Genealogie si istorie

Un articol de ANDREI BREZIANU

Mihai Sorin Radulescu, In cautarea unor istorii uitate – familii românesti si peripluri apusene, Editura Vremea, Bucuresti, 2011, 384 p.

 

 

Cu discretie, sagacitate si perseverenta, Mihai Sorin Radulescu revine in recenta sa carte asupra unor aspecte ale societatii românesti, reflectate in trecute vieti de oameni de isprava, demers din care reinvie pentru noi o lume plina de culoare, vizitata de autor cu patrunzãtor spirit inchizitiv si multa empatie, adeseori in lumina unor surprinzatoare confluente apusene. „In cautarea unor istorii uitate – familii românesti si peripluri apusene“ vine astfel sa ofere cititorului o noua demonstratie a admirabilei acribii de care istoricul da de multi ani dovada in stradania sa de a aprofunda si pune in valoare cât mai mult din zestrea de invatatura si inedit, inepuizabil prezenta in substanta istoriei – mari si mici.
Intr-o pagina remarcabila prin eleganta si franchete polemica, eruditul genealogist si istoric pune, in acest sens, problema relevantei istoriei generatiilor ca parte integranta din marele trunchi al istoriei tarii si, nu mai putin, ca reper constructiv, chemat a juca un rol de liant, de factor de coeziune in viata Cetatii: „Genealogiile inseamna perpetua revenire in timp, rememorare permanenta in succesiunea generatiilor – si se gaseste aici un mesaj moral deosebit de instructiv si actual“, subliniaza Mihai Sorin Radulescu. De ce – se intreaba el in continuare – „istoricul, si in acest caz genealogistul, nu ar trebui sa vada dincolo de litera si cifra evenimentialului? De ce nu ar trebui sa respecte acel adagiu clasic – in realitate totusi atât de putin aplicat – al „historiei magistra vitae“„?
O carte de personaje
Cartea deplânge aceasta carenta si ofera pe de alta parte raspuns acestei propozitii. Ea se prezinta ca o pledoarie in favoarea redesteptarii interesului public fata de trecut, inteles si apreciat prin prisma substantei morale pe care – dincolo de scaderi si de omenestile lui umbre – el, trecutul, o cuprinde si o poate transmite.
„In cautarea unor istorii uitate“ este, precumpanitor, o carte de personaje. In spatele documentelor desprinse de istoric din zapisuri si vechi arhive de familie – material la prima vedere arid si caduc – se simte prezenta animata a unui univers uman de mare dinamism si pregnanta, degajând vigoare intelectuala si energie politica. Iata, de pilda, schita de portret a unui filantrop si mare iubitor de tara din vechime – om politic si generos mecena totodata –, Ion Câmpineanu, al carui patronim este prezent in peisajul Bucurestiului de azi prin strada care ii poarta numele: „Fara el nu poate fi inteles curentul pasoptist si, in consecinta tot ce a insemnat cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Nu putini sunt cei carora li se atribuie astazi cu generozitate atributul de „fondator“ al României moderne. Intre ei ar trebui sa i se faca loc si acestui mare boier care a pus interesele obstesti inaintea celor ale persoanei sale“ – spune Mihai Sorin Radulescu, care citeaza in continuare pe Ion Ghica evocând statura morala si politica a inaintasului sau: „El este acela care a redeschis in România lupta pe tarâmul politic si care, prin apararea ce a sustinut in contra acelor care voiau sa ne rapeasca autonomia, ne-a lasat o pagina frumoasa din istoria tarii“. Investindu-si averea in slujba culturii române moderne atunci in leagan, daruind intreg avutul sau Societatii Filarmonice si Teatrului National, apoi cauzei cresterii primei generatii de artisti si actori ai tarii, Ion Câmpineanu este „unul dintre intemeietorii „nationalismului“ românesc“, afirma Mihai Sorin Radulescu,  care nu omite sa precizeze ca – voit sau nevoit – exista in zilele noastre o regretabila ambivalenta, ba chiar confuzie intre conceptele de „national“ si „nationalist“.
Dar iata, prin contrast, reinviind din filele cartii silueta unui om de cu totul alta conditie, negustorul Hagi Panteli, inconjurat de numeroasa sa familie, ctitori vestiti ai bisericii Lucaci si binefacatori ai obstii si ai mahalalei (nimic periorativ!) in care si-a trait veacul. In acele vremuri, urcând prin agonisita si merite treptele sociale ale timpului si ajuns la bogatie, „comerciantul simtea nevoia in general sa-si zideasca banii intr-un lacas de cult“, aminteste Mihai Sorin Radulescu.
Intr-un alt capitol, istoricul arunca lumini noi asupra familiei Bratianu ca inspiratoare si datatoare de imbold nu doar istoriei politice a tarii, dar si simtului estetic intruchipat in spatiul public, printre altele prin arhitectura, vazuta ca „una din expresiile cele mai vizibile si elocvente ale istoriei: intruparea in piatra a unei epoci“ – in cuvintele autorului. „Atât Ion C. Bratianu, cât si Ionel Bratianu – scrie el -erau interesati de trecut, din care incercau sa extraga invataminte pentru conduita lor politica. Gheorghe Bratianu a fost, dupa cum se stie, chiar un practician profesionist al acestui domeniu. De altfel, este interesant de observat ca Bratienii nu au fost numai oameni politici si, provenind dintr-o familie boiereasca, ar putea fi considerati pe buna dreptate aristocrati, ci erau si intelectuali s…t In buna masura, aceasta tripla ipostaza a lor, care se regaseste la majoritatea membrilor marcanti ai familiei, le explica succesul. De asemenea austeritatea, lipsa interesului propriu si inclinatia spre cauza propriului popor fac din ei o familie exemplara. Bratienii au stiut sa recunoasca si sa slujeasca, in fiecare moment al istoriei moderne, interesul national. Daca ar fi fost vorba de simple ambitii, cum se intâmpla in cazul multor politicieni, amprenta adânca pe care au lasat-o nu ar fi fost aceeasi“,  aminteste istoricul.
Siluete de oameni care au fost
Despre ctitori si ctitorii in multiple sensuri e vorba in capitolele cartii care evoca, printre altele, familii purtând nume ca Lecca, Bratasanu, Kretzulescu, Farcasanu, Pastia, Vladoianu, Prodan, Vulturescu, Romalo sau Voinescu, – exemple de trunchiuri de neam si leagane de istorie ca cele despre care, citat in lucrare, scria N. Iorga : „De la ei ne vine ceva mai scump decât toate mostenirile materiale, mai greu de purtat decât toate sarcinile, ceva care adesea trebuie infruntat cu mai mult curaj desperat decât toate pericolele: felul lor de a fi, transmis, corectat, sintetizat cu mii si mii de experiente, care ajunge pâna la tine, omul de azi. Ceva care abia poti sa-l infrânezi, dar sa-l suprimi cu totul nu, caci mortii nu se dau morti“.
Personaje in carne si oase, români si românce de demult, modele rasarite prin puterile sufletului din marele tesut conjunctiv al duratei lungi, toate aceste siluete de oameni care au fost – configureaza, dimpreuna cu posteritatea lor – un tablou policrom, de mare diversitate si vivacitate. Vorbind despre femei, partenere de istorie si purtatoare de viitor, e de semnalat pagina consacrata unei fermecatoare domnite, Zoe Ghika, fiica Domnitorului Scarlat Ghika, evocata pe marginea descoperirii unui portret de la 1777 astazi – dupa o prelunga odisee -, conservat la Muzeul National din capitala Suediei. Sau, iata, un alt portret de românca, cel al influentei boieroaice Maria Cantacuzino, apropiata de Balcescu si Alecsandri, imortalizata de Puvis de Chavannes intr-o fresca a Panteonului din capitala Frantei, sub chipul Sfintei Genoveva, patroana Parisului;  si – surpriza– portretizata inca o data, sub chipul Salomeei, intr-un putin cunoscut tablou al aceluiasi pictor: „Taierea capului sfântului Ioan Botezatorul“, descoperit de istoricul român intr-un muzeu din capitala Irlandei.
Casatorii, incuscriri, discursuri politice, diate si inscriptii votive, divorturi, decese, logodne, mosteniri, nenumarate situatii sociale si de familie tesând istoria de zi cu zi, viata insasi a Cetatii, iata marea fresca multicolora care se desprinde din incursiunea intreprinsa de Mihai Sorin Radulescu cu admirabil profesionalism si  migala  „in cautarea unor istorii uitate“.
Prin documentele ei, cartea vorbeste in multiple maniere despre familii exemplare. Profilurile lor astfel regasite alcatuiesc o suma de portrete care ni se infatiseaza noua, celor de azi – discret dar convingator – ca o lectie. Aducerile lor in actualitate, subliniaza autorul, „reinnoada cu traditia, pentru ca ele perpetueaza legatura cu trecutul, pentru ca raspund intrebarilor de astazi facând referire la bogata si indelungata experienta a generatiilor care nu mai sunt, pentru ca trimit mesaje puternice prezentului“ .
Elita si continuitate
Dincolo de latura ei de restitutie strict documentara, prin sensurile ei adânci, contextuale, noua carte a lui Mihai Sorin Radulescu ni se infatiseaza printre altele si ca o chemare la reevaluarea conceptului de elita, a modului in care aceasta se construieste pornind de la valori comun impartasite si transmise din familie in familie. Ceea ce se impune, subliniaza el, „este felul in care aceste familii si-au pastrat si perpetuat, de-a lungul unor perioade de timp indelungate, preocuparile culturale si politice, au pierdut si au câstigat averi, au cunoscut succese si esecuri si, in ciuda multor adversitati – mai ales de natura politica –, au continuat sa existe si sa se manifeste in diferite domenii. Desi exista impresia ca Tarile Române s-au aflat intr-o cronica instabilitate, aceasta reproducere a boierimii de-a lungul veacurilor, cu toate elementele alogene asimilate, cu incercarile de decapitare a ei, precum cele intreprinse de unii domnitori mai autoritari, exprima mai degraba o continuitate – horribile dictum – in istoria elitelor românesti. Din pacate, notiunea de „continuitate“ a fost aproape compromisa – adauga autorul – prin repetarea sa nesabuita inainte de Decembrie 1989 – chiar daca in cu totul alt context de semnificatie – si de  aceea a devenit poate chiar dificil de folosit. Istoriografia apuseana utilizeaza intens acest concept si cu adevarat, fara el, evolutia institutiilor, a fenomenelor, a societatii in general nu poate fi inteleasa. Istoria insasi este o imbinare alchimica de continuitati si de fracturi a caror deslusire constituie in buna masura obiectul travaliului istoricului“, isi conchide convingator argumentul autorul.
Istoric al unor familii de seama, din a caror fapta, impletita creator cu marile curente ale istoriei, se naste istoria mare, Mihai Sorin Radulescu aduce o substantiala contributie la intelegerea unui trecut inca insuficient cunoscut si aprofundat din perspectiva legaturilor cu trecutul apropiat si cu cele prezente, dominate astazi, cum se stie, de un cu totul alt tip de elite. „Intr-un prezent dominat de coplesitoare interese economico-financiare si politice“, actualitatea acestei abordari nu mai are nevoie de demonstratie. In contrasens cu superficialitatea agresiva cu care mai tot ce are tangenta cu factorul identitar este azi persiflat de catre multi, ori impins intr-un con de umbra prin mass-media, lucrarea istoricului Mihai Sorin Radulescu este o demonstratie de forta si credinta. Este vorba de forta documentului ca evidenta inconturnabila. Este vorba de credinta in adevarul ca, in coeziunea si mersul inainte al unui corp social, valorile ce confera directie si coerenta intregului sunt inextricabil legate de virtutea masurii, perseverenta si simtul pastrarii.     

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper