De ce s-ar lasa stânga definita de dreapta, în România?

Un articol de DAN UNGUREANU

Exista un grup de participanti la dezbaterea publica din România, care se autointituleaza „de dreapta“ si care îsi intituleaza adversarii ca fiind „de stânga“.

Un autor, Dragos Paul Aligica, avanseaza ca (rezum, parafrazez) „noi, publicistii de dreapta – Vladimir Tismaneanu, Mihail Neamtu, Stefan Vlaston, Dan Tapalaga, Theophyle, ne asumam deschis valori de dreapta si nu ne ascundem orientarea ideologica. Avem onestitatea sa lasam cititorul sa stie care ne este profilul doctrinar intelectual. Nu pretindem ca suntem altceva decât suntem. Sa contrastam cu practica comuna (sic!) la noi, de a prezenta analistul ca fiind neutru doctrinar. Ridicati masca oricarui autointitulat analist obiectiv si aproape sigur veti da de un stângist oportunist“ (http://www.contributors.ro/dezbatere/dreapta-contra-stanga-in-dezbaterea-publica-fara-menajamente/).

Sunt, într-adevar, în România, doua tabere de publicisti politici. Si unii, si ceilalti vorbesc la pereti. Sa vedem de ce.

O tabara se autointituleaza de dreapta si o defineste pe cealalta ca fiind „de stânga“. Prima tabara întelege prin „dreapta“ un pot-pourri de liberalism, conservatorism si libertarianism, de occidentalizati care cunosc regulile democratiei, si întelege prin „stânga“ nostalgici ai totalitarismului, ai lui Nicolae Ceausescu si ai stalinismului. (De fapt, întelege prin „dreapta“ partizanii democratiei, ai alegerilor libere si ai societatii civile, si prin „stânga“, adepti ai totalitarismului). A doua tabara pacatuieste prin faptul ca nu se lasa definita de prima.

Am discutat odata cu un misionar american baptist. Dupa parerea lui, cultul baptist e o bransa a crestinismului, ca si cultul penticostal, ortodoxia si catolicismul, si distinct de ereziile mincinoase, mormoni, adventisti si iehovisti. Pentru ortodocsi, în schimb, catolicii si reformatii sunt tot crestini, iar baptistii, penticostalii, iehovistii, mormonii si adventistii sunt niste secte eretice importate din America. Hetero-definirea si auto-definirea sunt complet, complet diferite.

Dragos Paul Aligica observa o stare obiectiva de fapt (existenta a doua tabere si lipsa de dezbatere, fie si în contradictoriu, dintre ele) si apoi diagnosticheaza ca preopinentii lui sunt „cripto-stângisti disimulati care se ascund“.

Ce zice cealalta tabara?

A doua tabara refuza sa fie definita de prima. Pentru a doua tabara, România a cunoscut un regim totalitar între 1948-1989. Totalitarismele, de orice fel, comuniste sau nu, sunt tot totalitarisme. Totalitarismul nu este o ideologie, ci o orânduire, nu e o doctrina politica, ci un sistem politic. Comunismul este o ideologie, ca si socialismul, liberalismul, conservatorismul. Totalitarismul e un sistem politic, ca anarhia, democratia, monarhia absoluta, oligarhia etc. Pentru cei din prima tabara, totalitarism si comunism sunt tot una; pentru cei din cealalta tabara, nu.

Pentru prima tabara, regimul politic din România, dupa 1990 este un regim democratic, cu presa libera, mass-media, societate civila, dezbateri politice si alegeri, separarea puterilor usw. Pentru a doua tabara, România de dupa 1990 a devenit o oligarhie de tip latino-american, o tara clientelara, cu partide manevrate de moguli si baroni locali, caciques, cronies si asa mai departe.

Toata cearta asurzitoare se reduce la doua întrebari simple:

a) E comunismul totuna cu totalitarismul?

b) E regimul politic din România, cel de dupa 1990, democratie sau oligarhie?

E comunismul totuna
cu totalitarismul?

În 1990, Occidentul este curat, plesnind de sanatate, democratic, liberal, prosper, plin de succes si sex-appeal. Blocul sovietic, nu.

Timp de trei decenii, Occidentul n-a fost însã tânarul Ken, june-prim, facându-i ocheade lui Barbie. Franco era dictator în Spania, Salazar în Portugalia, coloneii în Grecia. Copiii de amerindieni, în Canada, si copiii de aborigeni, în Australia, erau închisi cu forta în internate, unde erau batuti daca îsi vorbeau limba, si unde mureau de amaraciune si de jale. Pâna în 1967, negrii erau segregati în Statele Unite. Nelson Mandela, luptator pentru drepturile politice ale negrilor în Africa de Sud, s-a aflat (în SUA) pe lista teroristilor internationali. Abia în anii 1970 au încetat experimentele cu sifilis pe negrii saraci, în SUA. Fostele colonii s-au eliberat lent si sângeros, între 1947 si 1980. Occidentul a început sa promoveze valorile sale emblematice, democratia si drepturile omului, foarte târziu. Occidentul însusi s-a democratizat foarte târziu.

Care e bilantul perioadei comuniste în România? Sondajele comandate în 2011 de Institutul de Cercetarea Crimelor Comunismului arata ca, în general, populatia României are o atitudine indiferenta fata de perioada comunista, uneori favorabila. Cei care se uita înapoi cu mânie sunt putini. Cei mai favorabili comunismului sunt cei peste 60 de ani, care au trait aproape toata viata sub acest regim si l-au cunoscut bine. Cei mai ostili comunismului sunt cei sub 20 de ani, care n-au trait niciodata sub comunism si îl cunosc doar din emisiuni TV si ziare. Pe scurt, unica miza a guvernarii e de a crea locuri de munca si prosperitate, iar regimul post-1990 a esuat la fel de lamentabil ca si Ceausescu între 1980-1989, ba chiar a distrus 33 % din numarul total al locurilor de munca. Românii îsi aduc aminte cu indiferenta, seninatate sau bunavointa de regimul precedent fiindca muncitorimea a fost, dupa 1990, desfiintata ca clasa prin închiderea minelor, închiderea fabricilor, dezindustrializarea completa a României, (industria din 2011, în România, are cu o treime mai putini angajati decât în 1989), iar cei apti de munca, douã milioane din opt, au parasit România. România, cu economia ei liberalizata cu tot, nu e în stare sa asigure locuri de munca decât la cinci milioane de angajati, cu patru milioane mai putin decât economia socialista.

Adversarii neo-liberalismului n-au nevoie decât sa citeze cifrele seci ale Anuarului statistic român. Muncitorii au fost lichidati – pensionati sau alungati în strainatate. Românii nu judeca în termeni de comunism/liberalism sau totalitarism/democratie, ci în termeni de somer vs. salariat. Desi regimul totalitar comunist a fost, în sine, negativ, nociv si malign, bilantul economic de dupa 1990 e unul prost. Românii nu sunt nostalgici ai comunismului sau totalitarismului, ci dezamagiti de saracia de dupa 1990.

E regimul politic din România, cel de dupa 1990, un regim de democratie sau de oligarhie clientelara?

Cu mogulii sai, cu baronii locali, PSD sau PDL, cu zeci de parlamentari achitati din cauza taraganarii dosarelor sau a unei bipartizane respingeri, în Parlament, a ridicarii imunitatii, România nu e o democratie transparenta. Cu zecile de morti si raniti în accidente de masina provocate de potentati sau fii de potentati, România e departe de o democratie europeana si infinit mai aproape de o republica bananiera latino-americana.

În 2011, ianuarie, ne-primirea României în spatiul Schengen, pentru motive de coruptie, s-a soldat cu montarea unei operete pentru eliminarea coruptiei. A avut loc, în februarie, o razie în vami, soldata cu arestari si vâlva mediatica, o butaforie cabotina. În lunile urmatoare, taxele vamale încasate au crescut, cu un procent de aproape 20 % anual – un miliard de dolari echivalent anualizat. Acesti bani ar fi fost suficienti, în 2010, sa acopere deficitul bugetar si celebrele scaderi salariale de 25 %. Acestia sunt politicienii lui Dragos Paul Aligica – niste gunoaie care, pentru a strânge o suta de milioane de dolari pentru campania electorala, închid ochii când vamesii nu vamuiesc un miliard de dolari, si apoi economisesc miliardul dijmuind salariile functionarilor publici. Asemenea politicieni i-au îngretosat pe români, dintre care doua milioane au votat deja cu picioarele!

De ce s-ar declara unii comentatori politici ca fiind de dreapta? (sau whatever)

Auto-intitulata „dreapta“ din România e un grup heteroclit.

De când Curtea Suprema a Statelor Unite a decis ca si companiile au dreptul la libera exprimare (si deci dreptul de a plati campanii electorale grase candidatilor care sustin Wall Street) think-tank-urile americane s-au îmbogatit incredibil. Fratii Koch, miliardarii libertarieni, au donat milioane cauzei Tea Party.

Pe vremea când miza era un internship de 2 000 de dolari pe luna la Cato Institute, tineri studenti la politologie scriau articole criticând politica de sanatate a partidului democrat. De când sentinta Curtii Supreme a permis companiilor sa cheltuiasca oricât în campanii politice, miza s-a înzecit. Iar când miza e de sase mii de dolari pe luna, articolele încep sa fie tot mai stridente. Si atunci tinerii argati scriu despre „falimentul bolsevismului obamist“/ „demascarea sovietizarii obamiste“ si lauda libertarianismul. (Un libertarian, discipol si prieten al lui Ayn Rand, Alan Greenspan, cârmuind, în fapt, economia americana spre criza de azi). România are mai multi ideologi de dreapta decât ar avea nevoie, fiindca ei sunt pilotati de Cato Institute, American Entreprise Institute, Institutul Ludwig von Mises, si alte extrem de bogate think-tank-uri ale fratilor Koch. De ce nu se declara tinerii ideologi din România libertarieni de-a dreptul? Sunt multe motive. Ayn Rand era o atee militanta. Libertarianismul ei e un individualism dus pâna la capat. În România, în schimb, ortodoxia înca predomina, ca si conservatorismul corespunzator. Si atunci avem hibrizi incredibili, ca HRP si ca grupul Institutului von Mises din Bucuresti, care baga cu greu stiharul aurit al ortodoxiei în blugii rupti ai libertarianismului, pe când diversi neica-nimeni afirma ca Maxim Marturisitorul, Ioan Scararul si Efrem Syrul sunt în deplin acord cu libertarianismul (câteva articole, pe sit, lauda camataria, prostitutia, munca minorilor si comertul cu droguri).

Comentatorii politici care se revendica din partea dreptei o fac sus si tare, fiindca o fac pentru avantaje grase.

Crede Dragos Paul ca firmele au dreptul la libertatea de exprimare (si prin urmare dreptul la finantarea campaniilor electorale)? Asteptam un raspuns clar si ferm. Refuzul taberei adverse de a discuta cu DPA si ai sai s-a datorat dilemei: discutam într-adevar cu politologi, ideologi, comentatori politici cu convingeri de dreapta, sau cu angajati ai departamentul de relatii publice al conglomeratului Koch Industries?

În lumea politica româneascã, intelectualii declarati de dreapta sunt apropiati ai Partidului Democrat-Liberal aflat la putere, partid nascut dintr-o sciziune a PSD. PD a fost, pâna de curând, membru al Internationalei Socialiste. Intelectualii care sustin partidul sunt orfani ai Conventiei Democrate si ai PNTCD, partid lamentabil, ajuns de la putere direct în cosul de gunoi al istoriei.

De ce auto-denumitii analisti politici de dreapta nu pierd nici o ocazie de a înfiera comunismul?

În 2011, bilantul guvernului e negativ. Guvernul a scazut brusc salariile functionarilor publici cu un sfert. Condamnarea comunismului e un fel de sperietoare pentru cei care cârtesc împotriva stapânirii: daca se plâng de prabusirea economiei, atunci sunt niste senili nostalgici. Aceiasi analisti politici condamna comunismul, si mai putin totalitarismul, fiindca opusul totalitarismului ar fi un regim de democratie, meritocratie, transparenta si raspundere guvernamentala, care înca nu exista în România. Guvernantii din 2011 nu sunt responsabili fata de cetatean si fac scapata o infractoare, madame Ridzi. Elitismul sufoca nasterea unei meritocratii. Cât despre transparenta, doar ONG-urile stiu câte procese au intentat diverselor administratii pentru a obtine acte oficiale de interes public.

Condamnarea comunismului (inamic mort de mult) serveste drept perdea de fum pentru ascunderea esecului ultimelor doua decenii. În România nu s-a instaurat democratia, ci un clientelism balcanic slinos; nu s-a instaurat economia de piata, ci o oligarhie latino-americana. Cei care le critica pot fi oricând stigmatizati ca nostalgici ai stalinismului. It is easy.

Scholia minora la
un articol de DPA

„Cei ce urmaresc atenti tonul si dinamica dezbaterilor publice din Occident remarca imediat un lucru fara precedent: Disperarea acuta a ideologilor si purtatorilor de cuvânt ai stângii. Baza lor sociala de putere politica se clatina. Pierd pe zi ce trece pozitiile de autoritate morala si intelectuala, pe care le controleaza autoritar de decenii si despre care ajunsesera sa creada ca sunt un monopol de drept divin. Un întreg univers doctrinar, întreaga lor lume mentala, cu miturile, fobiile si iluziile ei, se prabuseste“ – zice Dragos Aligica.

Ma pusei în drum lungit/ Sa vad dusmanii ce zic

Si când fu la lumânare,/ Dadui putin din picioare

Uite-a dracu, nu mai moare/ Ca tot mai da din picioare.

„Socul realitatii anunta ca s-a ajuns la scadenta. Tripla criza, economica, politica si cultural-morala a Americii si Europei Occidentale e mai presus de orice criza unui întreg sistem institutional si de politici publice izvorât din idei stângiste. Grefate cu fervoare timp de decenii pe corpul sistemului liberal-democrat capitalist occidental, au ajuns ca pâna la urma sa-l blocheze“ – zice Dragos Paul Aligica.

Acest paragraf poate fi interpretat în mai multe feluri:

a) Paranoia, DSM-IV 301.0

b) Dragos Paul Aligica e un argat al think-tank-urilor Tea Party, si oricum nu conteaza daca scrie notiuni sfruntate, fiindca e platit la paragraf.

c) Bill Clinton, democratul, a lasat SUA cu un buget excedentar imens. Acesta e un fapt. Aflati la putere doua mandate întregi, neo-conservatorii lui Bush au golit visteria, prin doua razboaie imense, inutile si ruinatoare. Acesta e în cã un fapt. Dragos Paul Aligica nu e politolog si nu stie politologie fiindca habar n-are de aceste lucruri pe care ar fi trebuit sa le stie. Sau, daca le ignora cu buna-stiinta, e mercenar.

„Ironia este dubla. În lupta dintre Marx si Max Weber, Max Weber are ultimul cuvânt. Lupta de idei, nu mecanica modurilor de productie e motorul istoriei“ – zice Dragos Aligica.

Ce meci, ce lupta, ce trânta a avut loc între Max Weber si Marx? Dragos Aligica vorbeste ca golanii pe hi5: „Max Weber da ora exacta în smecherie, ba sifoanelor“.

„Traversam o perioada interesanta, o ocazie rara, una la o generatie, un moment de cotitura. În asemenea momente de volatilitate, confuzie si fluiditate, asa cum a aratat politologul american Marc Blyth, dinamica ideilor determina viitorul. Sunt clipe astrale ale istoriei când climatul public se decide pentru mai multe decenii si generatii“ – spune Dragos Paul Aligica.

Traim clipe astrale, asa zice si în zodiacul mayas!

Fraza „în asemenea momente de volatilitate, confuzie si fluiditate, dinamica ideilor determina viitorul“ e (în teoria argumentarii) o fraza gaunoasa, fara continut, iar d. Aligica o citeaza dintr-un politolog „american“ Marc Blyth, ca si cum invocarea unui nume exotic i-ar da profunzime acestei propozitii vide.

„Stângistii români sunt lipsiti de constiinta propriilor limitari informationale si intelectuale. Exemplul meu favorit sunt reactiile la textele lui Vladimir Tismaneanu. Daca acesta din urma ar primi o suta de lei pentru fiecare caz de june stângist surprins dându-i lectii celui care în mod normal ar trebui sa-i fie profesor (daca tânarul în cauza ar avea capacitatea sa treaca de un examen de admitere la universitatea unde preda Tismaneanu), Hotnews ar avea în mod sigur un contributor milionar, poate chiar un nou patron.“

Tismaneanu? Care si-a dat doctoratul din studierea stângii occidentale, si care conchidea: „Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranzitii bruste si prin studii metafizice. Singura modalitate de a depasi acest Statu-quo este revolutia socialista, în care clasa muncitoare, condusa de partidul politic revolutionar, va avea rolul principal“?

Cine cui da lectii?!?

Întreb deci:

a) Cine e de stânga? Tismaneanu sau altcineva?

b) Cine cui da lectii? Tismaneanu, un amarât de tânar politruc, ajunge, prin concurs de împrejurari, sa predea la o universitate americana si, dintr-o data, evalueaza „capacitatea de a trece un examen de admitere la Universitatea unde preda V. Tismaneanu“ (sic!). (Maryland nu are examen de admitere – re-sic!).

c) Care sunt convingerile lui Tismaneanu? Limba de lemn stalinista, libertarianismul, sau oportunismul permanent?

d) Cine pe cine acuza de stângism? Cine anvizajeaza partipriuri? (pe pasareasca lui Aligica).

În realitate, nu exista în România partide de stânga si dreapta, ci doar escroci la putere si escroci care-si asteapta rândul. În rândul analistilor politici, exista doua categorii: unii care cred ca pâna în 1989 am avut economie centralizata, ne-functionala, si comunism (intrinsec totalitar) si ca din 1990 încoace avem democratie gârla si economie de piata care duduie. Ei se intituleaza de dreapta. A doua categorie considera ca economia centralizata nu e intrinsec ne-functionala (în China, ea creste cu zece procente anual de trei decenii încoace – put tha in your pipe and smoke it, Dragos Aligica), ca economia sovietica, sub Brejnev, stagna, dar cã cel care a prabusit-o cu adevarat a fost Gorbaciov, ca totalitarismul nu e inerent si intrinsec comunismului; si ca România, dupa 1990, are o economie ineficienta si o coruptie metastatica.

 

O versiune abreviata a acestui text a aparut mai întâi pe platforma CriticAtac.ro

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper