Cazul Mircea Iorgulescu Dosarul unui dosar (2)

Un articol de ***

CURTEA DE APEL BUCURESTI

Sectia a VIII-a de contencios

administrativ si fiscal

Dosar nr. 11789/2/2009

Termen: 13.10.2010

Doamna Presedinte,

Subsemnatul IORGULESCU MIRCEA, cetatean francez – prin avocat – cu domiciliul ales in Bucuresti, str. Dr. Paul Orleanu nr. 6, ap. 6, sector 5, cod postal 050742 la sediul Cabinetului de avocat „SERGIU ANDON“, in calitate de pârât in pricina ce formeaza obiectul dosarului nr. 11789/2/2009, reclamant fiind CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII – CNSAS, cu sediul in România, Bucuresti, str. Matei Basarab nr. 55-57, sector 3,

In conformitate cu dispozitiile art. 115 si urm. din Codul de procedura civila, formulez si depun urmatoarea

INTÂMPINARE

prin care solicit respingerea actiunii, pe de o parte ca inadmisibila, iar pe de alta parte ca neintemeiata, având in vedere argumentele ce vor fi expuse infra.

Conform logicii procedurale, s-ar cuveni sa incep prin expunerea exceptiilor de inadmisibilitate. Ele sunt doua. Pentru solutionarea acestora fiind insa necesara administrarea de dovezi, va rog sa faceti aplicatiunea dispozitiilor art. 137 alin. (2) din Codul de procedura civila si sa le uniti cu fondul.

Doamnei Presedinte a Sectiei a VIII-a,

de contencios administrativ si fiscal

Curtea de Apel Bucuresti

Prin cererea de unire cu fondul urmaresc totodata ca justitia româna si, daca va fi cazul, comunitara, sa rezolve si fondul litigiului, stabilind adevarul asupra acestei actiuni abuzive care, pe lânga incalcarea grosolana a drepturilor mele, pe lânga nedemnitatea mistificarilor pe care se sprijina, deformeaza grav aspecte ale realitatii, precum si portrete din istoria recenta a culturii române, tentând la falsificarea acesteia.

Stabilit in Franta, având cetatenie franceza, cunosc mijlocit realitatile din România, chiar daca ma consider legat de tara mea de origine. Inteleg bunaoara interesul legitim al societatii românesti de a cunoaste identitatea delatorilor Securitatii, dar imi inchipui ca deconspirarea acestora se face in litera si spiritul legilor, evitându-se abuzurile, erorile si nedreptatile. Caci la ce ar mai fi buna deconspirarea, daca ar constitui pretextul unor alte nedreptati si umilinte, vendete personale sau de grup, limitari ale drepturilor si libertatilor fundamentale?!

Faptul in sine al sesizarii justitiei, al unui proces public, insotit de circulatia documentatiei sau de abile scurgeri de informatii atunci când e vorba de persoane publice, e de natura sa afecteze dreptul fundamental la o imagine corecta, dreptul la demnitate si chiar sa limiteze si sa oprime libertatea constiintei si convingerilor, impunând noi formule de docilitate fata de structurile puterii politice.

Stiu ca legiuitorul român, ajutat de Curtea Constitutionala a Romaniei, a luat masuri pentru a se evita transformarea intentiei deconspirarii fostilor colaboratori – nobila in sine – intr-un teren de rafuieli si inveninare, acordând justitiei prerogativa de a se pronunta asupra unor chestiuni de asemenea gravitate. Neindoielnic, legiuitorul a avut in vedere ca justitia se bazeaza pe probe, pe certitudini, nu pe supozitii, contrafaceri, rastalmaciri, sofisme si alegatii. Uimirea mea este cu atât mai mare cu cât, primind copia actiunii si inscrisurile pe care se sprijina, constat ca sunt târât in proces tocmai pe esafodajul himeric al unor supozitii, contrafaceri, rastalmaciri, sofisme si alegatii.

Convins ca justitia, nationala sau comunitara, urmând principiul stabilirii adevarului, fara de care n-ar fi justitie, este in masura sa discearna realitatea din amestecul de supozitii, contrafaceri, rastalmaciri, sofisme si alegatii pe care se intemeiaza actiunea, voi incepe, contrar cutumei, prin combaterea aspectelor de netemeinicie ale actiunii, lasând pentru final exceptiile de inadmisibilitate.

Identitatea informatorilor „MIREL“ si „DORIN“ nu este dovedita.

Prin vicleana introducere a anumitor substantive si verbe in fraze referitoare la materialul preluat de la fosta Securitate, reclamantul incearca sa acrediteze ideea ca numele de cod „MIREL“ si „DORIN“ existente in materialele fostei institutii referitoare la lumea literara din perioada 1980-1985 ar fi pseudonimele de informator ale lui MIRCEA IORGULESCU.

Desi s-au depus sute de pagini in care apar aceste nume de cod nu exista nicio dovada ca:

• pseudonimele corespund lui MIRCEA IORGULESCU si, mai ales ca

• acestea ar fi nume de cod ca informator.

Dimpotriva:

• reclamantul nu dovedeste când, cui si in ce calitate s-au atribuit cele 2 pseudonime (succesive, nu concomitente!);

• reclamantul nu face obisnuita dovada (prin acte interne ale Securitatii si prin copertile dosarelor declasificate) a inceperii si incheierii utilizarii celor 2 pseudonime;

• reclamantul prezinta material declasificat in dezordine, amestecând fie din diferite dosare de arhiva, pentru a induce sugestia falsa ca respectivele pseudonime ar fi fost folosite simultan;

• reclamantul afirma in mod gratuit in actiune ca raporturile pârâtului cu Securitatea ar fi debutat in 1976, cu toate ca primele probe (si acelea ale urmaririi si nu ale colaborarii) apar in 1980;

• reclamantul trece sub tacere anul incetarii imaginatei colaborari, pentru ca ultimele dovezi (dovezi care, asemenea celorlalte, semnifica supravegherea si nu colaborarea) provin din 1985-1986, iar pârâtul a mai ramas in tara pâna in 1989;

• Explicatia trecerii sub tacere a perioadelor lipsite de orice dovada (1976-1980 si 1986-1989) consta, pe de o parte in reflexul reclamantului de a deforma realitatea fie si prin omisiune, iar pe de alta parte prin stratagema de a nu se observa ca „MIREL“ si „DORIN“ apar in arhive numai in perioada in care MIRCEA IORGULESCU a avut dosar de urmarire informativa.

In acelasi sens, al „dovezilor“ neconcludente, incomplete sau rastalmacite, se depune o nota, fara numar si fara data, a Securitatii Municipiului Bucuresti pentru Comitetul de partid al Sectorului1 Bucuresti, prin care se solicita „sa aprobati luarea unor masuri de verificare asupra tovarasului MIRCEA IORGULESCU (…) care a fost semnalat cu manifestari ostile“. (subl. ns. – S.A.).

Deci:

• se cerea aprobarea sa fie „verificat“, adica urmarit, nu sa colaboreze;

• nu se stie când s-a cerut aceasta aprobare,

• nu se stie caruia dintre cele 2 nume de cod ii corespunde solicitarea.

Reclamantul ocupa spatiul cererii introductive cu interpretari extensive ale legislatiei in materie, incercând sa induca instantei urmatoarele idei minunate pentru gândirea de politie politica:

• ca legea nu cere sa se dovedeasca existenta documentelor specifice unui colaborator (angajament etc.);

• ca pârâtului, fiind membru P.C.R. nu i se intocmea dosar de informator;

• ca pentru dovedirea calitatii de „colaborator“ al Securitatii nu este strict necesara depistarea unor note scrise, fiind suficiente si relatarile verbale facute ofiterilor.

Reclamantul se face insa a uita spiritul legii, care este acela al deconspirarii adevaratilor colaboratori ai Securitatii, neputându-se scoate actiunea in constatare de sub imperativul suprem al oricarui proces, acela al stabilirii adevarului.

• Angajamentul, rapoartele de aprobarea colaborarii si alte asemenea documente pot lipsi, dar intelegerea de colaborare trebuie dovedita intr-un fel sau altul, ceea ce in speta nu se intâmpla. Pe lânga absenta adreselor cu elementele de certitudine ale oricarui act oficial (numar si data), folosirea membrilor P.C.R. poate fi probata prin extrasele din registrele tinute in acel scop de organele de partid, prin corespondenta interna dintre esaloanele Securitatii etc. Ceea ce in cauza nu exista.

• Furnizarea de informatii orale este asimilata de legiuitor notelor informative olografe, dar, de asemenea, trebuie dovedita existenta furnizarii acelor informatii cu un anumit continut.

Or, in speta, dupa cum vom demonstra in capitolele urmatoare, nu sunt dovedite

nici actiunea de a furniza;

nici existenta informatiilor,

nici continutul, corespunzator Legii deconspirarii. De altfel, insusi reclamantul ofera prin cererea introductiva contraargumentul sustinerii sale ca membrul P.C.R. IORGULESCU ar fi fost folosit ca informator. Reclamantul citeaza din Hotarârea nr. 119//16.03.1968 a Comitetului politic Executiv al P.C.R. care permitea folosirea eventuala si temporara a membrilor de partid pentru a furniza nemijlocit „date cu privire la activitatea unor elemente suspecte“. Hotarârea stabilea imprejurarile si conditiile in care organele represive puteau recurge la acest aport:

• „in situatii deosebite“;

• „când nu sunt alte posibilitati“;

• „numai in perioada absolut necesara „;

• numai pentru „finalizarea actiunii respective“.

O asemenea hotarâre, adoptata de forul conducator al partidului unic, era absolut obligatorie pentru intreg mecanismul de partid si de stat autocratic. Conditiile folosirii unui membru de partid nu au fost intrunite pentru ca:

– existau alte posibilitati de informare, Uniunea Scriitorilor, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti si redactia „României literare“ fiind tixite de informatori reali (si nu inventati de C.N.S.A.S.);

– nu a existat o situatie speciala, deosebita;

– folosirea unui membru de partid nu era absolut necesara;

– nu a existat o perioada limitata de finalizare a unei anumite actiuni (reclamantul sustine ca masura s-a aplicat ani in sir).

Realitatea ce se desprinde indubitabil din probe este aceea ca MIRCEA IORGULESCU a fost urmarit de Securitate in intervalul 1980-1985, fiind privit ca o persoana primejdioasa potrivit criteriilor acelei institutii si ca, in fapt, abundentul material de arhiva adus de reclamant certifica postura de persoana spionata si nu de persoana care ii spiona pe altii.

Chiar daca se stie ca unii informatori au fost si ei urmariti, literatura istoriografica

si jurisprudenta acestei instante atesta regula ca persoanele care, in mod exceptional, au fost si informatori si persoane urmarite, niciodata nu purtau acelasi nume de cod pentru ambele ipostaze. Ar fi fost chiar o greseala majora din punctul de vedere al regulilor conspirarii. Or, in eventualitatea ca reclamantul ar fi dovedit ca „DORIN“ si „MIREL“ sunt nume de cod atribuite succesiv lui MIRCEA IORGULESCU este limpede ca respectivele pseudonime au fost folosite, pentru suspectul MIRCEA IORGULESCU, pentru urmarirea lui si nu pentru ipostaza, inexistenta, de colaborator.

Concluzia reclamantului este cladita pe gresita interpretare a legii si a probelor.

In sustinerea actiunii, reclamantul se prevaleaza de existenta anumitor inscrisuri provenind de la unii ofiteri de Securitate care au consemnat, sporadic, ca MIRCEA IORGULESCU ar fi fost folosit in schemele lor de influentare a unor literati cu atitudini vag protestatare.

Acele inscrisuri exista la dosar insa, chiar daca apartin unor ofiteri, nu duc la concluzia „colaborarii cu Securitatea“ in intelesul actualei legislatii, pentru mai multe motive dintre care punctam sumar urmatoarele:

– intelesul cuvintelor „a colabora/ colaborare“ era diferit in epoca de notiunea juridica actuala de „colaborator al Securitatii“ pe care trebuie sa o constate instanta;

– respectivele inscrisuri ale ofiterilor nu se bazau pe convorbiri conspirative purtate cu MIRCEA IORGULESCU, ci prin informatii obtinute din si prin cunoasterea mediului scriitoricesc de catre ofiterii de obiectiv, prin si din informatiile obtinute prin supravegherea „obietivului“ MIRCEA IORGULESCU.

– pe aceeasi cale – prin intermediari, informatorii adevarati – s-a putut incerca si inducerea unor mesaje pe care influentul critic literar sa le transmita altora;

– mai presus (ori mai prejos!) de cele aratate, vom dovedi ca inscrisurile ofiterilor aveau continut inventat;

– contrafacerile pe care le vom pune in evidenta vor demonstra si adevarul mai general ca, singure, necoroborate cu alte probe, inscrisurile provenind de la o institutie desfiintata si repudiata pentru abuzurile comise nu pot fi luate in considerare in stabilirea adevarului in conditiile existentei statului de drept;

– materialul neconcludent, irelevant al inscrisurilor provenind de la ofiterii de Securitate este deformat de reclamant in actiunea introductiva prin insertia unor substantive si verbe inadecvate realitatii.

Fata de caracterul unilateral al probatoriului (exclusiv note si rapoarte ale ofiteriilor) reclamantul comite prin cererea introductiva o noua interpretare excesiva a Legii, sustinând ca reglementarile ar institui „o prezumtie relativa de veridicitate cu privire la continutul materialelor intocmite de fostii ofiteri de Securitate“ Aceasta prezumtie relativa nu exista decât in dorinta reclamantului, normele legale nu o prevad si nu o puteau prevede. „Materialele“ au valoarea probatorie a unor inscrisuri de provenienta dubioasa, pot constitui un inceput de dovada, impunându-se aprecierea lor prin coroborare cu intreg ansamblul probator. Legiuitorul si judecatorul statului de drept nu pot ignora ca documentele au fost emise de catre prepusii unei institutii desfiintate pentru abuzuri, cu practici care constituie obiectul deconspirarii tocmai pentru ca erau abuzive, al carei obiect de activitate era abuzul si care, s-a dovedit istoriceste, nu pregeta sa foloseasca orice tertipuri pentru a-si justifica existenta si a-si amplifica meritele.

Securitatea era redutabila in rau, prin capacitatea de a teroriza, dar si de a manipula, a minti, a invrajbi, a denigra. Toate aceste caracteristici abjecte se regasesc foarte concret in materialul probator in legatura cu dominarea mediului literar. A credita dogmatic „materialele“ provenind de la ofiteri, a le ridica la rang de prezumtie de adevar, echivaleaza cu a spala Securitatea si ofiterii ei de murdaria metodelor folosite, de a o reabilita. In excesul sau de vânator de fantasme, reclamantul renunta la logica si evidenta, maximalizând valoarea probatorie a unor inscrisuri care fie sunt fictive, fie nu au avut continut concludent pentru concluzia la care vrea sa conduca actiunea.

Nu se intruneste conditia legala obligatorie
de a se fi furnizat informatii.

In conformitate cu prevederile art. 2 lit. b din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 24/2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 293/2008, colaboartor al Securitatii poate fi declarata „persoana care a furnizat informatii (…) prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului“.

Legiuitorul stabileste deci mai multe conditii obligatorii si cumulative:

• activitatea de a furniza informatii;

• continutul informatiilor sa fi privit activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar;

• transmiterea informatiilor sa fi vizat drepturi si libertati ale celui denuntat;

• drepturile si libertatile sa nu fi fost de orice fel (spre exemplu libertatea de a purta pantofi), ci sa fi fost din categoria drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Aceste conditii nu sunt intrunite nici macar in viziunea actiunii formulate de reclamant.

Chiar din probele pe care se sprijina actiunea, rezulta ca persoana careia i se atribuia pseudonimul „MIREL“ sau „DORIN“ nu a furnizat informatii ofiterilor de Securitate. Ipoteza lor, fortata pâna la fictiune, era aceea ca se foloseau de personalitatea si prestigiul unui reputat critic literar, respectat pentru independenta lui fata de orice grupare literara, pentru densitatea si obiectivitatea opiniilor, pentru echilibru si simtul masurii, ca sa fie temperat avântul mai degraba teribilist decât protestatar al unor confrati. Deci nu MIRCEA IORGULESCU furniza informatii ci prin el, chipurile, s-ar fi difuzat informatii.

Notele, rapoartele, planurile de masuri intocmite de ofiterii de Securitate nu consemneaza informatii furnizate de MIRCEA IORGULESCU. Acele produse ale birocratismului institutiei vizeaza numai ipoteza transmiterii catre el si chipurile, prin el a unor mesaje de linistire a spiritelor.

Când ofiterii se refera la originea informatiilor folosesc un limbaj echivoc. Ansamblul probelor dosarului permite sa se observe ca informatiile erau preluate din convorbirile telefonce interceptate, adica din convorbirile telefonice ale lui MIRCEA IORGULESCU, ori din situatiile cunoscute de la informatorii reali, indicati in documente cu numele lor de cod.

Faptul ca ofiterii de Securitate se exprimau uneori sibilinic in legatura cu sursa informatiilor exprima infatuarea lor intru conspirativitate si dorinta de a-si umfla imaginea activitatii. Impresia ca pârâtul furniza informatii este indusa de reclamant prin modul de inserare in cererea introductiva a unor termeni specifici politiei politice, fara corespondent probator.

Asadar, chiar luând in considerare mijloacele de proba depuse de reclamant, rezulta ca nu pârâtul furniza informatii ofiterilor de Securitate ci ca acestia i-ar fi transmis, prin intermediari, informatii reale sau false care, vehiculate in continuare de catre pârât, ar fi putut avea efecte linistitoare asupra unor spirite.

Vom demonstra in capitolele urmatoare ca, in cazul in care ar fi adevarate, aceste preconizate manevre de influentare prin MIRCEA IORGULESCU nu au fost propagate de catre acesta. Asadar, va rugam sa observati ca nu este implinita prima conditie cumulativa pentru atribuirea calificativului de „colaborator al Securitatii“. Nu MIRCEA IORGULESCU a furnizat informatii ofiterilor de securitate, cel mult acestia i-au furnizat informatii pentru a fi difuzate in continuare. Insa aceasta ipostaza nu a fost prevazuta de legiuitor.

Neexistând conditia primordiala, a transmiterii de informatii, analiza celorlalte conditii devine imposibila. Totusi, pentru a marca usurinta cu care a fost introdusa actiunea, invederam ca si celelalte conditii sunt fortat raportate la lege. Spre exemplu, informatiile, mai corect spus mesajele pretins a fi fost transmise prin pârât, nu aveau cum sa fie potrivnice regimului totalitar comunist (ar fi insemnat ca Securitatea incita spiritele, in loc sa le linisteasca) deci erau favorabile regimului. Drepturile vizate nu faceau parte din categoria drepturilor fundamentale ale omului, adica a drepturilor si libertatilor consfintite prin Constitutie si tratatele internationale, ci se inscriau in raporturile juridice ori sociale punctuale, cum ar fi cele dintre editor si autor sau dintre membru de partid si organele de conducere ale partidului.

Intelegem (nu si aprobam moral) incercarile unor persoane ori cercuri de a amplifica, post-factum, o dizidenta literara palida si nesemnificativa, dar nu acesta este scopul Legii deconspirarii si nu aceasta este menirea justitiei statului de drept.

Fara precizarea actiunii, desfasurarea unei judecati echitabile este imposibila.

Dreptul la o judecata echitabila este consfintit prin art.21 alin. (3) din Constitutia Romaniei si prin art.6 pgf.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Exercitarea reala a acestui drept depinde de respectarea principiului contradictorialitatii procesului civil, a carui conditie de baza consta in posibilitatea tuturor partilor din proces de a se raporta la acelasi cadru juridic, la acelasi material probator, de a dezbate obiectul actiunii in fata judecatorului in conditii egale, intr-un limbaj comun si in cunostinta de cauza.

Reclamantul din aceasta actiune isi prezinta sustinerile si le raporteaza la probe intr-o maniera ce face imposibila confruntarea lor.

Am invederat supra sa nu sunt prezentate datele si dovezile cheie care sa sustina alegatiile reclamantului, iar materialul probator este prezentat voluminos, dar amestecat si fara respectarea parametrilor arhivistici care garanteaza identitatea documentelor.

Melanjul devine cu totul derutant in cererea introductiva, in care se dau citate fara niciun fel de trimitere la mijlocul de proba din care se pretinde ar fi preluate, se flutura fragmentele din pretinse dovezi fara a se asigura posibilitatea verificarii lor. Se impune instantei si noua riscul unor citate trunchiate ori deformate prin scoatere din context, preluari din documente ce nu au legatura cu pârâtul, ceea ce este inacceptabil intr-o judecata echitabila.

Intarind la maximum confuzia, autorul cererii introductive leaga citatele cu afirmatii proprii, sententioase, fara a da posibilitatea instantei si partii potrivnice sa verifice daca sunt sustineri reale, supozitii ori alegatii.

Pentru ca procesul sa poata incepe cu respectarea cerintelor unei judecati echitabile, pentru a ne putea apara, solicitam Curtii sa puna in vedere reclamantului sa-si precizeze actiunea in sensul de a indica probele exacte (provenienta, data, numarul dosarului, numarul filei) pentru fiecare dintre urmatoarele alegatii ori citate din cererea introductiva:

<>. In special solicitam justificarea expresiei „a fost folosit“ (pag.2 rândurile 4-5);

„in scopul furnizarii de informatii“ (pag.2 rândul 6);

„pentru ‹‹pozitie politica necorespunzatoare››“ (pag.2 rândul 7);

„‹‹creatii literare ce contravin organelor de partid››“ (pag.2 rândul 7-8);

„‹‹atitudine protestatara si relatii suspecte cu cetatenii straini ››“ (pag.2 rândurile 8-9);

6. „a continuat sa fie folosit sub numele conspirativ ‹‹MIREL››“ (pag.2 rândurile 12-13);

7.“«furnizând date despre stari de spirit din mediu»“ (pag.2 rândul13);

8. „s-a continuat folosirea ca sursa informativa“ (pag.2 rândurile 13-14);

9. „in mod conspirat si benevol“ (pag. 2 rândul 16);

10. „pe lânga care a fost dirijat“ (pag. 2 rândurile 18-19);

11. „a fost necesara obtinerea aprobarii organelor de partid pentru folosirea ca sursa a domnului IORGULESCU“ (pag.3 rândurile 11-12);

12. „securitatea fiind constrânsa sa-l foloseasca pentru finalizarea actiunii“(pag.3 rândul 21);

13. „secretarii (…) de partid vor discuta special“, respectiv sa se indice dovada ca secretarul de partid a discutat special cu IORGULESCU (pag.3 rândul 21);

14.“in perioada de colaborare sub conspirativul ‹‹DORIN›› a fost dirijat ‹‹ in vederea cunoasterii pozitiei politice›› stabilirii cercului de relatii si naturii acesteia (sic!) (…) unui cunoscut scriitor român“ (pag.4 rândurile 10-13);

15. „respectând sarcinile primite, a semnalat atmosfera de la Uniunea Scriitorilor pe marginea votarii premiilor acordate“ (pag.4 randurile 13-14);

16. „punctând ca ‹‹D.D. a insistat mult pentru D.S.›› ca ‹‹a fost lovita in perioada stalinista.››“ (pag.4 rândul 15);

17. ‹‹D.T. a fost sustinut si s-a facut atmosfera pentru el›› (pag.4 rândul 16);

18. „Amintim si discutia pe care sursa a purtat-o cu titularul dosarului (DORIN TUDORAN – nota ns. S.A.) referitoare ca ‹‹ cel in cauza si-a exprimat parerea ca el vrea sa nu mai fie tot timpul „tap ispasitor“ „omul care scoate castanele“ si ca ar prefera si el sa stea mai in spate, intrucât prea a avut mult de patimit de pe urma unor „atitudini de curaj pe care le-a adoptat“ ›› (pag.4 rândurile 17-21);

19. „Respectând sarcina de a-l influenta pozitiv, sursa ‹‹DORIN›› ‹‹a incercat sa-i intareasca aceasta convingere (…) dar a remarcat ca nu intelege astfel lucrurile››“ (pag.4 rândurile 21-22);

20. „alt scriitor român semnalat cu ‹‹creatii literare ce contravin organelor de partid››“ (pag.4 rândurile 24-25);

21. „sursa ‹‹DORIN›› relateaza organelor de securitate despre rasunetul actiunilor lui PAUL GOMA“ (pag.4 rândurile 25-26);

22. „despre scrisoarea pe care I.N. a adresat-o ‹‹lui P. GOMA ca unui sef de stat››“ (pag. 4 rândurile 26-27);

23. „Aceasta s-a axat pe incadrarea informativa“ (pag.4 rândurile 29-30);

24. „‹‹pe influentarea, temperarea si determinarea titularului dosarului I 1430››, ‹‹sa nu declanseze actiunile protestatare la care amenintase ca va recurge››“ (pag.4 rândurile 30-31);

25. „Respectând instructajul primit, pârâtul a informat in legatura cu ‹‹activitatea si preocuparile›› scriitorului B.N.“ (pag.4 rândurile 31-32);

26. „acesta ‹‹a fost invitat la un simpozion in Spania, dar la C.C.E.S. i s-a comunicat ca nu poate da curs invitatiei, intrucât acolo participa mai ales intelectual (sic!) cu orientare politica de dreapta››“ (pag.4 rândurile 33-34);

27. „‹‹MIREL›› a informat ca respectivul scriitor si-a exprimat mâhnirea ‹‹ca a fost chemat la directorul editurii „Cartea Româneasca“ care i-a solicitat sa modifica (sic!) continutul unei nuvele, intrucât ar avea semnificatii interpretabile›› in sensul ca ‹‹ar ridica probleme de ordin ideologic›› „ (pag.4 randul 35 – pag.5 rândurile 1-3);

28. „pârâtul l-a contactat pe scriitorul B.N. incercând ‹‹sa-l tempereze››“ (pag.5 rândul 7);

29. Bujor Nedelcovici „‹‹s-a aratat destul de rigid, in sensul ca daca nu i se publica si nuvela respectiva, renunta la intregul volum. (…) Nu este dispus sa faca nici un compromis, cu atât mai mult cu cât ar fi iesit zvonul ca ar fi informatorul securitatii ‹‹deoarece a avut curajul sa revina in tara dupa publicarea ilegala a romanului „Le second messager“ in Franta››“(pag.5 rândurile 7-11);

30. „sursa ‹‹MIREL›› pretinde ca, desi N. nu a facut nicio referire concreta, nu este exclusa posibilitatea ca volumul respectiv sa fie si el scos pe cai ilegale“(pag.5 rândurile 12-13);

31. „pârâtul revine cu informatii semnalând ca B.N. ‹‹nu poate accepta ca nuvela „Capetenia din Golf“ sa fie considerata drept o lucrare subversiva. Crede ca la CCES au inceput sa se manifeste „tendinte aberante“ si este firesc ca scriitorii impreuna cu conducerea, Uniunii, sa li se opuna››“ (pag.5 rândurile 14-17);

32. „Tot prin pârât s-a urmarit ‹‹adâncirea treptata a neincrederii si rezervei ce o manifesta pentru actiunile ce se intreprind din partea emigratiei in vederea transformarii sale in dizident››“ (pag.6 rândurile 16-18);

33.“toate persoanele despre care a furnizat informatii figureaza cu dosare de urmarire informativa“ (pag.6 rândurile 19-20);

Numeroasele sublinieri (boldiri) apartin autorului cererii introductive, acest exces grafic facând de asemenea parte din stratagemele de inducere a unor supozitii sau alegatii ca fiind adevaruri. Singura cale de a stabili adevarul este crearea posibilitatii ca partile potrivnice, iar prin respectarea principiului contradictorialitatii – instanta, sa verifice fiecare sustinere in parte in raport de probe determinabile. In numele dreptului la o judecata echitabila insistam ca partea reclamanta sa fie obligata sa indice cu exactitate probele. 5. Probele dovedesc contrariul celor sustinute in actiune

Insistenta nostra ca reclamantul sa-si concretizeze referirile la probatoriu e motivata si de aspectul foarte important ca mijloacele de proba depuse de reclamant dovedesc de fapt contrariul celor sustinute prin actiune.

Din coplesitoarele ca numar transcrieri ale convorbirilor telefonice interceptate si inregistrate in cursul urmaririi obiectivului (si nu a surselor!) DORIN si MIREL, portretul socio-moral, atitudinile si actiunile lui MIRCEA IORGULESCU se contureaza astfel:

• un critic literar competent si obiectiv, cultivat de membrii obstei literare tocmai pentru seriozitatea si credibilitatea sa;

•un carturar echilibrat, dar nu conformist, cu atitudini chibzuite dar intransingente in apararea drepturilor la libera exprimare;

• o voce care se abtinea sa se pronunte asupra atitudinilor spectaculare, care nici nu incita, nici nu descuraja;

• un ascultator retinut si discret al nemultumirilor formulate de catre scriitorii pusi sub urmarire informativa la care se refera reclamantul de astazi, ascultator care nu facea niciun efort in a le schimba atitudinea;

• un intelectual preocupat de propriile studii –ISTRATI, GOLESCU- dar si de afirmarea democratiei interne a lumii literare, in conditiile concrete ale epocii;

• un promotor insistent al tendintelor novatoare, un critic sever al reprezentantilor dogmatismului, inchistarii, obedientei, non-valorilor docile fata de regim;

• un aparator consecvent si eficient (in limitele posibilului) al adevaratelor personalitati si actiuni anti-inchistare (cazurile Paler sau editarea „Caietelor critice“);

• s-a comportat in fiecare imprejurare ca un exemplu de verticalitate lucida, eficient dar nu galagios, incapabil, organic, de duplicitati si malversatiuni.

Aceste trasaturi rezulta indubitabil din probe si fac imposibila, logic, ipoteza ca MIRCEA IORGULESCU ar fi fost manipulat de Securitate. Iar daca o asemenea ipoteza e luata in discutie prin reducere la absurd, inseamna ca manipularea a fost oricum non-constienta, involuntara, in necunostinta de cauza, ceea ce face de asemenea imposibila atribuirea calificativului de „colaborator al Securitatii“ in intelesul legislatiei deconspirarii acelei institutii si sprijinitorilor ei cu intentie si reacredinta.

Actiunea este inadmisibila, pârâtul nefacând parte din categoriile de persoane supuse verificarii.

Reclamantul arata ca a efectuat verificarile si a introdus actiunea in constatare data fiind calitatea pârâtului de „analist politic“ la revista „22“ si la „Radio France International“ la solicitarea a 3 persoane. In treacat mentionam ca respectivele persoane – BUJOR NEDELCOVICI, FLORICA JEBELEANU VIERU si TUDOR TEPENEAG – sunt 3 emigranti in criza de identitate si merite, care incearca sa-si confectioneze, cu intârziere, o aura de anticomunisti, chiar daca una dintre persoane (FLORICA JEBELEANU VIERU) apartine vechii nomenclaturi in ramura cea mai legata de Securitatea anilor de stalinism. Cei trei au mai fost motivati de lupta pentru postul pe care pârâtul l-a ocupat inainte de pensionare la „Radio France International“.

Nici la revista „22“, nici la „Radio France International“ MIRCEA IORGULESCU nu a fost analist politic. A publicat numai critica literara, a redactat numai stiri necomentate, iar functia de coordonare implica exclusiv atributii administrative. Oricum, in conformitate cu dispozitiile art. 1169 din Codul civil, reclamantul trebuie sa probeze sustinerea pe care o face.

7. Actiunea este inadmisibila, fiind introdusa fara respectarea procedurii prealabile prevazute de lege.

Din studiul legii speciale care guverneaza materia (O.U.G. nr. 24/2008 aprobata prin Legea nr. 293/2008) se observa ca deconspirarea conceputa de legiuitor nu se reduce la o simpla operatiune detectivistica, de scotocire prin arhive, de decriptare a parolelor, codurilor si numelor conspirative, ci impune o veritabila analiza judiciara a probelor si indiciilor pe care C.N.S.A.S. le descopera, finalizata prin calificarea acestora in functie de criteriile legii. C.N.S.A.S., ca promotor al actiunilor in justitie, nu este indreptatit sa promoveze abuzul de drept, adresându-se justitiei fara o selectie prealabila. De aceea Legea prevede trei niveluri de analiza prealabile introducerii actiunii:

• constatarea Directiei de investigatii;

• avizul Directiei juridice;

• decizia Colegiului.

Logic, aceste 3 niveluri de analiza sunt succesive, iar in opinia noastra sunt si cumulative pentru ca:

• Directia de investigatii valideaza situatia de fapt;

• Directia juridica valideaza situatia de drept;

• Colegiul constata convergenta situatiilor de fapt si de drept.

Trebuie observat ca respectivele 3 moduluri de analiza corespund alcatuirii si competentei lor dupa cum urmeaza:

• Directia de investigatii este compusa din specialisti in cercetarea arhivelor;

• Directia juridica este compusa din specialisti in interpretarea Legii;

• Colegiul este un organ nespecializat, ales temporar dupa criterii de reprezentare politica si interinstitutionala, cu menirea de a garanta politic aplicarea legii in materie.

Dupa cum niciuna dintre cele 2 directii nu poate decide singura sau in colaborare cu cealalta sesizarea instantei, tot astfel nici Colegiul nu poate decide introducerea actiunii in absenta notei de constatare emise de Directia de investigatii sau in absenta avizului Directiei juridice. Cumularea celor 3 opinii este o garantie a aplicarii corecte a Legii deconspirarii, astfel incât dezideratul cunoasterii adevarului istoric si biografic sa fie infaptuit fara comiterea de noi nedreptati. Lipsa oricarui element dintre cele prevazute de Lege al procedurii de sesizare face actiunea inadmisibila.

Cele expuse rezulta cu claritate din dispozitiile art.7 alin.(2) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobata prin legea nr. 293/2008:

„(2) Nota de constatare se inainteaza Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, insotita de intreaga documentatie care a stat le baza intocmirii ei, precum si de avizul Directiei juridice din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii“. (subl.ns. S.A.).

Or, prin actiunea introductiva si inscrisurile comunicate, reclamantul nu face dovada existentei avizului obligatoriu al Directiei juridice. Rolul acestui important modul din structura C.N.S.A.S. pare sa fi fost redus in aceasta pricina la dispozitia pe care Colegiul a dat-o de a se redacta si introduce actiunea, fara sa fi existat in prealabil avizul de legalitate al Directiei de resort.

In concluzie, va rog sa respingeti actiunea ca neintemeiata si inadmisibila.

In drept: art. 29 alin.(2), art. 21 alin.(3), art. 29 alin.(1), art. 30 alin.(6) si art. 31 alin. (2) din Constitutia României, art. 6 pgf. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 111, art. 129 alin.(5) si art. 137 alin. (2) si art. 261 din Codul de procedura civila, art. 1169 din Codul civil si prevederile O.U.G. nr.24/2008 aprobata prin Legea nr. 293/2008.

Depunem prezenta cu
copie pentru comunicare.

Cu respect,

Pentru pârâtul

MIRCEA IORGULESCU

Av. SERGIU ANDON

(In numarul viitor:
Probele administrate de Mircea Iorgulescu)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper