Cazul Mircea Iorgulescu. Dosarul unui dosar (4)

Un articol de ***

Justitia uneori nu vrea, alteori nu poate

In loc de alte comentarii personale, am pus la dispozitia cititorului piesele principale ale dosarului, provenind de la ambele parti. Ele absorb si interpreteaza asa-zisul material probator, foarte voluminos deoarece cuprinde exact roadele supravegherii lui Mircea Iorgulescu de catre Securitate. Cine studiaza arhivele epocii observa usor ca ofiterii preluau stilul si reteta intregii societati de a-si umfla activitatea, deci meritele, cât mai smechereste posibil. O ocazie speciala le-a oferit lumea literara, cu volubilitatea, orgoliile si rivalitatile ei. Tinându-si urechea aproape, ofiterii converteau discutiile si scrisorile interceptate, sau dialogurile purtate fatis, neconspirativ, in fel de fel de rapoarte, note, sinteze. Scotocind in rumegusul lor, cautatorii disperati ai dizidentei pigmeice scot câte un gândac uscat si exclama: „iata eroul!“ Sau „iata tradatorul!“
Derizoriul triumfa, dar nu pe seama ridiculului, ci a unor vieti mai mult inocente decât culpabile. In mod normal, cernerea rumegusului, cântarirea si aprecierea faptelor, ar trebui sa le faca justitia, Dar justitia uneori nu vrea, alteori nu poate. Nu vor magistratii ce refuza, dintr-un motiv sau altul, sa se complice. Cei ce vor intâmpina dificultatea unei reglementari extrem de obtuze si simplificatoare. In bogatia de reglementari proaste si foarte proaste ce formeaza legislatia tranzitiei, Legea deconspirarii este cea mai proasta.
Cititorul merita sa cunoasca si sa compare documentele etalate cu considerentele Doamnei judecator care a stabilit verdictul de „colaborator“. Deocamdata nu-i putem
satisface acest drept. Dupa aproape 5 luni de la rostirea verdictului („Admite actiunea. Constata calitatea de colaborator al Securitatii. Cu recurs“), Doamna judecator nu a reusit sa-si motiveze sentinta.

Sergiu Andon

CURTEA DE APEL BUCURESTI
Sectia a VIII-a de contencios
administrativ si fiscal
Dosar nr. 11789/2/2009
In pronuntare la Doamna judecator
MONICA NICULESCU

Doamna  Presedinte,
Subsemnatul IORGULESCU MIRCEA – prin avocat – in calitate de pârât in pricina ce formeaza obiectul dosarului nr. 11789/2/ 2009, reclamant fiind CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII – CNSAS,
In conformitate cu prevederile art. 146 din Codul de procedura civila si cu dispozitiile Curtii la incheierea dezbaterilor,
Depun, cu rugamintea de a fi primite, analizate si avute in vedere la solutionarea cauzei, urmatoarele

CONCLUZII SCRISE
Dezlegarea acestei pricini se confunda cu raspunsul la urmatoarele 4 probleme elementare de drept:

Daca verdictul instantei trebuie sa se intemeieze pe supozitii ori pe certitudini.
Daca, in acceptiunea legislatiei deconspirarii, se are in vedere activitatea de a fi furnizat informatii fostei Securitati ori si activitatea de a fi primit informatii de la acea institutie.
Daca spiritul legii cere ca faptul juridic al colaborarii sa fi fost comis constient, cu vointa, cu intentie directa sau indirecta, ori daca el a putut fi si neconstient, involuntar.
Daca instanta investita cu o astfel de actiune este sau nu tinuta de obligatia de a preveni orice greseala in aflarea adevarului (art. 129 alin. (5) Cod proc. Civ.).

Doamnei Presedinte a Sectiei a VIII-a, de contencios administrativ
si fiscal – Curtea de Apel Bucuresti

In legatura cu aceste 4 probleme de drept observam urmatoarele:

1

Certitudini:
Pârâtul a fost urmarit de Securitate.
Urmarirea a fost incetata si reluata de mai multe ori, pe parcursul mai multor ani.
Periaoda atentiei pe care i-a acordat-o Securitatea a inceput in anul 1982, cu interes maxim in anii 1985-1986.
Verificat in timp, interesul Securitatii fata de MIRCEA IORGULESCU se prezinta astfel: perioada sigura 1985-1986, perioada probabila 1982-1985, perioada eventuala 1980-1982, perioada improbabila pâna in 1980. Aceste aprecieri se bazeaza pe urmatoarele dovezi:
Perioada sigura este dovedita de data deschiderii Dosarului de urmarire informativa nr. 4249 inscrisa pe coperta acestuia – 29.10.1985 – si de data predarii dosarului pentru inarhivare, inscrisa in rezolutiile de pe fila 86 verso a volumului I: 29.10.1986.
Perioada probabila are ca data de inceput 19.05.1982 când in adresa S.M.B. catre I.S.J. Prahova (D.U.I. fila 7) se mentioneaza obtinerea unei autorizari a organului de partid.
Perioada eventuala poate fi luata in discutie incepând cu 13.01.1982 de pe Nota olograf a sursei SUCIU (D.U.I. fila 6)
Perioada anterioara datei de 13.01.1982 este improbabila sub aspectul interesului de orice fel al Securitatii fata de MIRCEA IORGULESCU. Nu exista dosar informativ sau de retea. Nu exista nicio aprobare solicitata organului P.C.R., nu exista niciun plan de masuri, adresa, nota de analiza sau orice alt document privitor la MIRCEA IORGULESCU, suspectul DORIN ori suspectul MIREL. Cele 4 inscrisuri care fac referire la un pseudonim DORIN (si pe care le vom analiza infra la cap. 1.2., provin din anii 1977-1978, sunt extrase din alte dosare, fara sa existe vreun temei pentru a se considera ca acel colaborator DORIN, din 1977-1978, ar fi MIRCEA IORGULESCU, urmarit 5 ani mai târziu sub pseudonim omonim.
Din inscrisuri rezulta cu certitudine ca s-a solicitat aprobarea Comitetului P.C.R. ,,pentru adâncirea verificarilor privind unele atitudini necorespunzatoare ale criticului literar“ (Nota catre Comitetul de partid al Sectorului 1 fara numar si fara data aflata la fila 4 din D.U.I. – subl.ns. – S.A.). Deci nu pentru a fi colaborator.
Situatia interceptarii convorbirilor telefonice demonstreaza ca urmarirea informativa s-a efectuat si in afara perioadelor aprobate de Comitetul de partid, dar tot ca suspect.
Pentru asigurarea spionarii pârâtului au fost dirijati nu mai putin de 11 informatori adevarati (nume de cod: Mircea Pop, Crin, Martin, Tudorache, Dalton, Suciu, Daniel, Prodan, Tom (sau Toni), Relu si Paul).
I-a fost interceptata si copiata intreaga corespondenta, inclusiv cu personalitati culturale din tara si strainatate (ex. Klaus Heitmann, Motzan Peter, S. Drukmann Damian, George Pruteanu, Bedros Horasangian, Michel Kaptis).
b) MIREL si DORIN au fost nume de cod ale urmaritului MIRCEA IORGULESCU si nu ale colaboratorului.
Ca persoana suspecta, titular de dosar de urmarire informativa, pârâtului MIRCEA IORGULESCU i s-a stabilit initial numele de cod DORIN (pâna la 23.03.1985) apoi numele de cod MIREL (29.03.1985-29.10.1986).
Nu exisa absolut nicio dovada sau indiciu ca pârâtul i-ar fi fost atribuit acest nume de cod si ca informator. De altfel este absurd si contrar regulilor conspirativitatii ca unei persoane urmarite, careia i se aloca un anumit nume de cod tocmai pentru a nu afla ca este urmarita, sa i se atribuie acelasi nume de cod si ca informator, ceea ce presupune sa cunoasca numele si sa-l foloseasca.
Certitudinea ca n-a fost folosit ca informator rezulta si din concluziile Raportului cu propuneri de inchidere a D.U.I. ,,MIREL“ din 29.10.1986, pag. 3 ,,incetarea urmaririi informative prin influentare (…) cu mentinerea lui IORGULESCU MIRCEA in cartoteca general-documentara si fara mentinerea in evidenta legaturilor“ (D.U.I. fila 86, sublinierile ne apartin).

c) Actiunile, declaratiile si chiar prezenta in anumite zone ale lui MIRCEA IORGULESCU care interesau Securitatea nu sunt aflate deloc de ofiterii institutiei, ori sunt aflate din interceptari si relatari ale informatorilor, niciodata de la MIRCEA IORGULESCU insusi.
Astfel, de intâlnirile cu MONICA LOVINESCU si VIRGIL IERUNCA, Securitatea nu a stiut. Contactele cu alti cetateni straini au fost urmarite cu toata circumspectia.
Despre intentia de a calatori in R.F.G. la Târgul de carte de la Frankfurt, Securitatea afla de la sursa TOMI (D.U.I. filele 41 si 41 verso).

Si despre luarile de atitudine ale pârâtului, inclusiv din Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor, Securitatea afla din surse si nu de la MIRCEA IORGULESCU.
Acele surse (informatori adevarati din mediul literar) depuneau chiar eforturi „sa-l traga de limba“ pe obiectiv, astfel cum rezulta, spre exemplu din Nota-raport a sursei SUCIU din 17.12.1985 (D.U.I. filele 52-53).
Este de neimaginat ca DORIN sau MIREL, daca ar fi fost surse, ori si surse, sa nu-si ia precautia de a informa cel putin partial ofiterul de legatura cu aspecte despre care putea fi sigur ca vor ajunge la cunostinta acestuia. Si este la fel de neimaginat ca Securitatea, cunoscând intentiile asa-zisului colaborator (de luari de atitudine, de contacte cu strainii, de plecare in strainatate) sa nu le fi cuprins in scenarii si combinatii specifice preocuparilor institutiei, consemnându-le ca atare in documente.

d) Neincrederea Securitatii in actiunile si intentiile lui MIRCEA IORGULESCU depasesc cu mult limitele circumspectiei profesionale.
Incadrarea pârâtului cu 11 adevarati informatori, pe lânga interceptarea asidua a corespondentei si telefoanelor, denota ca pârâtul nu se bucura nicidecum de increderea pe care o presupune initierea unei relatii de colaborare.
Neincrederea mergea pâna la urmarirea pârâtului chiar si prin tara (a se vedea adresele I.S.M. Bucuresti catre I.S.J. Constanta si I.S.J. Cluj).
Este meritul lui MIRCEA IORGULESCU de a-si fi impus, prin natura si valoarea preocuparilor, prezenta la Târgul de carte din R.F.G. in noiembrie 1986. Securitatea ar fi putut profita de prilej pentru a-i incredinta anumite misiuni si, in orice caz, a-i sprijini plecarea cel putin sub aspect birocratic. Toate dovezile indica aspectul ca pârâtul singur, neajutat, a trebuit sa se zbata pentru a-si obtine aprobarile si avizele de plecare.
In schimb, ofiterii din Directia de securitate care se ocupau de lumea literara au grija sa ceara Directiei Pasapoarte (D.U.I. fila 44) ca la trecerea frontierei pârâtul sa fie controlat minutios. (In mod normal, spionilor proprii li se faciliteaza, nu li se ingreuneaza trecerea frontierei).
Scotocirea minutioasa a bagajelor la punctul de trecere a frontierei (D.U.I. fila 54-55) reflecta pe lânga o circumspectie generala si una speciala. Circumspectia speciala era aceea ca sa nu scoata din tara vreun manuscris de-al lui BUJOR NEDELCOVICI (D.U.I. fila 44). Iata deci adevarata fata a relatiei trivalente Securitate – Iorgulescu – Nedelcovici si nu aceea pe care o acrediteaza actiunea reclamantului.

e) Profilul intelectual, moral, profesional si civic al lui MIRCEA IORGULESCU este precis conturat chiar prin inscrisurile Securitatii.
Citam:
„Mircea Iorgulescu ocupa o pozitie speciala, determinanta (…) de faptul ca evita o dependenta directa de cei care incearca sa dea tonul in judecarea cartilor si evaluarea autorilor (…). Actele lui de independenta se citesc in semnalele cartilor (…). Imi pare onest si interesat real de binele literaturii (…). Uneori isi marturiseste nemultumirea, insa nu public si nu crede ca o ruptura sau un scandal ar ajuta la munca si pozitia lui. (…) Nu pare sa aiba o camarila, precum Manolescu si Simion. Nici n-o doreste, cred.“
(Nota sursei PRODAN – D.U.I. fila 38)

„(…) pe marginea ultimei sedinte de Consiliu de la Uniunea Scriitorilor (…) Iorgulescu a afirmat ca nu a mai vrut sa ridice unele probleme care-l framânta (…) ca sa nu se mai spuna ca el da tonul nemultumirilor (…). In acelasi timp Iorgulescu era suparat pe Dan Desliu considerând gestul lui cu scrisoarea lui Tudoran drept un act provocator“.
(Nota raport a sursei DANIEL din 21.06.1985, D.U.I. filele 36-36 verso).

„Verificarile complexe efectuate au confirmat ca IORGULESCU MIRCEA in diverse imprejurari, atât in cercul sau de relatii cât si in timpul unor sedinte de lucru de la Uniunea Scriitorilor adopta un ton revendicativ, exprimându-si totodata nemultumirele fata de politica editoriala, situatia tirajelor, a drepturilor de autor etc.“
(Raport cu propuneri de inchidere a D.U.I. „MIREL“
Intocmit de lt.col. Oprisor Onitiu la 29.10.1985,
D.U.I. fila 85).
Din aceste documente rezulta ca MIRCEA IORGULESCU se comporta ca un carturar cu verticalitate, calauzit de principii profesionale si etice, evitând protestele spectaculoase si inutile, chiar daunatoare, dar actionând transant si perseverent in problemele esentiale pentru climatul cultural, având in vedere in mod realist si conditiile epocii. Un om neinfluentabil, nici de catre „dizidenti“, nici de catre oficiali.

f) MIRCEA IORGULESCU isi urma, in conditiile totalitarismului, propriile obiective socio-profesionale.
Echilibrat, dar nu conformist, MIRCEA IORGULESCU adopta public pozitii transante când considera ca atitudinea lui poate avea efecte benefice pentru obstea literara.
Un exemplu in acest sens este Nota-raport a sursei PAUL din 02.08.1986 (D.U.I. fila 84).
Dintre obiectivele sale diferite de ale oficialitatilor au facut parte apararea lui OCTAVIAN PALER, respectarea Statutului Uniunii Scriitorilor, editarea publicatiei elitiste Caiete critice.
O pozitie intransigenta a avut in legatura cu deformari ale relatiei scriitori-cititori prin actiuni de masa, cu participanti adusi cu forta, in contextul actiunilor de cult al personalitatii lui NICOLAE CEAUSESCU (A se vedea inscrisurile nr. 2 si nr. 3 depuse la termenul din 26.01.2011).

g) Securitatea cunostea de la terti si prin mijloacele directe de supraveghere actiunile comise sau preconizate de MIRCEA IORGULESCU si le adapta propriei birocratii.
Ca nu Securitatea era cea care-i forma opiniile si ii dirija atitudinile lui MIRCEA IORGULESCU rezulta, spre exemplu, din rezolutia pusa de ofiter pe Nota sursei PRODAN din 08.05.1985: „A fost instruit sa-si apropie relatiile de acesta pentru a ne semnala aspecte concrete legate de modul cum interpreteaza politica culturala a partidului si a activitatii ce o desfasoara in cadrul rev. „România literara“) (D.U.I. fila 38).

h) Neexistând nicio dovada ca MIRCEA IORGULESCU ar fi raspândit alte idei decât ideile proprii actiunea reclamantului se transforma intr-o actiune de cenzura retroactiva.
In fapt, se cere unei instante a statului de drept sa stigmatizeze prin atribuirea unui calificativ blamant un cetatean care nu a facut altceva decât sa-si afirme ideile si convingerile.

Supozitii:
a) In principal, institutia reclamanta presupune ca pârâtul ar fi indus la comanda in lumea literara, punctual spre unii scriitori care se straduiau sa capete aureola de protestatari, idei de temperare.
Supozitia este infirmata de probe din care rezulta ca:
MIRCEA IORGULESCU insusi avea atitudini foarte critice.
Niciodata MIRCEA IORGULESCU nu a sustinut alte idei decât cele in care credea, pentru ca erau ale lui.
Niciodata nu s-a lansat in actiuni provocatoare;
Daca Securitatea si-a propus sa incurajeze anumite nuante din convingerile lui MIRCEA IORGULESCU, a facut-o disimulat, prin cei 11 colaboratori cu care il inconjurase, ori prin rare discutii directe, sub masca unor convorbiri banale.
Niciun cetatean nu avea caderea sa refuze discutia cu reprezentanti ai unei autoritati.
Daca se admite ipoteza ca MIRCEA IORGULESCU ar fi fost manipulat de Securitate, nu exista nicio dovada credibila ca el a cunoscut ca este manipulat.
Este plauzibil ca Securitatea, daca dorea sa influenteze comporatmentul anumitor persoane, nu avea decât sa strecoare pseudo-indiscretii prin numerosii sai informatori adevarati, contând pe realitatea ca mediul literar, ca si cel gazetaresc, este foarte bun conductor de informatii.

b) Supozitiile Institutiei reclamante sunt extrase din inscrisuri provenind exclusiv de la ofiteri de securitate, necoroborate cu alte dovezi.
Deconspirarea are loc pentru ca Securitatea a fost desfiintata ca o institutie eminamente abuziva. Or, nu se pot credita fara rezerve inscrisurile prepusilor unei institutii desfiintate tocmai pentru ca era abuziva inclusiv in modul de intocmire a actelor.
Pe de alta parte, nu poate fi ignorat stilul excesiv birocratic si dominat de falsuri al institutiilor statului totalitar, care-si creau si amplificau activitati fictive, rezultate fictive, victorii fictive, in cazul de fata – victoriile intru temperarea elementelor mai zgomotoase, fals dizidente si ele.

c) Cele câteva inscrisuri pe care se sprijina supozitia reclamantului sunt coplesite de multitudinea dovezilor cu continut contrar, mult mai verosimile, pe care le-am amintit in capitolul 1.1.

d) Cel mult, poate fi luata in seama presupunerea ca ofiterii de securitate ce raspundeau de lumea literara, au incercat sa-l influenteze disimulat pe MIRCEA IORGULESCU, sa-si sustina unele dintre ideile sale, ceea ce nu poate forma obiectul deconspirarii.

e) Supozitia ca persoana urmarita in anii 1982-1985 sub numele conspirativ DORIN este una si aceeasi persoana cu informatorul care in anii 1977-1978 a avut numele de cod DORIN nu este sustinuta de nicio proba si este contrara logicii actiunilor conspirative.
Cert este ca urmarirea lui MIRCEA IORGULESCU incepe in 1982.
Inscrisurile Securitatii mentioneaza si imprejurarea care a determinat suspectarea lui, anume iscalirea unui protest colectiv in apararea poetei ANA BLANDIANA si a redactorului de carte GETA DIMISIANU.
Repetam: nu exista niciun referat, raport, adresa, fisa, tabel ori alt inscris care sa probeze ca s-a cerut vreo aprobare organelor de partid anterior anului 1982, fie pentru urmarire, fie pentru colaborare, MIRCEA IORGULESCU fiind membru P.C.R. din anul 1968.
Or institutia reclamanta a facut in acest sens investigatii cu o perseverenta diabolica, cercetând mii si mii de inscrisuri, dupa cum rezulta din finalul Notei de constatare a Directiei de Investigatii nr. D.I./I/859/ 19.03.2009 pag. 14:
„Pentru finalizarea investigatiilor, s-au facut interogari in bazele de date ale Directiei Investigatii (SEAPP – ofiteri, informatori, delatori, S-E-Ca-Se, EDI, DAPL, CECO) pe numele persoanei verificate (nume conspirative „DORIN“, „MIREL“).Nu au rezultat alte informatii privind colaborarea cu Securitatea. (obs.: In baza de date SEAPP, in fisa dosrului R2499, apare mentionat numele conspirativ „DORIN“, informator a carui identitate nu a putut fi stabilita.) (sublinierea fianla ne apartine – S.A.)
„De asemenea, pentru finalizarea notei de constatare au fost identificate in evidenta DAPL si consultate urmatoarele dosare: I 6195 (DAN DESLIU, 5 vol); I 120450 (ION NEGOITESCU, 4 vol.); R 156681 (ION NEGOITESCU), I 143888 (LAURENTIU FULGA), R 251220 (LAURENTIU ULICI); SIE 48040 (DORIN TUDORAN); I 160189 (VIRGIL TANASE, 8 vol.); I 160193 (VIRGIL TANASE); R 96575 (LAURENTIU FULGA); I 67673 (PAUL BARBANEAGRA). Nu s-au identificat informatii suplimentare privind colaborarea lui MIRCEA IORGULESCU cu Securitatea“.

Asadar, dintr-un numar de 27 volume, cuprinzând supravegherea celor mai „incomozi“ scriitori, inclusiv a celor de care se face referire in cererea introductiva de instanta, nu s-a gasit nicio dovada indubitabila a colaborarii pârâtului cu Securitatea.

f) In total dezechilibru cu rezultatul negativ al cercetarii celor 27 de volume, inscrisurile pe care se bazeaza supozitia ca informatorul DORIN ‘77 ar fi fost una si aceeasi persoana cu urmaritul DORIN ‘82 se prezinta astfel:
– 2 note-raport din 1977 ale unui ofiter ca se intâlnea cu o anumita sursa;
– 2 planuri de masuri din 1978 privind influentarea unui urmarit cu numele de cod TUDORACHE.
Nu rezulta:
• cine era DORIN;
• daca DORIN a furnizat informatii vizând restrângerea de drepturi sau libertati fundamentale;
• daca DORIN s-a conformat sarcinilor imaginate prin planurile de masuri.
g) Una dintre cele 2 note din anul 1977 consemneaza ca necunoscutul DORIN ar fi participat la o intâlnire in locuinta scriitorului RADU TUDORAN (fara legatura cu scriitorul DORIN TUDORAN, aflat in atentie in anii 1982-1986) la care erau prezenti scriitorul SORIN TITEL, studentul BEBE NEDELEA si un oarecare NICU JURASCU.
Nu rezulta din nicio dovada ca MIRCEA IORGULESCU ar fi participat la o asemenea intâlnire.
Cu niciunul dintre cei 4 MIRCEA IORGULESCU nu a avut relatii apropiate. Dovada sunt cele 355 convorbiri telefonice interceptate, dintre care niciuna nu a fost purtata cu SORIN TITEL, BEBE NEDELCU sau NICU JURASCU, iar RADU TUDORAN apare cu un singur apel, intr-un „pachet“ de conversatii prilejuite de socul mortii lui NICHITA STANESCU.

h) Cazul BUJOR NEDELCOVICI.
Principalul pretext pe care se sprijina actiunea institutiei reclamante ar fi pretinsa influentare a scriitorului BUJOR NEDELCOVICI. In dezbaterea fondului, reprezentantul institutiei reclamante a accentuat rolul judiciar al acestui dizident care-si cauta dizidenta aducând ca ultim argument in sustinerea actiunii … cererea de verificare introdusa la C.N.S.A.S. de catre B.N.!
Ce rezulta insa din materialul probator?
Documentul de referinta este Nota din 14.05.1985 (D.U.I. filele 96-97) privind masurile preconizate de ofiterul de securitate. Nota cuprinde sarcini informative pentru sursele PRODAN, RELU, PRICOP, CRIN si pentru „legaturile“ NIKI, LECTORUL, DALTON. Doar la pagina 3 exista si urmatoarea referire la „MIREL“ (alias MIRCEA IORGULESCU) diferita de sarcinile informative (sublinierile noastre –S.A.):
„Scriitorului „MIREL“, din anturajul sau, aflat in contactul nostru pentru dezinformare, ii vom relata ca B.N. nu constituie un caz pentru organele de securitate intrucât interpretam fapta comisa ca o „eroare“ generata de dorinta lui de a-si crea publicitate „pur literara“ in strainatate“.
Asadar:
• MIREL (alias pârâtul) nu primea sarcini informative;
• MIREL nu era nici sursa, nici „legatura“ ci … „contact“;
• Lui MIREL urma sa i se induca o anumita parere, cu presupunerea ca o va propaga spre „obiectiv“;
• MIREL nu avea cum sti ca joaca intr-un scenariu, el receptiona o „indiscretie“ a Securitatii cu continut benign.

Aceasta Nota programatica din 14.05. 1985 ofera cheia decriptarii putinelor inscrisuri intocmite de ofiterul de securitate cu scopul de a justifica birocratic aplicarea masurilor.
In schimb, niciuna dintre cele 11 convorbiri telefonice purtate de IORGULESCU cu BUJOR NEDELCOVICI nu atesta ca pârâtul s-ar fi conformat planului de masuri sau ar fi incercat sa-l iscodeasca pe interlocutorul sau asupra unor aspecte care sa se regaseasca ulterior in informatii ajunse la Securitate.
Dintre cele 5 convorbiri cu BUJOR NEDELCOVICI initiate de IORGULESCU (20.12.1983, 03.07.1984, 06.07.1984, 20.09.1985 si 25.09.1985) 4 au un continut exasperant de banal. Singura convorbire mai consistenta este cea din 03.07.1984 ora 20:40 (D.U.I. vol.II filele 116-116 verso) in care M.I. il intreaba pe B.N. ce s-a discutat in sedinta de Birou al Uniunii Scriitorilor, daca s-a fixat data sedintei de Consiliu, ce primiri se vor face, afla ca s-a discutat planul de sarbatorire a zilei de 23 august(!), despre o alocutiune remarcabila a lui Octavian Paler, ca s-au facut referiri la sistarea invitarii unor literati la Radio (intre care si IORGULESCU !), apoi comenteaza un articol al lui MIRCEA IORGULESCU despre PANAIT ISTRATI.
Dintre cele 6 convorbiri initiate de BUJOR NEDELCOVICI, 5 sunt deasemeni foarte banale (23.11.1983, 13.12.1983, 15.12.1983, 31.07.1985 si 01.10.1985). In convorbirea din 20.11.1983 ora 9:27 (D.U.I. vol.II fila 31) IORGULESCU se refera la dezamagirile celor care nu au fost primiti in Uiunea Scriitorilor si despre starea de paupertate a unei doamne BALAMACI care traieste impreuna cu septuagenara CELA DELAVRANCEA, iar NEDELCOVICI se refera la dorinta de a-i sustine pe QUINTUS si CALUSTIAN.
Informatiile pe care cei doi si le-au furnizat nu apar a fi fost ulterior receptionate de vreun ofiter (altfel decât interceptate !) si nici nu se observa ca DORIN sau MIREL si-ar fi executat misiunea de influentare pozitiva a lui BUJOR NEDELCOVICI. De altfel cei doi conversau suficient de rar pentru a se intelege ca MIRCEA IORGULESCU nu era preocupat sa-l contacteze, cum ar fi fost normal daca ar fi acceptat, in mod constient, angajat, misiuni din partea Securitatii.
i). Cazul DORIN TUDORAN
Si in cazul alegatiilor privind influentarea lui DORIN TUDORAN din ordinul Securitatii, acestea trebuie confruntate cu materialul cert al convorbirilor interceptate. Ar fi neverosimil sa se presupuna ca, acceptând misiuni de influentare, pârâtul ar fi ratat ocazia sa le indeplineasca si la telefon, pe de o parte dintr-o consecventa a continutului mesajelor, iar pe de alta parte tocmai pentru ipoteza interceptarii, usor de presupus, prin care comanditarii ar fi putut verifica loialitatea presupusului colaborator.
Dintre cele 355 de convorbiri, niciodata MIRCEA IORGULESCU nu l-a apelat pe DORIN TUDORAN, iar de la acesta a receptionat numai 4 apeluri, dintre care 2 urmate de convorbiri nesemnificative (07.12.1983 ora 18:41 si 09.12.1984).
In schimb, celelalte 2 inregistrari sunt foarte semnificative, dar contrar sensului actiunii de fata:
· La data de 07.12.1983 ora 09:59 casa IORGULESCU a fost sunata de DORIN TUDORAN, dar i s-a raspuns, total neobisnuit pentru manierele familiei respective, ca scriitorul este plecat la Timisoara, desi tocmai purtase o convorbire telefonica prelungita cu DINU SARARU.
· In ziua de 17.01.1984 ora 10:17 cel care telefoneaza este tot DORIN TUDORAN, care-i relateaza pe larg despre scrisoarea revendicativa catre Biroul Uniunii Scriitorilor, despre procesul sau protestar cu Uniunea si despre masurile pe care si le-a luat ca aceste demersuri sa aiba rezonanta. Pârâtul nu a facut decât sa incheie convorbirea in mod evaziv, determinând urmatoarea consemnare neobisnuita a ofiterului de interceptari:
„Nu se intinde la vorba cu el. Este de o rece amabilitate“
Concluziile nu pot fi decât aceleasi ca in cazul BUJOR NEDELCOVICI.

j). Ca sa-si mentina supozitiile, institutia reclamanta denatureaza si sustrage probele.

Am invederat la punctul 4 al Intâmpinarii ca una dintre stratagemele folosite de institutia reclamanta este mixajul citatelor din documente cu exprimari proprii si neindicarea trimiterii la dovezi in cazul a 33 de sustineri.
O alta stratagema este boldirea tendentioasa a textelor si lasarea in grafica estompata a cuprinsului cu adevarat semnificativ.
Dar cea mai scandaloasa e practica sustragerii de probe. Profitând de statutul de monopol asupra arhivelor preluate, C.N.S.A.S. ofera justitiei ce doresc prepusii ei si tainuieste ceea ce nu convine supozitiilor.
Astfel, la pag. 10 a Raportului Directiei de investigatii este reprodus Raportul informativ al maiorului CIUBOTA TRAIAN, in care se consemneaza:
„La intâlnirea cu sursa << DORIN >>, acesta ne-a relatat ca pâna in prezent nu a avut nici un fel de contact cu TUDORAN DORIN. Afirmatiile lui << DORIN >>  nu corespund realitatii, deoarece in ziua de 23.03.a.c. a avut o convorbire cu TUDORAN DORIN (telefonica), cu care ocazie TUDORAN i-a recomandat sa asculte emisiunile postului de radio << Europa libera >> când sunt radiodifuzate articolele sale nepublicate in tara, propunere cu care << DORIN >>  a fost de acord“.
Chestionat de ofiter asupra acestui aspect, DORIN a incercat sa descurajeze ideea represaliilor care „nu ar conduce decât la popularizarea lui si la crearea cu el al (sic!) unui al doilea caz << GOMA>>“.
Indiferent care a fost identitatea acelui neidentificat DORIN – a se vedea finalul Notei de constatare a Directiei de investigatii citat la pct. 1.2.f.- din nota maiorului CIUBOTA rezulta ca DORIN nu divulga Securitatii ceea ce aceasta astepta si incerca sa blocheze demersurile represive ale acesteia. Pentru ca nu-i sustine supozitiile, institutia reclamanta tainuieste acest inscris, nu il include printre cele 8 file din dosarul I153657/1 pe care le-a depus Curtii si le-a comunicat partii adverse.
Raportul CIUBOTA mai dovedeste ca se interceptau convorbirile telefonice ale sursei DORIN cu TUDORAN DORIN. Nici transcriptul acelor convorbiri nu a fost depus la dosar, ceea ce intareste si mai mult ipoteza ca informatorul DORIN, neloial fata de Securitate, nu era unu si acelasi cu urmaritul DORIN, pentru care se depun dovezile a 355 interceptari.

k). Maniera reclamantei de a-si fonda actiunea pe supozitii contravine dreptului national, dar si jurisprudentei C.E.D.O.
Evocam aceasta limpede conceptie a C.E.D.O. despre certitudini si indicii (Cazul NACIOVA si altii versus BULGARIA – Hotarârea din 6 iulie 2005 pgf.7):
„Curtea reaminteste ca, pentru a aprecia elementele de proba, ea retine criteriul probei
<< dincolo de orice dubiu rezonabil>>“ (subl.n.s. – S.A.).
O istitutie trecatoare isi poate face de lucru vehiculând supozitii insa justitia nu se poate intemeia decât pe adevar bine stabilit. Adevarul se sprijina pe certitudini, pe supozitii se „sprijina“ doar „vânatoarea de vrajitoare“.

2

Ipoteza tipica a calificativului de „colaborator al Securitatii“ in intelesul legislatiei deconspirarii, ipoteza la care se raporteaza si actiunea, este definita in art.2 lit b) prima fraza din O.U.G. nr.24/2008 (aprobata prin Legea nr. 193/2008). Norma este urmatoarea (sublinierile ne apartin – S.A.):
„colaborator al Securitatii – persoana care a furnizat informatii indiferent sub ce forma, precum note sau rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratori ai Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului“
Observam deci ca activitatea susceptibila de a fi conspirata, faptul juridic de natura sa atraga in noile realitati istorice blamul politic, se defineste prin urmatoarele elemente constitutive:
– actiunea de a furniza, adica de a oferi, a livra, a pune la dispozitie, a transmite catre;
– obiectul transmiterii sa fi fost informatii (conform Dictionarului Explicativ al Academiei Române: „informatie“ = comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie.)
– receptorii informatiei furnizate sa fi fost lucratori ai Securitatii;
d) – nu orice informatii sunt vizate, ci acelea prin care s-a denuntat ceva (conform Dictionarului Explicativ al Academiei Române: „a denunta“ = a aduce la cunostinta unei autoritati savârsirea unei infractiuni, a face un denunt)
e) – denuntul sa fi privit activitati sau atitudini ale altcuiva (conform Dictionarului Explicativ al Academiei Române: „activitate, activitati“ = ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru;
„atitudine, atitudini“ = fel de a fi sau de a se comporta, comportare)
– activitatile sau atitudinile denuntate sa fi fost „potrivnice regimului totalitar comunist“;
– furnizarea informatiilor sa fi vizat „ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului“.
Aceste 7 elemente sunt cumulative. Absenta unuia singur atrage imposibilitatea constatarii calificativului blamant altfel decât prin adaos la lege.
Admitând ca pârâtul a avut si unele convorbiri cu ofiteri ai Securitatii (niciun cetatean al niciunui stat nu se poate sustrage discutiei cu un reprezentant al autoritatilor), metodele de informare si mijloacele de pesuasiune ale acestei institutii fiind din ce in ce mai perfide, unele dintre aceste conditii nu sunt intrunite, dupa cum urmeaza:

› daca se are in vedere ipoteza transmiterii de informatii catre ofiterii de securitate, acestea nu aveau caracterul unui denunt (nu reprezentau o divulgare, o destainuire), ci decurgeau din convorbiri normale, inofensive, schimburi de opinii. Tenta lor misterioasa, absconsa se instaleaza prin cuprinderea pedanta a convorbirilor in inscrisuri de serviciu, cu pretiozitatea si formulele rutiniere de rigoare.
› De asemenea, continutul de viata si de intâmplari curente nu corespund finalitatii ca prin denunt/divulgare sa fi fost vizata crearea unui rau pentru altcineva, adica, in termenii legii, nu vizau ingradirea unor drepturi si libertati fundamentale. Dimpotriva, ele erau menite sa mentina tolerarea si intelegerea de catre regimul totalitar a specificului lumii literare si preocuparilor ei, un climat cultural mai destins in comparatie cu perioada anterioara, a „dictaturii proletariatului“ si proletcultismului.
› In ipoteza in care relatia cu Securitatea este privita ca o posibilitate a acelei institutii de a „influenta pozitiv“ adica de a detensiona prin pârât izbucnirile unor personalitati mai spectaculoase (ipoteza imbratisata de C.N.S.A.S. prin actiunea de fata dar pe care am amendat-o prin argumentele din Capitolul 1 al Concluziilor scrise) nu se poate trece peste absenta elementului principal, predicatul normei juridice si anume: nu pârâtul furniza informatii ci (in acceptiunea reclamantului) Securitatea ii furniza informatii si idei, ceea ce nu constituie obiectul deconspirarii.
Dupa anul 1964 – factum notorium – când au fost eliberati toti detinutii politici si s-a lansat sloganul societatii monolitice, sub influenta unor minime obligatii internationale asumate in sensul aparentei de democratie, metodele si modalitatile de actiune ale Securitatii au devenit tot mai disimulate, mai persuasive, incluzând pseudo-sinceritatea, intoxicarea, manipularea. Decontul politico-social al comportamentului a constat in desfiintarea si repudierea institutiei. A-i sanctiona in prezent pe cei manipulati ori intoxicati constituie un non-sens, iar de pe pozitiile libertatii in numele careia se face deconspirarea, o absurditate.
Dar, dupa  cum am invederat, presupusa influentare a unor scriitori prin MIRCEA IORGULESCU nu este nici macar indirect efectul demersului ofiterilor de securitate. Pentru aceasta ar fi trebuit mai intâi ca M.I. sa fie influentat, ori MIRCEA IORGULESCU era si este o persoana neinfluentabila. El isi promova propriile crezuri si principii civice si literare care, prin echilibrul lor, conveneau oficialilor mai putin decât atitudinile conformistilor, dar mai mult decât atitudinile teribilistilor. Pe acest curs comportamental, elementele de scenariu ale ofiterilor s-au adaugat „ca musca la arat“, fara sa influenteze lucrarea carturarului, dar cu obraznicia de a si-o asuma.

Cât de subiectiva si chiar aventurista este ipoteza de lucru a actiunii in constatare se observa si din urmatorul detaliu:
In Nota-raport despre nuvela Stapânul golfului, respinsa de la publicare, ofiterul concepe si masura ca autorul, BUJOR NEDELCOVICI, sa fie cuprins „in masuri de influentare“ inclusiv prin MIRCEA DINESCU. Se intelege ca era vorba de „influentare pozitiva“, adica de detensionare, de a indeparta o finalitate represiva si nu de a apropia o asemenea finalitate. Dar, spre deosebire de pârât, Domnul DINESCU urma nu numai sa-l tempereze pe BUJOR NEDELCOVICI, ci si sa poarte cu acesta „o discutie controlata cu mijloace speciale“.
Este stiut ca MIRCEA DINESCU e membru in Colegiul C.N.S.A.S., titularul actiunii in constatare. Considerându-se ca „influentarea pozitiva“ trebuie sa formeze obiectul deconspirarii, am ajunge la concluzia deprimanta ca pâna si liderii C.N.S.A.S. au fost colaboratori ai Securitatii.
Acestea sunt riscurile interpretarii extensive a legii.

3

Din moment ce definitia termenului de colaboartor al Securitatii (in acceptiunea art.2 lit.b din O.U.G. nr.24/2008) presupune actiuni determinate (furnizare, divulgare) cu continut determinat (activitati sau atitudini contrare regimului totalitar) si cu finalitate determinata (ingradirea unor drepturi si libertati) inseamna ca activitatea respectiva trebuie sa fi fost neaparat constienta, voluntara, cu reprezentarea si intentia, fie si indirecta, de a sustine regimul totalitar, respectiv de a viza drepturile si libertatile fundamentale ale unor persoane.
Chiar daca – privind generic – pârâtul a purtat discutii cu ofiterii de securitate, inclusiv despre intâmplari din lumea literara, ele au fost de natura de a salvgarda firava libertate a creatorilor si de a face intelese si acceptate afirmatiile si atitudinile care nelinisteau aparatul represiv.
„Influentarea pozitiva“ la care se refera inscrisurile Securitatii exprima prin insasi sintagma aleasa opusul represiunii, deci al unor ingradiri de drepturi si libertati fundamentale, denotând intentia pastrarii unui climat cultural cât mai putin conflictual. Deconspirarea fostei Securitati nu poate include si reprosul de a nu se fi incitat la revolta individuala sau de grup, de a nu fi incercat comportamente temerare. Asemenea „exigente“ tin de judecata istoriei asupra intregii comunitati si nu de analiza juridica a unui comporatment individual, iar in termeni de politie politica s-ar inscrie mai degraba in categoria actelor provocatoare, care ele ar trebui cercetate pentru eventuala deconspirare, si nu reactiile chibzuite, neaventuroase.
Revenind insa la concretul spetei si al probelor ei, observam constantele cazului, intre care adevarurile invederate ca:
MIRCEA IORGULESCU este neinfluentabil,
MIRCEA IORGULESCU este opusul delatorului,
MIRCEA IORGULESCU si-a constituit propria nisa de rezistenta si principii,
MIRCEA IORGULESCU ferea de Securitate actiuni si atitudini de real interes pentru aceasta (contacte cu strainii, proiecte de rezistenta prin cultura),
MIRCEA IORGULESCU evita diversiunile, dar ducea lupte cu miza tangibila (apararea lui PALER, editarea „Caietelor critice“, publicarea unor articole, corectitudinea vietii de asociatie, obiectivitatea criticii literare, evitarea intoarcerii la proletcultism, sustinerea modernistilor, promovarea culturii de calitate).
Celalalt fel de interpretare a inscrisurilor Securitatii, incercat de reclamant, nu corespunde realitatii, ci unor fictiuni birocratice despre care pârâtul nu avea cum sa aiba cunostinta pentru ca nu corespundeau unei atitudini voluntare, in cunostinta de cauza, din partea sa.

4

Raspunsul la intrebarea 4 este indiscutabil legat de clarificarea naturii juridice a acestui tip special de actiuni.
Legitimitatea unor astfel de actiuni decurge din dreptul general al comunitatii si al subiectilor ei de a cunoaste comportamentul semnificativ pentru societate al persoanelor publice, context in care cunoasterea eventualei contributii la nefastul regim totalitar prin mijloace represive si uzurpatoare de drepturi si libertati este esentiala.
Totusi, realizarea acestui „drept“ (al intregii comunitati si al fiecarui membru al ei) limiteaza ea insasi drepturi si libertati fundamentale ale subiectilor individual vizati (persoanele supuse verificarii). Constatarea colaborarii cu fosta Securitate este de natura sa atraga oprobriul asupra persoanei in cauza, sa-i lezeze reputatia si sa-i lezeze si exercitiul altor drepturi. Sunt vizate limitarea dreptului la imagine, la reputatie, la intimitate a vietii personale. De aceea intervine criteriul consacrat prin art.53 din Constitutia României, prin Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si al Libertatilor Fundamentale, precum si prin jurisprudenta comunitara, anume ca restrângerea drepturilor si libertatilor sa fie in mod rezonabil necesara intr-o societate democratica.
Din perspectiva jurisprudentei C.E.D.O. legislatia nationala se afla „pe muchie de cutit“. Pe lânga faptul ca reglementarea este aproape unica din punctul de vedere al dreptului comparat, trebuie mentionat ca singurul stat cu o lege oarecum asemanatoare, Lituania, a dat nastere tocmai prin respectiva lege unei spete in care a fost condamnata pentru exces de restrângere a drepturilor si libertatilor (Cazul SIDABRAS si DZIAUTAS versus LITUANIA, Hotarârea C.E.D.O. Sectia a II.a din 27 iulie 2004).
Dreptul la reputatie este un drept sensibil ce decurge din normele si principiile Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (Cazul NIEMIETZ versus GERMANIA – Hotarârea din 16 decembrie 1992 pgf. 4). Sunt tangibile, afectate direct sau indirect si alte drepturi fundamentale: la imagine corecta, la viata privata, drepturi electorale si chiar, in mod paradoxal, libertatea constiintei (ca in speta de fata in care, in mod implicit, se imputa pârâtului ca s-a comportat conform convingerilor sale).
Daca institutia reclamanta, din nesabuinta ori nepricepere, ori din considerente subiective sau chiar meschine, actioneaza ca intr-o vânatoare de vrajitoare, justitia statului de drept nu se poate lasa antrenata pe o asemenea panta. De aceea, separarea actului de justitie de obligatia evitarii oricarei greseli in stabilirea adevarului, statuat prin art.129 alin.(5) din Codul de procedura civila este de neconceput.

In concluzie,
Ca o consecinta a celor analizate inclusiv prin acceptarea pentru uzul discutiei a unor ipoteze ce se inscriu in metoda reducerii la absurd.
Va rugam sa pronuntati verdictul pe care-l merita o istorie corecta a literaturii române, respingând actiunea.

Cu respect,
Pentru pârâtul
MIRCEA IORGULESCU

Av. SERGIU ANDON

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper