Porno pansiv: „Enter the Void“ de Gaspar Noé

Un articol de CATALIN OLARU

Paradoxal, o buna parte din atractia pe care unele jocuri video o exercita asupra pasionatilor deriva nu atât din caracterul exceptional al actiunilor protagonistului, altfel spus, nu din ceea ce il consacra, prin raport cu gamer-ul, ca fiind altfel, cât din masura in care avatarul si cel care il dirijeaza se aseamana. Sariturile improbabile, rezistenta crescuta la lovituri si gloante, puterea de a zbura sau de a se face nevazut, toate au farmecul lor, dar ceea ce ii face sa jubileze pe unii fani e abilitatea eroului de a indeplini o serie de comenzi care, din perspectiva strict utilitara, nu se justifica (Duke Nukem care merge la toaleta sau sa isi ia un suc de la un automat, de pilda). Astfel de diversiuni au aparut pentru a provoca admiratia (cu cât un joc e mai avansat din punct de vedere tehnic, cu atât e mai mare libertatea eroului, care trage din orice pozitie, dar poate sa si mute o caldare de pe marginea drumului), si au menirea de a oferi câteva momente de respiro intre o repriza si alta de pac-pac cinstit si, de regula, intens.
„Enter the Void“ (2009), cel mai recent film al lui Gaspar Noé, e filmat ca un shooter (când first person, când third person), respectabilitatea lui depinde aproape in totalitate de astfel de momente de respiro, iar pac-pac-ul pe care il ofera, cel putin la fel de agresiv ca acela al unui joc video cu impuscaturi, e de natura pur pornografica.
Intreaga actiune e filmata din perspectiva lui Oscar (Nathaniel Brown), pe care ajungem sa il vedem, din cele 2 ore si 41 de minute cât dureaza filmul, doar câteva secunde: când se uita in oglinda, când consumul de droguri ii provoaca o experienta extrasenzoriala si când moare. In consecinta, un rol usor pentru Brown si un erou pe care l-am recunoaste mai degraba dupa umeri si ceafa, decât vazut din fata.
Altfel, alegerea tehnicii de filmare point of view presupune perioade mai mari sau mai mici de intuneric total (când eroul clipeste sau când trece prin ziduri), un traseu al camerei intotdeauna sinuos, precum si un episod psihedelic care nu vadeste cine stie ce imaginatie din partea lui Noé – ceea ce Oscar vede dupa ce consuma un halucinogen nu e foarte diferit de ce se formeaza de obicei intr-un caleidoscop oarecare. O consecinta secundara a acestei optiuni sunt culorile tipatoare, facute si mai frapante de starile alterate prin care trece protagonistul si date de neoanele omniprezente in Tokio, de stroboscoapele cluburilor unde Oscar cumpara ori vinde droguri sau puse in cadru de Noé, pentru ca asa a vrut el. Pe scurt, filmului ii lipseste orice, mai putin culoarea.
Consecventa
Cu câteva minute inainte de a muri, lui Oscar i se face un rezumat al „Cartii tibetane a mortilor“. Dupa moarte, spiritul raposatului zaboveste o perioada pe pamânt, pentru ca apoi sa se reincarneze, ii explica Alex (Cyril Roy), prietenul sau. Dupa ce e impuscat in timpul unei tranzactii cu droguri, lui Oscar i se intâmpla exact aceleasi lucruri: incepe sa bântuie de colo-colo, undeva la câtiva metri deasupra pamântului, urmareste ce li se mai intâmpla cunoscutilor sai, apoi se reincarneaza. Intâmplator, acest „ce li se mai intâmpla“ presupune in principal sex si nuditate. De cele mai multe ori, unul dintre participanti este Linda (Paz de la Huerta), sora lui Alex, pe care protagonistul o urmareste pe indelete, inclusiv in timpul unei acuplari cu o colega de bransa sau atunci când i se face un chiuretaj. Incestul e prefatat de nenumarate ori (de altfel, in debutul filmului, suntem lasati sa credem ca Linda este amanta lui Oscar), dar in cele din urma nu mai are loc. E inlocuit de voyeurism si de faptul ca Oscar o alege pe Linda drept mama in viitoarea lui viata. In drumul sau catre reincarnare, protagonistul contempla minute in sir mai multe cupluri facând dragoste, fiecare in propria sa camera de hotel. Ultimul dintre acestea e format de Linda si Alex, iar finalul scenei de dragoste are in centru un penis intr-un du-te vino hotarât, care in cele din urma elibereaza un furtunos jet de sperma catre camera.
Astfel se justifica naratiunea nonlineara, stilul vizual al filmului sau invocarea mitologiei tibetane, toate sunt acolo pentru a acoperi adevarata natura a lui Noé, si anume aceea de pornograf. Ele creeaza un cadru ideal pentru apetenta acestuia de a filma cât mai multe copulatii in acelasi film (si de a le vinde drept arta). „Enter the Void“ e departe de a fi opera frusta a unui creator eliberat, al carui talent transcende conventiile – gustul indoielnic caracterizeaza atât scenele fara perdea, cât si interludiile intelectualo-lacrimogene. Intr-un cadru, Linda cea de acum plânge pe canapea; in celalalt, Linda pe când avea trei ani plânge pe canapea, iar din aceeasi categorie fac parte parintii celor doi, care revin obsesiv. Acestia apar când dezbracati (in familia lui Oscar ori se alapteaza, ori se face baie sau sex), când tumefiati si plini de sânge, pe cale de a muri.
Halucinatii anoste, citate freudiene si un penis care ne ejaculeaza in fata, iata un exemplu rar in care pornografia propriu-zisa si pornografia intelectuala se regasesc intr-unul si acelasi produs.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper