Muzeul comunismului, butaforie a superioritatii morale

Un articol de DAN UNGUREANU

În 2011, partidul de la putere, PDL, cu valizele gata facute pentru a parasi puterea, lanseaza o ultima idee: Muzeul Comunismului.
Ce am putea expune într-un Muzeu al comunismului?
Comunismul-ideologie
Ce e comunismul? Sub numele de comunism se înteleg mai multe lucruri: o ideologie politica, (exact ca socialismul, liberalismul, conservatorismul, crestin-democratia s.a.m.d.); un regim politic totalitar; o perioada de patru decenii din istoria României, 1950-1990; o economie de tip centralizat. Sa le luam pe rând. Un muzeu al comunismului-ideologie e inutil, asa cum e inutil un muzeu al social-democratiei sau al liberalismului. Ideologiile si ideile sunt abstracte, nu pot fi împaiate si expuse în diorame.
Comunismul-regim
politic totalitar
Comunismul ca totalitarism nu poate fi expus. Totalitarismul e o forma de control a societatii, fie economic, fie ideologic, fie economic si ideologic. Totalitarismul e o stare de spirit. Cenzura totalitara nu poate fi expusa; ea este în primul rând o absenta. Stim ca în comunism psihanaliza era, de exemplu, interzisa, ca si scrierile lui Eliade, Nae Ionescu sau Soljenitân, dar absentele nu pot fi expuse. Discursurile lui Nicolae Ceausescu, Brejnev sau ale altora nu merita expuse: sunt plicticoase si lipsite de continut, îsi au locul într-o biblioteca, nu într-un muzeu. Dosarele Securitatii? Îsi au locul în arhive sau într-o biblioteca. Interzicerea avortului? Cum s-o expunem? Sa expunem în custi câtiva oameni de 40-43 de ani, cu legenda „ei s-au nascut în plus din cauza interzicerii avortului“? Ar fi grotesc. Sa expunem o masa de spital plina cu feti avortati, asa cum a vazut cutare ziarist englez la Bucuresti în ianuarie 1990, când femeile sarbatoreau prin avorturi caderea comunismului? Excelenta idee.
În primii ani de dupa 1990, editura Humanitas, ajutata de fundatia Soros, a luat asupra ei misiunea de a educa publicul în ce priveste economia de piata, democratia si societatea civila, publicând Hayek, Mises, Isaiah Berlin si Hannah Arendt. A fost o initiativa buna, care a aratat ca ideile se combat cu idei.
Comunismul ca perioada istorica
Un muzeu este, conform dictionarului, o institutie în care sunt colectate, conservate, studiate si partial expuse obiecte de importanta istorica, stiintifica sau artistica. Obiecte sau exponate comuniste nu exista. Un muzeu al comunismului ar trebui sa fie un muzeu în care sunt expuse obiecte comuniste; or se pot spune multe rele despre acest regim (sunt primul care sa arunc piatra) – dar ca ar fi creat obiecte specific comuniste nu se poate spune. Singurele exponate recognoscibil comuniste sunt cravata de pionier, cartela de ulei si carnetul de partid, dar ma tem ca gloatele nu s-ar calca în picioare ca sa le vada. Afise? Portrete? Lozinci? Pancarte? ele pot fi fotografiate si puse într-un album. Fizic, o mare pancarta cu „Partidul-Ceausescu-România“ nu-si are locul într-un muzeu, fiindca ea, ca obiect, nu prezinta nici un interes fizic. Tabla, vopseaua sunt banale. Tablouri si sculpturi cu Nicolae Ceausescu si sotia, cu muncitori, tesatoare, tractoristi? Scanate într-un album online. Haine, mobila, vesela? Într-un magazin de vintage.
Nu exista, în alte tari foste comuniste, un muzeu al comunismului. Exista la Praga un muzeu al comunismului, o colectie înjghebata de îmbogatit în simigerie, un muzeu strict comercial, ca muzeele sexului din Amsterdam, o curiozitate de senzatie pentru turistii occidentali, fara valoare stiintifica sau istorica. E ridicat la Praga, centru turistic important.
Dupa parerea lui Andrei Plesu, „sondajele spun ca 51% dintre români gasesc legitima înfiintarea muzeului“. întrebarea ar fi trebuit altfel pusa: daca s-ar înfiinta un muzeu al comunismului, l-ati vizita? Daca da, de ce? Pusa astfel, întrebarea ar strânge mai putine aprobari.
N-am nici un fel de nostalgii (nostalgiile sunt distorsiuni cognitive, cum ne învata psihologia cognitiva, nostalgiile provin din faptul ca memoria e rozaliu-selectiva). Nu cred ca era mai bine sub comunism – stiu ca nu era mai bine –, nu îmi pasa ca s-au ridicat blocuri si s-a construit metroul (desi, hein, n-ar trebui sa le pozam si sa le punem în muzeu?) dar tot mi se pare proasta ideea muzeului. Mai citez din Andrei Plesu:
„Filozofia lor de viata, (a nostalgicilor comunismului, si a celor care nu voteaza cu PDL, n.n.) nevoile lor fundamentale, metabolismul lor sufletesc nu sunt sensibile la samavolniciile unei dictaturi si nici la beneficiile (oricât de costisitoare) ale unui sistem democratic. Tot ce s-ar putea face, pentru a le reîmprospata memoria, ar fi sa li se organizeze o rezervatie în care sa traiasca doua-trei luni în conditiile anilor ’80. Sau sa fie mutati în Coreea de Nord. Oricum, pentru ei, un Muzeu al Comunismului e o cheltuiala inutila a unor politicieni nerecunoscatori.“
România lui Ceausescu n-a semanat, nici pe departe, nici pe de-aproape, cu dictatura coreeana. Andrei Plesu însusi era, în anii cei mai necrutatori ai dictaturii, 1983-1984, bursier Humboldt la Heidelberg, în Republica Federala Germana. Adrian Marino calatorea în strainatate, în Elvetia si Franta. Bartolomeu Anania, iesit din închisoare prin 1964, calatorea în Statele Unite prin 1970. Dan Amedeo Lazarescu, iesit din închisoare în aceiasi ani, calatorea si el prin 1970 la simpozioane de istorie în Italia. Etc. etc. etc. Anii 1948-1964 au fost ani de teroare stalinista, 16 ani, 1965-1979, 24 de ani, au fost ani de relativa destindere culturala, sociala si progres economic, 1979-1989, 10 ani, au fost ani de regres economic, saracie, cartele, supraveghere, cenzura si represiune ideologica. 26 ani negri, 24 de ani relativ albi, bilantul comunismului e mai nuantat decât se crede.
Superioritatea morala a democratiei
„Beneficiile (oricât de costisitoare) ale unui sistem democratic“ nu se vad. Se vede clientelismul, se vad baronii locali, se vad mogulii, se vede o oligarhie obraznica. Se vede somajul, se vad doua milioane de emigrati economici, se vede agricultura de subzistenta, se vede o tara des-industrializata. Populatia angajata în industrie a scazut cu 33 %. Când prin democratie au ajuns în Parlamentul European fiinte ca Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor si Elena Basescu, constat ca democratia si-a ratat tinta. Când un partid ajuns la putere prin sufragiu universal, PNTCD, pleaca de la putere direct în uitare, constat ca democratia nu înseamna mare lucru. Când parlamentul interzice, democratic, cercetarea penala a diversi senatori si deputati infractori, de stânga si de dreapta, constat ca democratia e o vorba goala. Când candidatii la parlament îsi fac campanie din banii mogulilor sau ai baronilor locali, singurii pe care îi reprezinta, constat ca democratia e o vorba goala. Când fiii de potentati locali fac accidente mortale si scapa nepedepsiti, constat ca justitia e o vorba goala. Când Monica Iacob-Ridzi (si zeci de alti parlamentari) scapa de proces si condamnare fiindca nu vrea parlamentul, constat ca egalitatea tuturor în fata justitiei e o vorba goala. Democratia e regimul politic în care dizidenta e inutila.
As dori sa vad în acest muzeu toate combinatele, întreprinderile, fabricile si uzinele ridicate în comunism si închise sub democratie. As vrea sa vad toate fermele zootehnice, toate centrele de cercetari agronomice închise si desfiintate. sunt sigur ca n-o sa vad în acest muzeu cum productia de cereale a scazut dupa privatizare, democratizare si intrarea în Uniunea Europeana, cum productia de cereale a scazut chiar dupa ce preturile internationale la grâu s-au dublat (sic) din 2005 încoace. Democratizarea (si ea incompleta si caraghioasa) nu înseamna nimic pentru mine. Atunci când un amarât de raid prin vami sperie nitel vamesii, care se apuca sa vamuiasca ceva mai corect, constat ca accizele încasate cumuleaza, anual, un miliard de dolari, un sfert din total. Repet: vamesii, în vami, fura anual un miliard de dolari, un sfert din totalul accizelor încasabile, sub obladuirea mioapa a SRI. (conform înregistrarilor telefonice).
Au americanii vreun drept moral sa condamne torturile prizonierilor si exterminarea civililor de sub dictatura lui Saddam Hussein, când ei însisi au ucis mii de civili si au torturat detinuti la Abu Ghraib si Guantanamo? Au oare americanii dreptul moral sa ridice un Muzeu comemorativ al dictaturii lui Saddam Hussein? La fel, ceteris paribus, în numele carei superioritati morale ridica regimul politic de azi un muzeu al comunismului? Avem democratie? Nu. Avem justitie? Nu. Avem transparenta? Nu. Avem mass-media independente? Nu. Avem prosperitate economica? Câtiva îmbogatiti interlopi, cu doua milioane de emigrati economici, cu salarii scazute brusc, cu bulibasi stridenti cu vile stridente, moguli si baroni îmbogatiti din contracte cu statul nu înseamna progres economic. Avem liberalism economic? Atunci de ce economia Chinei creste cu zece la suta anual, de treizeci de ani încoace, si a României abia se târâie?
Totalitarismul comunist al lui Ceausescu a cazut din cauza brutalitatii, a saraciei, a lipsei de transparenta si a esecului economic. Democratia a promis transparenta si prosperitate, care nu se vad.
Muzeul ca totalitarism
cu sens invers
Deja Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului si Raportul comisiei de cercetare a crimelor comunismului au fost doua proiecte de istoriografie la comanda, istorie scrisa din comanda de stat, cu istoriografi cooptati pe sprânceana. Doar în anii îngrozitori ai lui Roller a mai existat o istorie oficiala a României, scrisa la comanda statului. Muzeul, daca se va face, va încadrat cu sinecuristi ai puterii, si va împarti muzeul în doua, partea hagiografica, politicienii interbelici morti în închisori, si partea de înfierare, cu calaii demonici comunisti. Opusul istoriografiei comuniste nu e monologul liberal de sens contrar. Opusul adevarului oficial comunist, în cercetarea trecutului, e cercetarea polifonica, facuta de istorici independenti, în facultatile de istorie. Asta n-au înteles subtilii nostri preopinenti. A înlocui istoria oficiala ceausista cu o istorie oficiala anti-comunista e tot totalitarism ideologic. Mentalitatea elitista a discipolilor lui Noica de generatia a doua e tot un totalitarism cu sens schimbat.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper