Franta: ce vrea Eva Joly sa vada de Ziua nationala

Un articol de GEORGE APOSTOIU

O declaratie facuta de un fost magistrat, Eva Joly, desemnata candidata a ecologistilor  la prezidentialele din 2012, a iritat lumea politica din Franta. Cu doua zile inainte de Ziua nationala, Eva Joly a propus sa se renunte la parada militara de la 14 Iulie in favoarea unei „defilari a cetatenilor“. Militanta de stânga daca luam in consideratie apartenenta politica, dar si trecutul ei de activist antimilitarist, Joly a scos la rampa, in plina vara, politicienii socati de propuneri atât de insolite. Adversarii nu au scapat din vedere ca Eva Joly are dubla nationalitate: norvegiana prin nastere si franceza in contemporaneitate. De aici, amendarea ideilor candidatei ecologiste la presedintia Frantei a primit un spor de energie. Sa nu vorbeasca un strain francezilor despre natiune! Ideea nationala si simbolurile acesteia sunt adânc inradacinate in constiinta lor iar o abordare ne-conventionala poate sa mineze pâna si cele mai promitatoare cariere. In Franta nu poti vorbi la intâmplare, mai ales neavizat, despre „exceptia franceza“ centrata in buna parte pe particularismul in materie de cetatenie. Se stie ca, de la revolutia din 1789, francezii au obsesia cetateniei. Ori de câte ori internationalistii au incercat sa scoata din chingile statului national problema cetateniei, acestia nu au izbutit sa depaseasca pragul abordarilor de circumstanta. De aceea, putini cred ca ideile Evei Joly vor face cariera. Chiar daca ele au venit intr-un moment de dificultate pentru participarea Frantei la razboiul din Afganistan sau la cele pe care le intâmpina in implicarea, razboinica si aceasta, in Libia. Dupa cum se va vedea, replicile au venit nu numai din partea oficiala, de dreapta acum, ci si a unor oameni de stânga. Candidata ecologistilor a intentionat, probabil, sa exploateze durerea resimtita in Franta la vestea mortii a inca sase militari in Afganistan. In chiar ziua sarbatorii nationale, ironie a sortii si a istoriei!, avea sa moara inca un soldat iar steagul ros-alb-albastru trebuia coborât din nou in berna. Presa informa, in paralel, despre cheltuielile exorbitante ale participarii militare a Frantei in teatrul de operatiuni din Libia. Dubla nationalitate a Evei Joly si activismul ei pe frontul anti-militarist – traditie a stângii franceze nu neaparat din timpul ultimului Razboi Mondial, cum s-ar putea crede –, nu au scapat nici ele din vedere celor ce au vazut in ideile ecologistei aburii fierbinti ai internationalismului. Multi francezi au perceput in ideile Evei Joly o invitatie la renuntarea a ceea ce tine de cultivarea si recompensarea orgoliului militar de mare putere al Frantei. Asa ceva nu poate fi admis in Franta francezilor, cum o numea Charles de Gaulle. De aici si numeroasele reactii, cea oficiala fiind extrem de dura. Cea mai prompta si cea cu greutate a venit din partea premierului François Fillon: „Cred ca aceasta doamna nu are o cultura foarte veche franceza, a valorilor franceze, a istoriei franceze“. Comentariul imediat al  premierului, transmis de la Abidjan, unde se afla in vizita oficiala, ar putea fi tradus cu vorba româneasca din batrâni: nu te baga unde nu-ti fierbe oala. Eva Joly a atins vârsta senectutii, este aproape septuagenara si, dupa cum se vede, se baga. Internationalistii francezi i-au sarit imediat in ajutor. Disputa merita sa fie cunoscuta si la noi. Franta nu este singura tara in care Ziua nationala scoate din rând internationalistii. Aduc aminte cititorilor ca in România, in problema simbolurilor nationale, se amesteca unii care nu au nici macar scuza subrezirii rationamentului provocata de inaintarea in vârsta. Am vazut la televiziunea româna un intelectual, oarecum tânar pe atunci – si in voga, cu doua demnitati in dregatoriile statului! -, care trata frecvent, cu aplomb, in termeni din zona neaosismului, chestiunea simbolurilor nationale. Chiar in timpul unuia dintre mandatele lui ministeriale, cu vorbe scurte, el a cerut: „ia sa mai fiu scutit de bocetele cu steagul si cu imnul national!“ (citat din memorie, dar fidel). Desigur, internationalistii au rationamentele lor. Dar au rationamentele lor si cei ce nu vor sa renunte la datoria de a cinsti memoria celor care au salvat patrii, popoare, civilizatii, culturi, traditii. Sa urmarim, cu ajutorul presei franceze dezbaterea iscata pe marginea ideilor Evei Joly. Merita, chiar daca disputa nu poate fi sustrasa intereselor politice si alegerilor prezidentiale. Cu ce altceva pot fi câstigate alegerile daca nu cu asaltarea redutelor natiunii!
Dreapta franceza a primit cu dezaprobare declaratiile doamnei Joly si nu a scapat ocazia – cum putea sa faca o astfel de eroare! –, de  a acuza stânga inca o data ca se indeparteaza de valorile Republicii. Tema este veche, dar are un punct sensibil, chiar si pentru dreapta, atunci când nu se manifesta grija pentru evitarea suspiciunii de xenofobie. Este singurul teren pe care premierul Fillon a fost contra-atacat de stânga, altfel, pe fond, nu ar putea sa impartaseasca propuneri atât de contrare spiritului majoritar francez cum sunt cele cu renuntarea la parada militara. „Le Point“, ziar de dreapta, a gazduit declaratia-replica a doamnei Joly la atacul premierului: „A pretinde ca aperi Republica agitând demonii originii este o ipocrizie periculoasa. Astfel de excese nu mira pe nimeni atunci când vin de la fanfaroni ce se lauda cu identitatea nationala. In gura primului ministru, aceasta arata degradarea termenilor in dezbaterea publica si cangrena identitara care a atacat rândurile republicanilor. Nu admit sa fie pus la indoiala patriotismul meu, nu sunt o antimilitarista. Nu sunt mai putin franceza decât cei care  imi refuza dreptul de a ma exprima“ (Canalul Europa 1). La o dezbatere organizata de Ziua nationala, aceeasi Eva Joly, devenita peste noapte vedeta politica, l-a ironizat pe primul ministru astfel: „Eu nu cobor din drakkarul meu! De cincizeci de ani traiesc in Franta, deci sunt franceza. „Intr-un interviu dat ziarului «Libération» (de stânga), fostul magistrat socoteste „inadmisibil“ ca primul ministru sa „stabileasca o distinctie intre cetatenii prin nastere si cei naturalizati.“ François Hollande, fost presedinte al Partidului Socialist, preocupat si el de candidatura la prezidentiale, a iesit la atac nu pe tema de fond si pe posibilitatea deschisa de formularea echivoca a primului ministru care permite interpretari in sensul unei posibile xenofobii: „Nu impartasesc punctul de vedere al Evei Joly… dar ea are dreptul de a-si apara pozitia fara sa fie nevoie sa se puna in discutie cultura sa privind valorile Frantei“. Martine Aubry, presedinta de azi a Partidului Socialist, a deschis si mai mult poarta interpretarilor fortate – este firesc, si ea este pretendenta la presedintia Frantei –, socotind ca „prin apropourile facute vorbeste fara rost despre fundamentele si valorile Republicii si astfel se apropie de tezele Frontului National“. Jean-François Copé, liderul UMP, partidul de guvernamânt al lui Sarkozy, s-a declarat indignat de declaratiile socialistilor spunând ca pozitia acestora arata de pe acum intentia Partidului Socialist de a avea in alegeri un program comun cu Ecologistii. In acest timp, si cu asta inchei relatarile despre pozitiile pe marginea declaratiilor Evei Joly, sa amintim vorbele caustice pe care lidera Frontului National, Marine Le Pen le-a avut fata de intreaga disputa: „vor fi si standuri pentru a fuma si chichon?“. Chichon este, in argoul francez, numele hasisului. O precizare: printre aparatorii Evei Joly se afla si un fost hippie, Bruno Beschizza, care a facut cariera intrând in rândurile antimilitaristilor.
Si, acum, la incheiere, sa vedem o interpretare a acestui nou episod politic francez de vacanta care vine nu de la un politician cu ambitii la prezidentiale, nici de la un partizan al Puterii, ci de la un jurnalist, Laurent Joffrin, care semneaza in ziarul de stânga, „Nouvel Observateur“, comentariul intitulat „14 iulie: Eva Joly, naiva inconsecventa“. Iata ce scrie Joffrin: „Sa fie suprimata defilarea militara de 14 iulie? Cu tot respectul pe care i-l datoram, trebuie sa-i spunem Evei Joly ca aceasta idee respira naivitate inconsecventa; candidata ecologista ar face mai bine sa se ocupe de gradina ei bio. Desigur exista o traditie justificata a antimilitarismului stângii. Intre asasinii de la 1848, emulii lui Badinguet, ucigasii Comunei, acuzatorii lui Dreyfus, neispravitii din 14-18 atât de prodigiosi in varsarea de sânge de soldat, militarii petainisti sau agentii colonialismului armat, pâna la pucistii din Algeria franceza, au fost in istorie destui militari care au trecut de partea cea mai neagra a reactiunii pentru a explica aceasta traditie pe care o regasim inca si azi in Canard Enchainé, la Charlie Hebdo sau in rândurile antiglobalistilor. E bine sa evitam sa ne amestecam in latraturile dreptei franceze care pun propunerile sale iconoclaste pe seama originii norvegiene a candidatei. Nu este nevoie chiar deloc, intr-un elan sovin, sa facem de rusine Scandinavia pentru a respinge ideile Evei Joly. O anumita candoare ecologista, care se aliaza foarte des cu catastrofismul, este suficienta pentru a le explica. Contrar acestei lumi dedicate profitului si ambitiilor personale, militarii sunt cetateni dezinteresati care au ales un mod de viata auster pentru a se ingriji nu de burta lor, ci pentru a fi in serviciul colectivitatii. Intr-o zi, poate, armele vor fi inutile si soldatii se vor schimba in trubaduri. O zi când lumea va trai in dragoste. Timpurile acelea, care nu-i displac Evei Joly, inca nu au sosit. Lumea ramâne periculoasa orice am face, zanganitul armelor nu este pregatit sa se stinga. Ca Jaurès sau Blum, ca Roosewelt sau Churchill, ca toti democratii din lumea asta, trebuie sa ne bazam inca pe fortele armate capabile sa apere valorile noastre de libertate. Fara sa transferam politica noastra de aparare la Pentagon si politica noastra externa la Casa Alba, Franta si Europa trebuie sa fie in masura sa descurajeze un inamic sau altul care ar putea sa se declare impotriva noastra, sa combata o organizatie terorista sau alta al carei fanatism ne-ar face sa devenim tinta. Asta s-a mai vazut…. Daca pornim de la aceasta realitate elementara, defilarea la 14 Iulie este perfect legitima. Nu putem cere soldatilor francezi sa sprijine o revolutie democratica, sa protejeze resursele noastre din strainatate sau sa acopere o operatiune umanitara si apoi sa ne ascundem de parca ne-ar fi fost rusine de ceea ce am facut. Eva Joly ar trebui sa reflecteze la toate acestea“.
Daca dam de o parte motivele politice ale acestei dispute, ne ramâne sa ne intrebam, totusi, de ce si pentru ce mor soldatii in razboaiele din timpurile noastre? Cele ale democratiei si ale respectului pentru valorile Republicii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper