Rusia în disputa cu ea însasi (I)

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Hélène Carrère d’Encausse: ,,URSS a murit, traiasca Rusia“, Editura Artemis, 2010

„URSS a murit, traiasca Rusia“ de Hélène Carrère d’Encausse, tradusa în româneste si publicata la Editura Artemis în 2010, este o carte de istorie recenta, cu informatii si interpretari, în mare, pertinente. Analiza se întinde pe perioada noii Rusii, cea federativa, acoperita de trei presedinti, diferiti ca optiuni, ca temperament, ca performante. Boris Eltîn este socotit ,,lichidatorul“ Uniunii Sovietice, Vladimir Putin, omul puternic care a stopat decaderea si a redresat puterea Rusiei, si Dimitri Medvedev, considerat de autoare mai flexibil, pro-occidental si mai preocupat de reformarea statului. Premisa cartii – Rusia nu mai este un pericol pentru Europa – trezeste interesul lectorului înca de la început. Opinia vine din aprecierea autoarei ca Rusia este unul dintre statele putin ideologizate, chiar fara ideologie. Nu sunt sigur ca lucrurile stau chiar asa. Ce mare putere poate fi exonerata de suspiciunea ca nu poarta în sine un ghem de ambitii în spatele caruia este de presupus ca se afla o ideologie? Nu cred ca exista state fara o ideologie. Fie predominant financiara, fie predominant economica, asa cum sunt statele capitaliste. Fie predominant politica, asa cum a fost URSS. Despre ideologia care sta la baza puterii militare si a ambitiilor de dominare sa nu mai vorbim. URSS a fost ultimul imperiu european iar  destramarea ei a lasat destule probleme nerezolvate. Cum sa mearga în istorie Rusia fara busola? Tocmai de aceea cred ca unele dintre considerentele autoarei ramân discutabile. Teza sfârsitului razboiului ideologic consecutiv prabusirii regimurilor de guvernare comunista din Estul Europei poate fi si ea amendata. Altfel nu putem întelege ratiunile razboiului împotriva terorismului, ale expansiunii (economice, militare, financiare) a Chinei, ale aparitiei, în unele tari din America Latina, a conceptului de  ,,socialism al secolului XXI“. Cu aceasta nu vreau sa diminuez meritele Hélènei Carrère d’Encausse si ale excelentei sale analize facute în cel mai recent studiu consacrat Rusiei federative.
O viziune din exterior nu
suficient de detasata
Hélène Carrère d’Encausse este istoric, membra a Academiei Franceze, specializata în istoria si politica Imperiului tarist, a URSS si a Rusiei de azi. În mai vechiul „Blestemul rusilor. Eseu despre asasinatul politic“, Carrère d’Encausse scria „Unsprezece secole de istorie jalonata de omoruri fac desigur din Rusia o tara fara asemanare. Totusi, aceasta constatare rapida ascunde discontinuitati si schimbari care sunt poate mult mai semnificative decât traditia de a nu separa niciodata, în cazul ei, omorul de putere“. Despre astfel de discontinuitati si schimbari este vorba în „URSS a murit, traiasca Rusia“, cu mentiunea ca, de data aceasta, puterea nu a mai fost cucerita prin crima. Reiau acest citat pentru a spune de la început ca preferinta autoarei pentru istoria si politica Rusiei nu este întâmplatoare. Rusoaica prin nastere, ea provine dintr-o familie de nobili rusi emigranti si are o majora afinitate pentru politica, dar si pentru cultura  rusa. A publicat, între altele, „Imperiul Asiei“, „Gloria Natiunilor“, „Dezastrul rus, Nicolae al II-lea“, „Lenin, Ecaterina a II-a si Alexandru al II-lea“. În întregime, aceasta opera are la baza o viziune istorica în marginea politicii, ceea ce confera un avantaj pentru interpretarea evenimentelor. Hélène Carrère d’Encausse nu a fost numai un istoric de arhiva. Ea a intuit prabusirea imperiului sovietic, asa cum o demonstreaza în  „L’Empire eclaté“ în 1978.
În „URSS a murit, traiasca Rusia“  autoarea beneficiaza de detasarea în timp, ceea ce îi permite o privire retrospectiva în care unele dintre fapte au fost verificate de istorie. Autoarea urmareste eforturile conducatorilor Rusiei iesite din dezmembrarea URSS, pentru evitarea decaderii totale – pericol nu ipotetic – si reintrarea, produsa  destul de rapid si viguros, în noua logica a istoriei. Sunt suficiente cele doua decenii de la prabusirea imperiului sovietic pentru asigurarea unei corecte interpretari a evenimentelor, mai ales a evolutiilor? Aceasta este o întrebare fireasca daca pornim de la mentalitatea ruso-slava care presupune un timp mare, de secole, pentru proiectele mari politice, nu de decenii. Analiza pe care Hélène Carrère d’Encausse o face asupra istoriei recente a Rusiei este una de reala autoritate. Desi este realizata din exterior, pe alocuri ea pare, totusi, nu îndeajuns de detasata. Originea ei ruseasca o face sa sustina ca este exagerat sa se creada într-un rol nefast în istorie al imperiilor tarist sau sovietic. În plus, ea apreciaza ca Rusia de azi nu mai constituie un pericol. Comparativ, voi aminti macar o opinie care nu concorda cu aceasta. Un alt politician emigrant tot din Est, polono-americanul Zbigniew Brzinsky, fost consilier prezidential la Washington, priveste cu reticenta, chiar cu adversitate politica Moscovei. Diferenta vine de la preferinta acestuia pentru o analiza exclusiv politico-militara a evolutiilor din spatiul rusesc. Zbigniew Brzinsky vede în Rusia de azi un continuator al imperialismului sovietic. Se poate avansa ideea ca dubiile sunt alimentate si de o declaratie a fostului presedinte Vladimir Putin potrivit careia ,,disparitia U.R.S.S. este cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului XX“. Exista, deci, directii diferite de apreciere a viitorului Rusiei de azi si macar mentionarea lor se impune.
Rusia în disputa cu ea însasi
Acesta este titlul primului capitol al cartii lui Hélène Carrère d’Encausse si el indica esenta politicii rusesti dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice. Autoarea crede ca, în timpul lui Eltîn,  în Rusia continua sa existe o ,,societate apatica“ si ca ,,perestroika“ lui Gorbaciov nu-si facuse efectele, ca nu se poate vorbi de iesirea din matca rigida a conservatorismului de tip slav. Schimbarea era, însa, iminenta. Carrère d’Encausse constata corect ca orientarea politicii Rusiei sub Eltin a urmarit exclusiv, putem spune chiar excesiv, integrarea Rusiei în Europa. Dupa reunificarea Germaniei, Rusia abandonase un sistem de securitate (Tratatul de la Varsovia) si, contând pe o posibila reciprocitate, astepta masuri simetrice din partea Occidentului. Acestea nu vor veni niciodata. Eltîn largeste aria de actiune introducând în obiectivele politice cu prioritate acceptarea statutului de putere al Rusiei noi. La 3 ianuarie 1993, el a semnat la Washington Tratatul de reducere a armelor strategice. Era o concesie prin care Moscova intentiona sa demonstreze soliditatea orientarii sale democratice, dar câstigul sperat ramâne nesemnificativ. Evolutiile la granitele noi ale Rusiei federale încep sa devina preocupante pentru Kremlin. Ele releva primele semne evidente ale consecintelor pierderii puterii politice si militare a fostului imperiu sovietic. Comunitatea Statelor Independente nu se dovedeste a fi nici o familie, nici un spatiu de siguranta cu toate ca, în mai 1992, fusese semnat la Taskent un Tratat de Securitate Colectiva de catre membrele CSI. Începe ,,parada celor nesupusi“, cum numeste Carrère d’Encausse miscarile centrifuge ale fostelor state sovietice devenite independente. În Caucaz, Georgia se manifesta ca adversar al Moscovei. La încercarea lui Eltîn de a pune ordine în Cecenia, SUA reactioneaza direct. Georgia, Ucraina, Azerbaidjanul si Moldova, constituite începând din 13 octombrie 1997 într-un grup aparte, ignora ostentativ proiectele si structurile de securitate colectiva. În 1999, grupului i se va alatura si Uzbekistanul. În Balcani se extinde  conflictul din fosta Iugoslavie si odata cu aceasta apare evident ca glasul Moscovei nu mai conteaza. Cel mai sever semnal îl da proiectul extinderii NATO în Europa de Est. Este proiectul care  alimenteaza continuu teama Moscovei si o determina sa ia masuri rapide de redresare a puterii militare. Interventia NATO în Kosovo arata cât de mult pierduse Rusia pe plan international. A cui este vina? Hélène Carrère d’Encausse avanseaza o ipoteza: ,,Rusia abandonase un sistem de securitate de care fusese atât de atasata, convinsa fiind ca poate conta, în schimb, pe un abandon simetric din partea Occidentului. Asa întelesese acordul ruso-occidental nascut odata cu reunificarea Germaniei. Expansiunea proiectata de NATO, adaugata ostilitatii crescânde pe care occidentalii, în special europenii, o manifesta fata de Moscova din cauza razboiului din Cecenia, îl determina pe Eltîn sa creada ca optiunea prooccidentala îmbratisata de Rusia a fost o greseala“.  („URSS a murit, traiasca Rusia“, pag. 19). Eltîn încearca sa activeze ideea drepturilor pe care le-ar avea în zona ,,strainatatii apropiate“ si lanseaza teza ,,responsabilitatii Rusiei pentru pace si stabilitate în spatiul ex-sovietic“. El nu vorbeste înca deschis de ,,zona de influenta“ a Rusiei, dar îsi va da seama ca teza sa vine târziu si într-un spatiu deja ostil. Statele baltice, Georgia, Ucraina se îndreptasera ferm spre SUA. Îsi pune unele sperante în apropierea de statele puternice din Asia si viziteaza China si India. SUA par intrigate de reluarea activitatii Moscovei pe acest continent. Apare temerea ca Rusia ar putea livra Indiei arma nucleara. Cu toate acestea, din ratiuni strategice, conducatorii de la Kremlin nu vor renunta la orientarea europeana a Rusiei. Ei sunt constienti ca obtinerea statutului de putere europeana (regionala) trebuie sa fie primul obiectiv pentru oprirea dezastrului care se profila la orizont. Paupera, Rusia nu mai poate convinge, nu se mai poate impune. Aceasta ar fi ipoteza de la care porneste Hélène Carrère d’Encausse când afirma ca Rusia nu mai prezinta un pericol.  Fie si pentru Europa. Sa încercam sa sintetizam considerentele autoarei.
A existat cu adevarat un stat sovietic?
Primul si cel mai puternic argument ar fi acela ca nu a existat un stat sovietic, ci un partid-stat; apoi teza ca imperiul sovietic nu mai poate fi refacut. De aici, o concluzie pentru adeptii constructivismului politic: teama de Moscova este contraproductiva. Autoarea reaminteste fapte concludente de istorie. În 1992, nici Europa, nici SUA nu doreau ca URSS sa se descompuna. Ceea ce s-a întâmplat  s-a datorat exclusiv vointei Moscovei. Destramarea URSS este un act de vointa intern, Rusia hotarând din interior sa lichideze imperiul sovietic. Acestea sunt considerate merite si sunt puse la baza demonstratiei ca politica Rusiei este radical schimbata. Mare admiratoare a lui Eltîn, cu care s-a confesat, si a lui Putin, pe care în considera omul providential pentru modernizarea Rusiei, un Petru cel Mare modern, Hélène Carrère d’Encausse crede ca meritele istorice ale Rusiei postcomuniste sunt trecute cu vederea în Occident. De aici si unele estimari personale în considerarea viitorului statului rus. Pentru autoarea cartii „U.R.S.S. a murit, traiasca Rusia“, motivele dezmembrarii imperiului sovietic sunt fixate astfel în logica istoriei: URSS nu a fost un stat functional; Moscova a înteles ca imperiul sovietic era o piedica în calea progresului si a modernizarii statului; popoarele sovietice accentuasera starea de ,,iresponsabilitate sociala“; tarul sau seful de partid-stat erau parintii raspunzatori de destinul fiecaruia. Si o concluzie: Gorbaciov a distrus URSS. Demonstratia pare bine asezata pe fapte sau realitati. În 1989 si în 1991/1992, nimeni din Occident nu contesta frontierele URSS; multa vreme Occidentul a stat în expectativa fara sa pretinda Moscovei o schimbare. Eltîn creeaza statul rus si odata cu aceasta premisele dezmembrarii rapide a imperiului sovietic. Acum apare orientarea spre Europa echivalenta cu neglijarea fatala a statutului de putere mondiala pe care îl avusese statul sovietic în perioada bi-polarismului. Este vremea când Eltîn traieste naiv cu convingerea remanentei puterii Kremlinului si cu iluzia ca Occidentul îi va recunoaste statutul de partener. Pentru a-si proba sinceritatea cu care vede acest drum, el numeste ca prim-ministru pe liberalul Gaidar. Acesta pune în functiune masinaria infernala a terapiei de soc pentru introducerea în Federatia Rusa a economiei de piata. Ignora contextul social-economic subred, putred chiar, nepregatit pentru salturi bruste în istorie. Eroare grava. Puterea economica a Rusiei este ruinata, armata este destabilizata. Pentru poporul rus începe urcusul Golgotei.

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper