L’istituzione chi va

Un articol de LAURENTiU MALOMFALEAN

Ionut Chiva, Institutia moarta a postei, prefata de Cosmin Ciotlos, Casa de Pariuri Literare, Bucuresti, 2011, 80 p.

„«Povestea acestei carti» e ca n-a fost gândita, pâna relativ de curând, ca o carte. La câtiva ani dupa terminarea facultatii am intrat intr-un alcoolism soft, nu atât ca ma faceam muci intruna, dar beam zilnic, acasa, câte patru, apoi cinci, apoi sase beri. Ramasesem cumva in scoala, mi-a placut foarte mult acolo. Cum sunt si usor nevrotic si eram cam nemultumit de viata mea, când incepeam sa ma fac ma lua asa o stare: – si mai scriam câte o poezie. Pâna la urma am scris o suta sau câte sunt. Na, baiat expresiv“.1
Curat expresiv, Ionut Chiva recidiveaza poetic. Numai ca, raspunzând prefetei lui Cosmin Ciotlos, care copiaza prin titlu cel de-al doilea roman proiectat – si abandonat – de prozator, dupa relativ buna receptare a programaticului „69“, lucrurile nu stau bine. De fapt, am putea spune ca nu stau nicicum. Cu alte cuvinte, ca sa-i raspundem si lui Mircea Martin, cel care s-a grabit in urma cu sapte ani sa-l infranumeasca pe noul autor, micul Burroughs a devenit micul Chiva.
Continutistic, volumul e despre limitele comunicarii – fapt implicit inca din titlu, dupa cum bine remarca Paul Cernat in generoasa lui cronica din „22“ – si, mai ales, o teribila dare de seama despre marasmul cotidian. Cauzele sunt evidentiate din start: „o sa vina iarna, tata, si eu tot n-o sa am timp, e greu,/ dar tie ti-e cald acolo, iata, am ajuns si la asta: tu esti de ceva timp, acum, chimie/ si eu te fac/ mi-e greu sa adorm uneori, alteori te visez si-mi pare foarte rau /si tu esti mort ai murit/ murisesi.“ („apuka“). Devoalata cât mai explicit posibil, in functia sa de trauma prima, comuna multora dintre vocile douamiiste, pierderea tatalui pare ca functioneaza ca motor textual; astfel, o buna parte din suita de biografeme se roteste lent in jurul acestui eveniment fatal: aparitia „69“-lui si cum „pe atunci / tatal meu acceptase ca nu mai are loc de vorbit in casa / s…t / la sfârsitul verii am cunoscut-o pe iubita mea cu care citeam suplimentul ziarului ziua/ un an dupa aia a murit tatal meu“ („vara peroni“ – de remarcat schimbarea de macaz, de la iubire la moarte); si mult iubita catea Sasa, dar in special cum „intâi a murit un membru al familiei/ apoi repede mama ei/ si apoi foarte repede sasa. s…t nimic nu-mi lipseste mai mult decât sasa/ care s-a nascut când eu nu intrasem la facultate si/ a fost ce putea fi mai bun pentru mine“ (***); si cum, de la un punct, mortile se insinueaza pâna la provocarea decesului propriu, la modul autist: „umbra mea cum merg seara e mai frumoasa decât david bowie dar sufletul meu e o pestera plictisitoare s…t in care nu vezi nimic./ s…t nu-mi potí face nimic daca nu ajungi/ la inima mea de adolescent care citea noaptea si fuma o tigara la 2 ore si se uita de pe balcon la stele.“ (***) – in rest, „carne trista, dragoste porno“.
Copil teribil sau tata castrator?
Genului nesigur al amintirilor, Ionut Chiva ii contrapune dorinte pe care le proiecteaza la fel de incert asupra unui copil inca neivit; astfel, cu riscul unei hipersaturatii de citate, nu ma pot abtine sa nu redau si fragmentul urmator, inclusiv pentru a-i putea concede poetului niste circumstante atenuante: „sa devina un tip foarte cult si reactionar, crud cu people pentru ca are pretentii, foarte rece, sa aiba o viata ca un bildungsroman, cu sens, cu momente de cumpana si suferinta peste care sa treaca cu greu fumând pe malul lacului de pe proprietatea lui si recitând versuri de whitman pentru ca le stie pe dinafara. s…t sa nu fie un produs al contrakulturii un sfertodoct demn de mila dezorganizat care consuma bataille si sade si in loc de versuri din poetii englezi e plin de citate din foucault si moare ca o maimuta care s-a bâlbâit toata viata“ („mi-as dori foarte tare“). Sa citim in aceste rânduri un autorefuz al douamiismului sau, dimpotriva, un elogiu doar in aparenta pe dos? Amaraciune sau dizidenta? Cert e ca dincolo de probabilul caracter antifrastic, pasajul citat e printre putinele reusite ale volumului.
Ca reflex al unei vocatii de prozator inca nerasuflate, cartea lui Chiva contine poeme narate cu brio: „ma preocupa foarte mult parca mai mult ca niciodata/ persoana mea si in schimb nu mai pot decit sa narez“ („lacrimi pe ringul de dans“). In paranteza fie scris, e ciudat cum Cosmin Ciotlos, in prefata volumului, desi recunoaste caracterul fanat al episoadelor povestite, nu se grabeste sa vorbeasca despre o poezie narativa, ci de „scene care scapa memoriei“. Tot poietic vorbind, chiar daca recontextualizat, aflam de la poeto-prozator ca „poezia incepe când pleaca masinile“ („portughezii“) – cu alte cuvinte, poemele se misca greu, povestelnic. Si, culmea pentru cineva care s-ar spune ca refuza textualismul, avem intertexte si pretexte la tot pasul: de la „un roman prost si plictisitor de ph. roth“ („românia-olanda, o seara cu ciprian“), la o poezie de Caius Dobrescu pe care acesta „o povesteste in „modernitatea ultima“ si asa cum o povesteste pare ok.“ („o femeie vorbeste in bucatarie“); sa mai notam „iluzia singularitatii /pentru care se sinucid atâtia adolescenti lasându-si creierii/ sa se scurga pe scurte de lâna ca-n cronenberg“ („emergin’ youth“), sau cinematextul anticristic von Trier: „inima mea inteligenta ca vulpea care mai scapa o data la limita s…t vulpe mica plouata a dezolarii care vorbeste si spune chaos reigns.“ („munca“) – numai bine de pus in legatura cu perspectiva lui Cioran emigrantul: „a quoi bon avoir quitte coasta boacii“ („good-bye good-luck good-bye“). Pentru ca, nu-i asa, tot acasa pare mai bine, pe via Baccho. De ce sa mai pui semnul intrebarii pe o fraza ca „de la un punct incolo incepi/ sa semeni cu orasul in care stai“ („politics, vision, future“), când o seara „vânata ca in bacovia“ se va lasa mereu, chiar intr-o neopatrie terminala cum e Belgia.
Betie de noapte, poezie de zi
De la un titlu – desi cinic – o, suflet al meu, la perle gen „smecheria cu cum au stat masinile“, „munti metalici ca cerul de plumb“, „zâmbesc sunt inca cool e ok no fear of doamne“, sau, doamne, „ca /nu stiu ce ca cica“, de la „yr so porn & homo homini lupus est & god“, la „kim vine from a pour backround… „ si „bocancii de skin“, avem impresia ca tot volumul ar fi fost scris intr-o zi proasta, nu doar poemul intitulat – in deplina concordanta cu marturisirea citata la inceputul acestei cronici – drink till mornin’ sleep through noon. Autorul intreaba retoric: „bar in care am atipit putin / nici nu mai stiu: esti de zi sau de noapte?“ („bar de zi, bar de noapte…“) – pentru a culmina cu „my father sbut also mother, as we find out, finallyt drank from beer bottles / and said walk on / walk on my son“ ss.a.t; si, de fapt, in acest ultim poem, denumit the family of men, avem parafrazate versurile unei melodii semnate Stereophonics. Adica neopostmodernism, optezecism à la carte.
In concluzie, debutând in poezie la recenta Casa de Pariuri Literare, Ionut Chiva depune pe tapet o carte buna de periat, nicidecum de pariat. Un volum prost si plictisitor. Cu ce sa ramâi de pe urma lui? Cu faptul poate trist ca „institutia“ fracturista s-a fracturat. Cu alte cuvinte, si poliglot, intr-o limba nefolosita-n poeme, dar in buna traditie globalista, pe apa de marasm a sâmbetei bahice, la nave Chi va  s’affondò.

Nota
1. http://www.cdpl.ro/interviu-ionut-chiva.html, accesat pe 3 august

Un comentariu pentru “L’istituzione chi va”

  1. octombrie 12, 2011 la 8:54 pm

    Culmea e ca „prost si plictisitor” scrii tu. Nemaiauzind nicaieri numele tau [care e realmente superb, n-am cuvinte], te-am googleit si am gasit intr-un final niste poezii de-ale tale intr-o antologie din Cluj: emfaza livresca, direct proportionala cu lipsa de talent. Poate ar trebui sa nu mai scrii poezie, cel putin o vreme. Sau, daca insisti totusi, macar sa nu le mai faci publice.

    Cartea asta e o carte buna sau, pentru conformitate, foarte buna. Asta indiferent daca ti se pare tie ca trebuia „periata”, ca lipsa burtilor, ca cizelarea formularilor, ca „limba nefolosita-n poeme” [wtf??] s.a. Toate astea nu sunt conditii obligatorii pentru poezie; asta s-o stii asa, in ciuda a ceea ce ti-au bagat in cap la scoala cei carora le calci cu incrancenare pe urme.

    Pur si simplu cred ca nu ai organ pentru genul asta de texte 🙂 si ar trebui sa te poti resemna pana la urma, doar n-a murit nimeni dintr-atata. Mai ales ca e posibil sa ai organ pentru alt gen de literatura – desi ma indoiesc, caci lipsa talentului, a discernamantului literar – care vin si din lipsa unei anumite adecvari la real, care la randul sau vine din educatie, familie, contextul in care ai crescut si alegerile pe care le-ai facut de-a lungul vietii s.a. – razbat cu prisosinta din ceea ce tu insuti scrii si numesti „poezie” si dai mai apoi la tipar, bucuros 🙂 Vezi, din pacate, toate astea sunt lucruri iremediabile care au efecte directe si atunci cand incerci sa citesti si sa rezonezi cu ce citesti.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper