând in spatele meu si bolborosind ceva. Ma intorc. Domnul Duran. Imi continui neabatut drumul, fiind sigur ca agitatia lui n-avea de-a face cu mine. Dar el ma ajunge din urma si ma saluta pâna la pamânt. Ma vazuse in seara precedenta la televiziune parcurgând Teatrul Muzeu Dali la brat cu marele artist.
Timp de decenii am cautat sa prezint opera lui Damian in marile muzee ale lumii, de la Muzeul de Arta Moderna din Paris la Muzeul Guggenheim din New York, printre altele. Pregatind expozitia sa „Galaxy“ la Muzeul Ludwig din Aachen, i-am cerut lui Dali sa scrie un text introductiv. Iata-l:
„Torentii infimelor anomalii gravitationale sunt azi reprezentati de epicentrii cutremurelor din România glorioasa, careia Damian ii confera aura imperiala si legitima.
Oscilatiile gravitationale ce marcheaza migratia tiparilor, a imparatilor romani si toate pelerinajele, printre care cel de la Santiago de Compostela, incepute cu mai multe milioane de ani inainte ca Gara din Perpignan sa salveze Europa si o parte din Africa de traumatismul epic al derivei continentelor, si anume momentul formarii Golfului Biscaya, unde a fost scris destinul imperiului sevillan: Traian, Velasquez, Don Juan, Cristofor Columb si toti conchistadorii formeaza azi in mod incontestabil caile lactee ale bilelor marelui Damian, care ne face Galei si mie onoarea de a realiza scara imperiala a Muzeului din Figueras.
Citesc in ultimul „Scientific American“ articolul intitulat „Primul milimetru al Oceanului“, pe baza caruia pot deja afirma ca bilele lui Damian sunt faimoasele bile ale oceanelor imperiale“.
Bulele de azot de pe fundul oceanelor, iesind in atmosfera, fac intr-adevar ca viata sa fie posibila pe Pamânt. Bilele albastre ale lui Damian, acumulate si dispuse pe trasee determinate si dense, inmultesc lumina, aducând un continut feeric operei create.
Ultimii ani din viata
lui Salvador Dali
Marea Expozitie Retrospectiva Dali fusese initiata de mine in 1975 si trebuia sa aiba loc la Grand Palais. Directia Muzeului National de Arta Moderna din Paris era insa speriata la ideea scandalurilor pe care acesta le-ar fi putut crea. Ceea ce era o prostie, de vreme ce Dali fara ele nu era Dali. Au respirat usurati când Dali a declarat, in Spania, ca e foarte bine ca patru teroristi vor fi executati cu la garrote, adica strangulati cu funia, dar ca asta nu era destul, caci toti teroristii ar trebui executati. Rezultatul: expozitia a fost amânata cu patru ani. Eram primul reprezentant al lui Dali in aceasta aventura, dupa cum rezulta din mai multe documente trimise de el vechii si noii directii a Muzeului National de Arta Moderna, ce fusese instalat intre timp la Beaubourg, dar m-am retras pentru ca Gala vroia sa guverneze ea expozitia, punând in prim plan picturile pe care intentiona sa le vânda pentru a-si plati amantii. Dali era disperat când m-am retras, stiind ca eu serveam opera lui, dar nu putea face nimic in fata Reginei barbare al carei sclav se intâmpla sa fie.
Gala a murit in 1982 la Pubol, Dali in 1989 la Figueras, unde vazuse lumina zilei in 1904. Ar fi trebuit sa fie inmormântat alaturi de ea. Dar ultima lui dorinta, asa cel putin cum a fost ea raportata de singurul martor al clipelor sale de pe urma, Primarul Municipal, ar fi fost sa ramâna pe veci in propriul sau muzeu. Ceea ce s-a si intâmplat.
Ultimul sau testament a fost considerat de unii drept un adevarat scandal. Lumea rezonabila a deplorat, intr-adevar, faptul ca Dali nu i-a lasat nimic omului sau bun la toate, Arturo Caminada, care si-a dedicat viata lui si Galei cu un devotament demn de alte timpuri. Altii, care-i detestau pe ingerii sai pazitori, au râs copios sub mustata.
Singur in fata propriului destin, izolat de prietenii sai dezinteresati de catre gardienii tragicului sau sfârsit, neputincios ca batrânul Euclion din „Aulularia“ lui Plaut si disperat ca el ca-si va pierde averea, lui Dali ii ramasesera doar inteligenta si geniul dramatic. Se spune ca i-ar fi lasat fiecaruia dintre cei trei sentimentul ca el va fi mostenitorul sau, cu conditia ca ceilalti doi sa nu stie nimic. Pentru ca lumea sa afle in cele din urma ca toate bunurile si operele lui Dali ramâneau statului spaniol, pe scurt Muzeului Prado si Teatrului Muzeu Dali, cele mai vizitate muzee din Spania, unde le poate vedea oricine.

 

Copyright©Radu Varia.2011

Un comentariu pentru “Salvador Dali, Împaratul Traian si România (V)”

  1. septembrie 11, 2011 la 10:23 am

    Stimate domn,
    Ca bine le mai ziceti despre marele excentric catalan ! Asa om,asa posteritate !Cati nebuni nu si-ar dori sa-i semene,dar cati ar putea s-o faca ? Si astfel,la corolarul spiritului spaniol alcatuit din nume precum Calderon de la Barca,Cervantes,et comp.,se aliniaza si nemuritorul Dali.Fie-le eternitatea linistita !

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper