O opera de seama a lui B.P. Hasdeu

Un articol de IORDAN DATCU

Când s-a început, în Europa, spre sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului urmator, cercetarea culturii populare, s-a înteles ca, pe lânga demersul direct pe teren al specialistilor, recursul la intermediari este util. În cuvântul înainte la cea de-a doua editie, revazuta si întregita a lucrarii lui Ion Muslea si Ovidiu Bârlea, „Tipologia folclorului din raspunsurile la chestionarele lui B.P. Hasdeu“ (Editura Academiei Române, 2010, 606 p.), Ion Talos examineaza tocmai aceasta problema, a culegerii folclorului cu ajutorul corespondentilor, demers care a debutat cu ancheta lansata, în 1811, de catre administratia napoleoniana în Italia, procedeu urmat de Iakob Grimm în Germania, în anii 1812 si 1815, de Jean-Jacques Ampère în Franta, care a lansat, la Paris, în 1853, „Instructions relatives aux poésies populaires de la France“, de Wilhelm Mannhardt în Germania în 1865, care cu raspunsurile la cele 35 de întrebari privitoare la obiceiurile agrare referitoare la recolta, dorea sa realizeze colectia „Monumenta mytica Germaniae“. Cu cele 2128 de raspunsuri a înfaptuit celebra lucrare „Wald-und Feldkulte“ (1875, 1877). Acelasi mijloc, de culegere prin intermediari, l-au urmat Michele Barbi, pe la 1900, în Italia, Ramón Menéndez Pidal în Spania si Arthur Rossat, în Elvetia romanda, în 1907.
Metoda culegerii cu ajutorul corespondentilor a fost practicata si la noi, în principal de B. P. Hasdeu, care a lansat chestionarele „Obiceiele juridice ale poporului român. Programa“ (1878) si „Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba româna“ (1884-1885), de Nicolae Densusianu, cu „Cestionariu despre traditiunile istorice si anticitatile terilor locuite de români…“, I (1893), II (1895), de Muzeul Limbii Române si de Muzeul Etnografic al Transilvaniei dupa 1919, de Arhiva de Folclor a Academiei Române dupa 1930, de Arhiva de Folclor a Moldovei si Bucovinei, de „Atlasul etnografic al României“, al carui chestionar, lansat în 1970, a recoltat raspunsuri din 600 de sate. Ion Talos aminteste si câtiva cercetatori razleti, care au cules creatii populare cu ajutorul elevilor, Timotei Cipariu, Ion Micu Moldovan, Alexiu Viciu, Traian Gherman. Se cuvenea sa fie amintit si Th. D. Sperantia, cu cele doua chestionare ale sale, primul privind sarbatorile pagâne ale poporului român, la care a primit 1281 de raspunsuri, aflate la Biblioteca Academiei Române, în 8 volume însumând 5 758 de pagini de manuscris, si cel de al doilea chestionar, pe tema „cel mai nou cântec“. În volumul nostru, „Repere în etnologia româneasca“ (2002) figureaza articolul „Th. D. Sperantia si sarbatorile pagâne ale poporului român“, iar în celalalt volum al nostru, „Contributii la etnologia româneasca“ (2004) am inclus articolul „Sânzienele (Dragaica) în raspunsurile la chestionarul lui Th. D. Sperantia“. Este înca un aspect care n-a facut obiectul eruditului articol al lui Ion Talos, si anume ca unele chestionare aparute în Vest au fost preluate de etnologi români. B. P. Hasdeu foloseste „clasica opera“ a lui Grimm, „Deutsche Rechtsalterthümer“ din 1845 si chestionarele lui V. Bogisich de la Ragusa si ale lui Efimenko si Matviev din Rusia. Gr. G. Tocilescu însa a preluat, nemarturisit, „Instructions et Questionnaires“, publicat de Paul Sébillot în revista franceza „Revue des traditions populaires“. Plagiatul a fost denuntat de vreo doua gazete ale timpului, în primul rând de Artur Gorovei, care publicase chestionarul lui Sébillot în „Sezatoarea“ falticeneana.
Daca la primul chestionar, cel despre obiceiurile juridice, raspunsurile – venite din Botosani, Buzau, Dâmbovita, Dolj, Falciu, Gorj, Mehedinti, Muscel, Prahova, Putna, Râmnicu Sarat, Roman, Tecuci, Tutova, Ilfov, Romanati si Vlasca – au fost adunate în trei volume, cele despre „datele privitoare la limba româna“, primite din 700 de sate, au constituit 19 volume însumând 17 000 de pagini.
Ca si unele raspunsuri la chestionare din Europa, cele primite de B. P. Hasdeu au început sa fie cercetate la trei sferturi de veac de la primirea lor. Ion Muslea si sotia sa au început redactarea lucrarii la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, din 1957 alaturându-li-se tânarul cercetator Ion Talos. Fapt foarte laudabil, Ion Muslea a renuntat la proiectul dintâi, acela de a alcatui doar „o simpla extragere de date“, utila cercetatorilor clujeni, si a trecut la sistematizarea tuturor datelor. N-a putut însa, din cauza bolii, sa duca lucrarea pâna la capat, rugându-si sotia sa-i transmita lui Ovidiu Bârlea, bunul sau prieten, sa continue lucrarea. Acesta, cu eruditia si tenacitatea care i-au fost unanim recunoscute, a încheiat lucrarea si ea a putut sa apara în 1970 la Editura Minerva, redactor al cartii fiind Ioan Serb. Ovidiu Bârlea a desavârsit aceasta lucrare, care, în opinia sa, nu este „nici un repertoriu, nici un dictionar folcloric, ci o tipologie, deoarece datele au fost grupate tematic, reconstituind scheletul fiecarui fapt si aratându-i stufozitatea de la aspectele cele mai frecvente pâna la cele singulare.“
În partea întâi au fost sistematizate raspunsurile despre cosmogonie, lumea de apoi, fiinte si fenomene fantastice, regnul vegetal si animal, ciclul calendaristic, ciclul familial, gospodarie si viata cotidiana, iar în partea a doua cele despre genuri si specii de arta.
Prin vechimea, bogatia, prin comunicarea de fenomene noi, de aspecte necunoscute, prin ingenioasa sistematizare si prezentare, raspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu se constituie în „cel mai important material folcloric românesc“. Si Ion Muslea, si Ovidiu Bârlea au relevat noutatile fata de lucrari aparute, semnate de Artur Gorovei, Tudor Pamfile, Elena Sevastos, I. A. Candrea. Astfel, se spune ca informatiile despre Dragaica din cartea lui Tudor Pamfile „Sarbatorile de vara“, sunt sarace, ca sunt informatii despre ritualul nuntii care nu se gasesc în monografiile publicate de S. Fl. Marian si Elena Sevastos, ca repertoriul jocurilor de copii este mai bogat decât în cartile lui Tudor Pamfile, ca sectiunea despre deochi din cartea lui I.A. Candrea, „Folclorul medical român comparat“ este saraca fata de raspunsurile la chestionarul lui Hasdeu.
Ion Muslea a tinut sa spuna ceva esential, ca lucrarea nu se adreseaza si nu este utila doar folcloristilor, ci si istoricilor literari, naturalistilor, fizicienilor, istoricilor medicinii, literatilor, artistilor, filologilor, lexicologilor.
Editia îngrijita de Ioan I. Muslea este una „revazuta si întregita“, pentru ca, precizeaza el, „Între hârtiile ramase de la Ovidiu Bârlea, am dat peste o lista a materialelor lipsa, iar, în arhiva Muslea, am descoperit câteva liste ale unor teme/ raspunsuri ramase neredactate, incomplete sau nedefinitivate, dintre care amintesc: animale, pasari, insecte; fratii de cruce; juraminte, ocari; cântece; carti de joc; dansuri/ jocuri; înmormântarea; suflet de om si de dobitoc; moartea la om si la dobitoc; cuget, minte, gândire; frumosul; zâne si zâni; filma; lado; stafie; boale la vite si de om; ciuma; stiinta poporului; ziua si noaptea cum le împarte poporul; ziua-ntâi a lunii; animale mai placute lui Dumnezeu; locuri/ape sfinte; blesteme cu Dunarea; despre vânturi; rugaciuni în afara bisericii; fapti; muma-padurii; rodul pamântului; mânicatoarea; rai-iad; celalalt tarâm; vremea de apoi.“
O noutate este capitolul de „blesteme, juraminte, ocari, înjuraturi“.
Informatorii însisi apreciaza ca „multe dintre ocari sunt scandaloase, foarte dure“, „sunt sudalmi si înjuraturi în tot modul si cheama bataie“, „contin cele mai murdare si neumane cuvinte si când vin de la barbati si de la femei“, „uneori se ajunge aproape la încaierare si se întrec în vorbe murdare“, „femeile crescute foarte rau (cele de vacari sau de tigani) întrebuinteaza ocari de tot mârsave“. Cei care se dusmanesc îsi arunca astfel de epitete: adormit, buzarnic, bagabont,betiv, calic, câine batrân, cioflingar, ciudat, ciuciubat, ciuciupenci, cartofor, cascaund, curvar, dezlânat, duhoare, fermecat, hot, ghiogar, gogoman, haidau, haidamac, jacuitor, janghinos, juchitor, lepsit, mascara, misel, mujic, nasoila, nauc, nemernic, nichipercea, oftigos, obracit, parsiv, pârlit, paduchios, pâclisit, potlogar, rapanos, râsul oamenilor, sarac, strâmb, scârnavie, tâlhar, târâie brâu, venetic, zapacit.
Se înjura de cele sfinte: ceara, colac, denie, duh, Dumnezeu, evanghelie, grijanie, icoana, împartasanie, leturghie, lumânare, mormânt, praznic, priveghi, prohod, paste, prapuri, tamânie s.a.
B.P. Hasdeu a avut eleganta de a scrie ca aceasta opera nu este doar a sa, ca ea este datorata si inteligentilor învatatori din lumea satelor, care i-au trimis pretioase documente: „Adeseori am fost silit sa intru în corespondenta cu cei care au trimis raspunsurile pentru a le cere explicari, cântece poporane, sau alte informatiuni asupra raspunsurilor date. Din aceasta corespondenta s-a format un dosar întreg. Cu aceasta ocaziune îmi pare bine a putea constata un lucru: orice s-ar zice despre starea instructiunii publice în România, raspunsurile ce am primit dovedesc ca sunt nu numai în orase, dar chiar si în sate si catune, învatatori de o inteligenta rara, cari ar face onoare oricarei scoli straine.“ („Analele Academiei Române“, seria II, tom. VIII, 1885-1886, p. 103.)
Pentru aceasta a doua editie a lucrarii, li se cuvin sincere multumiri domnului Ioan T. Muslea, alcatuitorul ei, Editurii Academiei Române si redactorului de carte, eminenta editoare, doamna Magdalena Bedrosian.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper