Determinismul pe Intelesul tuturor: „Mr. Nobody“ de Jaco Van Dormael

Un articol de CATALIN OLARU

Daca serialul de televiziune „Seinfeld“ introducea, in lumea sitcom-ului american, notiunea ca poti face umor despre nimic, acest film cu Jared Leto in rolul principal incearca sa faca exact contrariul. Tot ceea ce regizorul si scenaristul Jaco Van Dormael crede ca merita spus despre viata, predestinare, dragoste si moarte, omul incearca sa ne spuna. Ii ia mai bine de doua ore, dar reuseste. Problema e ca ceea ce gândeste el despre viata, predestinare, dragoste si moarte e de o platitudine pe masura propriei sale ambitii.
„Un om poate avea o sumedenie de vieti, in functie de alegerile pe care le face. Oricine are in fata un numar infinit de posibilitati. In viata, nu exista alegeri bune si alegeri rele. Pur si simplu, fiecare alegere deschide drumul unei vieti diferite“. Asta a declarat Van Dormael despre filmul sau, si tot asa si arata acest „Domnul Nimeni“, ca si cum vine din universul interior al unui om in al carui vocabular intra sintagme precum „in viata e asa si pe dincolo“. Aceste panseuri ale sale despre alegeri si ce presupun ele sunt reprezentate prin metafore precum calea ferata care se bifurca, intersectiile, indicatoarele stradale sau datul cu banul, si sunt filmate in toate modurile posibile si imposibile.
Imaginea sepia, slowmotion-ul, tehnicile moderne ale documentarului (ajutat de simulari 3D, personajul lui Leto se apuca sa ne spuna, din când in când, cum sta treaba cu Universul), pe repede inainte clasic (toate elementele din cadru inainteaza accelerat si cu aceeasi viteza), pe repede inainte atipic (in timp real, indragostitii se imbratiseaza patimas, in timp ce tot restul lumii se misca in jurul lor cu o viteza ametitoare), pe repede inapoi, urmarirea peste mari si tari a unui obiect anodin (frunza si picatura de ploaie, rude bune cu fulgul din Forrest Gump), toate se succed cu sârgul cu care un elev mediocru insira, cu liniuta de la capat, ce-si mai aminteste din ce a tocit in ajun.
Micul gânditor
Aceasta cea mai scumpa productie belgiana din toate timpurile se bazeaza pe trei filoane narative, toate avându-l in centru pe acelasi Nemo Nobody (Leto). In debutul filmului, vedem in galop cele trei finaluri adiacente, precum si câteva variatii. Cu o singura exceptie, Nemo moare de fiecare data. Singurul Nemo care supravietuieste ajunge la vârsta venerabila de 118 ani; printr-un artificiu (o sedinta de hipnoza, respectiv un interviu), el e cel care deapana povestea. O poveste inchipuita, nu intâmplata, aflam in final. In ciuda faptului ca toate dezvoltarile au la baza obsesiile amoroase ale protagonistului si sunt punctate de dese meditatii despre spatiu, timp si materie, toate s-au petrecut in mintea unui baietel de numai noua ani si timp de numai câteva secunde.
Nevoit sa aleaga intre tatal si mama sa, baietelul isi trece in revista posibilitatile. In acele câteva secunde, in functie de parintele ales, se deruleaza trei povesti de dragoste, doua dintre ele cu finaluri multiple. Pe fundalul acestora, avem parte de ceva SF cât se poate de conventional (un viitor populat de autostrazi suspendate, in care Marte devine destinatie turistica si metroul circula ceva mai repede), de sageti trimise in directia industriei media, mai precis a reality show-urilor, la fel de vulgare in viitor precum sunt acum, ba chiar si de o tentativa de critica a societatii de consum (zgârcenia eroului determina relocarea unei fabrici intr-o tara unde mâna de lucru e mai ieftina). Puseul stângist prepuber se explica prin aceea ca, mai degraba decât altceva (romance, SF, bildungsroman cinematografic), filmul e de fapt un monument pe care Van Dormael si-l ridica siesi. Propriile lui conceptii (ale lui ca om, nu ca cineast) sunt atât de importante, incât meritau sa li se dedice un film. Aceste idei sunt legitimate, printre altele, de recursul la teze stiintifice intens popularizate (teoria haosului si Big Bang-ul sunt exemplele cele mai evidente), respectiv de citatul din spiritualitati exotice. „Un singur fulg poate fi de ajuns sa incline frunza de bambus“, chestia asta o auzim, dar o si vedem – fulgul cade pe frunza, frunza se scutura. Aproape toate comparatiile, ipotezele sau reveriile protagonistului ni se impartasesc prin voice over, dar le vedem si exemplificate. „Poate parintii tai nu s-au intâlnit niciodata. Poate tatal tau a murit intr-un accident la sanius. Poate spermatozoidul din care provii nu si-a facut treaba“, ii spune Nemo cel batrân unui Nemo ceva mai tânar, si de indata tatal si mama trec nepasatori unul pe lânga celalalt, un baiat se izbeste de un copac si un spermatozoid isi da duhul.
Totul e ca noi sa intelegem fiecare particica din pretiosul bagaj de cunostinte pe care Van Dormael il asterne la picioarele noastre. Aceasta intelegere trebuie sa aiba loc acum, in lumea reala, filmele se vad de obicei o singura data si cum le vezi atunci, asa ti le amintesti. Mortul de la groapa nu se mai intoarce, asta e valabil si in ceea ce-l priveste si pe Van Dormael, care a avut o sumedenie de optiuni si a ales. Asa cum el insusi ne invata, in viata nu exista alegeri bune si alegeri rele.
Filmul, pe de alta parte, e cu totul alta mâncare de peste.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper