Are public filmul românesc?

Un articol de Adriana Mocca

Între 23 si 26 iunie, la Sighisoara a avut loc sarbatoarea filmului românesc. Timp de patru zile, în cetatea medievala, publicul local sau turistii veniti special pentru evenimentul cinematografic au putut vedea cele mai bune filme românesti premiate international de-a lungul anului 2010. Organizat de Fundatia Româna pentru Educatie si Educatori împreuna cu Primaria orasului Sighisoara, cu sprijinul CNC, UNATC si Asociatiei Turistice Sighisoara, Sighisoara Film Festival, aflat la cea de a treia editie, a invitat tot ce are mai reprezentativ filmul românesc: pelicule, regizori, actori si producatori. În Piata Cetatii, la Club Aristocrat sau la sala Mihai Eminescu a Casei de Cultura, au rulat 8 filme de lung metraj,: „Aurora“,“ Buna! Ce faci“,“ Marti, dupa Craciun“,“ Felicia, înainte de toate“, „Bibliotheque Pascal“, „Morgen“, „Caravana cinematografica“, „Cel mai iubit dintre pamânteni“, 7 scurt metraje: „Colivia“, „Lord“,“ Derby“, „Captivi de craciun“, „Strung Love“, „Matei, Matei“, „Timi“, si 3 documentare: „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu“, „ Lumea vazuta de Ion B.“, „Kapitalism, reteta noastra secreta“.

Dincolo de audienta entuziasta a publicului deja obisnuit cu prezente de marca pe stradutele pietruite ale cetatii, aceasta editie a inaugurat seria de întâlniri „PRim (film) ContACT“ între producatorii de cinema si tinerii masteranzi UNATC, regie film, moderata de profesorul si decanul Facultatii de Film din UNATC, Sorin Botoseneanu.
Profitând de ocazie am încercat sa aflu câteva raspunsuri la întrebari pe care ni le punem cu totii, fie ca suntem organizatori de festivaluri, actori sau regizori. Asadar: are filmul românesc public? De ce este important un festival axat pe promovarea filmului românesc?
Tudor Giurgiu – regizor, producator Libra Film, director TIFF
Paradoxul e ca statistic vorbind cei mai multi  vin sa vada film românesc la festivaluri. Orice eveniment de tip festival sau Noaptea alba a filmului românesc e plin de oameni. Acelasi titlu care strânge o mie de oameni în doua proiectii de festival, abia dacã aduna 5000 de spectatori în sali. Exista  public dar vrea sa „guste“ filmul românesc sub un anume tip de umbrela a unui eveniment… fiindca în rest s-au dezobisnuit.  Un festival de film românesc are mai mult functie de obligatie patriotica de a relansa apetitul si gustul pentru filmul românesc care, din pacate s-au pierdut. Publicul s-a obisnuit sa vada filme vechi la TV. Singurul obiectiv în perioada asta de tranzitie perpetua este doar sa reobisnuim publicul sa vina fiindca se fac filme bune, sunt actori buni, e pacat!
Oana Giurgiu – producator Libra Film, director executiv TIFF
Filmul românesc nu are public. Acest fapt devine un obiectiv asupra caruia festivalurile de film ar trebui sa se concentreze dar trebuie sa muncesti mult si sa fii extrem de creativ în a gasi solutii pentru a-i aduce pe oameni în sali. România este codasa Europei în statisticile publicului de cinema. Trebuie sa gasesti metode nonconformiste ca sa umpli salile, cele conventionale nu dau randament. Si cumva ne obliga pe noi cei care facem filme sa depasim granitele meseriei noastre si sa gasim aceste metode. Evident ca, în timpul festivalurilor, dat fiind ca e un eveniment, publicul este mai numeros. Publicul din Cluj a fost educat sa profite de cele zece zile. Dar au fost zece ani de cautari pentru noi. Pe de alta parte, nu poti sa faci un film oricât de bun ar fi si sa crezi ca asta e suficient ca publicul sa vina de la sine. Daca noi nu facem ceva sa schimbãm asta acum, va fi mai rau.  Un lucru pe care as vrea sa-l subliniez este  publicul foarte tânar pe care ar trebui sa-l educam. Exista la Cluj un proiect înglobat TIFF-ului care se numeste EducaTIFF si pe care eu l-as dori program national. Suntem datori sa educam si sa nu avem doar trufia ca am facut ceva bun.
Anca Puiu, producator Mandragora
Nu stiu daca filmul românesc are public, dar regizorii români au început sa aiba un public al lor.  Promovarea este esentiala pentru toate produsele artistice. Un festival de film este un gest de promovare facut pentru spectatori, în beneficiul acestora. Ma bucur cã sunt la SFF, mi se pare foarte profi, trebuie sa recunosc ca ma asteptam sa fie mai rudimentar
Nicolae Mandea – decan Facultatea de Teatru, UNATC
Cred cã un public potential are, dar nu mai sunt cinematografe. În judete fara cinematografe, filmul românesc exista, publicul românesc exista, dar fara puntea dintre ele. De ce s-a rupt aceasta punte este întrebarea zilelor noastre. În sala de cinema se întâlnesc spectatorul si filmul. Într-un festival realizatorii, actorii, scenaristii sunt prezente reale. Oamenii îi întâlnesc pe strazi, în salile de proiectie, în restaurant. Iar vedetele sunt în carne si oase. Dacã înca nu sunt vedete, festivalurile au potentialul de le face sa devina. Iar vedeta este un motor pentru cinematografie. Pe de alta parte cinematograful pe teme contemporane e mai important decât pare. El da posibilitatea spectatorului sa-si puna cu o clipa mai devreme întrebari si sa anticipeze raspunsuri la situatii care s-ar putea sa-l încerce cât de curând.
Sorin Botoseneanu – decan Facultatea de Film, UNATC
Nu are. Numarul salilor de cinema din România este, probabil, cel mai mic din Europa. Faptul ca filmele românesti au o foarte slaba forma de popularizare duce la ratarea întâlnirii dintre public si filmul românesc. Nu cred ca este vorba despre subiecte, asa cum se sugereaza adesea, ci pur si simplu de lipsa întâlnirii. În absenta salilor de cinema singurul loc unde putem sa ne întâlnim cu filmele românesti si autorii lor sunt,   probabil, festivalurile.
Victor Dragomir – regizor „Strung Love“,  masterand UNATC regie film
Nu are pentru ca nu este un film de public. Conjunctura este de asa natura ca filmul românesc a început sa aiba succes în festivaluri si din acest motiv într-o buna masura s-a transformat într-un cinema de nisa. Marile festivaluri la care a mers filmul românesc de la „Marfa si banii“ încoace agreeaza tendinte noi în cinematografie si mai putin ceea ce se întelege în acceptie generala prin filmul de public. Cineastii români au fost întrucâtva fortati sa spuna anumite povesti si, mai mult decât atât, sa le spuna într-un anumit fel care nu este pe gustul publicului larg.  Probabil, festivalurile sunt exact acea sansa pe care cinematografia româna o are sa se reapropie de public. Sunt pentru prima oara la SFF.  E un oras viu pe perioada verii si atunci festivalul poate avea un public relativ numeros.
Clara Voda – actrita („Aurora“, r. Cristi Puiu, „Colivia“, r. Adrian Sitaru)
Din pacate, nu prea are. E adevarat ca sunt si mici exceptii ca „ Eu când vreau sa fluier, fluier“ care, si datorita premiului Ursul de argint, a avut alta intrare pe piata româneasca. Cred ca ar trebui sa se faca mai mult pentru scurt metrajele românesti. Publicul nu este educat sa vada scurt metraje. Poate ca televiziunile ar trebui sa se implice mai mult în difuzarea si în promovarea lor. A fost o întâmplare foarte trista la Berlin… Erau televiziuni din toata lumea dar nimeni din România. Despre cinematografia româna se vorbeste foarte mult în lume, dar mai putin acasa. Peste tot unde am fost cu „Colivia“ sau „Aurora“ se vorbea foarte mult despre noul val al cinematografiei românesti. Aici subiectul este tratat cu ironie. Dar, si Brâncusi a trebuit sa plece la Paris ca sa devina Brancusi. M-am bucurat sa particip la SFF. Mi se pare un festival construit în jurul notiunii de prietenie. Oamenii te primesc cu multa caldura. Si mi-au placut si filmele, desi le vazusem deja pe toate în festivaluri internationale.
Bogdan Voda – actor („Derby“, r. Paul Negoescu)
Publicul doritor de cinema bun se epuizeaza foarte repede în România. Dar pe de alta parte, publicul românesc are o mare capacitate de întelegere. Vine, probabil, dintr-o lunga perioada de suferinta istorica. Suferinta duce la smerenie iar smerenia duce la întelegerea lucrurilor în profunzime.  Eu cred ca ar fi important sa existe cât mai multe festivaluri de film… Sa vina oamenii, sa vada filme, sa se bucure… M-am uitat la tinerii din Piata Cetatii…. Le placea sa stea în aer liber, sa se întâlneasca unii cu altii, sa vada filme. Eu am mai fost aici, prin 95, cu „Avarul“ de Molière…. Si atunci ca si acum era foarte multa lume pe strazi si sala a fost arhiplina. Cred ca aici este un public obisnuit cu ideea de festival si cu artisti pe strazi.
Vlad Voda – elev scoala nr. 11 Bucuresti, 14 ani, actor („Colivia“, r. Adrian Sitaru)
Da, are public doar ca nu sunt prea multi tineri. Între 10-16 ani nu prea merg la filme românesti. Dar, dupa vârsta de 16 ani, am observat ca încep sa se uite si sa vorbeasca despre ele. La scoala am observat asta. Românii se duc mai mult la filme straine, în special americane, fiindca au intriga si folosesc efecte speciale sau urmariri spectaculoase… Dar, un film bun nu trebuie sa le contina neaparat…. Publicul românesc nu prea face diferenta. Cred ca este important un festival de promovare a filmului românesc pentru ca poate aduce mai multa popularitate filmelor  în rândul publicului.
Dana Voicu – actrita („Bunã! Ce faci?“, r. Alex Maftei)
Nu, deocamdata nu. Pentru ca cei care merg cu precadere la film sunt tineri de pâna în 20-25 ani si ei au crescut cu filmele americane. Este foarte greu sa-i convingi ca un film românesc merita vazut. Cel mai important lucru este sa-i aducem în salile de cinema. Eu sunt profesoara de actorie, am studenti si stiu ca, pentru ei, un bilet la film sau la teatru este foarte scump, nu-si permit. De aceea, un festival de film cu intrarea libera, ca aici, la SFF îmi pare important… Pe urma, filmele românesti au început sa fie foarte diferite ca gen, nu mai au toate tema obsedanta a vietii în comunism. Spectatorii au ce vedea si ar trebui momiti sa intre la cinema. Un festival de film poate sa duca filme românesti în orase în care nu mai exista cinematografe. „Bunã! Ce faci?“ este o poveste de dragoste care poate atinge inimile tuturor, indiferent de nationalitate. Iar românii au nevoie în viata lor gri si de cate o prajitura. Filmele trebuie facute în primul rând pentru public .
Adriana Titieni – actrita, organizator SFF
Ar putea avea  un public fidel, daca în fiecare oras/sat important din România autoritatile locale ar întelege ca cinematografia este o forma de cultura. Un copil care creste într-o zona de educatie si cultura poate gasi, adult fiind, rezolvarile societatii în care traim. Pentru ca, într-un spatiu în care filmul autohton este promovat, cei care îl privesc se pot identifica usor cu problematica filmului. De asemenea, poate fi o sursa de inspiratie pentru vocatia tinerilor care se afla în public.
Calin Noru Stamatoiu – realizator radio Activ Efem, fundatia ICON Arts.
Ar putea avea daca s-ar rupe de tiparul cunoscut, de povestile trecutului. Ar trebui sa revina în prezent. Ma gândeam ce succes a avut o poveste banala ca „Liceenii“ sau „Declaratie de dragoste“. Noi ne hranim de zeci de ani cu filme americane care nu ne reprezinta. Cred ca am „crescut“ destul de mult ca sa ne permitem sa fim originali ! Nu trebuie decât sa te uiti in jur ca sa observi câte subiecte posibile si cu care s-ar putea face filme de succes exista. Oamenii s-ar identifica rapid cu acele povesti. Existã o interdependenta între creatorii de cinema si public. Daca publicul ar fi consultat asa cum se întâmpla în cadrul unui festival, când exista contact nemijlocit, atunci si realizatorii ar sesiza nevoile spectatorilor.
Dan Chisu – regizor, producator
Filmul românesc are public elitist. Definitia publicului este o masa mare de oameni care participa. Publicul de cinema nu iubeste filmul românesc. Am constatat vazând la mall-uri tineri de 25 de ani care nu au încredere fiindca filmul românesc nu are poveste.  Si de când s-a inventat cinema-ul, publicul merge acolo pentru poveste. Festival vine de la „fiesta“– sarbatoare, e foarte important sa existe cât mai multe…  Poti vedea reactia publicului la filme. Ai ocazia sa vezi filme pe care nu le vezi la cinematograf. Am o experienta de peste 20 de ani de organizare de festivaluri. Aici, la SFF, am gasit atâta entuziasm generat de echipa încât e relaxant. Acum îl înteleg pe Vlad Paunescu care mi-a zis anul trecut ca nu mai vine decât la Sighisoara.
Iulian Sfircea – masterand UNATC, co-fondator trupa de improvizatie Backstage Boys, voluntar SFF
Filmul românesc are cu siguranta un public relativ restrâns, cel putin în România. Motivele sunt multiple: filmul românesc sufera la capitolul promovare, multe cinematografe s-au desfiintat, astfel ca filmele nu mai ajung decât în orasele mari ale tarii. Probabil un mare procent dintre români nu sunt la curent si nici nu pot vedea un film românesc mai ales în comunitatile mai mici. Un alt motiv pentru care filmul românesc nu are un public foarte larg este acela ca regizorii autohtoni prefera în ultimul timp sa abordeze un stil mai greu de digerat de marele public. Un stil lipsit de spectaculozitate (cel putin la prima vedere) …e drept, un stil profund… Un film de arta care se vinde bine devine implicit comercial. „Mona Lisa“ a lui  Da Vinci atrage anual milioane de turisti care platesc pentru a o vedea.  Este un tablou „comercial“? O opera de artã devine cu adevarat desavârsita atunci când atinge si la nivel emotional o mare masa de oameni.
Mirela Oprisor – actrita („Marti, dupa Craciun“, r. Radu Munteanu)
Da, cred ca filmul românesc are public… Poate mai mult în festivaluri decât în salile de cinema, de aceea e mare nevoie de aceste evenimente pentru ca e nevoie de promovarea filmului românesc si pentru cei care în mod obisnuit nu merg la cinema. Aici, la Sighisoara, am gasit o selectie  foarte buna cu filme pentru toate gusturile. O mare supriza a fost sectiunea „In memoriam“ si filmul dedicat domnului Stefan Iordache, „Cel mai iubit dintre pamânteni“. M-a impresionat numarul mare de spectatori care au stat sa vada filmul.
Ozana Oancea – actrita („Felicia, înainte de toate“, r. Razvan Radulescu si Melissa de Raaf)
DA… dar foarte putin.  Cred ca toate festivalurile din România sunt constiente ca nu pot supravietui decât daca îndeplinesc cât pot mai bine si promovarea filmului românesc. Pentru Sighisoara, unde festivalul se adreseaza mai ales turistilor straini prezenti în cetate, cred ca e foarte bine ca programul sa fie integral de film românesc.
Stefan Huluba – masterand UNATC, co-fondator trupa de improvizatie Backstage Boys, voluntar SFF
Cred ca are public de nisa. Spectatorii nu sunt neaparat români, din contra, cred ca strainii îl gusta mai mult. Filmul românesc nu este comercial, nu este accesibil publicului larg din cauza temelor grele, profunde si a mijloacelor de expresie folosite, publicul neavând rabdare sa digere toate aceste lucruri. În concluzie, are publicul pe care si-l doreste. Un festival ofera ocazia consumatorului de film românesc sa vada în câteva zile, toate productiile apreciate de specialisti, sa-i  cunoasca pe creatori, sa-si faca o idée despre tendinte si sa urmareasca o evolutie în timp a regizorilor, actorilor etc. Este extraordinar sa vezi cum Piata Cetatii se umple seara de oameni care vin la festival. Am revazut persoane de anul trecut care discutau si faceau comparatii cu filme vazute în editiile precedente.
Adrian Titieni, actor, director SFF
Nu are…. E o circumstanta cu cauza multipla: salile de film au disparut, concurenta neloiala cu filmele americane, cu televiziunea si internetul, promovarea insuficienta…. Filmul românesc este recunoscut în plan international. Cred ca orice festival se înscrie în categoria modalitatilor de a sensibiliza publicul românesc la valoarea intrinseca a produsului cinematografic si, odata cu publicul, trebuie sensibilizati factorii de decizie care pot vedea în calitatea acestui produs si o modalitate de a forma o imagine coerenta asupra culturii si, implicit, asupra imaginii tarii noastre. Ca un pasaport viabil si valabil pentru tot ceea ce reprezentam atât în acest domeniu cât si în altele. Ideea festivalului de film de la Sighisoara  este de a creea o panoplie a tot ce reprezinta valoare confirmata a cinematografului românesc pe care s-o difuzam într-un spatiu cultural emblematic pentru publicul sighisorean, pentru cei aflati în tranzit, români sau straini si pentru toti cei tineri sau vârstnici care vor sa vada crema productiilor premiate cu un an înainte. Acest tip de eveniment ar trebui sa duca la constiinta faptului ca exista valori care trebuie sustinute, încurajate, promovate.

2 comentarii pentru “Are public filmul românesc?”

  1. ianuarie 26, 2012 la 12:59 am

    Stefan Huluba NU este masterand UNATC !

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper