Szekspirowski

Un articol de Cristina Rusiecki

Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Festivalul „Szekspirowski“ l-a celebrat pe Marele Will la Gdansk. Acesta este unul dintre cele noua festivaluri de gen care formeaza reteaua Shakespeare, printre ai carei membri fondatori se numara si directorul festivalului omolog din România, Emil Boroghina. Reprezentatiile din Polonia s-au întins si în Gdynia si Sopot, doua orase apropiate de Gdansk, locul cunoscut lumii întregi prin santierul naval unde a luat nastere sindicatul Solidaritatea.

S-ar zice ca principalul criteriu de selectie al directorului artistic, Prof. Jerzy Limon, l-a constituit diversitatea. În cele noua zile de festival au curs unul dupa altul spectacole extrem de diferite. Unele bune, câteva exceptionale, caci cele din urma se gasesc, prin definitie, mai rar. Aproape toate, însa, remarcabile prin viziune sau prin experimentarea diferitelor forme de limbaj teatral. De la „Anatomia Lear“, imaginat de regizoarea Mikaela Hasán ca spectacol de animatie în continuarea plot-ului shakespearean, cum a fost cel al Ansamblului finlandez Anatomia, la „Macbeth“ care, în viziunea lui Benoît Malmberg, a devenit pretext pentru o productie unde preeminenta a avut-o muzica renascentista a lui Clément Janequin si Josquin Desprez. Propunerea Companiei suedeze Romeo&Julia Kören a fost cu atât mai percutanta cu cât spectacolul s-a tinut în spatiul monumental al Catedralei Sf. Ion, nu departe de Sf. Maria, cea mai mare catedrala de caramida din lume, cu sapte intrari, prin care puteau sa patrunda pentru a gasi adapost sindicalistii Solidaritatii urmariti de politie în timpul legii martiale. Vocile pline ale interpretilor si cele suave ale interpretelor au umplut spatiul somptuos, cu acustica remarcabila, într-un spectacol facut dupa tipicul celor care ne fascineaza când le vedem la Mezzo. Când replicile lui Shakespeare nu s-au desfasurat monumental, ca în catedrala, au zburdat zglobiu printr-un parc impresionant din Gdynia, mai bine spus, o padure care tinea fix pâna în buza plajei. Aici, cuvintele bardului s-au auzit în toate cele trei limbi ale tarilor participante la proiectul „Burza“ („Furtuna“): Polonia, Portugalia si Marea Britanie.
Cuceritoare sau mai putin, productiile prezentate au fost propuneri de luat în seama. Daca nu noutatea viziunii sau performanta actoriceasca au stat în prim-plan, atunci publicul s-a lasat sedus de inventivitatea cu care a fost folosit spatiul sau de transbordarea personajelor si discursului într-un soi de „Hamlet fitness“, cum s-a întâmplat cu spectacolul tinerilor de la Teatrul Tanca PWST w Bytomiu. Toate au constituit experimente capabile sa suscite atentia la un prim nivel al receptarii. Fiasco-uri nu a invitat Festivalul de la Gdansk, cum se mai întâmpla pe plaiurile mioritice. În schimb, nu au lipsit spectacole exceptionale, ca „Hamlet“ de la Teatrul rus Kolady, în regia lui Nikolai Kolyada (care a mai prezentat si „Regele Lear“) sau „Miranda“ de la Teatrul din Vilnius, în regia lituanianului Oskaras Korsunovas. Doua propuneri de o inventivitate luxurianta, pe care Emil Boroghina, aflat la fata locului, le-a si invitat pentru editia din 2012 a festivalului Shakespeare. Cu toate ca programul era arhiplin, directorul a decis sa strecoare pe unde se poate si aceste doua spectacole prestigioase. Ferice de craioveni! În ceea ce îi priveste pe iubitorii de teatru din Bucuresti (prin firea lucrurilor, mult mai numerosi decât cei de la Craiova), nu putem decât spera ca anul viitor forurile culturale ale Capitalei  se vor mai spala de morbul economiei când vine vorba de teatru si vor reusi sa aduca si aici cele doua spectacole. Si poate si altele, la fel de performante!
„Shaking Shakespeare“
Un festival serios cel de la Gdansk, dupa cum se poate vedea! Cu atât mai prestigioasa a fost invitatia tarii noastre de a deschide oficial festivalul prin spectacolul Teatrului German de Stat Timisoara, „Shaking Shakespeare“, în regia lui Radu Alexandru Nica si scenografia lui Dragos Buhagiar, adus cu sustinerea Institutului Cultural Român din Varsovia. Sala plina. La sfârsit, aplauze puternice. Interesul publicului a fost evident si la discutiile cu trupa care au urmat dupa spectacol. Directorul teatrului, Lucian Varsandan, a facut o scurta prezentare a TGST subliniind existenta traditiei teatrale de limba germana. Aceasta, a pus el publicul în tema, este atestata istoric de institutia care dateaza din 1753 în Timisoara, un oras cu patru sute de mii de locuitori, singurul din România cu trei teatre profesioniste în trei limbi. Lucian Varsandan a vorbit apoi de schimbarile pe care le-a suferit Teatrul German în ultimii treizeci de ani din cauza reducerii drastice a publicului ca urmare a exodului etnicilor germani si de încercarile teatrului, începând din anul 2000, de a-si defini un nou profil. Lucian Varsandan a explicat spectatorilor polonezi ca TGST nu mai face teatru în primul rând pentru minoritatea germana. Acum accentul s-a schimbat: TGST ambitioneaza sa produca teatru de buna calitate în limba germana. Politica sa, prin cele sapte premiere si opt reluari pe stagiune, consta în a oferi o platforma pentru diferiti creatori din diferite tari. Succesul înregistrat îl reprezinta faptul ca 28% dintre spectatorii actuali ai TGST nu vorbesc germana.
Daca dam raspunsuri
prea limpezi riscam
sa devenim ridicoli
Întrebat de o englezoaica daca abordarea lui din „Shaking Shakespeare“, un colaj de scene cunoscute din textele marelui dramaturg, nu dovedeste lipsa de respect tocmai fata de Shakespeare, regizorul cu studii în Germania a raspuns: „Sa te apropii de Shakespeare în mod ireverentios e foarte folositor, sa-l respecti cuvânt cu cuvânt e stupid“. Apoi a completat: „E o lume în care daca dam raspunsuri prea limpezi riscam sa devenim ridicoli“. Intentia principala a lui Radu Alexandru Nica în alegerea scenelor a pornit de la ideea puterii considerate în toate formele ei: politica, sociala, manifestata în dragoste sau în relatiile interumane. De fapt, regizorul a marturisit ca l-a captivat ideea de a face un The Best of Shakespeare, cu scene-slagar, toate recognoscibile, carora dramaturgul Lia Bugnar le-a dat coerenta necesara. Situatia liminara a fost cea a scenei teatrului în teatru din „Hamlet“. Tânarul regizor a încercat sa inverseze rolurile: „Hamlet pleaca si actorii ramân. Hamlet câstiga un alt mod de a trai, de a aborda viata. Devine histrion“.
În tot cazul, autoarea acestor rânduri s-a umplut de mândrie nationala când una dintre specialiste a afirmat ca desi a vazut multe scene cu omorârea Desdemonei, cea mai frumoasa dintre toate a fost aceea din spectacolul lui Radu Alexandru Nica
Multi vin la teatru sa se odihneasca. Ca atare, spatiul trebuie explodat
Nu este prima data când tara noastra participa la Festivalul „Shakespeare“ de la Gdansk. Anul trecut, România a fost prezenta cu „Furtuna“ de la Teatrul „Toma Caragiu“ Ploiesti, în regia lui Cristi Juncu si scenografia lui Cosmin Ardeleanu. În urma cu doi ani, Teatrul Odeon a prezentat publicului polonez „Hamletmachine“ de Heiner Müller, în regia lui Dragos Galgotiu si scenografia lui Andrei Both, unde costumele fusesera semnate de Doina Levintza. Aceste precedente au determinat o spectatoare avizata sa remarce ca spectacolele românesti invitate în ultimii ani au ceva în comun: o scenografie foarte buna. Si la editia aceasta, corabia multifunctionala imaginata de Dragos Buhagiar a stârnit elogii. „Barca noastra aduce toate personajele moarte si ni le varsa direct pe mal“, a explicat el. Apoi scenograful si-a argumentat optiunea pentru un obiect care sa circumscrie spatiul, si nu pentru un interior pe scena: „Toata lumea s-a saturat de pereti. Înaintasii nostri au facut toate camerele posibile“.
Cu deferenta fata de public si o modestie demna de marii creatori, Dragos Buhagiar a precizat: „Mi-am dat seama ca e bine ca spatiile pe care le construiesc sa aiba cel putin trei-patru niveluri de întelegere. La primul nivel, am încercat sa dezvolt un mecanism de teatru care sa fie viu si în directa legatura cu actorii, nu cu decorativul. Un spatiu evolueaza odata cu dramaturgia si cu jocul actorilor. Nu vreau un spatiu mort care se uita la public si publicul la el. Mi se pare foarte important elementul-surpriza care ar trebui sa apara în legatura cu textul. Suntem într-o perioada în care spatiul trebuie explodat“. Optiunea ca o parte din public sa stea pe scena, în decor, a pornit în viziunea lui Dragos Buhagiar de la situatia fundamentala a actorilor care jucau în piete, înconjurati de oameni. Dar nu numai legatura cu începuturile teatrului pare sa-l fi interesat pe scenograf: „În România, publicul e unul burghez, mai ales cel din Capitala. Foarte multi vin la teatru sa se odihneasca. Noi vrem sa-l facem mai interactiv. Ne luptam cu pozitia din fata televizorului. Cum sa facem si noi 3D, sa fim la moda? Mizam pe faptul ca cu cât respiratia si energia actorului sunt mai aproape cu atât publicul devine mai permeabil. În «Shaking Shakespeare» publicul devine parte din spectacol“.
Nu mi-am dat seama daca publicul din sala mare a Teatrului Wybrzeze de la Gdansk era unul burghez care merita zgâltâit. Ceea ce însa era evident a fost ca spectatorii festivalului, în mare parte cultivati, au apreciat productia româneasca.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper