Emigrantul ca imigrant

Un articol de VIRGIL UNTILA

Exista printre cei îndragostiti ireparabil de categorii tendinta de a separa emigratia de exil. Desigur, de aici ar decurge unele avantaje teoretice si de asemenea câteva criterii de distribuire a unor diplome de merit. În ultima instanta, atât exilatul, cât si emigrantul (ca sa apelam la aceasta distinctie) sunt dezradacinati, izolati. Daca distinctia functioneaza la punctul de origine al fenomenului, la celalalt capat al lui, cei doi se confrunta cu aceleasi conditii. Consolarea care li se propune este ca pentru copiii lor lucrurile vor fi altfel. Neîndoielnic ca într-un fel sau altul este adevarat. Ma îndoiesc însa de seriozitatea afirmatiei în întregimea ei, caci prin ea, viata celui în cauza este pusa în paranteza, plasata într-un interval imobil, o forma de eutanasie. Aceasta afirmatie este nu mai mult decât înca o ideologie vinovata.
Cu rare exceptii, viata imigrantului se desfasoara într-o nisa sociala. Chiar daca aparent el face aceleasi lucruri ca acela nascut aici (merge la serviciu, îsi cumpara casa, îsi îngrijeste sanatatea, îsi creste copiii, calatoreste, urmareste spectacolele de televiziune sau spectacole vii), el continua sa fie un strain. Accentul sau îl va descoperi reflectat în ochii celui de la ghiseul de banca, în privirile calatorilor din metrou, în privirile colegilor de serviciu. De multe ori, el va râde întârziat la glumele din jur sau nu va râde deloc, neprinzând sensul acestora. Copiii crescuti aici îl vor privi nu de putine ori cu superioritate si condescendenta pentru ca nu stie lucruri comune pentru orice canadian. Autoritatea lui în fata copiilor se subrezeste astfel foarte curând, acestia demitându-l adeseori ca model în favoarea unora de la TV – fie sportivi, fie stele pop – sau în favoarea unor modele culese din imediata proximitate. Absenta familiei largite reduce în constiinta copilului întelesul familiei ca institutie esentiala. Adesea, copilul emigrantului se simte stânjenit în propria familie, grabindu-se la rândul lui sa emigreze din ea. Absenta familiei largite taie posibilitatea copilului de a avea contact natural cu o multitudine de generatii. Astfel, el va fi izolat într-o nisa de generatie, ba chiar de vârsta, ce într-un fel sau altul se va institui în criteriu de segregare. Sarbatorile ce confera contextul largilor întruniri de familie pentru bastinasi sunt momente de durere si singuratate pentru emigranti. Si ei se vor aduna împreuna cu cei câtiva prieteni sau eventuale rude, si, chiar daca la început vor discuta despre lucruri care umplu ziarele si ecranele televizoarelor în acele zile, discutiile vor duce pâna la urma inevitabil la cum si cât de diferiti sunt ceilalti, dar si cât de diferiti sunt de-acum si cei de-acasa.
Conditia imigrantului este de doua ori dureroasa: o data, pentru motivele care îl determina sa plece si apoi, pentru conditia în care intra în noua patrie. Incapabil sa îsi mai gaseasca un loc în patria sa, contestat în calitate de categorie politica, economica, sociala sau religioasa, el va fi în noua patrie strainul purtând cu sine umbra ciudata a celui fara trecut. Economic, el va trezi îngrijorarea printre noii sai concetateni. Politic, el va fi un caz (o alta forma de însingurare). Religios, el va parasi o enclava pentru a intra în alta.
În Canada, în discursurile politice si sociale se foloseste adesea cuvântul „comunitate“. Este greu ca emigrant, cel putin la început, sa nu tresari la auzul cuvântului, întelegând ca nu faci parte din comunitate, ca esti cumva asocial. Ce este acea comunitate, din moment ce imigrantul este nevoit sa se mute des, din moment ce viata sa imediata integrarii nu îi îngaduie timpul necesar muncii voluntare, când de multe ori cultura din care vine nu i-a creat o acoperire pentru acea notiune sau i-a deformat perceptia asupra ei? Sau, când în noua patrie, diversi întreprinzatori si birocrati abuzeaza de ea pentru a-si îndeplini propriile dorinte, nevoi, proiecte? Ce este comunitatea daca nu apartii la ea, decât un nou criteriu de segregare? Desigur ca cea mai buna metoda de a te asimila într-un mediu este sa te implici în el. De unde sa începi însa atunci când nu stii nimic? De la locul de munca? Exista o cultura a relatiei de munca specifica; ea e dictata de tipul locului de munca, de nivelul în ierarhia respectiva, de industria în care este implicata, sau chiar de personalitatea companiei sau institutiei. Cât de harnic sa fii ca sa nu-ti jignesti colegii dar sa-ti multumesti sefii? Cât de multe sa întrebi ca sa întelegi problemele specifice, dar sa nu-ti enervezi colegii si superiorii, parând un arivist grabit? Câta initiativa sa ai si în ce moment?
Raspunsurile la aceste întrebari nu se pot gasi în carti sau publicatii periodice. Ele tin de intuitie, de experienta si adesea de noroc. Facând însa o imersie în cultura scrisa a tarii, în publicatiile ce nu se ocupa doar de adevaruri de o zi, exista sansa de a grabi acest proces, de a-i da o buna turnura. Care sunt însa acele carti, acele publicatii, acele voci care ne pot da lamuriri? Care sunt emisiunile de radio si TV ce merita sa fie ascultate si privite? Unde se plaseaza fiecare dintre ele: la stânga, la centru, la dreapta? Ce este stânga canadiana si cum se raporteaza ea la stânga clasica? Care este dreapta canadiana si pâna unde are similaritati cu ce stim despre dreapta politica? Discutii aprinse ce se poarta în mass-media canadiene sunt pentru imigrant simple însiruiri de vorbe. El nu are context, repere, întelesuri si acoperire pentru idei, notiuni, concepte ce apar în existenta cetatii sale, a natiunii care îl gazduieste.
Pentru cei care imigreaza în Canada mai apare o problema: confruntarea cu conditiile trasate de un concept initial menit sa rezolve dificultatile unei natiuni nascute din si prin imigrare (anterior colonizare): multiculturalismul. În 1994, în cartea sa „Selling Illusions. The Cult of Multiculturalism in Canada“, Neil Besoondath ridica obiectii care dezvaluie tensiunea cuprinsa în acest concept, chiar daca dintr-o perspectiva opusa celei în care s-ar situa imigrantul: multiculturalismul a balcanizat societatea canadiana prin accentul pus pe etnicitate, în acelasi timp romantizand etnicitatea, înghetând-o în timp, transformând-o în marfa exotica; societatea s-a compartimentat si ghetoizat – social si economic.
Chiar daca nu se poate vorbi despre un complot împotriva imigrantului (eventual despre o opozitie sistemica), exista o complicitate în tacerea cu privire la prezenta sa izolata de miezul social. Aparatorii multiculturalismului invoca faptul ca nu atât grupurile sunt încurajate sa se manifeste, cât indivizii apartinând grupurilor. Superficialitatea si aparenta coerenta teoretica a acestei idei se dezvaluie deîndata ce se observa coordonatele pe care functioneaza societatea canadiana – familie, comunitate, network – or, prin toate acestea, imigrantul este izolat de miezul social. Într-o discutie la Radio CBC în cadrul emisiunii „Ideas“, admirabila Marta Newsbaum observa ca atunci când cultura din care faci parte nu se preocupa de cine esti tu, tinzi sa te consideri exclus, cetatean de gradul doi, pasul urmator, s-ar putea spune, fiind dezertarea de la participarea în procesul democratic, care astfel se altereaza în însasi esenta sa.
Emigrantul/imigrantul este locul de întâlnire a doua feluri de probleme: cele pe care le sufera si cele pe care le provoaca, acolo de unde pleaca si acolo unde ajunge. Prin el, valori si virtuti intra în competitie. Prin el, forme culturale intra în dialog. Prin el, obiceiuri si cutume se confrunta. Prin el, câteodata, zeii tinând de ceruri diferite stau de vorba.

3 comentarii pentru “Emigrantul ca imigrant”

  1. august 11, 2011 la 8:04 pm

    Cred ca este pentru prima oara in presa culturala romaneasca cand aceasta tema, de buna seama extrem de dificila, este abordata curajos si fara cliseele atat de dragi multora dintre compatriotii nostri al caror destin a fost sa traiasca altundeva si altfel decat noi, cei ramasi aici, „sub vremi”, vorba cronicarului… Tin, de aceea, sa felicit din toata inima, redactia care a gazduit acest tulburator eseu si… nu in ultimul rand, pe autorul acestuia.

  2. august 25, 2011 la 12:31 pm

    Foarte interesant articolul, si, in calitate de emigrant/imigrant, regasesc multe aspecte prezentate si in batrana Europa, chiar daca tara mea de adoptie – Italia – este departe de multiculturalismul canadian.

  3. august 25, 2011 la 3:16 pm

    Un articol foarte inteligent in sfarsit, foarte realist care ne vorbeste despre o tema de actualitate , la 360°practic si o problema la care am putea cauta deja solutii,pentru ca dezbinati (romanii de pretutindeni) nu vom reusi niciodata in nimic din ceea ce ne vom propune. Tulburator de emotionant pentru orice emigrant care are curajul de a privi cu sinceritate inlauntrul sau si a face o introspectie microscopica dar si pentru fratti nostri romani care au ramas acasa si care (unii) cred probabil ca „in afara” viata este roz. Complimente din toata inima intregii redactii a revistei dar in primul rand semnatarului articolului Dl. Virgli Untilà.
    O romanca imigranta in Italia (calificata „mediatrice interculturale).

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper