Despre marxisti, sau elogiul unei istorii în devenire

Un articol de CLAUDE KARNOOUH

– un studiu introductiv –

 

„Filosofia triumfa cu usurinta asupra relelor trecute si a relelor viitoare, dar relele prezente triumfa asupra ei“,
La Rochefoucauld, „Maxime“

Dorindu-se un analist exterior angajamentului politic, un analist obiectiv, asertiune cam simpla despre care s-ar putea discuta îndelung, se releva totusi ca lucrarea genealogica a domnului Mamina asupra marxismului apartine unei specii prea rare în România pentru a nu-i semnala interesul singular. Pentru tinerele generatii îndopate cu cultura pop-rock de doua parale si de publicitate pentru tot felul de marfuri, unele mai inutile decât altele, îmbibate cu povestiri memorialistice despre minunatii ani interbelici (când România era deja ultima tara din Europa în privinta dezvoltarii sanitare, a învatamântului si a sperantei de viata, dar prima în privinta foametei rurale si a ratei mortalitatii infantile), cu smiorcaieli legate de soarta lui Zelea-Codreanu (cine seamana vânt culege furtuna; cine seamana crima politica risca aceeasi soarta!), abrutizate de lamentarile anticomuniste de opereta care au vândut celor mai doritori o dizidenta de bazar, uitând sa-i onoreze, cum se cuvine, pe adevaratii dizidenti, deci pentru acest tineret pe care anumite elite îl mentin într-o amnezie culpabila, aceasta lucrare soseste la momentul potrivit. Ea permite sa se aminteasca acestui tineret adesea fara griji ca marxismul si multiplele sale partide, scoli, bisericute, grupuscule, dar si succesele sale universitare în Occident constituie unul dintre elementele primordiale si ale istoriei intelectuale (teoria) si ale istoriei politico-sociale europene, asadar mondiale… Nefiind pe placul celor care, ratând momentele unice (Hapax) în care istoria contemporana a românilor a oferit de doua ori posibilitatea unui real angajament de dizident (praxis) gratie unei aliante potentiale a intelectualilor cu clasa muncitoare revoltata împotriva Partidului national-comunist român (pretinsa ei avangarda) – grevele din Valea Jiului în 1977, apoi în timpul celor de la uzinele din Brasov din 1987 –, suntem în drept sa constatam marea lasitate a intelighentiei românesti în comparatie cu exemplele polonez, ceh, maghiar si est-german. Toti au ramas tacuti si s-au supus pentru un blid de linte servitutii de bunavoie. Desi nu este pe placul acestor traficanti ai dizidentei, Marx ramâne indispensabil pentru întelegerea modernitatii si a multor aspecte esentiale ale modernitatii târzii. Nu as putea uita ceea ce mi-a zis, cum grano salis, într-o seara de aprilie din 1991 în fata intrarii în Universitatea Babes-Bolyai, cel care, de-a lungul anilor avea sa devina un prieten fidel, colegul meu Aurel Codoban: „Marx, cu Nietzsche si Freud, sunt presocraticii modernitatii târzii“1!… La aceasta bunul meu prieten a adaugat: „justetea gândirii lui Marx asupra fetisismului marfii s-a verificat tocmai prin implozia URSS si a statelor satelite“… Iar eu am completat afirmatia adaugând: în definitiv, Marx si Engels au fost învinsi de Marks and Spencer2! Apoi, n-as putea sa uit ultimele imagini ale lui Nicolae Ceausescu, care, în ciuda unui nationalism profund antimarxist (apropiat de ideologia Garzii de Fier), înainte de a fi asasinat cu salbaticie si-a amintit de tineretea sa de militant ilegalist si, poate, în acest moment fatal, într-o ultima izbucnire, manifestându-si pe deplin demnitatea de om angajat în lupta comunista, ale carui erori si nedreptati uneori criminale nu le judec aici, a intonat primele versuri ale refrenului Internationalei: „Hai la lupta cea mare,/ Rob cu rob sa ne unim…“3. Marx, fie ca asta place sau nu pe malurile Dâmbovitei sau Somesului, în câmpiile Banatului si Olteniei, pe colinele Iasilor sau pe plajele Constantei, este un gânditor pe care poti sa contezi pentru a întelege prezentul lumii noastre, si ai carui mostenitori, în multipla si adesea contradictoria lor diversitate teoretica si practica, domina gândirea (teoria practicii si practica teoriei) acestei modernitati tardive, numita eronat postindustriala sau postcapitalista. Drept dovada, dupa câteva decenii de euforie rapace postcomunista, criza economica mondiala începuta în 2008 a reactualizat multe dintre analizele lui Marx asupra dinamicii irationale a capitalismului, asupra fetisismului marfii si asupra radicalizarii exploatarii oamenilor si a Terrei pentru obtinerea unei plusvalori mereu sporite… În fapt, Marx, ca toti gânditorii exceptionali, a alimentat diverse curente de abordare critica a lumii organizate de modul de productie capitalist (capitalist privat sau de stat), ca si unele curente istorice, sociologice, antropologice, deschideri psihologice si psihanalitice, tot atâtea tentative de interpretare carora li s-au alaturat alti gânditori la fel de exceptionali ca el, Nietzsche, Freud sau Heidegger, ajungându-se uneori pâna la a face sinteza celor patru, de catre un Marcuse sau un Baudrillard4. Nu doar influentele acestor filosofi au corectat gândirea marxista cum se corecteaza o ciorna, dar, înca mai mult, si asta n-ar trebui uitat, marxismul a marcat anumite curente emancipatoare ale catolicismului social, precum cel numit miscarea preotilor-muncitori din Franta, sau pe cel mult mai important din Lumea a treia sud-americana, Teologia eliberarii5.
Iata asadar o carte care, sper, va reprezenta un reper în gândirea critica din România postcomunista. În sfârsit un compendium care îi reaseaza pe Marx si marxismul nu numai într-o perspectiva istorica, dar, si aceasta este cu siguranta o originalitate a lucrarii, într-o abordare subtil culturala a temelor fundamentale ale marxismului, de fapt mai degraba ale celor din „Manifestul comunist“ si ale celor legate de natura stiintifica sau mai putin stiintifica a materialismului dialectic si istoric. Autorul urmeaza firul relatiei care uneste în activitatea marxistilor evolutionismul lui Darwin si stiintele fizice pe de o parte, cu materialismul dialectic pe de alta, cu scopul de a construi o interpretare totalizanta integrata a naturii si a omului social si economic, asa cum o enunta Engels în „Dialectica naturii“. De asemenea, una dintre pistele analitice urmate de autor este de a sesiza cum mostenitorii lui Marx au gândit materialismul dialectic în raport cu stiintele naturii, cu stiintele exacte. Era acest materialism dialectic împlinirea unificatoare a unei stiinte globale a obiectelor neanimate si animate? Putea astfel analiza capitalismului si a ansamblului devenirii socio-istorice prin materialismul dialectic si istoric sa se prezinte ca fiind pandantul (sau echivalentul) stiintelor exacte în câmpul analizei sociale? În maniera în care o afirma unii, printr-un fel de revenire negândita la kantianism, inclusiv prin violenta, drept singura si unica stiinta a socius-ului. La Se vede astfel la Engels dezvoltându-se întoarcerea la o filosofie care se pretinde non-idealista a naturii, pe care materialismul dialectic o va împlini în adevarul ei plenar6, în timp ce dintr-o perspectiva mai sociologizanta, pentru unii dintre emulii sai leninisti, materialismul dialectic devine, chiar în contra realitatii însasi, chintesenta adevarului stiintific, si va genera uneori, în momentul punerii sale în practica, înfrângeri politice dureroase cu costuri umane gigantice7. Aceasta disputa a strabatut si strabate înca unele dezbateri între mostenitorii marxismului… De aceea aportul freudismului sau al celui de-al doilea Heidegger (respectiv în cazul lui Marcuse si al lui Gérard Granel) a dus partial în desuetudine disputa asupra stiintei demonstrând, la cel dintâi, ca anumite elemente ale suprastructurii, ale reprezentarii psihice, puteau sa devina determinante în subiectivitatea constiintei alienarii, iar la cel de-al doilea, în masura în care structura ontologica a Dasein-ului omului Tehnicii ca ultima metafizica determina modul sau de a fi în lume, i.e., lumea însasi, si oricare ar fi modul de exploatare economica a subiectilor, capitalist sau comunist, de fapt Heidegger dezvaluie ca Dasein-ul modern le înglobeaza în ontologia sa. La urma urmei, nici un spirit cât de cât cu bun simt nu poate deci sa elimine printr-o stersatura gândirea lui Marx, mult mai subtila sub raportul suprastructura/ infrastructura decât cea a lui Engels, în ceea ce ea poate sa intre în rezonanta cu a altor gânditori ai determinarilor ultime. Autorul ne introduce asadar în istoria liniamentelor acestui discurs al stiintificitatii materialismului dialectic. Poate în acest fel sa articuleze una dintre ipotezele sale centrale privind diferentele din abordarile „scolilor“ marxiste din Vest si din Est. Daca discerne o mai mare rigiditate în ideea de stiintificitate la marxismele din Est fata de cele din Vest, el leaga aceasta diferenta de ceea ce s-ar putea numi deosebirile de culturi politice sau, mai bine, istorico-politice.
În cadrul acestei ipoteze, ne îndeamna sa reflectam asupra unei analize pasionante, total necunoscuta în România, aceea a idealismului lui Marx si al marxistilor germani din secolul al XIX-lea. Idealism pe care-l percepem în ideea stiintei pure a socialului, pe care am schitat-o foarte pe scurt în paragraful precedent, dar ipoteza pe care autorul, istoric, o ia în considerare drept unul dintre reperele diferentei Vest/ Est amintind teza lui Jean Jaurès, „Originile socialismului german“ (Paris, 1892). Surprinzatoare afirmatie pentru cel care n-ar asculta decât incantatiile anticomunistilor de serviciu despre teribilul materialism (fara Dumnezeu, adauga ei) al comunistilor, ca si cum capitalismul nu era si el tot atât de materialist (cu un Dumnezeu golit de orice substanta înduratoare). În fapt, chestiunea este tot aceeasi si ramâne obsedanta: cum, în epoca Omului Tehnic, sa folosesti puterea tehnica si financiara fara a reduce întreaga activitate omeneasca la productia de marfuri si orice subiect la a nu fi decât un consumator real, potential sau chiar imaginar în cazul celor mai saraci! Desigur, nu am putea sa-i purtam pica autorului ca a omis abordarea similara sustinuta de filosoful italian Giovanni Gentile, care, înainte de a deveni teoreticianul fascismului italian, a demonstrat si el, într-o lucrare de tinerete, idealismul din gândirea materialista a lui Marx („Filosofia lui Marx“, 1899)8. În fapt, atunci când citim cu o oarecare detasare analitica, ce nu împiedica o oarecare empatie, „Manifestul partidului comunist“ sau „Mizeria filosofiei“, pare evident ca rolul de Mesia mântuitor al socius-ului alienat de catre capitalism atribuit proletariatului releva un anume idealism, fiindca pozitia sa infrastructurala în procesul sistemului economic nu este suficienta pentru a-i atribui logic acest rol politico-mesianic. De aceea marxistii ramasi fideli acestei calitati, considerate a priori ca neputând sa fie pierduta de proletariat, au contemplat prea mult timp pâna sa înteleaga ca veritabila castrare a capacitatii revolutionare a muncitorilor occidentali nu fusese urmarea reprimarii feroce a aspiratiilor lor legitime de a trai mai bine decât o simpla supravietuire aleatorie, ci pararea gasita de statul burghez, aceea a statului social inaugurat într-o versiune germana cu alianta între social-democratia reformista (Programul de la Gotha al lui Lassale, criticat de Marx) si conservatorismul aristocratic al lui Bismarck, continuata apoi sub puterea wilhelmiana prin Kautsky si Bernstein, iar mai târziu, în Statele Unite, pentru a îndeparta efectele revolutionare ale crizei din 1929, prin keynesianismul New Deal-ului sau prin cel al francez al Frontului Popular. În fapt, în Vest reformismul a fost consubstantial democratiei reprezentative si fusese posibil, conform autorului, datorita nu numai unei numeroase si deja foarte vechi clase muncitoare agent al luptelor sociale si al revoltelor neîncetate de-a lungul întregului secol al XIX-lea, dar si unei clase mijlocii nebirocratice în crestere rapida si revendicând garantii sociale. Or acestui rol mesianic atribuit clasei muncitoare Lenin si bolsevicii i-au dat o dimensiune orientala, o dimensiune nu doar mesianica, ci si o mistica a Salvarii (legata de un cult la fel de mistic al stiintei) proprie traditiei ruse. Or, în Rusia tarista proletariatul era o pasare foarte rara fata de o taranime arhaica animata de o credinta naiva si masiv majoritara (dupa 1948 se întâlneste o situatie apropiata în cea mai mare parte a democratiilor populare, mai putin în Cehoslovacia si în Germania de Est): în 1917 orasenii, toate clasele sociale împreuna, reprezentau în jur de 20% din populatia Rusiei europene (lasam în acest text statisticile referitoare la partea asiatica a imperiului), iar mujicii 80%9… Identificând un proletar cvasiinexistent în realitatea cea mai cotidiana la sosirea lui Mesia pentru Salvarea unui popor sfânt cum îl concepeau narodnicii, proletarul lui Lenin a fost esentialmente acest proletar-idee, asa de bine descoperit de catre Nikolai Berdiaev în lucrarea lui neegalata („Sursele si sensul comunismului rus“, Paris, 1937), pe care autorul din nefericire o omite în referintele sale. Înca o data idealismul scoate nasul sub retorica materialista… Or, evident pentru cine îsi pune mintea la contributie, tocmai aceasta absenta a proletarilor reali dintr-o societate de fapt rurala din punct de vedere economic si, prin multe din aspectele sociale si politice, cvasimedievala10 a antrenat desfasurarea unei puteri comuniste devenita rapid, ca urmare a nevoilor unei modernitati radicale pe care chiar ea o pusese în opera, din ce în ce mai autoritara pentru a sfârsi dictatoriala, cu scopul de a impune cât mai rapid posibil singura praxis pe care o desfasoara puterea politica în modernitate, a stapâni cu învatamântul obligatoriu, industria, tehnicizarea generala a societatii, cercetarea stiintifica civila si militara, cu o armata hipermodernizata, pe scurt, ceea ce Ernst Jünger, în „Muncitorul“, definea drept „Totale Mobilmachung“. Ar trebui adaugat în completarea datelor autorului ca însasi viteza acestei tentative de recuperare (recuperare teoretizata în URSS simultan de catre Lenin, Buharin, Trotki si Stalin) este cea care a atras o modernizare extrem de cruda, care nu scutise mai înainte nici Vestul, dupa cum ne învata lectura lui Engels („Situatia clasei muncitoare în Anglia“, 1845), precum si romanele lui Victor Hugo, Dickens si Zola, doar ca URSS a realizat în saptezeci de ani ceea ce Marii Britanii i-a trebuit mai mult de un secol si jumatate sa realizeze11. Ca recuperarea nu este, în cele din urma, niciodata desavârsita, ca dupa 1989 se manifesta un regres în dezvoltarea tehnico-industriala si stiintifica mai ales printre fostii sateliti ai URSS, e vorba aici de o istorie economica postcomunista începând din momentul în care toate industriile tarilor-satelit au fost scoase la mezat, vândute la solduri capitalului occidental si uneori chiar capitalului rus12.
O alta calitate a lucrarii domnului Mamina este maniera sa foarte pedagogica de a ne introduce în meandrele interpretarilor divergente dintre marxistii din Vest si cei din Est, în maniera în care fiecare curent concepea organizatiile proletariatului si deci, ca si comentarii esentiale, raporturile sindicat/partid sau despre însusi statutul Partidului, partid de avangarda ori partid de masa, centralism democratic în versiune leninista ori toata puterea consiliilor muncitoresti. Citind post factum aceste dezbateri bogate în idei novatoare în vremea lor iar pentru anumite aspecte nepierzându-si actualitatea dupa caderea regimurilor comuniste, se ghiceste, si probabil mai putin paradoxal decât ar parea în prima instanta, ca depolitizarea realizata de comunismul real în tarile din Europa de Est demonstreaza clar cât nu mai era marxismul, iar asta de mult timp, decât un discurs gaunos, mai gol de sens decât ne-o sugereaza conceptia trotkista a statului muncitoresc degenerat. De fapt, în URSS, ca mai târziu în tarile satelit, marxismul ca discurs si practica critica fusese curând înlocuit de o retorica total îndepartata de realitatea practicilor si a experientei existentiale cotidiene. Cu trecerea timpului, dezbaterea politica fusese confiscata de profesionistii politicii, cadrele foarte înalte ale Partidului (în URSS poate între cinci si zece mii de persoane), si disparuse asadar din orizontul de interes al populatiilor, care nu mai gândeau politica decât în termeni de bancuri, batându-si joc de ea.
Ceea ce putem regreta la citirea acestei lucrari cu o tema foarte ambitioasa sunt scaparile oarecum pagubitoare si care ne-ar fi permis sa conturam mai precis complexitatea acestei istorii… Autorul ar fi putut sa-i aminteasca pentru Vest pe mostenitorii Rosei Luxemburg si ai lui Karl Liebknecht, extrema stânga germana si olandeza, consilierismul italian, fiecare cu conceptia sa despre partid si relatiile cu sindicatele, conceptii funciar antileniniste iar mai târziu radical antistaliniste. Astfel, el ar fi supus curiozitatii cititorilor textele lui Bordiga si îndeosebi pe cele ale lui Karl Korsch, cu siguranta cei mai inteligenti si mai subtili în întelegerea marxismului, asa cum se regaseste ea în „Criza marxismului“ si în special în „Marxism si filozofie“. Korsch reprezinta o sursa fara egal pentru abordarea marxismului neleninist si netrotkist necunoscuta în România, unde tineretul este tinut în totala confuzie, facându-l sa creada ca marxism = Stalin = Dej = Ceausescu, tot asa cum potrivit unui alt suflet caritabil, francez de aceasta data, inefabilul Glucksmann, geneza Gulagului s-ar situa în paginile „Capitalului“; e adevarat însa ca acelasi Glucksmann scrisese deja ca Platon era la originea Gulagului si a Dachau-lui! Prin urmare nu vad de ce Platon si chiar Marx nu ar fi precis amândoi la originea bombardamentului atomic al Japoniei! Korsch, pe care Brecht îl admira pâna la a-l face maestrul sau în gândirea filosofica deoarece concepea marxismul nu ca pe o filosofie materialista pozitivista, nici macar ca pe o stiinta pozitiva, dar ca posibilitatea unei analize întotdeauna specifice, trimitând întotdeauna la situatii istorice, economice si sociale concrete, si adauga el: „inclusiv când acestea apar sub lumina universalului“. Este ceea ce maestrul meu Gérard Granel, într-un text magistral unind fenomenologia Tehnicii a lui Heidegger si cea a „Capitalului“ lui Marx, „Anii treizeci sunt înaintea noastra“, explica într-un subtitlu promitator: „analiza logica a situatiilor concrete“13. Nu ar fi deplasat, în peisajul erudit al autorului, nici sa amintim câteva texte esentiale pentru curentul consilierist rezultat din spartakism, fie ale lui Paul Mattik (emigrat mai târziu în Statele Unite), ale olandezului Pannekoek, precum si ale marxistilor rusi sau înruditi cu ei în ruptura totala de ceea ce unii dintre ei numeau oportunismul Internationalei a III-a sub bagheta sovietica, militanti, scriitori si teoreticieni ca Victor Serge, Anton Ciliga sau Boris Souvarine… În sfârsit, sunt uimit ca autorul nu a spus câteva cuvinte despre lucrarile lui Simone Weil, conduse totodata de un marxism critic radical si intransigent si de o înaltime crestina inflexibila. În fapt, cartile si eseurile sale asupra clasei muncitoare franceze sau germane, precum si cele asupra originii exploatarii, a dezradacinarii inumane sau a nazismului ramân modele de analiza întemeiata pe materialismul dialectic în dimensiunea lui fenomenologica. Aceste texte îmbina o eruditie dintre cele mai vaste si interpretari de o precizie chirurgicala, desfasoara o înaltime spirituala de o foarte rara grandoare14.
Oricum, aceste lipsuri nu sunt decât momentane, ele vor putea fi completate cu ocazia unei a doua editii. Si, în ciuda acestor rezerve facute de un domn în vârsta, care un timp a militat în cadrul PCF (1957-1966), care a fost apoi exclus pentru deviationism de stânga, care a studiat marxismul la scoala de cadre a Partidului sau cu ocazia unor cursuri-conferinta sustinute de Jean-François Lyotard în localurile organizatiei Puterea Muncitoare (iesita din grupul marxist dizident „Socialism sau Barbarie“, la care participau Claude Lefort si Cornelius Castoriadis), care l-a abordat la Universitate alaturi de contestatarii antistalinisti, asemenea unui alt maestru al tineretii mele, Henri Lefebvre, si care a urmat aceasta munca rabdatoare a gândirii citind si discutând lucrarile lui Gérard Granel si, de-a lungul a deja patruzeci de ani, continuând interminabilul dialog amical si riguros pe care-l întretine cu vechiul sau complice Remo Guidieri (un vechi gazetar la „L’Unitá“), dincolo deci de aceste amintiri si de diverse sedimente de marxism depuse de-a lungul anilor care se aduna pentru a se sfârsi curând, pentru acest domn în vârsta asadar, munca de cercetare a domnului Mamina este un prim pas important realizat pe scena culturala româneasca. Ea ofera celui care vrea sa citeasca si sa se informeze (nimeni nu spune ca trebuie sa adere), surse bibliografice bogate adesea necunoscute pe malurile Isterului15 si, last but not least, lasa generatiilor române viitoare o urma fundamentala, remontarea ca si cultura acestei tari cu un trecut recent stalinist apoi national-comunist nu va fi total orfana de o meditatie serioasa asupra însusi acestui trecut, în ansamblu profund european si care, într-un grad sau altul, cu entuziasm sau adversitate, simpatie sau ura, revolta eliberatoare sau servitute voluntara, ne-a implicat pe toti, inclusiv si mai ales pe cei care astazi se feresc de el. Astfel, citind mai târziu lucrarea domnului Mamina, tineretul curios si preocupat va întelege poate ca devenirea care-i apartine include, volens nolens, marxismul si multiplele sale avataruri mult mai mult decât si-ar fi putut imagina vreodata… (Bucuresti, martie 2011)

Traducere de Alexandru Mamina

Prefata la volumul Alexandru Mamina, „Marxismul occidental si marxismul oriental (ideile, societatea, cultura)“,

Editura Cetatea de Scaun, 2011

 

Note:
1. Daca se doreste continuarea metaforei, ar trebui adaugat ca Platon al modernitatii târzii ar fi atunci reprezentat de Heidegger, cum afirma acum mai mult de jumatate de secol unul dintre cei mai buni comentatori francezi ai sai, Jean Beaufret, reluat de François Fédier si Jacques Derrida…
2 Marks and Spencer este un lant de mari magazine britanice, celebre pentru calitatea excelenta a hainelor, vândute la preturi rezonabile.
3 Tânara generatie trebuie sa stie ca „Internationala“ este un poem compus de autorul Eugène Pottier în timpul represiunii salbatice verssaillese a Comunei din Paris, în 1871, si pus pe muzica de Pierre Degeyter în 1888, pentru a deveni cântecul muncitorilor revolutionari începând cu Congresul Internationalei a II-a, tinut la Amsterdam în 1904.
Cu titlu de curiozitate arheologica, iata prima strofa:
„Debout! l’âme du prolétaire,
Travailleurs, groupons nous enfin.
Debout! les damnés de la terre!
Debout! les forçats de la faim!
Pour vaincre la misère et l’ombre,
Foule esclave, debout! debout !
C’est nous le droit, c’est nous le nombre:
Nous qui n’étions rien, soyons tout“ (în fr. în orig.)
4 Trebuie amintit ca Marcuse a fost publicat pentru prima data în România în timpul regimului comunist, la prestigioasa Editura Politica, „Scrieri filosofice“, studiu introductiv de Nicolae Tertulian, Bucuresti, 1977, traducerea de Ion Herdan, Sorin Vieru si Vasile Dem. Zamfiresu. Printre cele doisprezece texte adunate în acest opus se regasesc texte fundamentale precum: „Noi izvoare privind întemeierea materialismului istoric“ (de fapt „Manuscrisele din 1844“); fragmente din „Eros si civilizatie“; fragmente din „Omul unidimensional“; „Ideea de progres în lumina psihanalizei“; „Eliberarea de societatea abundentei“ etc. Trebuie subliniat ca Marcuse (la fel ca Erich Fromm) nu are nici o influenta în România, nici macar printre micile grupari de studenti, de doctoranzi si de tineri universitari care se afirma de stânga.
5 Trei autori catolici fundamentali pentru a aborda „Teologia eliberarii“: Gustavo Gutierrez Merino, „La force historique des pauvres“, Paris, Éditions Cerf, 1982; Leonardo Boff, Didier Voita et Jane Lessa, „Église, charisme et pouvoir, la théologie de la liberation“, Paris, Lieu Commun/Spiritualité, 1985; Ronaldo Munoz Gibbs, „Dieu: j’ai vu la misère de mon peuple“, Paris, Éditions Cerf, Collection Libération, 1990.
6 Nu e cel mai mic dintre paradoxuri sa remarcam ca Engels regaseste, printr-un cu totul alt demers, pozitia husserliana de a face din filosofie stiinta stiintelor, cea a principiilor fondatoare.
7 Astfel în 1930, erorile analitice profunde ale unor conducatori ai PCC mai legati de Moscova (din cauza fidelitatii lor fata de un materialism istoric dogmatic si europocentric!), i-au condus pe alti conducatori chinezi, printre care Mao Zedong si Zhu De, sa paraseasca luptele politice din orase pentru gherila rurala si razboiul început la sate. În materialitatea dialectica a faptelor, ei au dezvoltat o practica inversa a luptei de clasa argumentata de ortodoxia „clasica“ a marxism-leninismului, practica ce va fi apoi teoretizata de Mao ca razboi revolutionar al popoarelor din Lumea a treia. Cf. Mao Zedong, „Problèmes stratégiques de la guerre révolutionnaire en Chine“, 1936, mai multe reeditari. Aici se afla celebra teorie a pestelui în apa reluata de comunistii vietnamezi în timpul celor doua razboaie de eliberare anticoloniala, împotriva francezilor, 1945-1954, împotriva Statelor Unite, 1959-1975. Teorie pe care au încercat sa o aplice, reluând-o, ofiterii francezi în timpul razboiului din Algeria si ofiterii din Special forces americane în timpul celui de-al doilea razboi din Vietnam, si care bineînteles ca a esuat deoarece pestii, ofiterii occidentali, nu puteau trai mult timp ascunsi în apa populata de asiatici.
8 Publicata în franceza la Éditions TER, „La philosophie de Marx“, traducere de André Tosel.
9 În Franta, recensamântul din 1911 da pentru prima data mai multi muncitori si functionari decât tarani, acestia din urma nereprezentând mai mult de 45% din populatia activa. Acest procent de 45% traind din activitatea rurala este aproape cel al României postcomuniste.
10 Pentru tarile-satelit ale URSS, vezi Victor-Lucien Tapié, „Monarchies et peuples du Danube“, Paris, 1969.
11 Pentru a reaminti realitatea prezentului sufletelor caritabile ale anticomunismului de opereta, trebuie stiut ca actualele conditii, în 2011, ale minerilor din America de Sud sunt demne de cele ale începutului de secol al XX-lea în Franta sau Marea Britanie, copii coboara înca în mina, cu picioarele goale, începând de la 7 ani, sau ca în Africa reporteri care nu erau nici pe departe militanti de stânga au crezut a vedea infernul în anul 2000 în minele de fier mauritaniene. Minele au disparut în Europa, ele exista în alte parti, în Lumea a treia care reediteaza starea dezastruoasa a societatilor noastre de acum mai mult de un secol…
12 Pentru acest subiect, vezi lucrarea „La grande braderie à l’Est ou le pouvoir de la kleptokratie“, sub directia lui Bruno Drweski si Claude Karnoouh, Paris, 2005.
13 Vezi Gérard Granel, „Études“. „Les années trente sont devant nous“, Paris, Éditions Galilée, 1995, p. 71-74. Pentru versiunea în limba româna, vezi revista „Idea. Arta+Societate“, Cluj-Napoca, nr. 15-16, 2003, p. 217-227 (traducere de Adrian T. Sîrbu).
14 Editura Humanitas s-a pazit bine sa publice textele de filosofie si sociologie politica de extrema stânga ale lui Simone Weil, care încarneaza în ochii mei comunismul antistalinist poate cel mai exemplar. Voi aminti aici doar trei titluri post mortem esentiale: „La condition ouvrière“, Paris, Gallimard, 1951, „L’enracinement“, Paris, Gallimard, 1949 (în care se întâlnesc accente heideggeriene privind hotarârea de a trai în plenitudinea sa), „Opression et liberté“, Paris, Gallimard, 1955.
15 Numele poetic al Dunarii, folosit de Friedrich Hölderlin. (Nota trad.)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper