Rosia Montana, Blackjack 17

Un articol de MIHAELA GRANCEA

Marginalii la o vizita in Apuseni

 

Vara trecuta am fost la Rosia Montana, din curiozitate. Citisem multe articole despre competitia si dezbinarea provocate de perspectiva aplicarii proiectului minier RMGC, vizionasem câteva interviuri si filme documentare cu acelasi peisaj dramatic (vezi „Uj Eldorado/Noul El Dorado – blestemul aurului de la Rosia Montana“, regizor Tibor Kocsis, 2004). M-am dus fara prea multa tragere de inima. Aceeasi devitalizare m-a cuprins si de câte ori doream sa scriu despre ceea ce am vazut si am simtit la Rosia Montana. Am tot amânat, ma sfâsia tragedia locului, o simteam prea intens si imi doream sa o uit. Intre timp, o parte dintre imagini si sentimente s-au estompat pâna am inceput sa analizez cu luciditate, pâna când o parte dintre imaginile colorate intens au devenit sepia. Intens sepia. Si totusi, si acum, când scriu, simt o tristete fara leac, aceeasi mâhnire adânca ce ma cuprinde ori de câte ori sunt martora disparitiei unor locuri unice, spatii in care natura si istoria au creat universuri inefabile.
Când muntii se rup in doua
Dar, intre timp, a ajuns sa ma apese un soi de responsabilitate, desi nu am nici o legatura cu Rosia sau cu vreun grup civic care ii apara dreptul la continuitate istorica, identitatea; martorul unor evenimente din categoria implacabilului nu are voie sa uite, mai mult, trebuie sa prezerve si sa transmita ceea ce crede ca a patruns si retinut din substanta faptului petrecut. Astfel, probabil, din Rosia, in câtiva ani, o sa ramâna doar imagini de arhiva, amintiri folclorizate, câteva artefacte muzeificate, ecourile indârjirii unor localnici care au vrut sa-si salveze trecutul si matca (nu sunt patetisme ieftine acestea, eu insami, de câte ori mergeam in satul in care m-am nascut, si priveam, din fundul gradinii, linia orizontului si dealurile impadurite, eram contaminata de energiile locului). Rosia are, asa cum am mai spus, ceva inefabil; sa fie responsabila oare linistea aceea ades invocata de satenii care vor ca lumea lor traditionala sa nu se piarda? Sau faptul ca revad, prin ea, fragmente din Transilvania târgurilor multietnice descrise de Agârbiceanu, fragmente din viata cotidiana a locului, surprinse in filmele lui Dan Pita si Mircea Veroiu? O lumina unica, ampla, precum aceea de deasupra oceanelor, este strecurata si in cimitirul romano-catolic desfasurat imprejurul unei biserici de dimensiunile unei catedrale, cimitir cu monumente funerare elaborate si graitoare, cu referire la standardele sociale ale unora dintre locuitorii vechi ai Rosiei; aceeasi lumina creste in jurul casei lui David Francisc, varuita in alb, cu feroneria complicata – casa acum parasita; apoi, urcusul spre Taul Mare, ce iti scoate sufletul, te strecoara printre casele de munte, cele mai multe fiind cu un cat si cu porti inalte, cu ferestre subliniate de stucaturi neoclasice, victoriene, cu feronerii exemplare, printre cladirile vechilor scoli (germana si maghiara). Pâlcuri de brazi par ca ascund cimitirele comunitatii, doar in cel mai inalt cimitir, in cel reformat, pasc douã vaci placide.
In restul câmpului, care din când in când fragmenteaza asezarea, câtiva fagi sunt rataciti prin iarba foarte inalta; pâna la tau se insira casele pustii si ajutate sa moara – proprietarii lor s-au mutat in cartierul rezidential din Alba Iulia, dar si-au pastrat actele de identitate cu vechea adresa, constituind masa de presiune favorabila proiectului, acestia fiind precum toti românii care isi doresc sa moara si capra vecinului. Am picat dupa Fânfest 2010, participantii isi strângeau lucrurile din spatiul amenajat, in jurul bisericii unitariene, pentru expunerea produselor artizanale si agricole. Doar preotul, care m-a vazut ca privesc cu interes biserica si cimitirul, a intrat in vorbã cu mine; desi maghiar, Arpad Palfi, devenit titularul local al cauzei, as zice al rezistentei, era inspirat si incurajat de atitudinea Academiei Române cu referire la proiectul RMGC (2)… intre timp, in februarie 2011, Gold a reusit sa sparga si consecventa forului academic. Documentarele realizate inainte de 2008 infatiseaza oameni dârzi, opozanti entuziasmati si patetici, un preot ortodox cu atitudini mesianice, destui localnici hotarâti sa se opuna celor care vor sa le schimbe lumea. Intre timp, unii dintre antigoldisti s-au linistit, indeosebi vocalii reprezentanti ai BOR, pare ca nu le mai pasa ca proiectul „le rupe muntii in doua“ (proiectul presupune retezarea a patru munti), le distruge paradisul; nu se mai gândesc insistent la oferta de solutii alternative care vizeaza reluarea activitatii miniere cu forme mai putin distructive, nu mai discuta despre procesele pe care, dupa 1989, le-au avut cu statul pentru dreptul de proprietate asupra unor mori de apa, despre problematica privatizare a minei de stat din 1996.
Ecologizare à la Gold Corporation
Localnicii sunt tulburati de dezradacinare, de stricarea cultului stramosilor si a lumii mortilor prin presupusa stramutare a cimitirelor, mai putin de perspectiva disparitiei patrimoniului cultural ca manifestare a trecutului istoric, colectiv. Comunismul a distrus o anumita constiinta a istoricitatii, a specificului regional, ca mai apoi – dupa 1989 – acumularea primitiva de capital si natura umana sa comploteze pentru pierderea inefabilului de la Rosia. Fatalismul a inceput sa erodeze si cele mai indraznete spirite. Aspectul martian al carierei de la Rosia Poieni le ofera acestor oameni imagini dezolante, asa ca isi pot imagina felul in care o sa arate o parte din lumea lor, daca proiectul Gabriel Resources va avea succes. Destui stiu ca si promisiunile cu referire la ecologizarea (sau, ma rog, re-ecologizarea zonei) sunt desarte. Un exemplu de ecologizare il constituie felul in care s-au mascat, in maniera „potemkiana“, haldele de steril de la Abrud; concret, solutia pentru ecologizarea acestui spatiu, dupa cum o cer si normele UE, a presupus acoperirea haldei cu o prelata de nailon, peste aceasta asezându-se un strat de pamânt (adus din alta parte), iar mai apoi, deasupra acestui strat, goldistii au pus alt strat, de data aceasta unul de gazon… si uite asa, s-a realizat „ecologizarea“ haldelor!
Rezistenta de la Rosia este erodata, zi de zi, de dezbinarea cultivata de RMGC. Satul si comunitatea constituie astazi o structura bizara. „Cred ca acolo este unica localitate din lume in care oamenii spun cã nu vor ca patrimoniul lor istoric sã fie integrat in sistemul UNESCO, singurul loc in care localnicii nu sunt de acord cu un festival care, de bine de rau, aducea câteva mii de turisti care, pentru câteva zile, dorm, manânca in casele localnicilor si admira comunitatea, chiar daca patrimoniul a fost cumparat de RMGC“, mi-a spus tânarul istoric Razvan Pop dupa ce s-a intors de la ultima editie FânFest.
In legatura cu problematica dificila (culturala, economica si umanitara) nascuta dupa privatizarea minei de stat la Rosia Montana si dupa manifestarea tuturor efectelor adiacente, ma exaspereaza faptul ca exista o puternica secesionare a discursului despre destinul localitatii; astfel, ecologistii vorbesc doar despre salvarea naturii, istoricii despre prezervarea siturilor arheologice, mai ales a galeriilor romane, iar geologii despre epuizarea zacamântului de aur prin tipul de exploatare agresiva si nociva propus de RMGC (exploatarea prin procesul de cianurare). Dar Rosia este unica, cel putin pentru mine, si prin faptul ca este o manifestare a interculturalitatii transilvanene. Rosia este un loc al memoriei vizavi de formularea moderna a identitatii ardelene a comunitatilor multietnice; in acest context, Rosia este o localitate care demonstreaza, acum doar prin cladirile de patrimoniu si prin mormintele biconfesionale ale cimitirelor, ca in Transilvania, dincolo de orice fel de discurs nationalist, exista o singura Transilvanie, colorata, contradictorie si simultana cu imaginile Transilvaniilor promovate de mentalitati reziduale, de discursurile politice si istoriografice militante.
Sentimentul Apocalipsei
Rosia este o parte din Transilvania copilariei mele, acea partea colorata viu si neafectata (inca) profund de edilitarismul ceausist, partea in care se vorbeau mai multe limbi, se imprumutau obiceiuri, existau familii mixte, deci mixaje culturale, partea care demonstra posibilitatea coexistentei. Acum, guvernantii Romaniei, precum si Presedintele devenit si cel mai incisiv lobbyist al proiectului minier al Goldului, vor sa pustiasca totul si aici… Aici, dar la alta scara, si in alta maniera, se distruge identitatea transilvaneana, se intâmpla ceea ce a fost savârsit si in Banatul Montan (mai ales la Anina), in Muntii Apuseni (la Zlatna, la Abrud). Simti parca mirosul descompunerii acestor orase miniere, a ramasitelor unei istorii singulare…

Dupa ce stai o zi la Rosia, cu greu doua, traiesti sentimentul Apocalipsei. Acolo se distruge ceea ce ar demonstra, asa cum am mai afirmat, ca in Transilvania a existat nu doar multiculturalitate, ci si iterculturalitate. Acum insa se intâmpla ceva paradoxal si hilar, ceva ca la vreme de razboi, viata se trece alaturi de moarte; locurile sociale din centrul istoric – crâsma, numita popular „La Craci“, magazinul mixt –, locuri inca active, sunt inconjurate de ruine, de bisericile romano-catolica si unitariana, de cladiri de patrimoniu acoperite cu prelate impermeabile care, prin simularea arhitecturala si texte ipocrite, sustin ca, daca proiectul minier intra in functiune, Gold va restaura respectivele cladirile – oricum, prezervarea si restaurarea (ar trebui sa scriu reconstructia) era/este responsabilitatea companiei miniere care, pâna in 2008, a achizitionat o parte semnificativa din cladirile de patrimoniu, acestea intrând in proprietatea ei. Atunci, cine si ce ii impiedica pe cei de la RMGC sa le „reconsidere“ cultural inca de pe acum?
O forma de ipocrizie extrema
Frumusetea pustiita si mutilata a Rosiei te bulverseaza… desigur, daca esti empatic, daca stii si ceva istorie. Cele noua cimitire, mai ales cel catolic, catedrala romano-catolica, dar si toate bisericile reprezentative pentru cultele crestine din Transilvania vorbesc, inca, despre caracterul multicultural al vechiului oras minier. Acum, parca o forta ascunsa, o vâlva neagra – de fapt, rapacitatea umana, febra aurului –, usuca totul. Gold Corporation practica o forma, inedita pentru noi, de santaj sentimental si de ipocrizie extrema. Mesajele subliminale fixate pe cladirile de patrimoniu conditioneaza refacerea, restaurarea, conservarea si integrarea patrimoniului provenit din secolele XVIII-XIX in circuitul turismului cultural – patrimoniu edilitar aflat in stare avansata de degradare –,de aplicarea proiectului companiei; desigur, aceste mesaje coexista cu hartile care ofera solutii pentru stramutarea comunei, caci, si acest lucru se omite in orice explicatie, cariera de exploatare agresiva a minereului se va deschide chiar sub spatiul actual al localitatii.
Informatiile contradictorii sunt lansate spre a crea confuzie, incertitudine, abandon. Dar cine vrea sa fie informat poate afla ca un astfel de loc devine (inevitabil) un desert; in acest context, nimeni nu este interesat sa faca turism cultural intr-o geografie culturala compromisa, nociva…. acum ma gândesc ca acolo ar merge o telegondola, ca te chinui tare ca sa ajungi, pe jos, in urcus, la Taul cel Mare, care, si el, a devenit, in mare parte, proprietatea companiei.
Când am plecat de la Rosia parca aveam cenusa in gura. Reeditam starile traite in Tara Hategului, in Banatul Montan, in Tara Fagarasului. Eram martora decadentei, nu a modernizarii. Am sentimentul ca rapacitatea si iresponsabilitatea manifestate la Rosia Montana nu sunt altceva decât vârful aisbergului. Doar realizarea echilibrului intre trecut si viitor este calea atingerii prosperitatii.
Ce mai este Rosia Montana. Ipocrizia PR-ului goldist si cine pe cine minte
Despre ceea ce se va numi, cu certitudine, peste ani, Afacerea (veroasa) Rosia Montana s-a scris mult, s-au oferit date si detalii cu privire la aspectele geofizice, la impactul ecologic, la minciunile institutionalizate vizavi, mai ales, de ceea ce ar insemna exploatarea aurului de la Rosia prin metodele drastice ale proiectului minier propus de Rosia Montanã Gold Corporation. Despre aceste aspecte s-a scris in „Declaratia Academiei Române“ din februarie 2006 si in articol documentat si amplu, publicat inca din 2007 de Armand Gosu (vezi revista „22“, art. „Rosia Montana, pretul corect“; www.revista22.ro)
Intre anii 1997-2002, RMGC a intreprins explorari geologice pentru determinarea cantitatii de minereu aflat la Rosia Montana si a finantat, mai ales din 2000, cercetari arheologice in zona (a implicat specialisti de la Muzeul National al Unirii Alba Iulia si de la Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural National, in scopul declarat de a evalua potentialului arheologic si arhitectural al Rosiei Montane). Arheologi implicati in sapaturi mi-au vorbit despre „deschiderea“ Goldului spre descoperirea si conservarea unor situri arheologice. Astfel, RMGC si-a asigurat si un numar de lobbyisti, mai mult sau mai putin activi, impresionati de „generozitatea“ Goldului, caci, dupa cum se stie, investitiile in arheologia româneasca sunt minimale, iar echipamentele sunt primitive.
Cu referire la sapaturile efectuate, unii arheologi afirma ca peste tot, dar mai ales in zona Corna, au descoperit, pe lânga urme istorice remarcabile, si celebra „piatra de cioara“ care demonstreaza prezenta minereului pretios. Ca urmare a evaluarilor (indeosebi investigarii geologice) care au semnalat existenta unor cantitati impresionante de zacamânt aurifer, RMGC a achizitionat intre 2002 si 2008 proprietati in zona localitatii Rosia Montana, pe baza unui Plan de actiune pentru stramutare si relocare a localitatii, actiune controversata si fara justificare legala, intrucât proiectul minier Rosia Montana nu avea aprobarile legale pentru inceperea exploatarii la suprafata. Primele rezistente la proiect s-au manifestat inca din aceasta perioada.
De când am calcat in Rosia Montana, mi-a retinut atentia o casa modesta, de culoarea pâclei, pe care se prafuise un banner cu un mesaj categoric: „Aceasta casa nu este de vânzare“. Am inteles imediat si astfel am reusit sa percep si lipsa de credibilitate a mesajelor Goldului, care afirmau repetitiv: „…noi vom restaura aceasta cladire daca se aplica proiectul minier“. Or, dupa cum am mai sustinut anterior, RMGC este proprietarul cladirilor de patrimoniu din Rosia; dupa ce Goldul a achizitionat aceste bunuri imobiliare, a aplicat o politica distructiva, a abandonat si a distrus, prin demolare, peste 150 de case exemplare pentru arhitectura specifica zonei (vezi foto: ruinele casei parohiale romano-catolice).
Cred ca explicatiile si demersurile initiate de ARA (Asociatia Arhitectura. Restaurare. Arheologie), in special actiunea de restaurare a casei parohiale unitariene (operatiunea a fost realizata intre 2007-2010), sunt cele carora trebuie sa le acordam credit când discutam despre specificitatea arhitecturii Rosiei si despre starea si statutul patrimoniului (manifestarile responsabile ale grupului de specialisti sunt expresia respectului pentru spiritul locului). Cladirile vechi ale Rosiei nu sunt, dupa cum se afirma pe site-urile Goldului, expresii ale arhitecturii populare, ci constituie un peisaj cultural unic in istoria târgurilor si a oraselor miniere din Transilvania si Banat. Edificiile publice, bisericile din secolul al XVIII-lea (vezi si Biserica de Zid, care apartine cultului ortodox, dar si bisericile unitariana si romano-catolica, refacute dupa rascoala condusa de Horea), cladirile industriale, locuintele si anexele gospodaresti „poarta semnele particulare ale arhitecturii culte transilvanene filtrate prin fondul vernacular al arhitecturii montane a Apusenilor“; fondul construit istoric si inca viabil al Rosiei Montane „este o parte de neinlocuit a zestrei culturale a tarii si, in acelasi timp, o resursa cu adevarat consistenta si sanatoasa pentru dezvoltarea comunitatii pe termen nelimitat, pentru o dezvoltare durabila. Acest patrimoniu trebuie revitalizat, refunctionalizat, reintergrat unei comunitati care nu trebuie sa dispara. Intr-un cuvânt, SALVAT“ (vezi www.simpara.ro ).
Presiuni continue, cu
complicitatea autoritatilor
Combinatia dintre promovarea prin spoturi publicitare cu mesaje impregnate de optimism economic, cu formule despre escatologia economica  – vezi frecventa, cu efect hipnotic, a termenilor „dezvoltare durabila“, „noi locuri de munca“, „cresterea rezervelor de aur ale României“, prin punerea in aplicare a proiectului minier RMGC – si asa-zisele restaurari finantate si finalizate de Gold (mai mult cârpeli si zugraveli, cosmetizari de suprafata, chiar falsificari ale structurii istorice; in schimb, nu se face nimic in vederea evidentierii unor edificii de secol XVIII, cladiri aflate pe drumul care urca de la Casa Casina la cimitirul reformat) ar exemplifica buna credinta a RMGC, mai mult chiar, vocatia culturala a Goldului. Insa realitatea confirma existenta unui razboi de durata, preponderent psihologic, care implica politica de presiune exercitata asupra locuitorilor inca din perioada guvernarii Nastase (de la penele de curent si defectiunile provocate programatic in sistemul de pompare a apei potabile, la complicitatea autoritatilor locale, care fac imposibil orice demers ce vizeaza dezvoltarea alternativa, deschiderea unui restaurant in centrul istoric, incurajarea agroturismului si a turismul cultural).
Desigur, povestile despre raporturile cu compania miniera sunt spuse in soapta, sub camerele de supraveghere ale Goldului; dar cel mai mult ma revolta formele insolente prin care RMGC incearca sa convinga strainul, autoritatile, mass-media cu referire la interdependenta dintre procesul de exploatare miniera si restaurarea patrimoniului istoric (vezi continutul placutelor care marcheaza monumentul si subliniaza importanta patrimoniala a edificiului, uneori subevaluând-o). Astfel, in timp ce site-urile Goldului afirma ca in 2011 „35 de case monument istoric si trei biserici din Rosia Montana vor fi restaurate de compania miniera Rosia Montana Gold Corporation, una dintre ele fiind deja finalizata“, aceleasi surse sustin ca, in viitorul apropiat, se va restaura si vechea scoala si biblioteca, respectiv vechea primarie, iar pentru 11 cladiri din centrul comunei „sunt deja finalizate proiectele de reabilitare“ (vezi www.rmgc.ro;www.rmgc.ro/media/informatii-proiect-rosia-monanta.html; www.rmgc.ro/media/comunicate-de-presa.html). Insa, in fapt, peste tot, pe cladirile care poarta sigla care inregistreaza bunul patrimonial, precum si pe site-urile companiei se comunica faptul ca procesul de reabilitare a patrimoniului este conditionat de aplicarea „programului propus de compania miniera Rosia Montana Gold Corporation“ si ca doar o data cu debutul acestuia incepe, cu adevarat, procesul de restaurare a patrimoniului imobil.
Ce ne cere RMGC: un credit de incredere nelimitat!
Ce mai tura-vura, conform piaristilor Goldului, ar trebui sa mergem pe incredere, sa ii acordam companiei care s-a prefacut ca restaureaza patrimoniul pe care are de când sa-l darâme sau sa il stramute un credit de incredere nelimitat! Citez, la intâmplare, fragmente din continutul optimist si adesea ambiguu al acestor placute fixate pe cladirile cu valoare istorica: „Dupa restaurarea cladirii, finantata de RMGC, obiectivul va fi repus in circuit public“ (este vorba despre vechea scoala germana, obiectiv marcat cu nr. 342, complex de cladiri ridicat in jur de 1830, cu zid exterior inalt, sustinut, ca sa nu se prabuseasca, printr-un sistem primitiv). La nr. 395, la Casa Kovacs, placuta de inregistrare ofera informatii despre vechimea fostului atelier de croitorie care a functionat in casa alba si inalta, si se incheie cu formula devenita clasica: „Cladirea va fi restaurata odata cu demararea proiectului minier“. Casa Henes, de la nr. 409, ne ofera aceeasi „perspectiva“, aceleasi cuvinte-cheie care fac parte din strategia piarista a Goldului. Desigur, aceleasi vorbe cu mesaj subliminal sunt cu insistenta raspândite si prin publicatia sustinuta financiar de companie – „Ziarul Muntilor Apuseni“ (vezi si www.ziare.com/rosia-montana/…/vechea-scoala-si-primaria).
In România, pozitia ARA imi pare exemplara, stiintifica. Si ma refer la o scrisoare deschisa adresata Primului Ministru, intitulata „Atac final la Rosia Montana“. Autorii acesteia acuza faptul ca RMGC, prin GIPMPCRM (asa-zisul Grup independent pentru monitorizarea patrimoniului de la Rosia Montana, in fapt, o asociatie lobbyista) determina „destinul patrimoniului cultural românesc“; e tragic, si subliniez acest lucru si eu, ca oamenii de cultura din GIPMPCRM si chiar membrii ai Comisiei Nationale de Arheologie (CNA), precum si inaltii functionari din Ministerul Culturii „intorc spatele realitatii, calificând drept intentii de salvare a patrimoniului cultural propunerile proiectului RMGC“. Eu as spune poate mai mult si mai altfel, pornind de la expunerea finalitatilor, prezentate transparent de acest grup de profesionisti lobbyisti care afirma ca isi asuma responsabilitatea de a oferi „…un raspuns la preocuparile si ingrijorarile exprimate de asociatiile profesionale, de Academia Româna, de asociatiile neguvernamentale si de reprezentanti ai societatii civile in legatura cu situatia actuala si cu viitorul patrimoniului cultural de la Rosia Montana“. In fapt, s-a dus o campanie antistiintifica de minimalizare a interesului istoric al Rosiei Montane. Machetarea complexului amenajarilor miniere romane din Masivul Cârnic, realizarea unor copii cu caracter muzeistic ale acestui sit arheologic este un act superficial, iresponsabil si manipulativ facut pentru a crea impresia de echilibru si de credibilitate, desi, in mod inevitabil, aceste urme istorice de exceptie vor fi sacrificate prin „exploatarea la zi a masivului“.
Manipulare si iresponsabilitate vs Raportul prezidential din 2008
Autoritatile centrale si locale, chiar si Presedintele coparticipa la agresivitatea sistemului de manipulare a opiniei publice, exploatând ca pe o oportunitate criza actuala, legând in maniera iresponsabila soarta patrimoniului, o dovada a identitatii, de ceea ce ar insemna spectrul problemelor economico-sociale ale României si ale zonei. Stupefianta este, mai ales, atitudinea Presedintelui, care face lobby activ, din aceasta vara (a declarat insa si in timpul competitiei electorale din 2009 ca agreeaza proiectul RMGC). Astfel, Presedintele a uitat de recomandarile si concluziile avansate cu referire la afacerea Rosia Montana de Comisia Prezidentiala pentru patrimoniul construit, siturile istorice si naturale, comisie infiintata prin Decizia Presedintelui României din 18 aprilie 2008. Concret, Raportul prezidential „Patrimoniul construit si natural al României in pericol“ afirma ca:
„Rosia Montana este unul dintre cele mai expresive si mai cunoscute situri istorice din România. (…) Situl, cu valoare de peisaj cultural, cuprinde 43 de monumente istorice clasate, la care se adauga numeroase alte zone arheologice, investigate sau doar reperate, si doua monumente ale naturii s…t Rosia Montana este supusa astazi unei amenintari grave: reluarea la o scara mult mai mare a exploatarii miniere de suprafata, prin cianurare. Situatia Rosiei Montane exemplifica in cel mai inalt grad posibilitatea de atingere a securitatii nationale prin distrugerea patrimoniului subteran si suprateran (istoric si natural), in numele unei investitii economice prezentate ca unica varianta pentru o dezvoltare durabila. s…t Demararea proiectului de exploatare a aurului, deocamdata suspendat, ar atrage dupa sine: distrugerea in totalitate a patrimoniului arheologic si istoric, reprezentând argumente fundamentale ale istoriei si identitatii nationale; anularea marturiilor diversitatii culturale si a dreptului la memorie; o grava atingere, pe termen lung, adusa mediului natural, precum si pericolul unei catastrofe ecologice de proportii; distrugerea coeziunii sociale; anularea perspectivelor de ecologizare a zonei, intr-un viitor previzibil, si a dezvoltarii durabile a acesteia; distrugerea ireversibila a unui peisaj cultural de prim ordin pentru România si pentru patrimoniul cultural si natural european“.
Asadar, prin aplicarea controversatului proiect minier s-ar savârsi un act genocidal; oricine citeste definirile si asertiunile din repertoriul juridic cu privire la natura actului genocidal sau la genocid cultural se lamureste definitiv, vizavi de o astfel de abordare severa. Si atunci ma intreb, pur retoric, in forul interior: ce/cine manifesta un comportament public, national sau antinational, in problema disparitiei unui sit de exceptie, cu rol semnificativ in constructia noastra identitara…? Cred ca orice comentariu este inutil.
Lovitura de gratie pentru
Rosia Montana
Intre timp, Rosiei i se mai pregateste ceva. Acel lucru va desfiinta orice opozitie cu referire la aplicarea proiectului RMGC; oricâte eforturi ar depune ong-urile, cadrul legislativ realizat prin modificarea Legii minelor va anihila orice demers generos cu referire la supravietuirea localitatii Rosia. Toni Grebla (senator PSD si presedintele Comisiei juridice din Senat) si Ion Ruset (senator PDL) au initiat, in iunie 2009, un proiect legislativ de modificare a Legii minelor 85/2003, in favoarea intereselor concesionarilor de mine, adica in favoarea Gabriel Resources – Rosia Montana Gold Corporation; expunerea de motive pledeaza pentru eliminarea dificultatilor judiciare intâmpinate de RMGC in ultimii ani (avize de mediu, avize de urbanism, anularea sau invalidarea acestora, certificate de descarcare de sarcini arheologice, exproprieri, preluarea proceselor pentru proprietate a unor terenuri si instalatii revendicate de localnici, lipsa de finantare a autoritatilor centrale sau locale).
Proiectul de lege al celor doi lobbyisti propune, in primul rând, usurarea procesului de expropriere a unor obiective „de importanta strategica nationala“; exproprierea s-ar realiza in numele statului român, de catre titularul licentei, care poate fi si o societate privata. Proiectul de modificare a Legii minelor mai prevede si accelerarea scoaterii terenurilor arabile din circuitul agricol, ceea ce ofera oportunitati pentru speculatiile imobiliare si nu numai; proiectul de modificare a Legii minelor 85/2003 a fost adoptat de Senat in 27.10.2009; dupa ce a trecut de Senat, proiectul legislativ a ajuns in noiembrie 2009 (in campania electorala pentru prezidentiale) la Camera Deputatilor (camera decizionala pe acest proiect legislativ) si a reusit sa primeasca aviz favorabil; si guvernul Boc 1 si-a dat acordul pe proiectul lui Toni Grebla si Ion Ruset.
Astfel, guvernantii au acceptat ideea ca exproprierea sa poate realiza direct prin titularul de licenta. Proiectul de modificare a Legii minelor se afla pe lista scurta a proiectelor care urmeaza sa fie aprobate de plenul Camerei Deputatilor, la inceputul sesiunii parlamentare din septembrie. Dupa declaratiile politice de la sfârsitul lunii august 2011, sunt convinsa ca firma Rosia Montana Gold Corporation va fi principala beneficiara a demersului legislativ si va intra in posesia aurul din Muntii Apuseni. De altfel, Compania mai are inca sase proiecte in Patrulaterul de Aur al României. Si Goldul va invinge, cu atât mai mult cu cât statul, disfunctional in alte probleme vitale pentru comunitate, devine interesat si eficient in aprobarea proiectelor care satisfac interesele de grup, afacerile sponsorilor electorali. Institutiile statului sunt cei mai buni lobbyisti.
Asa va lua sfârsit razboiul din Rosia Montana, razboiul dintre progoldisti – minierii companiei; fostii locuitori care si-au mai pastrat viza de resedinta si care fac, in maniera agresiva, propaganda RMGC si pentru ca nu mai sunt legati de destinul localitatii, ci de compensatiile/recompensele pecuniare promise de Gold; administratia locala; nationalisti români radicali carora le surâde ideea disparitiei unei localitati multietnice, a unei dovezi istorice a specificitatii transilvane; acestia din urma merg cu atacurile impotriva rezistentei antigoldioste pâna la a acuza ong-urile de „extremism ecologisto-marxist“ – si antigoldisti, tot mai putini printre localnici (dupa ce am revazut documentarul „Uj Ekdorado“, m-am intrebat de ce preotul ortodox care profetea venirea urgiei ceresti pentru Gold nu mai este implicat in apararea locului, ca doar Biserica Ortodoxa de Zid este si ea edificiu de secol XIX, iar in cimitirele ortodoxe inscriptiile chirilice ale unor pietre tombale dau indicii despre vechimea comunitatii crestin-ortodoxe din Rosia).
Dezbinarea a devenit astfel cel mai eficient produs RMGC; pentru a o permanentiza, compania miniera si-a fabricat propria ei societate civila, un oficios (mai inainte amintit), festivitati poporane mineresti (vezi Ziua Minerului, care isi propune sa contracareze emulatia FânFest), asociatii si fundatii care functioneaza in casele Goldului si care isi asuma rolul de centre de informare (vezi Pro-Dreptatea, Sindicatul Viitorul Mineritului, Pro-Rosia Montana, Asociatia Maghiarilor din Rosia Montana).
Sunt eforturi substantiale, având in vedere ca Gold a cumparat aproape tot (nu o sã uit curând cum arata malurile Taului Mare, altadata locuri de agrement si de pescuit; o parte din spatiu este proprietatea companiei si e amenajata ostentativ, numai pentru angajatii Goldului; malurile mâloase si apele tulburi sunt la dispozitia celorlalti; asistam astfel la un act de segregare); doar 20% dintre oameni si case nu ii apartin inca companiei…
Doar introducerea Rosiei Montane pe lista tentativa a UNESCO poate crea contextul favorabil salvarii, restaurarii si valorificarii comunitatii si patrimoniului, din perspectiva turismului cultural.
Aderarea la proiectul RMGC are si „calitatea“ de a compromite. Citesc textele progoldiste, si cred ca visez când vad retoricile gaunoase si autiste, emfaza lobbyistilor, pretentiile escatologice; indeosebi, animatorii academici ai proiectului vorbesc/propun microproiecte culturale himerice, in special cu caracter muzeistic (un Muzeu al Tarii Motilor, o rezervatie arheologica etc), vorbesc despre „politicile culturale ale RMGC“, despre cele „70 de milioane de euro alocate patrimoniului cultural local, in toate formele sale, de catre compania miniera… o investitie fara precedent, de natura sa salveze si sa puna in circuit obiective culturale, care, in conditiile perpetuarii starii de fapt, ar fi sortite disparitiei. Aceasta majorare substantiala de buget pe care Ministrul Culturii a obtinut-o in urma negocierilor cu compania miniera ne face si mai increzatori in capacitatea si buna credinta a investitorului de a concretiza in mod exemplar recomandarile pe care i le-am adresat recent“.
Asadar, sa intelegem ca exista o relatie parteneriala solida in Afacerea Gold Corporation intre stat si RMGC. Astfel de asertiuni sunt expresia „plenara“ a duplicitatii specifice epocii si locului. Ideea de a-l impovara pe celalalt cu efectele reprobabile ale propriilor actiuni, cu responsabilitati inchipuite este si ea o strategie politica uzata, dar inca viabila; astfel, in discursul progoldist al anului 2011 se vorbeste despre reactia antigoldista, despre rezistenta la schimbare ca rudiment conservator, ca act iresponsabil si las, care ar avea ca efect „prelungirea artificiala a crizei in zona si in România“ (vezi retorica GIMPCRM exprimata in scrisoarea din 17 iulie 2011, adresata Primului Ministru; de altfel, obsesiv, in toate declaratiile de presa ale grupului, se afirma ca „o buna conservare a patrimoniului nu se poate face in conditiile unei dezvoltari economice precare a zonei in care se afla Rosia Montana…vocatia localitatii este una miniera, dar aceasta presupune o abordare moderna, durabila, responsabila fata de mediu si patrimoniu“.
In loc de concluzie:
coruptul care corupe
In acest context atât de dramatic, argumentele unui discurs lucid par inutile. Cineva, oricine, se poate intreba de ce am (mai) scris militant despre soarta Rosiei, mai ales ca eu una cred ca, din pacate, sistemul Goldului va avea in final câstig de cauza. As putea raspunde precum in filmele cu copii razgâiati : „D-aia“ sau as putea sa repet o banalitate consacrata, ceva de genul „speranta moare ultima“. Dar, nu e asa… pur si simplu, am simtit ca am de platit „o datorie de onoare“ pentru darul oferit mie, un spirit blazat, de frumusetea si spiritul locului.
Probabil, Rosia Montana va muri, indiferent de cine vine sau pleaca de la putere. In joc sunt bani, multi bani, care, sub o forma sau alta, au ajuns la politicienii din toate partidele, din toate institutiile politice si culturale cu vreun rol sau rolisor in problema aflata in discutie. Companiile occidentale respecta si aplica in tari ca România „obiceiuri ale pamântului“, cunosc aspectele vulnerabile ale societatii si le exploateaza.
In ultimii ani, am ajuns, cu greu, la o explicatie simpla si tragica, privitor la natura intâmplarilor prin care trecem; astfel, imi explic cum un capitalist care se poarta corect in lumea occidentala, unde democratia este functionala si se impune ca axiologie, se manifesta diferit, chiar in maniera veroasa, intr-o lume guvernata de arbitrar, de rapacitate si de indiferenta vizavi de prezervarea bogatiilor nationale; aici, in acest cadru, se manifesta astfel natura umana corupta, iar capitalistul occidental devine – cu usurinta, fara probleme/complexe de constiinta – coruptul care corupe.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper