Despre etnobotanişti, cu încredere

Un articol de Augustin Buzura

La noi, unde zilnic se intâmpla macar o catastrofa, iar crimele, violurile, sinuciderile – unele cu arme de foc – sau tâmpeniile, spuse sau facute de politicieni, au devenit niste evenimente banale, am remarcat si doua exceptii pe care n-as vrea sa le trec cu vederea. Faptul ca echipa României, campioana europeana la spada, a coborât de pe podium, la indemnul capitanului ei, Ana Maria Brânza, pentru ca organizatorii au pus, din greseala, la festivitatea de premiere, vechiul imn national, m-a bucurat sincer. Sigur, se poate spune ca a fost un gest firesc, de demnitate, numai ca, la noi, acest sentiment este atât de rar, incât atunci când se manifesta cu atâta promptitudine, este de-a dreptul impresionant. Un alt gest, de asta data de revolta si demnitate, si de o extraordinara luciditate, apartine unui tânar care a sustinut recent bacalaureatul. Acesta, in numele a ceea ce o presa oarba sau ignoranta numea „generatia ratatilor“ sau a „etnobotanistilor“, isi exprima intr-o scrisoare deschisa punctul sau de vedere privind contextul in care, anul acesta, 56 % dintre elevi nu au trecut acest examen. A fost o catastrofa, asa cum catastrofale au fost si notele obtinute de profesori la examenul de titularizare. Dar daca cineva ar aduna rezultatele din orice alt domeniu, ar obtine, oare, un procent mai bun? Caci ratarea generala este, inainte de toate, opera ratatilor din politica. Acestia au schimbat neincetat legile, regulamentele, tot ce functiona pentru a le aduce la nivelul lor de intelegere. Candidatii la examenul de bacalaureat s-au nascut dupa decembrie 1989, iar cei mai multi dintre parintii lor fac parte dintr-o alta generatie, a celor cu cheile atârnate la gât. Cum era si firesc, ei au avut mari asteptari de la Revolutie. Intre ceea ce au asteptat, insa, si ceea ce aveau sa primeasca, s-a cascat o prapastie de netrecut. Inainte de Revolutie, lumea nu dorea decât sa scape cu orice pret de Ceausescu si de privatiunile la care fusese supusa, fara a se gândi la succesorii sai. Dupa disparitia dictatorului, intr-o perioada de mare deruta, intelectualii nostri au lipsit de la datorie, spre deosebire de alte tari, in care, in conditii asemanatoare cu ale noastre, acestia au venit cu o viziune personala, cu proiecte de viitor. La noi, in buna traditie, in absenta oricaror idei, intelectualii s-au oferit doar pe ei insisi, iar cei mai multi si-au cautat un stapân si un drapel sub care sa se piteasca ori sa lupte cu comunismul si cu Securitatea dupa ce amândoua au disparut. Activistii de dupa ultimul razboi si-au exterminat adversarii in inchisori si lagare de munca, cei de dupa Revolutie, imitatori penibili, fara imaginatie, sunt la inaltimea inaintasilor. „Reformând“ mereu si „modernizând“, desfiintând scoli si spitale, luând pâna si laptele de la gura nou-nascutilor, reducând concediile mamelor sau ajutoarele handicapatilor etc., ei  obtin cam aceleasi rezultate, atâta doar ca mortii, cancerosii, infirmii si distroficii de azi nu au nume sonore ca odinioara: Maniu, Bratianu, Patrascanu etc. Din pacate, incet si sigur, fara urma de luciditate si simt de raspundere, lumea a acceptat toate vicleniile celor care au obtinut si au reusit sa pastreze puterea. Acum, multumita acestor activisti, România a ajuns, vorba tânarului revoltat, „o tara in care e mai important ce chiloti are Crudu decât rezultatele sportive si intelectuale ale tarii…“ Deseori imi amintesc de zecile de activisti cu care mi s-au intersectat drumurile. Si nu fiindca mi s-ar fi activat mai mult ca de obicei memoria retro, ci pentru simplul motiv ca urmasii lor de astazi, in ciuda distantei in timp, nu sunt diferiti in datele lor esentiale. Caci nu vad cu cât sunt mai alfabetizati, mai culti unii ministri de azi, ale caror ineptii au intrat in folclor, decât celebrul Zaroni al lui Petru Groza sau decât „parintele Bulucea, când cu steaua, când cu crucea“? Despre unii am scris, despre altii sper ca voi mai scrie, mai ales pentru ca in minunatul nostru spatiu geografic si spiritual, specia aceasta, cu toate naravurile ei, nu pare a fi sortita disparitiei si nici mari mutatii nu i se pot prevedea. Caci obiceiurile, modul de a fi si de a gândi, ticalosia balcanica au ramas neschimbate dinainte de Basarab Intâiul. Unii schimba fara remuscari partidele, altii, vorba lor, sunt „ejaculati“ din ele sau numai din conducere, dar forfota, tradarile si conflictele gata in orice secunda sa explodeze au ramas neschimbate: jalbele au acelasi continut, doar Inaltele Porti se afla in alte puncte cardinale.

Marele Licurici, de exemplu, este, se stie, in Vest. N-am sa-l uit niciodata pe seful activistilor din fostul meu raion care colectiviza cu pistolul la tâmpla si se lauda cu numarul de placinte mâncate la o singura masa, cam peste douazeci… Sau pe unul din sefii lui care nu cunostea decât literele mari si se mândrea cu stiloul sau, un Pelikan cu penita de aur, pe care-l utiliza doar la formatul numerelor la telefon. Cu ce se deosebesc acestia de activistul care scrie cu oi pe dealurile Bucovinei sau de activista a carei lumina, dupa cum s-a grabit sa marturiseasca public, nu vine nici de la Ierusalim si nici de la Rasarit, ci de la o alta, de acelasi calibru, aflata ceva mai sus in topul simpatiilor sefului lor? Ce om cu scaun la cap si-ar incredinta, fie si gestiunea unui chiosc cu racoritoare, unor asemenea luptatori pentru democratie? Ca sa nu mai vorbim de papagalii care apara partidele pe la diversele noastre televiziuni,… Noi le-am incredintat tara, chiar tara, si ne miram acum ca, asa cum scrie tânarul pomenit, din „modele gen Becali si Bianca Dragusanu“ nu a aparut inca nici un Einstein, sau din cei ce au scris negru pe alb ca „virgula este o intrerupere de sarcina“, nici un Eminescu. Oricum, aici ne-a adus acel „merge si asa!“ de care n-am reusit sa ne despartim niciodata. Dupa cum nici de faptul ca intotdeauna am fost mai intelegatori, mai generosi cu prostii si cu lichelele decât cu valorile. De aceea, revolta tânarului pare absolut intemeiata. „Rusine pentru ca ati ajuns sa dati vina pe o generatie crescuta de voi, aratata cu degetul acum tot de catre voi! Rusine sistemului care ne-a crescut! Rusine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani incoace. Rusine noua, voua, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!“ Am citit de mai multe ori scrisoarea si, mai ales, finalul: „Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeti voi! Suntem diferiti! Suntem diferiti prin faptul ca stim sa spunem GATA. Gata cu adevaratele gunoaie din tara asta! Nu va mai merge! (…) Noi, generatia etnobotanistilor, cum ne spuneti voi, o sa va aratam ca avem mai mult curaj decât toate generatiile voastre de comunisti la un loc!“ M-am iluzionat de multe ori si as avea puterea de a o face inca o data. Dar cei mai multi, geniali sau numai talentati, tineri lucizi care au vazut dimensiunile catastrofei noastre, coplesitoarea prostie infiltrata pâna in maduva societatii, lichelismul celor ce ar trebui sa fie in fruntea coloanei de revoltati, au cautat solutii individuale plecând din tara. Cât despre cei ramasi… M-a uluit vaicareala unuia dintre intretinutii patriei care, gândindu-se la plecarea inevitabila a actualului presedinte, se intreba disperat ce se va intâmpla cu ei, laudatorii? Ei ai cui vor ramâne? Sigur este ca aceasta specie a gasit intotdeauna solutii de supravietuire. Si viitorul presedinte va avea nevoie de ei. Ma intreb insa daca acesti tineri, acesti „ratati“ vor reusi sa fie asa cum spun, adica altfel? Caci de 20 de ani nu facem decât sa constatam unde suntem si sa aruncam vina unii pe altii. Deocamdata, in ciuda increderii pe care o am in tineri, nu pot uita o imagine de o barbarie fara margini: un tânar urinând pe o troita maramureseana. Faptul ca acest gest a fost ignorat cu desavârsire de autoritatile bisericesti, m-a pus pe gânduri. Sa nu mai existe nimic sfânt nici chiar pentru slujitorii celor sfinte? Sa nu te sperie faptul ca in nicio imprejurare in care tara si cultura ei sunt ranite, intelectualii lipsesc cu desavârsire? Dincolo de asta, o parte a lumii politice a ajuns sa semene tot mai mult cu specialistii tibetani in ciopârtirea cadavrelor care urmeaza sa fie oferite vulturilor. Iar daca tinerii nascuti dupa Revolutie au descoperit dezastrul in care traim, teama mi-e ca, intre a salva tara si a se salva pe ei insisi, vor alege varianta cea mai comoda. Si-apoi, intr-o lume in care profesorii iau 1,20 la titularizare, iar intelectualii natiei se simt mai bine in rolul de propagandisti, mai poate intelege cineva rostul schimbarii?

3 comentarii pentru “Despre etnobotanişti, cu încredere”

  1. august 1, 2011 la 5:02 pm

    Schimbarea ? O iluzie stupida
    Pe care o cultiva cei destepti
    Doar inertia sta sa ne ucida
    Si cei ce stiu pozitia de drepti.

  2. august 25, 2011 la 10:39 am

    Doamne Domnule Buzura, acesta este un manifest in toata regula. Citind aceasta, oamenii se pot intoarce la frumos. L-am postat peste tot. Va multumim ca existati.

  3. septembrie 8, 2011 la 5:12 pm

    In constatarile mele zilnice despre mersul acestei natii, concluzionez ca mediocritatea atinge cote alarmante. Traim intro tara de nonvalori, unde intelectualitatea e pe cale de disparitie. Aristocratia de o data, azi a fost inlocuita de oameni parvenitzi de o inclutura dizgratioasa. Spre asta a evoluat societatea din ’89 si pana azi, motivul de baza al acestei decadente este data de mass-media, de oameni ce sunt promovati la tv, de nepasarea cetatenilor fata de adevaratele valori si de cultura.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper