De unde vine „chip“? Dar „nu-i chip“? Dar „nu-i bai“?

Un articol de ANDREI IONESCU

Fara sa fi epuizat nicidecum seria cuvintelor românesti de provenienta biblica latina si cu origine obscura (et.nec. în DEX), de care ne-am propus sa ne ocupam cu precadere în aceasta prima parte a incursiunii noastre etimologice, sa ne oprim astazi la un cuvânt foarte important pentru crezul nostru crestin, si anume „chip“, care ne defineste chiar identitatea fiintei, înfatisarea si totodata intimitatea ei, în acelasi timp exterioritatea si interioritatea. Caci suntem facuti, cum stim, dupa chipul si asemanarea Domnului.
Derogarea pe care ne-o permitem acum consta în faptul ca ne ocupam de un cuvânt pe care, desi se presupune ca ar veni din maghiarul „kép“, îl consideram în chip hotarât un fals maghiarism în româna. E mai curând un românism în maghiara, luat de unguri de la vlahi, vechi crestini în Câmpia Panonica.
Sa ne amintim mai întâi, ca de obicei, sensurile cuvântului inventariate în definitia din DEX: „Chip, chipuri, s.n., adv. I. S.n. 1. Fata, obraz, figura; 2. Înfatisarea sau aspectul unei fiinte; 3. Imagine… redata prin desen, pictura, sculptura etc. Chip cioplit = idol. II. S.n. 1. Fel, mod, gen… Loc.adj. Fel si chip de… = tot felul de. Loc.adv. În fel si chip (sau chipuri) = în tot felul, în toate modalitatile posibile. 2. (rar) modalitate, posibilitate. Loc.adv. Cu orice chip = oricum. În niciun chip = nicidecum. Expr. Nu e chip sa… = nu se poate, imposibil sa… A nu avea (niciun chip) sa… = a nu avea posibilitatea, a nu putea sa… (pop.) a afla chip (si cale) = a gasi un mijloc eficace, o solutie. 3. (reg.) Încercare (de a gasi o solutie). 4. (în expr.) Cu chip sa… = ca sa, pentru ca sa, având intentia sa… Cu chip ca… = sub pretext ca, sub aparenta ca… III. Adv. (la pl. art.; pop.) Vorba vine, cica. La drept vorbind, nu-i vorba; ba chiar. – Din magh. kép.“
Sa adaugam ca acest cuvânt are o familie destul de numeroasa, alcatuita din derivatele chipes, chipos, chipusor, de natura sa-i confirme importanta (eventual si vechimea) în limba. Pentru vechime, însa, dovada hotarâtoare este prezenta prototipului sau în latina: quippe, al carui înteles îl amintim dupa dictionarul lui Ioan Nadejde: „Quippe (p. quid-pe), adv. si conj. Caci, în adevar. Deoarece, de vreme ce. Cic. Nep. quippe qui. Cel care, ca unul care. Ter. Quippe quia. Plin. Quippe quoniam. Pentru ca. Verg. Negresit, fara îndoiala. Cic. Da (în raspunsuri).“
Trebuie sa mai spunem ca frecventa de folosire în latina a adverbului si conjunctiei quippe e foarte mare, ceea ce se verifica pe deplin si în Sfânta Scriptura. Iata câteva exemple din „Facerea“, unde echivalentele românesti sunt, de cele mai multe ori, caci sau ca:
În „Vestirea potopului“ („Facerea“, 6, 12): „Si a cautat Domnul Dumnezeu spre pamânt si iata era stricat, caci (quippe) tot trupul se abatuse de la calea sa pe pamânt“. Sau, tot în „Facerea“, 13, 6, când Avram se desparte de Lot: „Însa pamântul acela nu-i încapea sa stea împreuna caci (quippe) averile lor erau multe si nu-i încapea locul sa traiasca împreuna.“ O particularitate importanta a folosirii cuvântului latin este locul lui în propozitie, deosebit de acela pe care-l ocupa echivalentul lui în româna. În latina, quippe e situat mai întotdeauna dupa verb, sau mai exact între verb (sau alta parte de vorbire) si substantiv: omnis quippe caro (caci tot trupul) si erat quippe substantia eorum multa (caci averile lor erau multe). La fel se comporta „chipurile“ din româna, limba în care urmasul etimologic al lui quippe, spre deosebire de echivalentul lui semantic, pastreaza topica latina. Ca dovada, chiar daca întelesul e putin diferit, se poate spune: „averile lor erau, chipurile, multe“ sau (si mai fidel, desi mai putin firesc) întocmai cu ordinea cuvintelor din latina: „erau, chipurile, averile lor multe“ (erat quippe substantia eorum multa).
Dar argumentul hotarâtor pentru derivarea cuvintelor chip si chipurile (acesta din urma resimtit ca un plural al celui dintâi), din latinescul quippe, se afla în urmatorul context: „Facerea“, „Legamântul cu Noe“, 9,6: „De va varsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mâna de om se va varsa, caci Dumnezeu a facut omul dupa chipul Sau.“ În latina, pasajul este: „Quicumque effuderit sanguis illius; ad imaginem quippe Dei factus est homo.“
Nu aici ni se spune pentru prima data ca omul a fost facut „dupa chipul lui Dumnezeu“, ci, cum ne amintim, chiar în cap.1. „Facerea lumii“: „Et creavit Deum hominem ad imaginem suam; ad imaginem Dei creavit illum.“ Sintagma din „Legamântul cu Noe“ pe care am citat-o mai înainte a beneficiat însa de o sansa mai mare de a se transmite neolatinei orientale, care este limba româna în stratul ei fundamental. În pasajul citat, legatura nemijlocita dintre cuvintele imago si quippe a facut ca, în detrimentul primului cuvânt, doar ultimul (quippe) sa supravietuiasca în româna prin doi descendenti: prima oara cu sensul lui din latina: caci, si a doua oara cu un sens nou, acela al cuvântului precedent (imago), ceea ce arata cât de indisolubil legat, în solidaritatea sa de vecinatate nemijlocita, a fost perceput de cititorii sau auditorii Liturghiei acest pasaj biblic atât de impresionant.
Cum vedem, în cadrul sintagmei „imaginem quippe“ a precumpanit adverbul, care pâna la urma a înghitit pur si simplu substantivul alaturat. Fiind un cuvânt foarte expresiv, quippe a proliferat trainic în spatiul sau contextual, perpetuându-se astfel în doua cuvinte adesea echivalente: chip si chipurile, considerat în DEX plural de la „chip“.
Întorcându-ne la definitia din DEX, sa ne amintim ca latinescul quippe, alaturi de sensul caci, alaturi de hotarât afirmativul desigur, într-adevar, are si o acceptie ironica sau sceptica: „mai e vorba?“ (R. Ochesanu). Aceasta atitudine „negativa“, decurgând dintr-un deloc surprinzator scepticism fata de prea apasata siguranta a utilizarii „pozitive“, îsi gaseste ecou în cele doua glose ale formei de plural, chipurile: pe de o parte „vorba vine, cica“, iar pe de alta parte „la drept vorbind, nu-i vorba; ba chiar“.
Aceasta descumpanire cu oscilatii de interpretare poate proveni si din pasajul despre judecata lui Solomon din „III Regi“, 3 – 19,22,26, când urmarim cu înfrigurare pledoariile celor doua femei împricinate care-si disputa copilul ramas în viata: „Mortuus est autem filius mulieris huius nocte, dormiens quippe opressit eum“ („Însa noaptea a murit fiul acestei femei, caci a adormit peste el“). Asa sustine femeia, însa nu stim daca nu cumva e la mijloc o minciuna (cealalta chiar o acuza ca minte), si atunci putem sa fim neîncrezatori si sa citim pasajul în felul (chipul) urmator: „Pesemne (quippe) ca a adormit peste el“ sau „Se prea poate (quippe) sa fi adormit peste el“, sau (si mai bine): „Chipurile (quippe) a adormit peste el.“
Am putea sa ne oprim si la alte întelesuri ale cuvântului „chip“ (îndeosebi din expresii), în care percepem ecouri ale unor contexte latine, ca bunaoara, „Porunca iubirii“ din „Ioan“, 13, 35: „In hoc cognoscent omnes quia discipuli mei estis“ („Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei“). „Întru aceasta“ este echivalentul lui „in hoc“, dar s-ar fi putut spune foarte bine „Într-acest chip“, ceea ce ne face sa banuim, ori sa nu excludem, o posibila atractie cu „chip“, derivat de data aceasta din „discipuli“, nu din „quippe“, sau din amândoua.
Pasind pe aceasta punte, sa ne oprim în continuare la un alt pasaj biblic, în masura sa explice expresia „nu-i chip sa…“, atât de frecvent folosita în limba româna: „Lepadarea de sine“, din „Luca“, 14, 26-27: „Si quis venit ad me et non odit patrem suum et matrem et uxorem et filios et fratres et sorores, ad huc autem et animam suam non potest meus esse discipulus; et qui non baiulat crucem suam et venit post me non potest meus esse discipulus“. („Daca vine cineva la Mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama si pe femeie si pe frati si pe surori, chiar si viata sa însasi, nu poate sa fie ucenicul meu. Si cel care nu-si poarta crucea sa si nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul meu“). Cel care nu poate fi nici nu este, în fond, discipol, deci „nu e chip sa fie“ (unde „chip“ a avut cândva sensul de discipol). Din acest pasaj de mare forta decurg doua expresii românesti solidare: „nu-i chip“ si „nu-i bai“.
Faptul ca DEX-ul indica drept etimon maghiarul „baj“ pentru cuvântul românesc „bai“ nu ne poate împiedica sa presupunem ca acesta vine în realitate din latinescul „baiulare“ (a purta, a duce în spinare, a cara – „non baiulat crucem suam“), asa cum un cuvânt înrudit, „baierul“, este derivat în DEX, fara dificultate, din latinescul „baiulus,i“ („hamal“).
Cât despre interj. „baiu“, cu sensul de „nici vorba!“, care conform DEX ar veni din ba+io (eu), ea ar putea fi pusa în chip firesc în legatura tot cu „baiul“ din expresia „nu-i bai“,  la care, ulterior, s-a adaugat prin etimologie populara, ca o explicatie plauzibila, dupa ce s-a pierdut sensul originar, ipoteticul „ba io“, adica ba eu (pot sa-mi port crucea).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper