Roland Garros, mon amour (18)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Mai rar este oferita ca dar muritorilor o lupta intre zei (sau titani, daca preferati). Una autentica, vreau sa spun… Ei bine, o asemenea inclestare s-a produs in prima duminica a lunii iunie 1984, la Paris. Scena – desigur, nu Olimpul, nici macar sala Olympia, ci arena de tenis de la Porte d’Auteuil. Acolo s-a consumat una dintre cele mai crâncene finale disputate all time la Roland Garros, cea in care s-au infruntat iancheul roscovan John „Bad Boy“ McEnroe si cehoslovacul Ivan „Cel Groaznic“ Lendl, „alintat“, intre altele, si cu porecla foarte expresiva de „Stony Face“ din pricina imobilitatii sale faciale.
Americanul, demn succesor al lui Björn Borg, alaturi de care a stralucit in doua dramatice runner-up la Wimbledon, se afla la apogeul formei sale sportive, câstigând pâna in runda finala de la Paris nu mai putin de 42 de partide consecutiv, record absolut pâna in zilele noastre (ei, se aude, draga Nole?!). In acel an „Big Mac“, un talent de exceptie si probabil unul dintre ultimii adepti ai jocului serve-and-volley, alaturi de Becker, Edberg si Sampras, avea sa faca ravagii, cucerind Wimbledon-ul si Flushing Meadows-ul, pentru a straluci la final de an in Masters. El va contabiliza la sfârsitul sezonului un raport de 82 de victorii la doar trei infrângeri, alt record care sta in picioare si azi. Contrar tuturor asteptarilor, iancheul cu par rosu si incâlcit a izbutit sa se catere in finala pariziana, desi suprafata, zgura europeana, era una lenta, ce nu favoriza deloc stilul sau de a face tenis. Insa atât de mult perfectionase tehnica ofensiva acest poet al tenisului din anii ’80, incât nici macar lentoarea tipica zgurei nu-l impiedica sa serveasca de parca ar fi tras cu tunul si apoi sa incheie instantaneu punctul printr-o salbatica si devastatoare urcare la plasa!
In fata new york-ezului sadea se gasea un proaspat emigrant, un praghez care-si luase inima in dinti si parasise „paradisul“ lagarului socialist pentru a-si cauta norocul peste ocean, in tara tuturor posibilitatilor, asa cum facuse anterior si celebra lui compatrioata, Martina Navratilova. La ora disputarii finalei, McEnroe avea deja in palmares cinci titluri de Mare Slem, in vreme ce Lendl pierduse, teribil ghinion, patru asemenea acte ultime! Cei doi se cunosteau binisor, inca din perioada junioratului, si se poate spune ca se detestau in chip amiabil… iar in ultimile lor cinci intâlniri se impusese John, care evolua in mare favorit.
Meciul incepe in tonuri de uragan. Johnny „Bad Boy“ serveste cu peste 200 km/h, face numerosi asi, iar când Lendl se intâlneste cu mingea la retur, voleurile americanului fac realmente ravagii. Rosul zgurii pariziene o vireaza sensibil spre verde, de parca partida s-ar disputa pe gazon, nu pe terre battue. Totul ii iese fostului copil-minune al tenisului mondial (sa nu uitam, el fusese semifinalist la Wimbledon pe tabloul seniorilor in 1977, desi era doar un pârlit de junior!), care patineaza de parca s-ar fi nascut pe tierra batida, executa amortizate de geniu si realizeaza nenumarate contre-pied-uri. Ivan, inca nu marele campion al anilor urmatori, face tot ceea ce poate, urmând sfatul antrenorului sau, fosta glorie poloneza Wojtek Fibak – anume, sa lungeasca schimburile, sa lifteze cât mai inalt cu putinta, sa lobeze pe agresorul american lipit de fileu, sa se agate de orice posibilitate, sa nu cedeze nici o minge fara lupta. Insa degeaba. McEnroe se detaseaza la doua seturi la zero si conduce cu 3 la 2 in mansa a treia, urmând la serviciu. La serviciu, arma principala a killer-ului new yorkez. Jocurile par facute, meciul pare incheiat…
… insa atunci se produce minunea. Partida va reincepe de la zero gratie unui eveniment care-l destabilizeaza mental pe iancheu, prabusindu-l de pe culmile extazului pe cele ale disperarii, ca sa ma exprim cioranian. In momentul unui serviciu la scorul mentionat, aparatul foto cu repetitie al unui jurnalist francez, Gilles Ouaki, se declanseaza, iar „Big Mac“ se enerveaza, isi pierde concentrarea, incepe sa dea semne de oboseala, dispare incetul cu incetul din meci, pentru a face loc unei reveniri spectaculoase, pe care cehoslovacul de origine nu ezita sa si-o asume. McEnroe iese total din „zona“, starea de gratie il paraseste, inspiratia ii seaca, efortul depus pentru a se adapta unei suprafete pe care nu o agreeaza se face simtit, iar indaratnicul roscovan cedeaza complet initiativa in favoarea celui care, cuminte si increzator, desi mai putin stralucitor, a stiut sa astepte si sa spere. Acum, Lendl este „tortionarul“, iar „Mac“ victima. Americanul e depasit prin loburi inalte, prin passing shot-uri de o precizie geometrica, prin stopuri care parca lipesc mingea de zgura Parisului. Ca un Muhammad Ali dezlantuit, Ivan loveste si loveste in fata unui adversar in deriva, care doar incaseaza si ramâne in picioare.
Disperat, marele campion de dincolo de Atlantic isi pierde complet capul, se cearta cu arbitrii, cu publicul, urla, injura, se inroseste la fata, simte cum se sufoca, alunecând pe lânga o victorie istorica, una care, probabil, l-ar fi condus la realizarea Marelui Slem in acel an. El pierde o sansa imensa, ratând o finala pe care practic a avut-o la indemâna. John este infrânt in cinci manse, scor 6-3 6-2 4-6 5-7 5-7. Deziluzie in tabara americana, tumult printre fanii lui Lendl!
La sfârsitul meciului, in fata fileului, „Big Mac“, interzis, abia de are puterea sa intinda mâna invingatorului sau, apoi se asaza pe scaun, cu capul intre mâini, parând ca nu izbuteste sa priceapa ce anume se intâmpla. Chipul lui exprima stupoare, durere si deziluzie deopotriva! Un mare campion a fost oprit din drumul catre glorie, de un altul, care tocmai s-a nascut, nu intâmplator, chiar pe zgura de la Porte d’Auteuil, in urma unei finale de o duritate, un dramatism si un spectaculos aproape unice…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper