Blestem

Un articol de augustin buzura

Demult, în îndepartata-mi tinerete, circula urmatoarea definitie a subtilului: un intelectual care niciodata nu citeste o carte, ci o reciteste. Mai târziu, a aparut o foarte generoasa recolta de subtili. În timp ce în jurul lor se murea în închisori, în munti cu arma în mâna, la Canal sau în adâncul minelor, nimic din toate acestea nu razbatea în  prozele sau în numeroasele lor jurnale. Ei respirau, chipurile, prin Horatiu si Virgiliu sau urmareau cu satisfactie cum îsi bea Socrate ultimele picaturi de cucuta. Sigur, nu erau chiar atât de orbi cum se straduiau sa para si, mai ales, nu erau deloc subtili cum se pretindeau, dar le era frica, fapt de înteles: nu toti au curaj, nu pe toti îi doare soarta celorlalti.

 

Numai ca frica si-o mascau cu teorii despre neimplicarea literaturii sau suprematia desavârsita a esteticului. Astazi, gânditori din aceasta categorie, nici macar nu-si ascund lasitatea în spatele vreunei explicatii din sfera esteticului, iar multi dintre ei au îmbratisat manierele stalinistilor de odinioara: cine nu-i cu noi e împotriva noastra. S-au organizat, s-au numerotat si au facut imposibilul sa-i îndeparteze pe toti ceilalti. Nu mai au nici o legatura cu meseria lor, se dau de dreapta mai cu seamã pentru ca dreapta are bani, întotdeauna însa importanta este doar partea pe care se afla casieria. Ce se întâmpla în aceasta tara, nu mai este demult treaba lor. Au o singura obligatie: sa-i salveze onoarea celui ce-i sponsorizeaza. Nu are nici o importanta starea învatamântului, a sanatatii, a nevoilor în care se zbat oamenii. „Reformele“, catastrofale unele, sunt pentru ei teme minore sau inexistente. Dupa cum era de asteptat, proiectele de „modernizare“ a tarii au fost amânate pentru la toamna, când lunga si ridicola epopee a reorganizarii administrative si a luptei cu coruptia altora va face din nou valuri. Ar fi fost teribil de bine daca macar pâna atunci, presedintele ar fi lasat tara sa respire, asa cum si-a îndemnat recent enoriasii, dar n-a fost sa fie. Diversiunile înca mai au multa cautare, caci, cum a marturisit recent, la un post de televiziune, „oamenii sunt usor de manipulat“. În lipsa lor, fireste, s-ar vorbi despre sinucideri din cauza mizeriei, de moarte, umilinta si de  degradare pâna la insuportabil a  vietii sociale si politice. Asa ca desfiintarea sistemului public de pensii este ultima noutate aruncata pe piata, de catre specialistii sai, dar pâna voi termina de scris editorialul, am sentimentul ca vor urma si altele. Unele, nu am nici o îndoiala, din zona „partizanatului etnic“ spre a-l cita pe presedinte, caci maghiarii au fost avertizati sa fie atenti pâna unde se întind. Oricum, U.D.M.R.-ul a aratat, iarasi, cine-i seful în România si, drept urmare, pe lunga lista de esecuri prezidentiale, ei au marcat puncte decisive. Si, desigur, nu se vor opri aici deoarece, asa cum au dovedit, mai ales în ultimii 20 de ani, ungurii stiu sa negocieze. Adevarul este ca îsi cunosc foarte bine partenerii de coalitie, cumplita foame de avutie si iresponsabilitatea acestora. Prin urmare, nu vor pierde prilejul sa obtina Legea Minoritatilor, de nu cumva, cine stie sub ce pseudonim, si Tinutul secuiesc. Caci parlamentarii români de la putere au, cum spunea un politician francez, Dominique de Villepin, „un organ mai dezvoltat decât ceilalti, este vorba de fricometru“. Teroarea dosarelor mostenita înca de la comunistii primitivi de dupa razboi nu este doar o amintire, dimpotriva. Nepregatiti pentru posturile pe care le ocupa, ministrii nostri, unii adevarate catastrofe intelectuale, lasi si aroganti, un fel de pinguini care nu pot supravietui în afara grupului, au reusit sa transforme România într-un stat fara proiecte de viitor, dar si fara grija prezentului, un stat care nu apara pe nimeni si este incapabil sa scoata mâinile pâna si din buzunarele ultimilor defavorizati ai sortii.

Spre desebire de conationalii nostri, maghiarii stiu foarte bine si ca unde nu-i cultura, nu e nici patriotism si nici reguli morale. Înainte de a se ocupa de autonomie, ei au cerut mereu scoli si universitati în limba lor, separate de cele românesti, ca nu cumva ideile care-i terorizeaza de la Trianon încoace sa le fie influentate de altii. Ai nostri, în schimb, desfiinteaza într-o veselie scoli, reduc programele de învatamânt, umilesc profesorii si medicii,  fac totul ca lumea sa le semene,  în asa fel încât ei însisi sa nu mai aiba complexe în fata nimanui. În plus, gafele prezidentiale, precum cea referitoare la Regele Mihai, dar si aceea care a stârnit, pe buna dreptate, reactia Federatiei Ruse, de o duritate fara precedent – „o bravada nerusinata“ – vor întuneca si mai mult prestigiul si autoritatea partidului prezidential. Caci, în viziunea presedintelui ei, România pare doar o anexa palida, un furnizor de avantaje materiale pentru suporterii acestei formatiuni. În ce ma priveste, nu am crezut nici o clipa ca asa-zisele gafe au fost facute la întâmplare, deoarece impulsivitatea, absenta remuscarii, setea de razbunare si, în general, dificultatea de a se conforma normelor sociale si de a respecta un spirit civic sunt elemente de baza ale unui asemenea tip de personalitate. Precizarile facute ulterior la alt post de televiziune au dovedit, daca mai era nevoie, premeditarea, faptul ca a vorbit din convingere. Trist este doar ca, dupa sapte ani de mandat, domnul presedinte tot nu a învatat ca tara se conduce altfel decât o nava. Nu am nici o îndoiala ca si de pe nava noastra, România, ar coborî ultimul, dar numai dupa ce singur si nesilit de nimeni i-a dat foc. Fiecare meserie are obligatiile ei, vocabularul si regulile dupa care functioneaza. Cu putina bunavointa totul se învata. Ultimii oameni care au detinut toata informatia si cunostintele vremii lor au fost Pico de la Mirandola si Shakespeare, iar pe masura înaintarii în timp, acestea s-au diversificat atât de mult încât abia daca mai exista buni cunoscatori ai unui fragment îngust dintr-o disciplina. Dar, cu cât stii mai putin, cu cât te apropii de zona periculoasa a ignorantei, cu atât ai curajul sa te pronunti despre orice si despre oricine. Poate ca niciodata îndemnul scris de Pliniu cel Batrân, în „Istoria naturala“, nu a fost mai folositor decât acum: „Cizmarule, nu mai sus de sandale!“ Dar, trist este, de asemenea, ca întâiul om politic al tarii înca nu a descoperit ca mai exista si celalalt, ceilalti, noi, voi etc. Sigur, mai sunt înca trei ani si jumatate si, nu am nici o îndoiala ca, daca ar fi convinsi ca presedintele va ramâne la Cotroceni pâna la sfârsitul mandatului, niciunul dintre intelectualii sai nu ar fi devenit, fie si pentru o singura clipa, partizan al monarhiei. Lumea ar ramâne mirata daca ar face cineva calculul cheltuielilor  pe cap de laudator prezidential. Ca sa nu mai vorbim de functii. De altfel, consecventa si bunul simt nu mai au demult nici o cautare, nu fac parte din obiceiurile pamântului. Exista însa câteva giruete care au dovedit cã stiu sã se învârtã sub toate culorile politice. Îmi amintesc ca, într-un guvern „cripto-comunist“ din vremea presedintelui Iliescu, un ministru îsi striga admiratia monarhica în gura mare, dar n-ar fi parasit guvernul nici macar cu o zi mai devreme.  Aici, pe Dâmbovita, sunt la moda guralivii, pitorestii, cei cu „i-am spus-o“ si „i-am tras-o“. Nu are importanta ce ai scris, ce ai facut, ci cu cine esti. De doua decenii nu încetez sa ma mir vazând  cine sunt procurorii si judecatorii timpului nostru si unde ne-au dus. Ca om, am trait multe înaltari si caderi, suisuri si prabusiri spectaculoase. Caci, se stie, lumea, grabita, îi consuma cu aceeasi pofta si pe cei buni si pe cei rai. Si toate aceste jertfe nu ramân fara consecinte. Din pacate, si aici facem exceptie. Sa fie, oare, un blestem? Ne izolam tot mai mult, nu mai comunicam cu nimeni pentru simplul motiv ca am încetat sa mai comunicam între noi. „Totul este esuat în aceasta tara. Asta e singura ei originalitate“, spusese mai demult Cioran. Desi mi-as dori, deocamdata nu gasesc nici un argument sa-l contrazic.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper