Hipsteri si bad boys

Un articol de ALEX GOLDIS

Bogdan Cosa, „Poker“, Cartea Româneasca, Bucuresti, 2011, 200 p.

 

Putini debutanti au avut in ultima vreme succesul de public al lui Bogdan Cosa. La doar câteva zile de la aparitie, romanul „Poker“ figura deja pe lista celor mai vândute titluri Cartea Româneasca de la Bookfest 2011, devansând scriitori consacrati. Sigur ca responsabila e, in primul rând, promovarea eficienta pe site-uri si pe diferitele retele sociale – care vor deveni, daca nu sunt deja, un mecanism mediatic extrem de eficient, cu consecinte si in receptarea literaturii. Promovarea de tip vechi, cu lansari de carte sau cu publicarea de foiletoane in reviste, aproape ca nu mai are niciun impact. Daca vrea sa fie cât de cât citit, noul scriitor va trebui neaparat sa se transforme intr-un blogger, un twitterist, un facebooker – pe scurt, intr-o prezenta carismatica in mediile internautice. Mai interesant e ca incep sa apara si la noi scriitori tineri consacrati direct de aceste medii, inainte de a trece pragul propriu-zis al debutului editorial. Cel mai evident exemplu in acest sens e, probabil, Andrei Ruse, care inverseaza logica – cel putin cea cunoscuta pâna acum – afirmarii in circuitul literar: pentru el, publicarea volumului la cea mai mare editura româneasca e o consecinta a notorietatii pe Internet, nu invers, asa cum ar fi fost „normal“. Aproape ca nici nu se mai vede, dincolo de aceasta ceata mediatica densa (critici si scriitori seriosi au inghitit gogoasa) ca „Dilar pentru o zi“ e un roman sters si rau scris, care ar fi putut sa faca in continuare anticamera editurilor.
Niste interlopi simpatici
Cu Bogdan Cosa lucrurile stau insa diferit. A atras, la cartea lui, nu-i vorba, o tematica la moda – titlul romanului e simplu, dar provocator –, dar si realele calitati ale autorului. Bun cunoscator de literatura, debutantul de doar 22 de ani e proaspat iesit de pe bancile atelierelor de creative writing de la Brasov, unde au mai facut scoala scriitori precum Dan Taranu, Stefania Mihalache, Adriana Barbat sau Naomi Ionica. Ce-l individualizeaza pe Bogdan Cosa in acest grup (si, probabil, in intreaga proza tânara) e economia de mijloace si lipsa aproape totala de anxietati livresti. Un stil succint, straight, care vine stilistic in descendenta unor Norman Mailer – Bret Easton Ellis, face ca romanul sau, destul de scurt ce-i drept, sa poata fi citit dintr-o suflare. Nimic din fitele debutantilor de artisti neintelesi, doritori sa-si puna mereu in scena optiunile literare, nu transpare in scriitura lui Bogdan Cosa. Si e ciudat cum acest stil modest si usor dezabuzat reuseste sa acopere o serie de naivitati de conceptie, creând, per total, senzatia de maturitate a scriiturii. Ceea ce surprinde de fapt la „Poker“ e buna gestionare stilistica a unei povesti senzationaliste, usor de scapat din mâna altminteri. Romanul lui Bogdan Cosa functioneaza in subtext dupa principiul unei dinamici compensative, in care exagerarile naratiunii propriu-zise sunt mereu moderate de o retorica simpla si directa.
Pe scurt, „Poker“ spune povestea unui tânar dezorientat, aflat permanent la limita dintre doua lumi. Pe de o parte, e dominat de o identitate nocturna, din care nu lipsesc jocurile de noroc, banii, femeile periculoase si amicii care de care mai aventurosi, iar pe de alta parte, de o dimensiune diurna, a poeziei, a confortului casnic si a aspiratiilor familiale. Ceea ce-ar fi putut devia intr-o antiteza stridenta sau macar suparatoare se contureaza mai degraba ca un conflict mocnit, ramas undeva in fundalul naratiunii. Cel mai adesea universurile paralele comunica la mai multe niveluri. Odata, pentru ca dracul gambler-ilor nu e chiar atât de negru cum ar fi putut sa para la prima vedere. De la Misu si Matei, apropiatii protagonistului, pâna la mai turbulentii Paraschiv sau Dragos, toti sunt niste interlopi simpatici, mucaliti, patrunsi de cultul camaraderiei. Daca insala, acesti haiduci ai «Poker»-ului, „trisori curati in acte“, o fac cu tact si cu grija de a nu vâna decât „pestii“ cei mari sau miscarile speculative de capital online. Nici „obsedati de bani“, cum mustra Alexandru Musina de pe una din mansetele cartii, nu prea sunt eroii lui Bogdan Cosa, caci banul e important doar in masura in care poate aduce o plus-valoare de aventura. Din aceasta cauza, profitul nici nu se prea prinde de ei – nu se transforma, adica, in proprietate: „Astia când aveau zeci de milioane la ei, când n-aveau nici bani de tigari“. In fond, toti viseaza la marea rascumparare din limburile unei lumi in care au fost aruncati provizoriu: Dragos „imprumuta“ de la fratele mai mare doar pentru a-si demonstra virtuozitatea intr-ale poker-ului si a-si câstiga independenta, Misu pune deoparte pentru un masterat, personajul central triseaza pentru construirea familiei pe care n-a avut-o niciodata. Astfel incât „poker“-ul e, in cartea lui Bogdan Cosa, nu doar (sau nu atât) simbolul dependentei patologice sau al dorintei de parvenire, ci motor vital, proba de umanitate si prilej de incrucisari cavaleresti.
Prozatorul reface, de altfel, fara a plictisi si fara a crea senzatia ca ataseaza „burti“ inutile naratiunii, o intreaga fenomenologie a jocului de poker, de la reguli si sanse de câstig, pâna la tipologia si gesticulatia jucatorilor. Episodul cel mai lung din carte, o partida la pensiunea Albert’s – de altfel, intreaga actiune se petrece in doar doua zile – e un test de eficienta deopotriva intr-ale poker-ului si intr-ale regiei narative. Fara a uita sa ne serveasca cu lingurita normele si dinamica jocului, tânarul prozator pune, pe rând, reflectorul pe fiecare personaj. E, acest fragment, o reprezentare metonimica a intregii povesti, in masura in care poker-ul solicita in mai mare masura decât alte jocuri personalitatea jucatorilor. Cu atât mai mult, cu cât protagonistul il defineste intr-un contrast implicit cu ruleta, un gamble care degradeaza si de-personalizeaza prin excelenta: „Punctul critic e in momentul in care, vazându-se in rahat pâna la gât, ruletistul se panicheaza si isi pierde capul. Face un imprumut, vinde un bun important sau face o prostie imensa, ia bani de la camatari. Acum e disperat, se gândeste ca daca mizeaza totul pe rosu sau pe negru are o sansa din doua sa recupereze tot si sa iasa curat din mizeria asta. Si crede in sansa lui. Dar daca ii iese, nu se poate orpi, se gândeste ca nu il impiedica nimic sa se imbogateasca, crede cu nebunie in norocul lui si pierde tot. Se poate intâmpla sa piarda tot chiar dupa prima runda. Atunci treaba e mai sensibila: ori isi ia gâtul, ori innebuneste. Putini isi mai pot reveni“.
„Poker“-ul din fictiunea lui Bogdan Cosa echivaleaza, in schimb, cu un revelator al initiativei tineresti si al libertatii absolute a instinctelor. Energizant tare mai degraba decât drog, el nu e doar motorul tuturor actiunilor eroului central, ci si, in mod indirect, factor de distantare fata de cele lumesti. Frenezia vietii de noapte (ce solicita, dar nu distruge personalitatea) isi gaseste contrabalansul intr-o serie de reculuri prin care personajul central isi regenereaza simturile. Pierderea in detaliile unui hedonism casnic – de la o baie fierbinte acompaniata de un Henry Miller sau la meditatia cu motanul Jack (aka Dilaru?) pe genunchi, pâna la lectura ziarelor „de ieri“ – tradeaza si un prozator intimist, sensibil la tabieturile si ritualurile singuratatii. Toate, descrise insa cu acelasi ochi econom si febril. Alternanta episoadelor de actiune cu cele oblomoviene, dotate cu digresiuni senzoriale, nuanteaza romanul lui Bogdan Cosa. Si, cel mai important lucru, scoate personajul central din tipologia aventurierului lipsit de adâncime si-l transforma intr-un icon al sensibilitatii recente. Caci – asa se poate explica, pe alt palier, succesul de public al romanului – stilul de viata al protagonistului incifreaza toate datele sensibilitatii hipster: pustanul din „Poker“ e un tip activ doar in masura in care e reflexiv si invers („un gambler pasionat de literatura“, se zice undeva), dotat cu o impulsivitate perfect compatibila cu o mina ironica. Anticorporatist prin vocatie – poker-ul bruiaza circuitele rationaliste ale Capitalului –, mai e si educat in spiritul atentiei pentru defavorizati sau marginali. Traieste periculos, dar se bucura si de micile placeri ale vietii, insesizabile sensibilitatii conformiste. Citeste Henry Miller sau Ioan Es. Pop si asculta in masina The Doors sau Clint Mansell. Toate ar fi fost insa doar ingrediente accidentale daca n-ar fi plutit deasupra lor acel aer de efortless cool, de lejeritate nitel studiata, teoretizata de altfel de narator atunci când studiaza apartamentul unei iubite de ocazie: „Pe peretii cafenii, niste desene pe foi A4, tusuri, in general prinse cu piuneze. Inca un fotoliu-perna in forma de minde de rugby in fata mea. Ma uit in jur, pe pereti, pe jos si-mi place ce vad. Cu exceptia câtorva detalii, mansarda legitima a unui burlac. Mult lemn, putine culori, penumbra, o dezordine minima ce ma asigura ca Andreea e o tipa normala, stabila psihic. Nimic prea strident, nimic dominant, un oarecare echilibru dezinteresat. Un comfort simplu, intuit“.
Liceenii rock-n-roll
Si n-ar fi nicio problema ca prin venele personajelor lui Bogdan Cosa curge sânge de hipster – e vorba aici de un (stereo)tip social la fel de manipulabil fictional ca altele –, daca naratiunea insasi nu s-ar fi contaminat subtil de psihologia revoltatului cuminte. Desi are deja ceva din ritmul si nervul realist al prozatorilor americani contemporani, plus un gust sigur pentru suspans, tânarul prozator prefera deocamdata sa se pastreze intr-o zona calduta a plot-ului si a ideii. Ceva din cumintenia si poza pokeristilor cu aspiratii familiste se transfera unui scriitor care-si rezolva cât mai convenabil si cu cât mai putina varsare de sânge toate conflictele. Pâna in finalul romanului, intreaga tensiune se dezumfla intr-o atmosfera artificiala à la „Liceenii rock-n-roll“: banii furati de Dragos de la fratele sau sunt recuperati printr-un câstig fabulos la masa de poker, iar protagonistul se impaca cu prietena lui, nu fara o tirada care aproape ca distruge tot ce a construit prozatorul de pâna acum: „Un câine sunt. Draga mea Adelina… O sa am grija de tine. Iti promit. Uite, acum iti promit. Te duc acasa mâine si am grija de tine. O sa vina Matei si o sa vorbesc cu Padre si o sa fie bine. O sa te iau la mine. O sa vezi ca sunt un om bun si ca te iubesc. Iti promit. O sa pictezi si o sa cânti. N-o sa las pe nimeni sa se amestece in viata noastra. Nu. Gata. Tu esti a mea si o sa am grija mereu si o sa fie bine“.
Talentul real al foarte tânarului Bogdan Cosa sta tot, de acum, in capacitatea de a identifica subiecte mai consistente si in curajul/rabdarea de a le duce pâna la capat. Fara acestea, ma tem ca n-are sanse sa devina un bad boy al prozei românesti, cum ar avea calitati s-o faca, ci va ramâne doar inca un scriitor trendy al ultimei generatii.    

Un comentariu pentru “Hipsteri si bad boys”

  1. septembrie 5, 2011 la 3:24 pm

    Reusita recenzie a ”poker-ului” In mod deosebit am rezonat cu ”prozator intimist, sensibil la tabieturile si ritualurile singuratatii”. Minunata descriere!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper