Subiecte de vara si înca ceva

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Vara, presa pare sa se mai odihneasca. Mai putine stiri despre razboaie, despre conflicte violente, despre dispute internationale. Mai bine zis, numai atâtea cât sa nu uitam de ele. Mai putine caderi la bursa, dezastre financiare. Asta nu înseamna ca nu se pregatesc altele noi. Mai putine manevre politice, negocieri, tratative. Cel putin asa avem impresia. Si când credem ca lucrurile chiar merg mai calm, ca politicienii s-au retras la suete pe marginea unei piscine, apar si bombele. Vara-vara, dar lumea nu a încremenit.
Scandal de presa
în Marea Britanie
Desi aducea atâtea profituri, în urma unui scandal (devenit clasic) de ascultare a telefoanelor, magnatul Rupert Murdoch a dispus încetarea aparitiei tabloidului „News of the World“. Initial, a fost preferata discretia în jurul cauzei suprimarii saptamânalului, dar implicatiile politice nu au lasat loc pentru manevre. Publicatia, sora geamana cu „The Sun“ si „Sunday Times“, toate scoase de grupul News Corp al lui Murdoch, era pe valuri când, în ianuarie, „The Guardian“ a facut primele dezvaluiri. Cine cunoaste presa britanica stie ca astfel de publicatii se hranesc din cumpararea de stiri deocheate despre viata celor bogati sau a celebritatilor ,,excentrice sau depravate“, cum noteaza revista franceza ,,Le Point“. Cei 200 de ziaristi de la „News of the World“ au scormonit timp de opt ani nu numai în viata oamenilor influenti, ci si a familiilor soldatilor morti în razboaiele din Afganistan sau Pakistan. Cabinetul britanic a fost pus în dificultate de noile dezvaluiri. În 2007, premierul David Cameron a numit consilier personal cu probleme de comunicatie pe unul dintre ziaristii de la „News of the World“. Desi acesta a negat ca este implicat în ascultarea telefoanelor si apoi a demisionat, reprosurile pentru nefericita (sau intentionata) alegere a premierului britanic nu au putut fi evitate. La o conferinta de presa, Cameron a refuzat sa admita ca a facut o greseala recrutând pe postul de consilier personal un ziarist obisnuit sa intre în casele oamenilor pe usa din dos. Nu a fost si parerea adversarul lui politic, laburistul Ed Milibrand, care a calificat situatia drept ,,o eroare catastrofala de judecata“. Cam la fel este vazuta povestea si de catre Steven Fielding, directorul Centrului de cercetari privind politica britanica de la Nottingham: ,,aceasta eroare de judecata risca sa-i aduca premierului urmari de acum înainte pentru ca scandalul este departe de a se fi terminat iar ancheta continua; daca David Cameron a fost mintit de consilierul lui în chestiunea ascultarii telefoanelor, atunci el va trece drept un naiv si nu poate sa mai prezinte încredere în negocierile internationale de nivel înalt în Europa sau altundeva“. Doamne, ce poate face si presa!
Criza guvernamentala
prelungita în Belgia
De mai bine de un an, Belgia traieste sub comanda unui guvern tehnic, bun sa expedieze afacerile curente. Si nu traieste rau. Numai ca unii vor cu orice pret ca acest mic stat din Europa sa fie si mai mic, sa se rupa în doua. Regele Albert al II-lea a calificat situatia extrem de grava si a aruncat mai toate sagetile înspre Partidul Independist Flamand care tine neaparat la crearea unui stat nou, Flandra. Înapoi în Evul Mediu! Regele cere insistent ca valonii si flamanzii sa se aseze la masa negocierilor si sa faca, în numele interesului de stat, compromisuri politice. El a sugerat responsabililor politici sa ia câteva zile de vacanta, sa reflecteze si sa gaseasca o pista de solutionare a crizei guvernamentale. La rândul ei, Comisia Europeana este îngrijorata de perspectiva unui posibil blocaj financiar al statului belgian pentru ca acesta ar putea sa aiba repercusiuni neplacute la nivelul institutiilor europene cu sediul la Bruxelles.
Datoria Statelor Unite
creeaza nelinisti
Cum datoria Statelor Unite a atins suma record de 14. 294 de miliarde de dolari, Administratia Obama a propus, înca din aprilie, o reducere a deficitului bugetar cu 4. 000 de miliarde în zece ani. Solutiile sunt greu de gasit. Casa Alba a avansat una care prevede combinarea reducerilor cheltuielilor cu o marire a impozitelor. Discutiile l-au pus pe presedintele Barack Obama în dificultate, deocamdata, un acord între republicani si democrati pare greu de stabilit. Deceptionat, presedintele Camerei Statelor Unite, republicanul John Boehner, a anuntat ca renunta sa mai caute solutii pentru împacarea taberelor. Chestiunea care separa pe republicani de democrati este cea a asezarii echilibrului bugetar pe seama unei contributii mai mare din partea celor mai bogati americani. Cam greu sa dai de generosi printre bogatii lumii.
A murit Otto de Habsburg
Aflam de la AFP ca la 4 iulie s-a stins din viata Otto de Habsburg Lorraine, cel care ar fi trebuit sa se urce pe tronul Austro-Ungariei daca imperiul de opereta nu se destrama în timpul Primului Razboi Mondial. În cei 98 de ani cât a trait, urmasul Casei Imperiale nu a avut parte de coroana pentru ca istoria semnase în 1918 certificatul de deces al Imperiului austro-ungar. Imediat ce valsurile au încetat sa se mai auda în somptuoasele saloane vieneze, Otto de Habsburg a luat calea exilului. S-a stabilit pentru o vreme în Tara Bascilor, apoi a colindat prin Belgia, Franta si Statele Unite sa-si faca studiile. Ramas fara împaratie, el a trebuit sa se dedice mai întâi scrisului, apoi carierei politice europene. Timp de doua decenii, din 1979 pâna în 1999, a fost euro-parlamentar. O cariera îndelungata pe care a folosit-o, desi devenise cetatean german, pentru apararea Ungariei, si cea de dinainte si cea de dupa 1919.
Presedintia Ungariei la Uniunea Europeana a deceptionat
La prezentarea raportului presedintiei rotative a Ungariei la Uniunea Europeana, premierul ungar Viktor Orban a avut ghinionul sa nu fie primit cu ovatii. Nici amabilitatea, nici curtoazia nu au mai functionat. Ghinion. Pe tot parcursul celor sase luni când a îndeplinit înalta demnitate, Budapesta si-a atras destule critici, mai ales din cauza excesului de nationalism strecurat în noua Constitutie adoptata recent si a masurilor restrictive luate prin legea presei. La 5 iulie, ziua când Orban a prezentat bilantul presedintiei ungare, ecourile rezolutiei adoptate de deputatii europeni în urma unui raport critic al Comisiei de la Venetia nu se stinsesera. În obiectiv era chiar Constitutia Ungariei. ,,Tratati problemele si puneti în aplicare recomandarile facute prin avizul juridic al Comisiei de la Venetia!“, a auzit premierul ungar. Vocea cea mai vehementa s-a dovedit a fi cea a euro-parlamentarului Daniel Cohn-Bendit: ,,De ce este prost vazuta Europa în anumite tari?“, a întrebat acesta si a raspuns tot el: „pentru ca exista femei si barbati politici care vorbesc într-un fel aici la Bruxelles si la Strasbourg si într-un alt fel în tara lor iar aceasta face rau Europei si o degradeaza. Iar dumneavoastra, domnule Victor Orban, faceti parte dintre acestia… Dumneavoastra sunteti un combatant al dictaturii contra dictatorului, comandantul se numeste Victor Orban iar dictatorul se numeste tot Victor Orban“, a încheiat strigând nervos Cohn-Bendit. Replica premierului ungar a venit la conferinta de presa: ,,Voi apara întotdeauna Ungaria de remarci si de critici venite de la Bruxelles sau din alta parte. Nici un guvern, nici o tara nu are dreptul sa spuna cum trebuie sa fie Constitutia ungara. Poporul ungar decide. Ungaria nu este subordonata Bruxelles-ului, Bruxelles-ul nu este centru de comanda al Ungariei“. Constitutia Ungariei, adoptata în aprilie cu sprijinul direct si confortabil al majoritatii de care se bucura în Parlamentul de la Budapesta Viktor Orban, risca, potrivit aparatorilor drepturilor omului si ale societatii civile, sa slabeasca echilibrul democratic, remarca mai tolerant un ziarist francez care a relatat stirea. Textul Constitutiei limiteaza mai ales prerogativele celei mai înalte jurisdictii în materie de buget si de fiscalitate si autorizeaza presedintele sa dizolve Parlamentul în caz de neaprobare a bugetului, pâna în luna aprilie. Ceea ce a uitat sa retina jurnalistul francez – eu am auzit discursul lui Cohn-Bendit –, a fost expresia extrem de dura folosita la sfârsitul interventiei sale de fostul lider al studentilor de la Sorbona rasculati în 1968, azi euro-parlamentar din partea Verzilor. Aceasta este: nationalismul dvs. este subiectiv si rusinos!
Chiar stim totul
despre Strauss-Kahn?
Bombardati pe toate caile cu stiri în flux continuu despre ispravile lui Dominique Strauss-Kahn, multi au ajuns sa nu mai aiba chef de povestea fostului director general al FMI. Chiar daca nu este vinovat pe cât au dorit judecatorii americani sa-l faca, lumea nu mai este interesata de subiect. Ce sa mai afle? Si, totusi, ramâne zatul cafelei. În fata lui Strauss-Kahn nu mai exista nici un fel de obstacol. Nici politic, nici financiar, nici moral. Politic, pentru ca DSK, desi lider al Partidului Socialist Francez, a fost propulsat în înalta functie de la FMI de presedintele de dreapta Sarkozy. Ciudat, nu?! Financiar, pentru ca directorul Fondului îsi îngaduia moftul de a trai în lux exorbitant; de aceea era catalogat drept ,,socialist de caviar“, categorie larg raspândita în România. Moral, pentru ca demnitatea în care ajunsese nu a fost atât de puternica, nici ea macar, pentru a-l opri la timp sa intre într-o istorie sordida. Ramân câteva neclaritati care depasesc dezgustul unora. Al celor care se întreaba daca nu se ascunde ceva în spatele afacerii fostului director general al FMI. Ceva-ceva nu este suficient de bine lamurit. Sa fie un complot împotriva lui Strauss-Kahn? Pe cine sa fi deranjat el cu politica lui? Pe bancheri? Ar fi o ipoteza. Pe cei din conducerea Fondului care s-au trezit cu un socialist pe cap? Poate fi luat în calcul. Pe cei care s-au saturat de politica anchilozata a Fondului, neschimbata de la crearea acestuia? Este plauzibil daca ne gândim ca statele cu economii emergente au câstigat un loc solid în viata internationala si vor un loc la pupitrul de comanda al finantelor lumii.
La vârf, stânga
franceza se detesta
Cum se face politica mare? Iesit din joc pentru cursa prezidentiala unde era creditat cu mari sanse, Strauss-Kahn a lasat stânga sa-si caute un candidat puternic si charismatic pentru confruntarea  din 2012. Potrivit sondajelor, socialistii francezi vor avea cei mai redutabili contracandidati în doamna Le Pen, noul lider al Frontului National si în presedintele Sarkozy. Cine va fi candidatul socialistilor? Deocamdata, la primarele din toamna, s-au înscris Ségolène Royal  (care a pierdut în 2007), Fr. Hollande, fostul sot al doamnei Royal devenit între timp adversar, si lidera partidului, Martine Aubry. Batalia este mare, adversitatile pe masura. „Le Nouvel Observateur“ a publicat  o analiza a sanselor într-un serial de patru episoade cu titlul ,,Aubry-Hollande: de ce se detesta?“. Iata un paragraf din analiza pe care îl ofer cititorilor revistei „Cultura“ ca lectura de vara. ,,Aubry înca din 1995 visa sa ajunga la Elysée. În numele tatalui ei?! (Este vorba de Jacques Delore, fostul presedinte al Comisiei Europene, n. n.). De pe la mijlocul anilor 1980, o mica banda s-a reunit la sfârsitul verii la Lorient unde primar era Jean-Yves Le Drian. Clubul se intitula «Démocratie 2000». Cei ce-l frecventau erau tineri, moderni, glumeti si… deloristi. Lânga Hollande se afla bineînteles Ségolène, dar si Jean-Pierre Jouyet, viitor ministru în cabinetul lui Sarkozy, avocatul Jean-Pierre Mignard si un consilier al lui Mitterrand, Lean-Michel Gaillard. Presedintele Comisiei Europene, caruia îi placea tineretea, îi acoperea sub aripa lui primitoare. Curând, «Démocratie 2000» va deveni Clubul Témoin. si va adopta un program politic. De unde se vede ca Delors nu era un om fara trupa. Atunci se vorbea ca el este succesorul presedintelui Mitterrand. Hollande si amicii lui aveau sentimentul de a fi încalecat pe calul cel bun, fara sa se gândeasca, totusi, ca le-ar dauna convingerilor lor novatoare. Se putea visa mai frumos? Ramânea însa o dificultate. Delors avea o sotie care nici nu vrea sa auda sa se vorbeasca de Elysée si o fata care visa deja la asta. Pentru castorii juniori de la Témoin are vreun cusur Martine Aubry? Da, ea strica ambianta. Nu pentru ca nu se poate glumi cu ea, ci pentru ca între ei se instaleaza o lupta de influenta. (De atunci) Aubry considera ca Hollande si camarazii lui erau mai interesati de cariera lor decât de a tatalui ei“. Deci, ambitii mari. De aici si explicatia detestarii reciproce a principalilor candidati socialisti la presedintia franceza. Vom vedea daca aceasta detestare le va aduce înca un insucces în 2012.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper