Roland Garros, mon amour (15)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

In tenis, exista jucatori-fetis, care nu doar ca scriu istoria, cum se spune, dar o mai si marcheaza decisiv, numele lor devenind adevarate borne ale domeniului. Intr-un fel, si nu doar intr-un inteles metaforic, se poate spune ca exista un „inainte“ si un „dupa“… acel nume de campion. Exact asa stau lucrurile in ceea ce-l priveste pe suedezul Björn Borg, recordman al titlurilor câstigate in era moderna la Roland Garros, pâna anul acesta, când ibericul Rafael Nadal a atins si el treapta cu numarul sase. Pentru multi iubitori ai sportului alb, Borg a fost „cel mai mare“, chiar daca nu a contabilizat palmaresul unui Federer ori Sampras si chiar daca nu a izbutit sa realizeze Marele Slem, ca Laver.
Borg insa nu s-a nascut… Borg. In copilarie, pe când se antrena si juca pentru clubul din Södertälje, undeva, lânga Stockholm (avea vreo doisprezece ani pe-atunci), era un pusti turbulent, care nu admitea sa joace prost si mai ales sa piarda vreo minge! Björn se enerva cumplit, azvârlea cu racheta te miri unde, injura de mama focului, dezvoltând un comportament pe care antrenorii si sefii clubului nu au gasit cu cale sa-l admita. Asa ca i-au chemat pe parintii baiatului si le-au comunicat cu severitate cum ca juniorul este suspendat o jumatate de an, doar-doar prin acesta pedagogie a frustrarii i-o veni mintea la cap. Björn a suferit, s-a calmat si a jinduit sa revina cât mai repede pe terenul clubului din Södertälje. Dupa trei luni s-a prezentat la antrenament, dar antrenorul sau personal i-a spus cu fermitate „ai venit prea devreme, mai ai de stat trei luni, ai tot timpul sa meditezi la bunele maniere pe terenul de tenis“. Dupa ce sorocul a venit, Borg… a devenit Borg cel pe care-l stie toata lumea: adica, un personaj de un calm desavârsit, cu o imensa capacitate de concentrare, pe care nimeni si nimic nu-l disturba, un sportiv de un fair-play desavârsit.
Relatia lui Björn cu Roland Garros-ul e una speciala. Extrem de precoce, suedezul a jucat calificarile la editia din 1973 (cea care avea sa-l vada incununat cu frumoasa „Cupa a Muschetarilor“ pe Ilie Nastase!), le-a parcurs cu stralucire, iar numele sau a intrat in urna tragerilor la sorti pe tabloul principal masculin. Mâna lui France Gall, o celebra cântareata pariziana, nu s-a dovedit prea norocoasa pentru atletul nordic. De fapt, nici nu se putea vorbi despre noroc in situatia sa, caci nu era cap de serie. Oricum, fapt este ca in primul tur la Porte d’Auteuil, Borg se trezeste fata in fata cu un favorit impozant, cel cu numarul noua, roscovanul texan Cliff Richey, genul de tenisman-salahor pentru care nici o minge nu e dinainte pierduta, un sportiv de o indaratnicie exceptionala, motiv pentru care era supranumit „pittbul“.
Dar Borg, fidel noii sale filosofii de viata, nu se dezminte. El nu este deloc impresionat de faima rea a americanului, cândva semifinalist la Paris, si-si face jocul – unul impresionant si, mai cu seama, nemaivazut pâna atunci in circuitul profesionist. Dreapta scandinavului este ca un lasou aruncat cu maiestrie, adica un forhand infasurat, cu imens de mult efect topspin-lift, mingea cazând cu mare viteza si ricosând la o altitudine aproape imposibila pentru contraatacul adversarului. Iar reverul, unul cu doua mâini (raritate in epoca in turneele masculine!), se dovedea o lovitura de o cumplita precizie. Bietul Cliff nici nu a apucat sa vada bine mingea, desi era un tenisman cu experienta, valoare si mai ales stiinta a jocului pe zgura! Juniorul de nici saptesprezece ani (ii va implini la 6 iunie) nu avea nici un respect pentru granzii circuitului…
In turul al doilea, nici Pierre Barthès, favoritul publicului si un sportiv cu prestanta, nu izbuteste cu mult mai mult decât Richey. El pierde, desi mai strâns, izbutind „performanta“ de a smulge un set insolitului si insolentului junior suedez. Asta a fost de ajuns ca publicul, mai cu seama cel feminin, sa devina mare fan Borg. Si nu era vorba doar de maniera de joc, ci si de infatisare. Ce-i drept, pâna la Björn, desi epoca hippie nu apusese, nimeni, cu exceptia brazilianului Thomaz Koch, nu purta parul lung. Dar Koch nu era un tenisman de prim-plan… Sau, dupa cum il descriu gazetarii de la „Tennis de France“, „… desi avea o figura de ingeras, cu pletele sale lungi si blonde pline de bucle, s-a dovedit un luptator foarte tenace“. Argumente solide pentru ca sexul frumos sa sucombe in fata noului idol si sex-simbol al tenisului mondial. In partida urmatoare, Borg isi disputa calificarea in optimi contra unui alt american, Dick Stockton, nume mai putin sonor decât cel al texanului, insa oricum un competitor cel putin decent. Scor: 3-1 in favoarea pustanului de lânga Stockholm.
Optimile de finala aduc fata in fata doua mari sperante ale tenisului, Björn Borg si Adriano Panatta din Italia (amândoi viitori campioni aici, la Roland Garros). Publicul se inghesuie pe Central pentru a-i privi la lucru pe cei doi baieti frumosi ca zeii, dar atât de diferiti fizic, temperamental si caracterial. Vremea este capricioasa, cu intemperii furioase, ce atrag mai multe nesuferite intreruperi ale meciului. Primul set e câstigat de mai experimentatul italian, la tie-break. Borg egaleaza la unu, dar mansa a treia ii revine din nou latinului, scor 7-5. Concentrat, cum deja il stim, Björn stapâneste jocul, face break, conduce ostilitatile, are 4-2, apoi minge de 5-3, pe serviciul sau. Suedezul face as, dar arbitrul considera mingea afara. Destabilizat de acel punct litigios, el isi pierde serviciul, Panatta egalând. Urmeaza un nou tie-break. Lipsit de experienta la acest nivel, pustiul blond pierde meciul, cu toate ca având avantaj la punct de doua seturi peste tot, el trimite un rever in lung de linie afara. Italianul se impune cu 8-6. El smulge aplauzele si bezelele doamnelor si domnisoarelor, insa nu atât de pregnant ca invinsul sau. Peste un an, Borg va reveni la Porte d’Auteuil pentru a câstiga finala, la fel cum o va face si in 1975, pentru a bifa apoi patru titluri consecutive, intre 1978 si 1981.
La juniori, in acel an, campion devine un anume Victor Pecci, din Paraguay. Peste sase ani, in 1979, Victor si Björn se vor intâlni in finala tabloului masculin, impunându-se suedezul dupa un meci extrem de disputat, in patru seturi… Insa 1973 a fost un an norocos pentru ambii juniori…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper