Bancuri despre etnii

Un articol de VERONICA ION

Mihai Eminescu constata ca „nu e popor care sa fi intrat în contact cu romanul, fara ca acesta sa-si bata joc de el“.

Aceasta înclinatie a romanului de a lua în ras alte natii s-a concretizat la nivelul culturii populare cu precadere în bancuri. E interesant faptul ca romanii rad nu numai de popoarele din imediata apropiere, ci si de popoarele cu care nu au avut niciodata un contact direct si fata de care nu se poate pune problema acceptarii sau respingerii, în viata reala. Realitatile altor natii le sunt bine cunoscute romanilor datorita mijloacelor de comunicare în masa, ceea ce determina o apropiere imaginara fata de acestea.

Bancurile importa în general adevaruri percepute ca fiind extreme sau prejudecati superlative, de tipul „poporul cel mai sarac“, „poporul cel mai zgarcit“ etc. În cazurile acestor popoare, personajul care poarta toate defectele concetatenilor sai nu primeste în majoritatea cazurilor un nume, nici o descriere fizica, bancul oprindu-se la dramatizarea defectului. Cateodata însa, reprezentantul unei natii primeste un nume generic (rusul Ivan, americanul Smith etc.). Aceasta schematizare extrema este un indiciu pentru faptul ca romanii nu cunosc foarte bine natia ridiculizata. O explicatie o reprezinta împrumutul de stereotipuri care au o arie de raspandire la nivel global, pe care romanii le-au asimilat ca atare de la alte popoare. În lipsa contactului real, personajele tintite de ironie sunt abstracte, ele existand strict prin defectul întruchipat, care este caracteristic natiei.

Din marea categorie a bancurilor de import fac parte bancurile cu scotieni, care ridiculizeaza o trasatura de caracter cunoscuta de întreaga omenire, si anume zgarcenia. Acest tip de bancuri nu-l vizeaza pe scotianul real; sageata poantei este folosita pentru a-i tinti pe cei de alaturi, mizandu-se pe un efect indirect:

„Se întalnesc doi scotieni:

– Ce faci, vecine, unde ai plecat?

– Ma duc sa-mi cumpar un pieptan.

– Pai, parca aveai unul!

– Da, dar s-a rupt un dinte!

– Si ce, tu daca ti se rupe un dinte, îti cumperi altul?

– Da, dar asta era ultimul!“

„– Cat costa taxiul pana la gara? îl întreaba un scotian pe taximetrist.

– O lira, domnule.

– Si bagajele?

– Bineînteles, gratis!

– Bine, atunci duceti-mi numai bagajele la gara. Eu vin pe jos…“

Exista bancuri în care evreii si scotienii se întrec; si unii, si altii încearca acelasi lucru: sa pastreze cat mai bine banii. E imposibil de aflat un castigator, deoarece si evreii si scotienii sunt niste „experti“ ai acestui gen de competitie.

„– Ce este un perpetuum mobile?

– Un scotian care alearga dupa un evreu care-i datoreaza zece centi!“

„Un scotian la un hotel evreiesc:

– Ce preturi aveti la camere?

– 20 $ la etajul 1, 15$ la etajul 2, 10$ la etajul 3 si 5$ la etajul 4.

– Nu stiti, cumva, un hotel cu zece etaje?“

Tot din categoria bancurilor de import fac parte si bancurile despre somalezi. Romanii, ca si celelalte natii, nu au pierdut din vedere faptul ca Somalia este una dintre tarile cele mai grav atinse de saracie si de foamete:

„– Cum se saluta somalezii?

– Ce vant te aduce pe aici?“

Sau un alt exemplu de haz facut pe seama saraciei extreme din Somalia, pe care numai poanta savuroasa îl salveaza de cinism:

„Mos Craciun vine la copiii din Somalia:

– De ce sunteti asa de slabi, dragii Mosului?

– Pai daca nu mancam…

– Cine nu mananca nu primeste cadouri!“

Albanezii sunt ironizati prin prisma saraciei, a înapoierii economice:

„– De ce submarinele albaneze ies la suprafata din doua în doua minute?

– Ca sa ia aer vaslasii.“

sau

„– De ce merge economia albaneza atat de prost?

– Pentru ca le-a murit magarul!“

Personalitatea flegmatica a lordului englez (pe care romanul n-o cunoaste decat din surse livresti, din mass-media – ceea ce demonstreaza ca este vorba de un import de bancuri) este vazuta drept una excentrica, ce merita ridiculizata:

„Lordul X, doamna si valetul stau în fata castelului. Din senin, un trasnet o carbonizeaza pe doamna X; din ea, nu mai ramane decat o gramajoara de cenusa.

Lordul: John, adu un faras si condu pe doamna.“

De obicei, lordul este pus fata în fata cu valetul sau care, prin mai marea sa flexibilitate, primeste o aparenta calda, umana si capata simpatia participantilor la actul spunerii bancului.

„Lordul, catre valetul sau:

– John, ai contramandat toate angajamentele pe care le aveam pentru sambata, asa cum ti-am spus?

– Desigur, my lord, dar ma tem ca Lady Jane s-a cam indispus, zicea ca urma sa va casatoriti sambata.“

Diferentele culturale, chiar si cele cunoscute de secole, primesc noi si noi ilustrari, în contexte aduse la zi. Poligamia arabului si consecinta acesteia, numarul mare de copii, devin motiv de umor:

„La o maternitate din Londra, cativa barbati îi privesc pe bebelusi printr-un geam de protectie. Printre ei se afla si un seic.

Curios, unul din barbati îl întreaba:

– Care-i al dumneavoastra?

– Cele doua randuri de la geam.“

Desi aceste popoare apar daca nu exotice, oricum, cel putin drept foarte de îndepartate, romanii sugereaza ca ele ar fi inferioare. Astfel, saracia albanezilor se transforma în vina si nepricepere de care merita sa razi, foametea somalezilor nu se bucura de vreo urma de compasiune, ci este ironizata, poate cu teama sau chiar din teama. În cele din urma, scotienii îsi merita hohotele de ras pentru o inferioritate de ordin etic.

Pentru a demonstra caracterul diferitelor etnii, bancurile îi plaseaza pe reprezentantii mai multor natiuni în aceeasi situatie ambigua si amuzanta, descriindu-le reactiile:

„Reprezentantii mai multor natiuni se întalnesc într-un restaurant. Toti au cerut cate un pahar de vin, dar cand au adus vinul, în fiecare pahar era o musca.

Neamtul a cerut alt vin în acelasi pahar.

Englezul – vin nou în pahar nou.

Finlandezul a scos musca si a baut vinul.

Rusul a baut vinul cu tot cu musca.

Chinezul a mancat musca, dar nu a baut vinul.

Evreul a prins musca si a vandut-o chinezului.

Romanul a baut trei sferturi de pahar si a cerut sa-i fie schimbat.

Norvegianul a prins musca si s-a dus la pescuit.

Irlandezul a maruntit musca si i-a trimis paharul englezului.

Americanul a deschis proces împotriva restaurantului si a cerut 5 milioane de dolari daune morale.

Scotianul a prins musca de gat si a zis:
«– Chiar acum sa scuipi tot ce ai baut!»

Bancurile de tip întreceri între etnii sunt cel mai bun prilej pentru comparatii între defecte. Stereotipurile apar concentrate la maxim; urmatorul banc se adreseaza unei categorii de public care cunoaste bine aceste „definitii de uz rapid“ ale natiunilor. Astfel, scotienii sunt zgarciti, italienii sunt „vorba goala“, englezilor, într-o lume francofila, nu le este recunoscuta arta culinara, dar, de fapt, bataia e mai lunga – ei sunt glaciali si nu stiu sa traiasca -, americanii nu au cultura, iar romanii nu au laureati ai Premiului Nobel (chestiune discutabila, asupra careia autorul nu are timp sa reflecteze). Poanta acestui banc „cultural“ este, în fapt, o critica la adresa romanului:

„– Care sunt cele mai subtiri carti din lume?

– «Marile investitii scotiene în strainatate»;

– «Eroi italieni»;

– «Arta bucatariei la englezi»;

– «Istoria culturii americane»;

– «Laureatii romani ai Premiului Nobel».“

Faptul ca defectul romanului este mentionat ultimul reprezinta o expresie a convingerii ca romanul dovedeste excelenta chiar si pe axa defectelor.

Daca în bancul de mai sus romanii apar într-o postura dezavantajoasa, exista însa o categorie vasta de bancuri în care se inventeaza contexte inedite, pur imaginare. Acestea au la baza concursuri între etnii, în scopul de a facilita comparatia romanilor cu alte natii si de a dovedi superioritatea noastra fata de acestea. Dupa ce diverse natii se prezinta în întrecere, expunand solutii comune, obisnuite, în final romanii sunt cei care ofera raspunsurile inedite, dezvaluindu-si astfel calitatile (inventivitatea, inteligenta, originalitatea etc.) si castigand întrecerea.

„Concurs international de publicitate.

Americanul aduce un sicriu, îl prezinta juriului, îl deschide, si toata lumea apuca sa vada înauntru un schelet cu par superb si matasos.

– Uitati, aceasta persoana a decedat în urma cu zece ani. Însa pentru ca a folosit Pantene Pro-V, înca mai are un par minunat!

Aplauze si delir în sala.

Intra neamtul, tot cu un sicriu, în care se afla un schelet cu dintii albi si frumosi.

– Uitati, aceasta persoana a murit tot de zece ani. Însa fiindca a folosit Colgate Total, are dintii tot stralucitor de albi!

Aplauze frenetice în sala.

Intra si romanul, cu un sicriu putred, ce se mai tinea doar de-o balama. Îl deschide si toata lumea se ridica sa vada ce e în sicriu. Stupoare. Sicriul este gol. Dupa ce se mai linistesc comentariile în sala, romanul intervine si el:

– Acest om nici nu s-a nascut, nici nu a murit, fiindca tatal lui toata viata a folosit prezervativul ROMEXTAZ!“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper